Imposibilitatea analizarii de catre instanta a culpei contractuale a partilor si a bunei sau relei credinte in derularea contractului in cadrul unei actiuni privind obligarea paratei la continuarea contracului de locatiune, in lipsa investirii instantei Sentinta civila nr. 173/R din data de 02.06.2014
pronunțată de Tribunalul Galati

Prin Decizia civila Tribunalul Galati A respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta AJPS impotriva Sentintei Judecatoriei Galati. Prin sentinta recurata se respinsese cererea reclamantei de obligare a paratei CNPR la mentinerea in vigoare a contractului de inchiriere si a actelor aditionale pana la expirarea duratei contractului de inchiriere.
Instanta de recurs a apreciat ca hotararea instantei de fond este corecta. Partile au incheiat un contract de locatiune cu termen, respectiv pentru o perioada de 10 ani. Ca urmare, un astfel de contract poate inceta fie prin ajungerea la termen, daca partile nu convin reinnoirea pentru o perioada determinata, fie prin acordul partilor, pieirea bunului etc., sau prin denuntarea unilaterala de catre una din parti a contractului.
In cazul de fata parata a denuntat unilateral contract, ceea ce inseamna ca nu se poate continua relatia contractuala in lipsa vointei juridice din partea uneia din parti.
Obiectul litigiului de fata este obligarea paratei de a-si da acordul pentru continuarea relatiei contractuale. Instanta nu poate suplini vointa juridica a paratei, deoarece nu exista nici un text de lege care sa oblige o persoana juridica sa continue o relatie contractuala impotriva vointei acesteia, in cazul contractului de locatiune. Ca urmare, nerespectarea clauzelor contractuale de catre parata, in cazul de fata nerespectarea termenului de 10 ani, da dreptul partii adverse, adica reclamantei, la dezdaunari.
Abia in cazul in care instanta ar fi investita cu o actiune in pretentii, aceasta ar trebui sa analizeze culpa contractuala si a vedea daca partile si-au respectat obligatiile contractuale.
In speta dedusa judecatii, recurenta-reclamanta nu a investit instanta de fond cu o cerere in pretentii, pentru acoperirea pagubelor produse de lipsa acordului paratei de a inchiria in continuare spatiul modernizat de reclamanta, motiv pentru care nici instanta de fond si nici cea de recurs, nu sunt chemate sa verifice culpa contractuala a partilor si nici buna sau reaua-credinta in derularea contractului.
Asa cum s-a aratat mai sus, obiectul litigiului il reprezinta obligarea paratei la continuarea relatiei contractuale. Instanta, neputand suplini vointa partii, nu poate nici obliga pe aceasta (parata) impotriva vointei sale, sa continue derularea contractului de locatiune, contract ce are efecte numai pentru viitor nu si pentru trecut. Ca urmare, in mod corect instanta de fond a respins actiunea.