Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Infrac?iunea prev. de art. 9 alin 1 lit. b din Legea 241 /2005. Hotarare prin care s-a solu?ionat cererea de revizuire a unei sentintei penale pronun?ata de Judecatorie. Decizie nr. 1 din data de 25.02.2014
pronunțată de Tribunalul Galati

Prin Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, intrata in vigoare la data de 25.11.2010, au fost aduse mai multe modificari Codului de procedura penala, inclusiv cu privire la procedura de solutionare a cererilor de revizuire, dar si cu privire la caile de atac.
Astfel, corelativ cu abrogarea art. 27 pct. 2 C.pr.pen. (care reglementa competenta tribunalului ca instanta de apel), a fost modificat art. 361 alin. 1 lit. a C.pr.pen., noua reglementare prevazand ca "nu pot fi atacate cu apel sentintele pronuntate de judecatorii".
Totodata, prin acelasi act normativ a fost modificat art. 27 pct. 3 C.pr.pen. care reglementeaza competenta tribunalului ca instanta de recurs, in sensul ca tribunalul, "ca instanta de recurs, judeca recursurile impotriva sentintelor pronuntate de judecatorii privind infractiunile pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face la plangerea prealabila a persoanei vatamate, precum si recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate de judecatorii in materia masurilor preventive, a liberarii provizorii sau a masurilor asiguratorii, a hotararilor penale pronuntate de judecatorii in materia executarii hotararilor penale sau a reabilitarii, precum si in alte cazuri anume prevazute de lege".
In fine, prin legea sus-mentionata a fost modificat si art. 281 pct. 3 C.pr.pen., care reglementeaza competenta curtii de apel ca instanta de recurs, potrivit caruia curtea de apel, "ca instanta de recurs, judeca recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate de judecatorii in prima instanta, cu exceptia celor date in competenta tribunalului, precum si in alte cazuri anume prevazute de lege."
Din interpretarea dispozitiilor legale sus-mentionate rezulta ca, in ceea ce priveste competenta de solutionare a recursului in materie penala, prin modificarile aduse Codului de procedura penala, curtea de apel a dobandit o competenta generala, iar tribunalul, o competenta speciala, limitata la cazurile expres si limitativ prevazute in art. 27 pct. 3 C.pr.pen. De asemenea, in urma modificarilor aduse Codului de procedura penala prin Legea nr. 202/2010, tribunalele nu mai au competenta de a judeca in apel, art. 361 alin. 1 lit. a C.pr.pen. stabilind fara echivoc ca sentintele pronuntate de judecatorii nu pot fi atacate cu apel.
Este adevarat ca dispozitiile art. 407 C.pr.pen. (potrivit carora "sentintele instantei de revizuire, date potrivit art. 403 alin. 3 si art. 406 alin. 1, sunt supuse acelorasi cai de atac ca si hotararile la care se refera revizuirea, iar deciziile date in apel sunt supuse recursului") nu au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, insa aceste dispozitii legale nu pot fi interpretate stricto sensu, fara a se tine seama de modificarile aduse prin legea mentionata dispozitiilor procedurale privind caile de atac si competenta materiala de solutionare a acestora, precum si de scopul evident al Legii nr. 202/2010, care este acela de a accelera procedurile judiciare.
La argumentele expuse trebuie amintita si practica relativ recenta a instantei supreme, care a stabilit, fara nici o exceptie, ca sentintele pronuntate in prima instanta de judecatorii, prin care se solutioneaza cereri de revizuire, sunt supuse numai recursului, care se judeca de catre curtile de apel, chiar daca sentintele la care se refera revizuirea, pronuntate in prima instanta la judecatorii, erau supuse, anterior intrarii in vigoare a Legii nr 202/2010, atat caii de atac a apelului, cat si caii de atac a recursului (I.C.C.J, Sectia penala, incheierea nr.123 din 25.01.2012).
Ca atare, in baza art. 50 C.pr.pen. in ref. la art. 51 C.pr.pen, s-a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Curtii de Apel Galati, iar potrivit art. 51 alin. 1 si alin 2 C.pr.pen a fost sesizata Inalta Curte de Casatie si Justitie cu solutionarea conflictului negativ de competenta, sens in care dosarul va fi inaintat la aceasta instanta.

Sursa: Portal.just.ro