Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Actiune in raspunderea administratorului. Prematuritate. Sentinta civila nr. 2637 COM din data de 22.10.2001
pronunțată de Tribunalul Constanta

Actiune in raspunderea administratorului. Prematuritate.

Actiunea creditoarei privind aplicarea dispozitiilor art. 124 din Legea nr. 64/1995 republicata, formulata mai inainte de desavarsirea actelor si operatiunilor de stabilire a masei pasive, este prematura, chiar daca raportul lichidatorului anticipeaza culpa administratorului in ajungerea societatii in stare de incetare de plati.
Statuarea, in chip definitiv, asupra creantelor se realizeaza dupa finalizarea contestatiilor la creante si intocmirea tabelului final, moment care asigura cunoasterea masei pasive, compunerea ei si garantiile care o insotesc.

Initierea procedurii de stabilire a raspunderii patrimoniale personale a celor care au asigurat conducerea debitoarei falite si de obligare a acestora la suportarea unei parti din pasivul comerciantului in faliment impune, alaturi de indeplinirea conditiilor legale referitoare la antrenarea acestei forme de raspundere civila delictuala, stabilirea masei pasive a debitoarei.
Aceasta presupune notificarea creditorilor, inregistrarea creantelor fata de debitoare si examinarea lor, cu solutionarea contestatiilor formulate si definitivarea tabelului obligatiilor debitoarei.
Introdusa mai inainte de desavarsirea actelor si operatiunilor de stabilire a masei pasive, actiunea creditoarei, privind aplicarea dispozitiilor art.124 din Legea nr. 64/1995, apare ca prematura, chiar daca raportul lichidatorului anticipeaza aplicarea acestora.
(sentinta civila nr. 2637 COM/ 22.10.2001, irevocabila prin nerecurare)

Sursa: Portal.just.ro