Constituirea unei garantii mobiliare dupa data deschiderii procedurii. Lipsa acordului judecatorului sindic. Nulitate.
Potrivit art. 86 pct. 5 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999, orice constituire de garantii reale mobiliare dupa deschiderea procedurii de reorganizare judiciara sau de faliment al debitorului este nula, cu exceptia cazului in care a fost incuviintata de judecatorul sindic ori a cazurilor prevazute de lege.
Contractul de garantie mobiliara reala, in temeiul caruia creditoarea - societate bancara a formulat cererea de inscriere pe tabelul obligatiilor debitoarei in faliment, a fost incheiat la 07.12.2000, deci ulterior datei de 20.11.2000 la care s-a dispus deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului.
Contestatia lichidatorului fata de natura de creanta garantata a sumelor invocate, este intemeiata.
Art. 86 pct. 5 din Titlul VI al Legii nr. 99/1999 prevede ca orice constituire de garantii reale mobiliare dupa deschiderea procedurii de reorganizare judiciara sau de faliment al debitorului este nula, cu exceptia cazului in care a fost incuviintata de judecatorul sindic ori a altor cazuri prevazute de lege.
Acest text, in acord cu prevederile art. 40 din Legea nr. 64/1995 republicata, interzice constituirea de garantii reale mobiliare asupra bunurilor din averea debitoarei, ori in speta, creditoarea nu a obtinut acordul judecatorului sindic pentru efectuarea acestei operatiuni juridice.
(sentinta civila nr. 593 COM/ 06.02.2002, irevocabila prin nerecurare)