Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Administrator. Instrainarea partilor sociale dupa data deschiderii procedurii. Nulitate. Sentinta civila nr. 3918 COM din data de 12.06.2002
pronunțată de Tribunalul Constanta

Administrator. Instrainarea partilor sociale dupa data deschiderii procedurii. Nulitate.

Art. 38 din Legea nr. 64/1995 republicata interzice administratorilor societatii comerciale aflate in incetare de plati, de a-si instraina, fara acordul judecatorului sindic, actiunile ori partile lor sociale, dupa data deschiderii procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului.
Sanctiunea prevazuta de lege pentru incalcarea normei imperative este nulitatea absoluta.

Lichidatorul societatii comerciale in faliment a sesizat judecatorul sindic cu o actiune in nulitate privind actul aditional de modificare a actelor constitutive, autentificat sub nr. 1600/ 27.11.2001, intocmit de administratorul societatii.
S-a aratat ca prin sentinta civila nr. 2862COM/ 07.11.2001 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului debitoarei, ridicarea dreptului sau de a-si mai conduce activitatea si numirea unui lichidator.
Nesocotind dispozitiile art. 38 din Legea nr. 64/1995 republicata, asociatii GV si BG au instrainat partile lor sociale dupa data initierii falimentului, intocmind in acest sens un act autentic.
Actiunea este intemeiata.
Textul imperativ al art. 38 din Legea nr. 64/1995 republicata statueaza asupra interdictiei aplicate administratorilor societatii comerciale aflate in incetare de plati, de a-si instraina fara acordul judecatorului sindic, actiunile ori partile lor sociale, detinute la debitorul care face obiectul acestei proceduri.
Sanctiunea prevazuta de lege pentru incalcarea normei imperative este nulitatea absoluta.
Aceeasi sanctiune urmeaza a fi retinuta in speta actului aditional incheiat la actele constitutive ale societatii supuse acestei proceduri, prin care s-a decis instrainarea partilor sociale catre un tert.
(sentinta civila nr. 3918 COM/ 12.06.2002, irevocabila prin nerecurare)
Nota: Se poate retine ca sanctiunea nulitatii opereaza fata de un act juridic - in speta, cesiunea de parti sociale - iar nu asupra actului aditional, ca inscris care confirma raportul juridic de transfer a proprietatii asupra partilor sociale. In consecinta, consideram ca solutia judicios exprimata era cea a constatarii nulitatii cesiunii de parti sociale, conform actului aditional autentic.

Sursa: Portal.just.ro