Incetarea de drept a contractului individual de munca in baza art.20 din Legea nr.329/2009. Respectarea dreptului la munca, prevazut de art.15 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum si a art.1 paragraful 1 din Primul Protocol Aditional la CEDO.
art.20 din Legea nr.329/2009, art.15 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art.1 paragraful 1 din Primul Protocol Aditional la CEDO
Legea nr.329/2009 a stabilit anumite limitari in ceea ce priveste dreptul pensionarilor militari de a cumula pensia cu salariul platit din surse bugetare, iar art.20 din aceasta lege a instituit o noua cauza legala de incetare de drept a contractului individual de munca, in situatia neexercitarii obligatiei privind exprimarea optiunii in termenul legal de 15 zile. Instituirea obligatiei de a opta intre pensie si salariu nu incalca dreptul la munca prevazut de art.15 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum nici art.1 paragraful 1 din Primul Protocol Aditional la CEDO. (CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA CIVILA
NR.7179 din 09.11.2011) Prin sentinta civila nr.8837/25.11.2010 pronuntata Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a respins cererea de chemare in judecata formulata de contestator Z.A.T. in contradictoriu cu intimata C.D., ca neintemeiata.
In considerente a retinut ca reclamanta este beneficiara unei pensii militare de stat incepand cu data de 01.05.1999 conform deciziei din 10.05.1999.
Potrivit art.26 alin.1 din Legea nr.164/2001 in conformitate cu care "persoanele care beneficiaza de pensie militara de serviciu pot fi incadrate in munca, pe durata nedeterminata sau pe durata determinata, dupa caz, inclusiv in sectorul public, beneficiind de drepturile salariale corespunzatoare functiei in care sunt incadrate, inclusiv sporul de vechime corespunzator vechimii in munca, dobandite la data pensionarii.
Persoanele prevazute la alin.1 pot cumula pensia cu veniturile realizate, indiferent de nivelul veniturilor respective.
In considerarea acestor prevederi contestatoarea a fost incadrata incepand cu data de 01.11.2008 in functia de referent in cadrul P.R. - C.D..
Ulterior a intrat in vigoare Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordului-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, care a la art.17 si 18 care stabilesc regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, in sensul ca prevede ca beneficiarii dreptului la pensie apartinand atat sistemului public de pensii, cat si sistemelor neintegrate sistemului public care realizeaza venituri salariale din exercitarea unei activitati pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire potrivit legii, in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritoriala pot cumula pensia neta cu veniturile astfel realizate daca nivelul pensiei nete aflate in plata sau care urmeaza a fi pusa in plata nu depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, astfel incat, persoana cumularda are obligatia de a-si exprima in scris optiunea intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii, pe de o parte si incetarea raporturilor de munca, de serviciu sau a actului de numire in functie, pe de alta parte.
Cu alte cuvinte, persoana cumularda nu poate continua activitatea in acelasi loc de munca (dintre cele expres mentionate de lege) decat daca opteaza pentru suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii.
Astfel, prin prevederile art.17-26 din Legea nr.329/2009, au fost stabilite o serie de masuri, derogatorii de la dreptul comun in materie, referitoare la interdictia cumulului pensiei cu veniturile salariale pentru pensionarii care realizeaza venituri salariale, sau, dupa caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activitati pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire.
Prevederile art.18-19 din Legea nr.329/2009 obliga pe cei care intra sub incidenta interdictiei cumulului pensiei cu salariul (potrivit art.17) sa opteze, intr-un termen clar definit - 15 zile - intre suspendarea platii pensiei (evident pe durata exercitarii activitatii) si incetarea raporturilor de munca, de serviciu sau a actului de numire in functie, daca nivelul pensiei nete aflate in plata depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat.
In conformitate cu dispozitiile art.20 din acelasi act normativ, neexercitarea obligatiei privind exprimarea optiunii in termenul sus mentionat, constituie cauza de incetare de drept a raporturilor de munca stabilite in baza contractului individual de munca sau a actului de numire in functie, precum si a raporturilor de serviciu.
Reglementarea cuprinsa in art.20 din Legea nr.329/2009 instituie o noua cauza legala de incetare de drept a contractului individual de munca/raportului de serviciu, distincta de cele prevazute in legislatia de drept comun in materie.
Fiind in prezenta unei cauze legale de incetare de drept a contractului individual de munca, prevederile art.20 din Legea nr.329/2009 instituie un caz distinct de incetare de drept cu un regim juridic diferit de cel al concedierii reglementate de Codul muncii, motiv pentru care nu pot fi aplicate prin analogie, unei astfel de incetari speciale, conditiile de fond si forma prevazute pentru procedura concedierii, respectiv ale art.65-76 ce vizeaza desfacerea contractului de munca ca urmare a desfiintarii locului de munca din Codul muncii, dispozitii la care reclamanta face trimitere in motivarea cererii sale de chemare in judecata.
In aplicarea prevederilor Legii nr.329/2009, prin adresa din 6999/27.11.2009 (semnata de primire in data de 2 decembrie 2009) s-a comunicat reclamantei ca in conformitate cu prevederile art.18 alin.1 din Legea nr.329/2009 are obligatia ca pana la data de 09 decembrie 2009, inclusiv, sa isi exprime in scris optiunea intre suspendarea platii pensiei pe durata exercitarii activitatii si incetarea raporturilor de munca, de serviciu sau a actului de numire in functie, daca nivelul pensiei nete aflate in plata depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, respectiv 1.693 lei pentru anul 2009.
Totodata, prin adresa sus mentionata, doamna Z.A.T. a fost instiintata ca, in situatia in care pana la data de 09 decembrie 2009 inclusiv, nu va transmite in scris optiunea sa se va declansa procedura incetarii de drept a raportului sau de munca conform prevederilor Legii nr.329/2009.
Avand in vedere ca pana la data de 09 decembrie 2009 inclusiv, reclamanta nu a facut nicio optiune, constatandu-se existenta cauzei prevazute la art. 20 din Legea nr. 329/2009, Secretarul General al C.D. a emis Ordinul nr.1213/11.12.2009 conform caruia raporturile juridice de munca stabilite prin contractul individual de munca inregistrat in data de 1.11.2008 inceteaza de drept.
Prin Ordinul Secretarului General al C.D. din 11.12.2009 2009 s-a dispus incetarea de drept a contractului individual de munca al reclamantei si nu concedierea, cum sustine reclamanta in cuprinsul contestatiei sale, incetare de drept avand ca temei juridic art.55 lit.a) din Codul muncii si art.20 din Legea nr.329/2009.
Ordinul Secretarului General al C.D. din 11 decembrie 2009 s-a dispus incetarea de drept a contractului individual de munca al reclamantei, este temeinic si legal pentru urmatoarele argumente:
Potrivit art.20 din Legea nr.329/2009, neexercitarea obligatiei privind exprimarea optiunii in termenul sus mentionat, constituie cauza de incetare de drept a raporturilor de munca stabilite in baza contractului individual de munca sau a actului de numire in functie, precum si a raporturilor de serviciu.
Asadar, potrivit legii, in cazul unui salariat care se afla in ipoteza prevazuta de lege si nu-si exprima optiunea in termen contractul sau individual de munca inceteaza de drept, fara nici o alta formalitate, la data expirarii termenului acordat de legiuitor.
Fiind vorba de o incetare in virtutea legii - ope legis - contractul este reziliat in chiar momentul aparitiei cauzei de incetare, fara sa mai fie nevoie de vreo formalitate ori sa intervina un act al angajatorului.
In aceste conditii emiterea de catre angajator a unui act de constatare (in speta data Ordinul Secretarului General al C.D. din 1 decembrie 2009 contestat) are menirea sa constate ca s-a produs una din cauzele care atrag incetarea de drept a contractului individual de munca al salariatului, acesta incetand, asa cum instanta a subliniat, de drept, prin efectul legii.
Apararea contestatoarei pleaca de la o premisa gresita si anume aceea ca angajatorul poate decide daca dispune incetarea de drept a contractului de munca al unui salariat la expirarea termenului de exprimare a optiunii acordata de lege.
In acest context, sustinerea reclamantei in sensul ca potrivit acestui text, respectiv art.20 din Legea nr.329/2009, desfacerea contractului de munca ar fi trebuit sa urmeze procedura impusa de legea speciala, respectiv de codul muncii, nu poate fi retinuta de instanta, intrucat asa cum s-a subliniat incetarea intervine in acest caz de drept, ope legis iar angajatorul nu are nici o libertate de apreciere asupra aplicarii legii in sensul constatarii incetarii de drept a contractului, intrucat incetarea nu intervine prin vointa sa nefiind o concediere din initiativa angajatorului, astfel incat, in cazul incetarii de drept partile nu beneficiaza de o asemenea libertate de apreciere ( daca un contract de munca incetat prin efectul legii poate fi mentinut prin vointa angajatorului sau a partilor).
O astfel de interpretare nu poate fi retinuta de instanta cata vreme incetarea de drept a contractului individual de munca nu este lasata de legiuitor la vointa partilor, ci este reglementata tocmai in vederea ocrotirii unor interese generale, ale societatii sau ale anumitor categorii de persoane, iar angajatorul, prin emiterea deciziei intr-un asemenea caz nu inceteaza din initiativa sa contractul individual de munca al salariatului ci doar constata intervenit unul dintre cazurile de incetare de drept a contractului de munca al salariatului.
De altfel, o interpretare in sensul ca angajatorul poate ignora intervenirea cauzei ce duce la incetarea de drept a contractului individual de munca si poate decide mentinerea acestui contract poate reprezenta o incalcare de catre angajator a legii, intrucat nu se poate sustine ca desi legea prevede incetarea de drept a contractului individual de munca in situatia in care de exemplu, salariatului i se retrag de catre autoritatile sau organismele competente avizele, autorizatiile ori atestarile necesare pentru exercitarea profesiei (art. 56 litera h) sau incetarea intervine ca urmare a interzicerii exercitarii unei profesii sau a unei functii, ca masura de siguranta ori pedeapsa complementara, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a dispus interdictia (art. 56 litera i) ori a intervenit retragerea acordului parintilor sau al reprezentantilor legali, in cazul salariatilor cu varsta cuprinsa intre 15 si 16 ani ( art. 56 litera K), angajatorul poate decide continuarea contractului de munca in lipsa autorizarii sau a cordului parintilor minorului ori cu ignorarea instituirii interdictiei judecatoresti.
Or, cazurile de incetare de drept, sunt obligatorii si sunt reglementate unitar (in acelasi capitol, in aceeasi sectiune si chiar in acelasi articol, astfel incat sunt supuse aceluiasi regim juridic si produc aceleasi efecte indiferent de cauza de incetare.
Asa cum am mai subliniat angajatorul nu are libertatea de a aprecia asupra necesitatii si oportunitatii mentinerii raporturilor de munca cu persoana pensionata care se gaseste in ipoteza de a cumula pensia peste un anumit cuantum cu salariul iar in lipsa optiunii salariatului pentru suspendarea platii pensiei si continuarea activitatii salarizate nu poate adopta o alta conduita decat cea prevazuta de lege, incetarea de drept a contractului individual de munca nefiind o optiune a angajatorului ci, in contextual legislative analizat, o obligatie legala.
Prin urmare, in conditiile in care incetarea de drept a raporturilor de munca ale reclamantei cu parata a operat prin efectul legii-ope legis, urmare neindeplinirii de catre reclamanta, in termenul prevazut de legiuitor, a obligatiei legale prevazuta de art.18 din Legea nr.329/2009 de a opta pentru continuarea activitatii si suspendarea platii pensiei sau pentru incetarea activitatii si mentinerea in plata a pensiei, sustinerile acesteia privind pretinse incalcari ale Codului muncii cu referire la o desfacere a contractului de munca fara sa-i fi fost respectat dreptul la preaviz, necomunicarea listei locurilor de munca disponibile sau alte asemenea masuri ce tin strict de institutia concedierii, sunt lipsite de temei legal.
In acest context, cata vreme contestatoarea nu invoca vreun motiv de netemeinicie al ordinului contestat, referitor de exemplu la emiterea acestuia in conditiile in care nu erau indeplinite conditiile pentru incetarea de drept a contractului de munca (nu este comunicata decizia de pensionare, aceasta a fost desfiintata prin vreuna din modalitatile prevazute de lege, cuantumul pensiei aflata in plata depaseste plafonul prevazut de lege, etc.), Tribunalul a constatat ca ordinul contestat este emis de angajator in mod legal si temeinic, cu consecinta mentinerii acestuia.
Prin urmare, in conditiile in care incetarea de drept a raporturilor de munca ale reclamantei cu institutia a operat prin efectul legii-ope legis, urmare neindeplinirii de catre reclamanta, in termenul prevazut de legiuitor, a obligatiei legale prevazuta de art.18 din Legea nr.329/2009 de a opta pentru continuarea activitatii si suspendarea platii pensiei sau pentru incetarea activitatii si mentinerea in plata a pensiei, iar nu in cazul unei concedieri a salariatei dispuse la initiativa angajatorului nu se pune problema unor incalcari a procedurii prevazute de lege la concediere.
Reclamanta a invocat existenta unui conflict intre prevederea din dreptul intern care i-a impus exprimarea unei optiuni intre plata pensiei si pastrarea locului de munca, pe de o parte, si dreptul comunitar, pe de alta parte, solicitand judecatorului national sa constate preeminenta dreptului comunitar asupra celui intern.
S-a invocat, in esenta, faptul ca dreptul la a cumula pensia cu salariul constituie un drept dobandit in temeiul Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat si ca dispozitiile art.18 si 20 din Legea nr.329/2009 sunt in contradictie cu legislatia comunitara privind protectia drepturilor castigate.
Reclamanta a mai sustinut si faptul ca dreptul la pensie reprezinta un "bun" protejat de art.1 paragraful 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor si libertatilor fundamentale si ca suspendarea platii pensiei afecteaza insasi substanta dreptului.
In ce priveste sustinerea reclamantei, in sensul ca dreptul de a cumula pensia cu salariul reprezinta un drept dobandit, deja castigat, recunoscut de norma de drept intern si protejat de legislatia comunitara care l-a proclamat la nivel de principiu, tribunalul a retinut ca, intr-adevar, la nivel comunitar pe cale jurisprudentiala s-a retinut ca drepturile fundamentale fac parte integranta din principiile generale de drept a caror respectare este asigurata de Curte.
Cu toate acestea tribunalul a constatat ca dreptul de a cumula pensia cu salariul, desi este un drept recunoscut la un moment dat de legea interna categoriei din care face parte reclamanta si in particular chiar acesteia sub forma invocata de reclamanta, respectiv prin prevederile art.26 alin.1 din Legea nr.164/2001 (in conformitate cu care "persoanele care beneficiaza de pensie militara de serviciu pot fi incadrate in munca, pe durata nedeterminata sau pe durata determinata, dupa caz, inclusiv in sectorul public, beneficiind de drepturile salariale corespunzatoare functiei in care sunt incadrate, inclusiv sporul de vechime corespunzator vechimii in munca, dobandite la data pensionarii. Persoanele prevazute la alin. 1 pot cumula pensia cu veniturile realizate, indiferent de nivelul veniturilor respective) si recunoscut si in prezent cu limitarile mentionate instituite prin art.17-18 din Legea nr.329/2009 nu poate reprezenta un drept fundamental al ordinii juridice interne, prin insasi natura si importanta acestui drept raportat la alte drepturi si libertati, recunoscute in genere prin norme constitutionale ca fiind fundamentale.
Chiar daca s-ar aprecia ca acest drept are caracter fundamental, tribunalul constata ca, prin hotararea pronuntata de Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene in cauza Hauer (13 decembrie 1979), s-a retinut ca drepturile fundamentale nu sunt absolute, ci trebuie luate in considerare in raport cu rolul pe care il joaca in societate.
In consecinta se pot aduce limitari exercitiului acestor drepturi, mai ales in cadrul unei organizari comune a pietei, cu conditia ca aceste limitari sa corespunda efectiv obiectivelor de interes general urmarite de Comunitate si sa nu reprezinte, in raport de scopul urmarit, o ingerinta disproportionata si intolerabila care ar aduce atingere insasi substantei drepturilor.
Prin urmare sunt permise limitari ale exercitiului unui drept daca sunt justificate, proportionale cu scopul urmarit si daca nu afecteaza insasi substanta dreptului.
In speta dispozitiile art.18 din Legea 329/2009 limiteaza exercitiul dreptului de a cumula pensia cu salariul pentru perioada determinata de timp in care sunt indeplinite cumulativ doua conditii:
- cuantumul pensiei sa fie mai mare decat venitul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si
- pensionarul sa desfasoare activitati profesionale pe baza de contract; individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire in functie in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritoriala.
Cu alte cuvinte interdictia vizeaza dreptul de a cumula pensia (indiferent daca aceasta este platita de la bugetul asigurarilor sociale sau de la bugetul de stat) cu salariul platit de la bugetul de stat.
Astfel dupa cum a retinut Curtea Constitutionala in decizia nr.1414/4 noiembrie 2009, "Justificarea unei astfel de limitari rezida in degrevarea bugetului de stat, respectiv a celui al asigurarilor sociale de stat, intr-o masura care nu afecteaza veniturile persoanei sub pragul salariului mediu brut pe economie. Prin urmare, masura adoptata este proportionala cu situatia care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru intre scopul declarat al legii si mijloacele folosite in realizarea lui, si este aplicata in mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate in ipoteza normei."
Cu alte cuvinte Tribunalul a apreciat pe de o parte ca dreptul la cumul invocat de reclamanta nu este un drept fundamental dintre cele protejate de ordinea juridica comunitara iar in plus, chiar daca acesta ar putea fi apreciat ca fiind un drept fundamental, normele juridice interne ce prevad limitarea temporara si conditionata a acestuia nu vin in conflict, astfel cum s-a aratat mai sus, cu principiul ocrotirii drepturilor castigate.
Contestatoarea mai arata ca prin normele ce prevad obligatia de a opta intre pensie si salariu a fost incalcata libertatea de alegere a ocupatiei si dreptul la munca, prevazuta in art. 15 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, recunoscuta oficial ca facand parte din normele dreptului comunitar.
Referitor la incalcarea dreptului la munca prin obligatia de a opta intre pensie si salariu, drept prevazut de art.15 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, integrata in dreptul comunitar prin Tratatul de la Lisabona, se retine ca actul normativ prevede exercitarea unui drept de optiune si nu o suprimare a dreptului la munca sau la pensie, iar dreptul la pensie nu este desfiintat, suspendarea intervenind doar ca urmare a optiunii exprimate a persoanei pensionate de a se reincadra in corpul activ al societatii, prin angajarea in cadrul sistemului public. Aceasta suspendare nu opereaza si in situatia reincadrarii in sistemul privat.
Asa cum prin lege se impun conditii specifice referitoare la studii, vechime etc., in acelasi mod, printr-un act normativ cu forta juridica de lege, poate fi stabilita conditia de a nu beneficia de pensie la momentul incadrarii intr-o functie din sistemul public. Posibilitatea de a cumula dreptul pensiei cu salariul, desi recunoscut titularului dreptului la actiune printr-un act normativ, nu reprezinta un drept in sine, cu atat mai putin un drept fundamental, ci o optiune a legiuitorului in functie de realitatile sociale si economice de la un moment dat. Nu se poate pune problema unei limitari a exercitiului unor drepturi, care, fiecare in sine si separat, se pot exercita in conditii nemodificate de actul normativ contestat, iar dreptul la munca nu presupune obligatia corelativa a statului de a asigura tuturor angajarea in sistemul public.
Guvernul nu poate fi impiedicat sa promoveze, cu respectarea dispozitiilor constitutionale a principiilor neretroactivitatii legii, nediscriminarii si egalitatii in drepturi si a celorlalte norme si principii prevazute de Constitutie, masurile necesare cu privire la cazurile si conditiile in care pensia poate fi cumulata cu veniturile realizate din munca.
Articolul 52 din Carta prevede posibilitatea restrangerii exercitiului drepturilor si libertatilor recunoscute prin carta, care trebuie sa fie prevazuta de lege si sa respecte substanta acestor drepturi si libertati.
Textul mentioneaza ca prin respectarea principiului proportionalitatii, pot fi impuse restrangeri in cazul in care acestea sunt necesare si daca raspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesitatii protejarii drepturilor si libertatilor celorlalti.
Argumentele mentionate anterior conduc la concluzia ca nu se poate retine incalcarea art. 15 privitoare la dreptul la munca din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
In ce priveste incidenta in cauza a art.1 din Protocolul 1 Aditional la Conventie Tribunalul retine ca atat salariul, ca si contraprestatie a muncii depuse cat si pensia reprezinta conform practicii constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) un "bun" in sensul art.1 din Protocolul 1 Aditional astfel ca toate principiile aplicabile in general in cauzele interesand art. 1 din Protocolul 1 sunt in egala masura relevante cand vine vorba despre drepturile de pensie.
Reclamanta pretinde ca dispozitiile art.18 si 20 din Legea nr.2009 care ii impun sa opteze intre pensie si salariu, sub sanctiunea de a isi vedea incetat de drept, la expirarea termenului de optiune, contractul individual de munca constituie o ingerinta in dreptul sau de proprietate, incompatibila cu art. 1 din Protocolul 1 aditional.
Textul invocat de reclamant prevede ca "orice persoana fizica sau juridica are dreptul de a se bucura liber de bunurile sale. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decat pentru o cauza de utilitate publica, in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc, in orice caz, atingere dreptului Statului de a adopta reglementarile necesare in ce priveste exercitiul dreptului de proprietate in concordanta cu interesul general sau pentru a asigura plata taxelor sau a altor contributii sau penalitati."
Dupa cum Curtea a statuat in repetate randuri acest text cuprinde trei reguli distincte. Prima, exprimata in prima fraza a primului paragraf este de natura generala, exprimand principiul conform caruia orice persoana are dreptul de a se bucura liber de proprietatile sale.
Cea de-a doua regula, cuprinsa in a doua fraza a primului paragraf, acopera privarea de proprietate, ce poate avea loc numai in anumite conditii.
Cea de-a treia, cuprinsa in al doilea paragraf, recunoaste Statelor Contractante dreptul de a controla exercitiul dreptului de proprietate in acord cu interesul general.
Aceste trei reguli nu sunt "distincte" in sensul de a nu fi interconectate astfel ca a doua si a treia regula, ce privesc forme particulare ale interferentei in dreptul de proprietate trebuie sa fie privite in lumina principiului general instituit de prima regula. (The former king of Greece vs. Greece, Application no. 25701/94).
Asadar prima si cea mai importanta cerinta a art. 1 din Protocolul 1 Aditional este ca orice ingerinta in dreptul de proprietate sa fie prevazuta de lege: a doua fraza a primului paragraf autorizeaza lipsirea de proprietate numai in conditiile prevazute de lege. De altfel, regula legalitatii, unul dintre principiile fundamentale intr-o societate democratica, este inerenta in toate articolele Conventiei.
In cauza s-a retinut catre instanta ca nu avea de-a face cu o privare de proprietate.
Astfel, pe langa atingerile dreptului de proprietate ce pot fi calificate ca fiind privari de proprietate exista ingerinta in situatia in care exista o masura a statului care afecteaza esenta dreptului de proprietate fara ca persoana afectata sa isi piarda fondul dreptului sau.
Aceasta este si situatia in speta intrucat dreptul reclamantei la pensie a ramas in vigoare si dupa aparitia Legii nr.329/2009, ceea ce se suspenda fiind numai exercitiul acestuia, respectiv incasarea pensiei, astfel incat, suspendarea platii pensiei din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor, desi reprezinta o ingerinta in exercitiul dreptului nu constituie o privare de proprietate.
De altfel, reclamantei nu i-a fost suspendat dreptul al pensie, aceasta fiind beneficiara acestui drept si in continuare dupa data incetarii de drept a contractului sau individual de munca.
Asa cum insa am subliniat ingradirea in anumite conditii si limite a dreptului la cumulul pensiei cu salariu constituie o ingerinta in exercitiul dreptului de proprietate al reclamantei astfel incat, sub acest aspect, instanta a apreciat ca aceasta ingerinta trebuie analizata pe taramul art.1 din Protocolul 1 Aditional.
Este de asemenea indiscutabil faptul ca aceasta ingerinta este prevazuta de lege, respectiv Legea nr.329/2009.
Asa fiind tribunalul a analizat daca masura dispusa corespunde unui scop legitim, "in interes public" in sensul celei de-a doua reguli dezvoltate de art.1 din Protocolul 1 Aditional.
In speta tribunalul a retinut ca masurile edictate de art.17-21 din Legea 329/2009 au fost justificate de legislativ de degrevarea bugetului asigurarilor sociale, respectiv a bugetului de stat de anumite cheltuieli, pe fondul unei crize economice generalizate ai profunde ai pentru a se crea premizele unei relansari economice reale.
In aceasta analiza Tribunalul a constatat ca nu este rolul sau de a verifica in ce masura existau solutii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmarit ci numai daca solutia aleasa protejand interesul general a asigurat un just echilibru intre acesta din urma si protectia drepturilor fundamentale ale persoanelor.
Asa fiind, analizand in lumina practicii constante a CEDO ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantei, tribunalul apreciaza ca aceasta este justificata de un scop legitim si corespunde unui interes public.
Urmeaza asadar a fi analizat daca masura dispusa este de natura a pastra un just echilibru intre necesitatea protejarii interesului general si protectia drepturilor fundamentale ale persoanelor. Consideratii cu privire la analiza de proportionalitate.
In particular, instanta a cercetat daca a existat un raport rezonabil de proportionalitate intre masurile luate si scopul urmarit.
In cauza instanta a retinut ca dreptul reclamantei de a cumula pensia cu salariu a fost limitat numai pentru perioada cat cuantumul acestei pensii este mai mare decat salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si reclamantul este angajat al unei institutii publice de natura celor prevazute la art.17 din Legea nr.329/2009.
Orice ingerinta in exercitarea unui drept sau a unei libertati recunoscute de Conventie trebuie sa urmareasca un scop legitim. Principiul "justului echilibru", inerent insusi art.1 din Protocolul nr.1, presupune existenta unui interes general al comunitatii. Datorita unei cunoasteri directe a societatii lor si a nevoilor acesteia, autoritatile nationale sunt, in principiu, mai bine plasate decat judecatorul international pentru a determina ceea ce este de "utilitate publica". In mecanismul de protectie instituit de Conventie, acestora le revine, asadar, obligatia de a se pronunta primele asupra existentei unei probleme de interes general ce justifica masuri aplicabile in domeniul exercitarii dreptului de proprietate, inclusiv masuri ce presupun privari si restituiri de bunuri. Prin urmare, ele se bucura aici de o anumita marja de apreciere, ca in alte domenii asupra carora se extind garantiile Conventiei (Hotararea din 12 octombrie 2010 in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei - Cererile nr. 30.767/05 si 33.800/06).
In plus, notiunea "utilitate publica" este ampla prin natura sa. In mod special, decizia de a adopta legi referitoare la privarea de proprietate presupune, de obicei, analiza unor chestiuni politice, economice si sociale. Considerand ca este normal ca legislatorul sa dispuna de o larga marja in politica sa economica si sociala, Curtea a declarat ca respecta modul in care acesta concepe imperativele "utilitatii publice", cu exceptia cazului in care judecata sa se dovedeste a fi vadit lipsita de temei rezonabil.
Atingerea adusa respectarii bunurilor trebuie sa pastreze un just echilibru intre cerintele interesului general al comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului. In mod special, trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit prin orice masura aplicata de stat, inclusiv masurile care priveaza o persoana de proprietatea sa. In fiecare cauza ce presupune pretinsa incalcare a acestei prevederi, trebuie verificat daca, din cauza actiunii sau inactiunii statului, persoana in cauza a fost nevoita sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva.
In speta tribunalul a retinut ca masurile edictate de art.17-21 din Legea nr.329/2009 au avut ca scop, asa cum deja s-a mai aratat mai sus, degrevarea bugetului asigurarilor sociale, respectiv a bugetului de stat de anumite cheltuieli, pe fondul unei crize economice generalizate si profunde si pentru a se crea premizele unei relansari economice reale.
Asa fiind, analizand in lumina practicii constante a CEDO ingerinta in dreptul la cumul al reclamantei, tribunalul apreciaza ca aceasta este justificata de un scop legitim si corespunde unui interes public.
Rezulta asadar ca masura este, pe de o parte, una temporara (de indata ce macar una din cele doua conditii nu va mai fi indeplinita, cumulul pensiei cu salariu va putea opera) iar pe de alta parte ca dreptul reclamantei nu a fost atins in substanta sa, reclamanta putand opta pentru realizarea unui cumul a pensiei cu salariul din mediul privat indiferent de cuantumul acestora, exercitarea acestui drept fiind limitat in mod justificat si proportional cu scopul urmarit.
S-a retinut si ca obligatia de a opta este prevazuta numai pentru situatia in care cuantumul pensiei este mai mare decat venitul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, astfel ca persoanele vizate nu sunt nevoite sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva, avand posibilitatea de a-si pastra drepturile banesti ce asigura un trai decent raportat la standardele economiei nationale.
Referitor la obiectiunea legata de ignorarea principiului neretroactivitatii.
Nu poate fi retinuta nici incalcarea principiului neretroactivitatii legii, intrucat prin Legea nr.329/2009 se dispune pentru viitor, aceasta necontinand dispozitii care sa implice restituiri de sume castigate anterior intrarii in vigoare, obligatia de optiune incumband destinatarilor actului normativ dupa expirarea unui termen de 15 zile de la intrarea in vigoare.
Pe de alta parte, Legea nr.329/2009 nu abroga dispozitia referitoare la dreptul de cumul al pensiei cu salariul, exercitiul dreptului fiind limitat pentru o perioada de timp, justificat de conditiile economice.
Referitor la existenta unei discriminari in raport de prevederile art.14 si Protocolul 12 art.1 si (2) al Conventiei Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la nediscriminare, "deoarece nu se poate dispune ca o persoana care a contribuit mai mult la fondul de pensii, prezumandu-se cel putin ca a muncit mai mult decat alta, sa fie privata, pentru acest motiv, de plata pensiei, chiar pentru o perioada determinata de timp", Tribunalul a reamintit ca ceea ce legiuitorul a limitat este dreptul de cumul al pensiei cu salariul iar nu dreptul la pensie, de altfel reclamanta prin incetarea de drept a contractului individual de munca beneficiaza de plata pensiei de serviciu.
Daca insa critica vizeaza existenta unei discriminari intre persoane aflate in aceeasi situatie respectiv de pensionari cumularzi ai pensiei cu salariul din sectorul bugetar dar care nu au obligatia exprimarii optiunii intrucat nivelul pensiei nete aflate in plata nu depaseste nivelul salariu mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, Tribunalul a reamintit ca daca legea interna creeaza un tratament diferentiat intre persoane aflate in aceeasi situatie sau in situatii comparabile, nefiind in discutie aplicarea discriminatorie a legii ci chiar caracterul discriminatoriu al normei legale, in masura in care o asemenea chestiune incalca sau este de natura a infrange ordinea constitutionala, persoanele vizate au posibilitatea sa solicite sesizarea Curtii Constitutionale in vederea verificarii existentei unei practici discriminatorii, la momentul legiferarii unor conditii diferite pentru persoane aflate in aceeasi situatie cu singura deosebire a nivelului pensiei aflata in plata la un anumit moment dat fara a exista alte ratiuni evidente care sa justifice diferenta de tratament instituita, solicitare pe care insa reclamantii nu au facut-o in cauza.
Dreptul la munca in conditii egale si nediscriminatorii poate fi solicitat a fi respectat in prezent fara a se invedera o ipoteza in care legea interna creeaza un tratament diferentiat in conexiune cu un drept fundamental ce face obiectul de reglementare al CEDO, daca reclamantul identifica un tratament diferentiat sub aspectul aratat, insa este de competenta Curtii Constitutionale in cadrul Controlului constitutionalitatii prevazut de art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale sa se pronunte cu privire la existenta unor situatii discriminatorii instituite prin lege, ceea ce reclamantii nu au solicitat, in cauza nefiind in discutie aplicarea discriminatorie a unor prevederi legale ci caracterul discriminatoriu al acestora, astfel incat, Tribunalul a apreciat ca nu are competenta sa examineze problema decurgand din existenta unor norme legale de reglementare a cumulului pensiei cu salariul sub aspectul cuantumului pensiei aflate in plata care impiedica exercitarea cumulului sub forma obtinerii unor venituri salariale prin angajare in sectorul de stat, fiind o chestiune de legiferare pe care doar interventia legiuitorului o poate reglementa.
Nu in ultimul rand Tribunalul a constatat ca pretinsa discriminare invocata de reclamanta nu poate fi retinuta din perspectiva motivelor de discriminare sustinute de reclamanta, intrucat comportamentul discriminatoriu identificat de reclamanta vizeaza o categorie distincta de persoane, deoarece nu este in discutie la momentul luarii masurii in ceea ce o priveste pe reclamanta o pensie stabilita in sistem contributiv pentru ca Tribunalul sa poata aprecia in ce masura acesteia i s-a creat o situatie mai defavorabila in raport de o persoana care "a contribuit mai putin" pensia reclamantei fiind o pensie de serviciu, speciala, astfel incat aspectele ce vizeaza respectarea principului contributivitatii nu pot fi analizate.
In consecinta, fata de dispozitiile legale incidente cauzei, Ordinul Secretarului General al C.D. din 2009 este temeinic si legal, emis in respectarea dispozitiilor speciale derogatorii prevazute de Legea nr.329/2009, fapt pentru care a fost respinsa contestatia formulata ca neintemeiata.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs motivat in termen legal recurenta Z.A.T..
In sustinerea recursului a aratat ca Legea nr.329/2009, chiar daca a fost declarata constitutionala, nu este si conforma cu dreptul comunitar, astfel cum gresit a retinut instanta de fond.
Instanta a omis, de asemenea, sa ia in considerare si faptul ca beneficiaza de prevederile art.24 din OUG nr.7/1998 "privind unele masuri de protectie sociala a personalului militar si civil care se vor aplica in perioada restructurarii marilor unitati, unitatilor si formatiunilor din compunerea M.Ap.N." (modificata de Legea nr.37/07.03.2001) potrivit cu care personalul militar si civil, pensionat in conditiile prezentei ordonante, poate cumula pensia cu salariul obtinut, in cazul in care isi continua activitatea ca angajat, sau cu veniturile suplimentare realizate din activitati cu scop lucrativ.
Acest text de lege, in vigoare, a fost emis de catre Statul Roman in perioada de aderare a Romaniei la NATO si a constituit garantia pe care statul i-a acordat-o, recurentei si altor militari ce a fost disponibilizati din acest motiv. O garantie pe care Legea nr.329/2009 nu o mai respecta, aplicarea ei fiind neconforma, in privinta acestei categorii de persoane, cu tratatele la care Romania este parte si pe care este obligata sa le respecte, in lumina prevederilor art.20 din Constitutia Romaniei.
De asemenea, Curtea de Justitie a Comunitatii Europene a decis ca instantele nationale, sesizate cu un potential conflict intre norme din dreptul intern si norma din dreptul comunitar au obligatia de a inlatura de la aplicare normele din dreptul intern si de a da prioritate celor comunitare, atunci cand incalcarea vizeaza drepturi ale omului.
Recurenta a reamintit faptul ca dreptul la pensia de serviciu face parte din Pilonul I - Comunitatea Economica Europeana. Dar, desi instanta de fond a admis faptul ca atat salariul, ca si contraprestatie a muncii depuse, cat si pensia, reprezinta, conform practicii constante a Curtii Europene a Drepturilor Omului, un bun in sensul art.1 din Protocolul 1 Aditional, astfel ca toate principiile aplicabile in general in cauzele art.1 din Protocolul 1 sunt in egala masura relevante cand vine vorba despre dreptul la pensie, a concluzionat, in mod gresit, ca in speta nu ar fi vorba de nici o incalcare a acestor principii si ca masura - aplicata fara nici un fel de discernamant si cu incalcarea legilor ocupationale emise de acelasi Stat Roman - ar fi justificata.
Nu in ultimul rand, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat asupra obligatiei statului de a avea o legislatie predictibila care sa nu incalce principiul legalitatii, astfel incat cetateanul sa beneficieze de existenta unor norme de drept suficient de accesibile, precise si previzibile in aplicarea lor (in acest sens, si solutiile CEDO pronuntate in cauzele ex -regele Greciei si altii vs. Grecia - 1994, Beyeler vs. Italia - 1996, Fener Rum Patrikli vs. Turcia - 2008).
In opinia recurentei, chiar daca au fost declarate, generic vorbind, constitutionale, prevederile Legii nr.329/2009 care interzic cumulul pensiei cu salariul si care obliga angajatorul sa dispuna incetarea raportului de serviciu pentru ca recurenta nu si-a exprimat dreptul de optiune in termen de 15 zile intre continuarea activitatii de functionar sau pastrarea pensiei, i-a incalcat drepturi fundamentale, astfel cum a aratat in cererea introductiva de instanta.
Contrar concluziilor instantei de fond, legea speciala aplicabila raportului juridic in baza caruia recurenta a indeplinit functia de referent in cadrul C.D., avand si calitatea de pensionar militar (rezervist), este Codul muncii, conflictul dintre dreptul intern si cel comunitar fiind evident, atata vreme cat legiuitorul, nefacand nici o distinctie intre categoriile carora li se aplica legea, a ignorat drepturile acesteia castigate tot prin intermediul unor legi ale aceluiasi stat.
Pe de alta parte, din punct de vedere strict procedural, contrar sustinerilor instantei de fond, a apreciat ca modificarea unei legi speciale, cum este Codul muncii, pe care l-a invocat in sustinerea actiunii, trebuia sa se faca in mod explicit. Or, Legea nr.329/2009, astfel cum rezulta din chiar titlul ei, priveste reorganizarea, rationalizarea cheltuielilor publice; acest lucru nu se poate face prin incalcarea unor drepturi deja dobandite si a legii speciale ce ocroteste dreptul sau de proprietate, in speta pensia speciala si salariu, precum si dreptul sau de a le cumula. Prin urmare din punct de vedere al uzului drepturilor recurentei, Legea nr.329/2009 nu poate modifica OG nr.7/1998, decat prin incalcarea lor.
Or, din punct de vedere al fondului, actiunea a fost respinsa pentru ca recurenta nu si-ar fi exprimat in scris optiunea de a beneficia fie de pensie fie de salariu, instanta de judecata apreciind ca emiterea Ordinului prin care i s-a desfacut contractul de munca nu ar echivala cu o privare de proprietate, deoarece masura, care este prevazuta de lege, ar si corespunde unui interes legitim, interes public, in sensul celei de-a doua reguli dezvoltate de art.1 din Protocolul 1 aditional.
In realitate insa, exact acest element lipseste din ecuatia de mai sus, atata vreme cat prin aceste masuri, aplicate pe o categorie ocupationala careia statul ii garantase drepturi castigate, nu au avut rolul de a degreva in mod real bugetul de stat, pe fondul crizei generala.
Asa cum recurenta a aratat in cererea de chemare in judecata, instanta avea posibilitatea sa constate faptul ca bugetul nu a suferit nici o modificare: in realitate nefiind vorba de o desfiintare a locului de munca, in functia pe care a fost obligata sa o parasesc a fost angajata, ca intotdeauna in asemenea situatii, o alta persoana care, daca nu cumula pensia cu salariu, castiga in cel mai rau caz aceeasi suma de bani. Prin urmare, nici o economie nu a fost facuta la buget, dimpotriva.
Pentru motivele de mai sus, si data fiind calitatea sa de fost militar, pensionat anticipat la cererea Statului Roman, ca urmare a aderarii Romaniei la NATO si a obligatiei acestei tari de a reduce efectivele militare, recurenta nu putea exprima o asemenea optiune care incalca, printre altele, si Protocolul 12 al Conventiei.
Sub acest aspect, art.1 al Protocolului 12 ofera o sfera suplimentara de protectie si vizeaza situatiile in care discriminarea se produce in exercitarea unui drept specific acordat unei persoane in temeiul legislatiei sale nationale, precum si in exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligatie clara a unei autoritati publice in conformitate cu legislatia nationala astfel spus in cazul in care o autoritate publica, in temeiul legislatiei nationale, are obligatia de a se comporta de o anumita maniera. Aceste principii se regasesc din plin in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Avand in vedere aceste considerente, solutia instantei care a analizat exclusiv caracterul constitutional al Legii nr.329/2009 si faptul ca ea ar trebui sa se aplice neconditionat in fata lipsei recurentei de optiune, este neintemeiata si nelegala.
Chiar daca de principiu un text de lege trebuie aplicat pentru ca legea este suverana, aceasta suveranitate nationala este circumscrisa suveranitatii legii comunitare. Prin urmare, din aceasta perspectiva, admitand actiunea si constatand, incalcarea dreptului comunitar in ceea ce priveste incetarea raportului recurentei de munca, instanta avea dreptul sa se pronunte in temeiul prioritatii pe care legea comunitare o are fata de dreptul intern, si acest lucru, in respectul total al articolelor 11 si 20 ale Constitutiei Romaniei care consacra tocmai acest principiu de drept.
Prin urmare, recurenta nu a criticat Legea nr.329/2009 in integralitatea ei, lege care nu poate fi modificat printr-o hotarare judecatoreasca, ci a solicitat instantei sa constate inaplicabilitatea ei in speta, mai exact a recurentei, cadru militar pensionat anticipat care beneficiez de un regim special instituit chiar de Statul Roman prin legi speciale aflate in vigoare (OUG nr.7/1998, raportata la Legea nr.164/2001, in vigoare la data introducerii actiunii).
Intimata C.D. a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizand actele si lucrarile dosarului din perspectiva criticilor formulate cat si a dispozitiilor art.3041 Cod procedura civila, Curtea gaseste recursul formulat ca nefiind fondat, considerentele avute in vedere fiind urmatoarele:
Prima instanta a facut o corecta aplicare a dispozitiilor legale incidente in cauza, iar Curtea isi insuseste in intregime toate argumentele expuse pe larg in sentinta tribunalului.
Tribunalul a expus in mod exhaustiv motivele pentru care incetarea de drept a contractului individual de munca al recurentei, in baza art.20 din Legea nr.329/2009, nu este lovita de nulitate, iar prevederile legale in baza carora s-a emis Ordinul contestat sunt conforme dreptului comunitar si Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Cu privire la preeminenta dreptului comunitar, Curtea retine ca, intr-adevar, chemat sa aprecieze in prima instanta asupra compatibilitatii legislatiei interne cu dreptul comunitar este judecatorul national (Costa c. Enel, nr. 6/64 din 1964). De asemenea, ca acesta are obligatia ca, in masura in care constata o astfel de incompatibilitate, sa inlature de la aplicare norma interna si sa aplice direct norma comunitara, in masura in care aceasta este constituita dintr-o prevedere a unui Tratat, anexele si protocoalele aditionale la acestea, avand in vedere ca directivele au efect direct numai la nivel vertical, iar nu si orizontal, cu alte cuvinte se adreseaza Statelor membre si nu pot fi invocate in raporturile cu persoane fizice (Faccini Dori vs. Recreb, cauza C91/92).
In prima instanta, recurenta a invocat incompatibilitatea dispozitiilor art.17-21 din Legea nr.329/2009 cu dispozitiile legislatiei comunitare, respectiv cu art.15 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, privitoare la dreptul la munca.
Obligatia de a opta intre pensie si salariu nu presupune incalcarea dreptului la munca, drept prevazut de art. 15 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, deoarece nu echivaleaza cu o suprimare a dreptului la munca, recurenta avand posibilitatea de a fi parte intr-un raport juridic de munca in sistemul privat. Interdictia vizeaza dreptul de a cumula pensia, indiferent daca aceasta este platita de la bugetul asigurarilor sociale sau de la bugetul de stat, cu salariul platit de la bugetul de stat, dar nimic nu o impiedica pe recurenta sa se angajeze in orice unitate din sistemul privat.
Justificarea unei astfel de limitari, asa cum a retinut Curtea Constitutionala in decizia nr.1414/4 noiembrie 2009, rezida in degrevarea bugetului de stat, respectiv a celui al asigurarilor sociale de stat, intr-o masura care nu afecteaza veniturile persoanei sub pragul salariului mediu brut pe economie. Prin urmare, masura adoptata este proportionala cu situatia care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru intre scopul declarat al legii si mijloacele folosite in realizarea lui, si este aplicata in mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate in ipoteza normei.
Curtea nu poate retine sustinerile recurentei in sensul ca, in fapt, nu s-a realizat o degrevare a bugetului de stat, deoarece masura respectiva face parte dintr-un intreg ansamblu de norme menite sa rationalizeze cheltuielile publice si sa sustina mediul de afaceri. Chiar daca o alta persoana a fost angajata pe acelasi post, in locul recurentei, s-a atins scopul prevazut de lege, deoarece s-a creat un loc de munca pentru o persoana neangajata, limitandu-se astfel cheltuielile sociale ale statului.
Mai mult, limitarea impusa de lege are in vedere doar situatia in care nivelul pensiei nete aflate in plata sau care urmeaza a fi pusa in plata depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.
In ceea ce priveste notiunea de "drept castigat", Curtea constata ca Legea nr.329/2009 nu a suprimat nici dreptul la munca si nici dreptul la pensie al recurentei, ci doar a stabilit anumite conditii in care pensia platita din bugetul asigurarilor de stat si, in parte, din bugetul de stat, in cazul pensiilor de serviciu, poate fi cumulata cu veniturile dobandite tot din surse bugetare in calitate e salariat. Limitarea posibilitatii sale de a beneficia prin cumul atat de salariu in calitate de bugetar, cat si de pensie se refera doar la un anumit cuantum al veniturilor salariale si la o anumita sursa a acestora, respectiv surse bugetare.
Sub aspectul retroactivitatii prevederilor respective din Legea 329/2009, Curtea constata dispozitiile amintite se aplica doar de la data intrarii in vigoare a acestui act normativ, fara a afecta drepturile dobandite anterior. Legea invocata nu dispune pentru trecut si nu intervine asupra unor drepturi dobandite, drepturile salariale si pensiile incasate anterior intrarii ei in vigoare nefiind afectate. Obligatia de a opta priveste doar prestatiile viitoare, recurentei nefiindu-i afectate drepturile dobandite anterior.
Obligatiile executate in baza contractului individual de munca si plata pensiei reprezinta prestatii periodice, iar statul, in virtutea dreptului sau suveran de a dispune cu privire la modalitatea de organizare a sistemului de asigurari sociale, poate oricand interveni, pentru viitor. Legea noua nu poate reglementa efectele produse de o situatie juridica inainte de intrarea ei in vigoare, dar se va aplica efectelor produse de aceeasi situatie juridica dupa intrarea ei in vigoare, in baza principiului aplicarii imediate a legii noi.
Referitor la incalcarea art.1 paragraful 1 din Primul Protocol aditional la C.E.D.O., analizata pe larg de prima instanta, prin parcurgerea intregului rationament dezvoltat de C.E.D.O. in jurisprudenta sa si prin efectuarea testului de proportionalitate, Curtea trimite la consideratiile ample expuse in hotararea tribunalului, pe care le considera intemeiate. S-a aratat in mod just ca atingerea adusa dreptului de proprietate al recurentei nu se poate analiza ca o privare de proprietate, intrucat nu suntem in prezenta unei astfel de privari, in sensul dezvoltat pe cale jurisprudentiala de catre CEDO.
De asemenea, retinem ca ingerinta este prevazuta de lege (art.17-21 din Legea nr.329/2009) si corespunde unui scop legitim, de interes public, respectiv degrevarea bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat de anumite cheltuieli, pe fondul unei crize economice generalizate si profunde, pentru crearea premiselor unei relansari economice. Totodata, retinem ca este indeplinita si conditia privind existenta unui raport rezonabil de proportionalitate intre masura luata si scopul urmarit, recurentul reclamant nefiind nevoit ca, prin exercitarea acestui drept de optiune, sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva.
Recurenta putea opta pentru suspendarea temporara a dreptului la pensie, care intervine numai in conditiile expres prevazute de actul normativ, referitoare la cuantumul pensiei si la identitatea angajatorului actual al titularului pensiei, In lipsa optiunii, raportul juridic de munca a incetat de drept, recurenta ramanand beneficiara drepturilor de pensie, care ii dau posibilitatea de a-si mentine un nivel de trai decent, prin raportare la salariul mediu brut pe economie.
Pe de alta parte, dreptul de a cumula pensia cu salariul, desi este un drept recunoscut la un moment dat de legea interna categoriei din care face parte recurenta-reclamanta si, in particular, chiar acesteia, sub forma invocata de reclamanta, respectiv prin prevederile art. 26 alin. 1 din Legea nr.164/2001 si recunoscut si in prezent, cu limitarile mentionate instituite prin art.17-18 din Legea nr.329/2009, nu poate reprezenta un drept fundamental al ordinii juridice interne.
Legea nr.329/2009 a modificat art.26 alin.1 din Legea nr.164/2001 si OG nr.7/1998, stabilind anumite limitari in ceea ce priveste dreptul pensionarilor militari de a cumula pensia cu salariul platit din surse bugetare, iar art.20 din Legea nr.329/2009 instituie o noua cauza legala de incetare de drept a contractului individual de munca, in plus fata de cele prevazute in legislatia de drept comun in materie.
In aceste conditii, neexercitarea obligatiei privind exprimarea optiunii in termenul de 15 zile, constituie cauza de incetare de drept a raporturilor de munca stabilite in baza contractului individual de munca sau a actului de numire in functie, precum si a raporturilor de serviciu.
Recurenta afirma ca nu-si putea exprima optiunea prevazuta de lege, deoarece aceasta ar fi incalcat Protocolul 12 la Conventie prin incalcarea unei obligatii clare a unei autoritati publice in conformitate cu legislatia nationala. Sustinerile recurentei se bazeaza pe obligatiile Statului prin aderarea la Alianta Nordatlantica, dar niciuna din aceste obligatii nu au avut in vedere cumul pensiei militare cu salariul in sistemul bugetar. Mai mult, nu se poate vorbi de discriminare deoarece limitarea adusa prin art. 17-18 din Legea nr.329/2009 se aplica in mod egal tuturor persoanelor aflate in aceiasi situatie respectiv celor al caror cuantumul al pensiei e mai mare decat venitul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si care desfasoara activitati profesionale pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire in functie in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritoriala.
Cu alte cuvinte interdictia vizeaza toate persoanele care cumuleaza pensia (indiferent daca aceasta este platita de la bugetul asigurarilor sociale sau de la bugetul de stat) cu salariul platit de la bugetul de stat.
Fata de toate aceste considerente, in temeiul art.312 cod procedura civila, Curtea va respinge recursul ca nefondat, hotararea instantei de fond fiind legala si temeinica.