Decizie de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Motivele nu sunt limitate la cele referitoare la pierderi economice, ci si pentru eficientizarea activitatii sale angajatorul poate efectua concedieri cu conditia motivarii deciziei de concediere pe baza unei cauze reale si serioase a masurii. Recurs respins.
- Codul muncii, art. 74, art. 76
Tribunalul a analizat pe larg conditiile de legalitate ale deciziei de concediere constatand in mod corect ca aceasta indeplineste conditiile prevazute de dispozitiile art. 74 din Codul muncii.
Adica, decizia cuprinde mentiunile obligatorii specifice unei concedierii individuale in sensul ca motivele pentru care a intervenit concedierea sunt descrise, iar termenul de preaviz prevazut de contractul individual de munca a fost respectat si acordat cu respectarea intervalului de timp de 20 de zile calendaristice.
In cazul in care decizia in cauza nu ar fi respectat cerintele prevazute de art. 74 atunci ar fi intervenit sanctiunea nulitatii prevazute de art. 76 din Codul muncii.
In ceea ce priveste critica referitoare la neindeplinirea concedierii prevazute de art. 65 alin. (1) si (2) din Codul muncii, privind desfiintarea efectiva a locului de munca in temeiul unei cauze reale si serioase, Curtea constata de asemenea, ca si aceste cerinte au fost respectate.
In primul rand asa cum rezulta din decizia de concediere si din decizia administratorului intimatei in cadrul societatii au avut loc o reorganizare in scopul eficientizarii activitatii in cadrul careia s-a dispus desfiintarea mai multor posturi printre care si cel ocupat de catre recurentul-contestator.
In ceea ce priveste modul in care a avut loc acest lucru raportat la criticile recurentului, Curtea arata ca nu poate din punct de vedere legal sa cenzureze aspecte ce tin de organizarea, reorganizarea si eficientizarea activitatii intimatei, pentru ca in felul acesta ar cenzura unul dintre drepturile angajatorului acela prevazut de art. 40 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.
Pe baza noii organigrame Tribunalul a retinut ca postul ocupat de catre contestator acela de - manager zona - a fost desfiintat.
Prin urmare, prima conditie privind desfiintarea efectiva a postului respectiv a fost indeplinita.
In ceea ce priveste celelalte conditii constand in cauza reala si serioasa, Curtea retine ca si acestea au fost indeplinite tinand cont de faptul ca pe de o parte au fost desfiintate mai multe posturi, iar pe de alta parte aceste desfiintari de posturi s-au intemeiat pe dreptul angajatorului de cu privire la eficientizarea prin reorganizare a activitatii.
Nu are relevanta critica recurentului-contestator cu privire la faptul ca intimata nu a fost afectata de criza si astfel nu ar fi indreptatita ca in cadrul administrarii societatii sa i-a masurile specifice de reorganizarea prin care sa previna riscurile aparitiei pe viitor a unor aspecte ce tin de eficienta obiectului de activitate.
In fond, asa cum a dispus infiintarea unor posturi prin reorganizare la un anumit moment si pentru anumite ratiuni, tot asa a procedat si cu ocazia reorganizarii prin care recurentul-contestator si-a pierdut postul pe care-l detinea in cadrul societatii. CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE
PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA NR.4609/14.07.2011
Prin sentinta civila nr.9432 din 14.12.2010 pronuntata in dosarul nr.3022/3/2010 de catre Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale s-au dispus urmatoarele:Respinge contestatia formulata de contestatorul GCED in contradictoriu cu intimata SC B SRL ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Tribunalul a retinut urmatoarea stare de fapt si de drept:
Contestatorul a fost salariatul intimatei incepand cu data de 14.07.2008 intre parti a fost incheiat contractul individual de munca inregistrat sub nr.1805/IVO/30.07.2008 pentru functia de manager zona; Prin decizia nr.08/26.01.2010 intimata a dispus concedierea contestatorului in baza dispozitiilor art. 65 alin. (1) din Codul muncii dupa expirarea unui termen de preaviz de 20 de zile lucratoare de la data comunicarii deciziei ca urmare a reorganizarii unitatii.
Sub aspectul legalitatii, Tribunalul a retinut ca decizia in cauza indeplineste conditiile art. 74 din Codul muncii.
Sub aspectul temeiniciei s-a retinut ca a avut loc o regandire a operatiunilor comerciale ale companiei, necesitatea eficientizarii activitatilor de marketing, relatii publice vanzari si adaptarea rapida la cerintele pietii, prin redefinirea strategiilor de comercializare la nivelul diverselor piete, cu precadere asupra celor privind Europa de Est, prin reducerea costurilor si imbunatatirea profitabilitatii toate acestea avand drept consecinta suprimarea a 9 posturi.
Postul contestatorului de - manager de zona - a fost desfiintat prin reorganizare si comasare a activitatii echipei de "vanzari directe".
Toate aceste masuri s-au concretizat prin modificarea organigramei, masura ce a fost luata prin Decizia nr.1/08.01.2010 dovedindu-se astfel caracterul efectiv al concedierii individuale a contestatorului.
Tribunalul a mai retinut ca imprejurarea ca o alta persoana a preluat sarcinile reclamantului nu conduce la concluzia ca locul de munca al acestuia nu a fost desfiintat de vreme ce organigrama societatii reflecta aceasta situatie, iar oportunitatea reorganizarii societatii parate nu poate fi cenzurata de catre instanta, angajatorul fiind singurul in masura sa decida asupra acestui aspect.
De asemenea, Tribunalul a retinut ca reclamantul nu a probat prin probele administrate in cauza ca prin decizia contestata s-a urmarit inlaturarea sa din societate, in speta dovedindu-se legalitatea si temeinicia deciziei de concediere.
Cu privire la respectarea dispozitiilor contractului colectiv de munca la nivel national sau a celui la nivel de ramura instanta a retinut ca in cauza nu se poate face aplicarea acestor dispozitii avand in vedere ca este vorba despre o concediere individuala.
Impotriva acestei sentinte s-a formulat recurs de catre contestator prin care a solicitat admiterea recursului casarea sentintei, constatarea nulitatii si reintegrarea in functia detinuta.
Recurentul -contestator a formulat urmatoarele critici la adresa sentintei recurate:
Prima critica se refera la faptul ca instanta de fond a apreciat in mod gresit ca masura concedierii a fost legala ca urmare a unei reorganizari serioase, deoarece in fapt nu a fost vorba despre o reorganizare efectiva.
Se arata ca dispunerea masurii de concediere a fost rezultatul unor criterii subiective in sensul ca desfiintarea locului de munca nu a avut o cauza reala si serioasa intimata neindeplinind conditiile mentionate in art. 65 din Codul muncii.
Recurentul arata ca exista un singur proces-verbal al sedintei "Internal Sepervisory Board" in care se decide pur si simplu restructurarea angajatilor - decizie luata in pripa, de pe pozitii de forta, fara respectarea normelor legale.
Recurentul sustine ca o singura decizie a administratorului si modificarea ulterioara a organigramei nu pot constitui caracterul efectiv al concedierii.
De asemenea hotararea instantei de fond apare a fi netemeinica intrucat nu s-a dovedit existenta nici unei cauze reale si serioase, societatea nefiind afectata de criza economica, neexistand dificultati financiare sau de alta natura pentru a desfiinta locurile de munca.
Se mai arata ca intimata nu a adus dovezi clare privind motivele restructurarii postului, desi i-a fost pus in vedere acest aspect.
O alta critica se refera la nerespectarea contractului colectiv de munca pe ramura electrotehnica, electronica, mecanica fina, utilaje si aparare pe anii 2007-2010, intimata neindeplinind nici una dintre obligatiile stabilite de art. 83 din acest contract.
Se mai arata ca motivarea instantei de fond contine doar lucruri generale fara substanta care nu dau nicio explicatie realista sau asa cum cere legea reala si serioasa.
De asemenea nu s-au analizat in mod corect dovezile depuse la dosar conform carora dl. L.D. a fost angajat imediat dupa concedierea recurentului, iar functia acestuia este asemanatoare cu functia sa, respectiv Manager de Zona prin atributiile pe care trebuia sa le indeplineasca.
Recurentul arata ca de fapt concedierea sa a vizat de fapt neintelegerile sale cu directorul societatii.
O alta critica se refera la faptul ca instanta de fond nu a analizat daca Societatii B SRL i se aplica Contractul colectiv de munca din 5 septembrie 2007 pe ramura electrotehnica, electronica, mecanica fina, utilaje si aparare pe anii 2007-2011 si nici nu a luat in considerare neindeplinirea obligatiilor intimatei mentionate in respectivul Contract colectiv de munca.
Arata recurentul ca prin inscrisurile depuse la dosar a dovedit ca intimata nu respectat termenul de preaviz de 30 zile calendaristice prevazut de Contractul colectiv de munca pe ramura.
Precum si faptul ca nu s-a respectat procedura prevazuta la art. 83.85 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivel de ramura.
Intimata a formulat intampinare prin care a in invocat exceptia nulitatii recursului intemeiata pe dispozitiile art. 3021 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., precum si respingerea ca nefondat a recursului.
Recurentul a depus la dosar dupa sedinta de judecata prin registratura la orele 14,20 o declaratie extrajudiciara a numitului Doroftei Lucian.
De asemenea, recurentul a depus concluzii scrise.
Examinand cu prioritate exceptia nulitatii recursului invocata de catre intimata prin intampinare, Curtea a stabilite netemeinicia exceptiei pentru urmatoarele motive.
Astfel, potrivit art. 3021 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde, sub sanctiunea nulitatii, urmatoarele mentiuni; numele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, dupa caz, numarul de inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice, codul unic de inregistrare sau, dupa caz, codul fiscal si contul bancar. Daca recurentul locuieste in strainatate, va arata si domiciliul ales in Romania, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul".
Prin exceptia invocata se arata ca cererea de recurs nu cuprinde mentiunile prevazute in textul de lege precitat.
Curtea retine ca potrivit decizia nr. 176 din 24 martie 2005 publicata in Monitorul Oficial nr.356 din 27 aprilie 2005 Curtea Constitutionala a constatat ca textul art. 3021 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura civila este neconstitutional in ceea ce priveste sanctionarea cu nulitatea absoluta a omisiunii de a preciza in cuprinsul cererii de recurs mentiunile prevazute la litera a) a textului de lege supus controlului de constitutionalitate.
Prin urmare, avand in vedere caracterul obligatoriu al Deciziei Curtii, sanctiunea nulitatii practic nu mai exista fiind declarata neconstitutionala, astfel ca exceptia urmeaza a fi respinsa.
Examinand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs, formulate, Curtea in temeiul art. 312 C. proc. civ.,pentru motivele ce se vor arata, a stabilit ca recursul este nefondat.
Avand in vedere ca recurentul nu si-a incadrat motivele de recurs intr-unul dintre motivele prevazute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., in temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Curtea le-a incadrat in dispozitiile art. 304 pct. 9) C. proc. civ., urmand a analiza cauza si sub toate celelalte aspecte in conformitate cu dispozitiile prevazute de art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, Curtea a retinut ca Tribunalul a pronuntat o sentinta temeinica si legala in conformitate cu dispozitiile legale aplicabile si probatoriul administrat in cauza.
Analizand criticile la adresa sentintei recurate, Curtea a retinut urmatoarea stare de fapt:
Contestatorul a fost salariatul intimatei incepand cu data de 14.07.2008 in baza contractul individual de munca inregistrat sub nr.1805/IVO/30.07.2008 pentru functia de manager zona.
Prin decizia nr.08/26.01.2010 intimata a dispus concedierea contestatorului in baza dispozitiilor art. 65 alin. (1) din Codul muncii dupa expirarea unui termen de preaviz de 20 de zile lucratoare de la data comunicarii deciziei ca urmare a reorganizarii unitatii.
Concedierea in temeiul art. 65 din Codul muncii, este o concediere determinata din motive care nu tin de persoana salariatului si care dispune urmatoarele:
(1)"Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.
(2) Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa".
Concretizarea in practica a unei asemenea concedierii se face prin intermediul unei decizii care trebuie sa aiba continutul prevazut de dispozitiile art. 74 din Codul mucii.
Astfel potrivit art. 74 din Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa cuprinda urmatoarele:
"(1) Decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu:
a) motivele care determina concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile".
Tribunalul a analizat pe larg conditiile de legalitate ale deciziei de concediere constatand in mod corect ca aceasta indeplineste conditiile prevazute de dispozitiile art. 74 din Codul muncii.
Adica, decizia cuprinde mentiunile obligatorii specifice unei concedierii individuale in sensul ca motivele pentru care a intervenit concedierea sunt descrise, iar termenul de preaviz prevazut de contractul individual de munca a fost respectat si acordat cu respectarea intervalului de timp de 20 de zile calendaristice.
In cazul in care decizia in cauza nu ar fi respectat cerintele prevazute de art. 74 atunci ar fi intervenit sanctiunea nulitatii prevazute de art. 76 din Codul muncii.
In ceea ce priveste critica referitoare la neindeplinirea concedierii prevazute de art. 65 alin. (1) si (2) din Codul muncii, privind desfiintarea efectiva a locului de munca in temeiul unei cauze reale si serioase, Curtea constata de asemenea, ca si aceste cerinte au fost respectate.
In primul rand asa cum rezulta din decizia de concediere si din decizia administratorului intimatei in cadrul societatii au avut loc o reorganizare in scopul eficientizarii activitatii in cadrul careia s-a dispus desfiintarea mai multor posturi printre care si cel ocupat de catre recurentul-contestator.
In ceea ce priveste modul in care a avut loc acest lucru raportat la criticile recurentului, Curtea arata ca nu poate din punct de vedere legal sa cenzureze aspecte ce tin de organizarea, reorganizarea si eficientizarea activitatii intimatei, pentru ca in felul acesta ar cenzura unul dintre drepturile angajatorului acela prevazut de art. 40 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.
Pe baza noii organigrame Tribunalul a retinut ca postul ocupat de catre contestator acela de - manager zona - a fost desfiintat.
Prin urmare, prima conditie privind desfiintarea efectiva a postului respectiv a fost indeplinita.
In ceea ce priveste celelalte conditii constand in cauza reala si serioasa, Curtea retine ca si acestea au fost indeplinite tinand cont de faptul ca pe de o parte au fost desfiintate mai multe posturi, iar pe de alta parte aceste desfiintari de posturi s-au intemeiat pe dreptul angajatorului de cu privire la eficientizarea prin reorganizare a activitatii.
Nu are relevanta critica recurentului-contestator cu privire la faptul ca intimata nu a fost afectata de criza si astfel nu ar fi indreptatita ca in cadrul administrarii societatii sa ia masurile specifice de reorganizarea prin care sa previna riscurile aparitiei pe viitor a unor aspecte ce tin de eficienta obiectului de activitate.
In fond, asa cum a dispus infiintarea unor posturi prin reorganizare la un anumit moment si pentru anumite ratiuni, tot asa a procedat si cu ocazia reorganizarii prin care recurentul-contestator si-a pierdut postul pe care-l detinea in cadrul societatii.
In ceea ce priveste critica referitoare la aplicabilitatea Contractului colectiv de munca la nivel de ramura pe anii 2007-2010, Curtea retine ca acesta nu ii este aplicabil recurentului, deoarece Anexa nr.1 la acest contract colectiv de munca nu contine numele societatii intimate.
Pentru a fi aplicabile dispozitiile acestui contract, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractele colective de munca prevede urmatoarele:
"Partile au obligatia sa precizeze, in fiecare contract colectiv de munca incheiat la nivel de grup de unitati si de ramura de activitate, unitatile in cadrul carora se aplica clauzele negociate."
Prin urmare in conditiile in care Anexa 1 la acest Contrat colectiv de munca la nivel de ramura nu mentioneaza printre societatile carora li se aplica acesta si pe intimata-angajatoare, rezulta ca acest contact nu este opozabil societatii si in consecinta nici recurentului-contestator.
Insa, trebuie spus pentru a se intelege mai bine efectele aplicarii contractului colectiv de munca in raport cu salariatii ca, in cazul in care contractul ar fi aplicabil singura sanctiune a neexecutarii lui de catre angajator ar fi atragerea raspunderii juridice a acestuia concretizata intr-o raspundere patrimoniala intemeiata pe savarsirea unei fapte ilicite care a dus la nerespectarea obligatiilor contractuale.
Neexecutarea contractului colectiv de munca de catre angajator nu sanctioneaza concedierea salariatului cu nulitatea absoluta, deoarece sanctiunea nulitatii este doar de esenta legii, aceasta fiind singura care defineste conditiile in care intervine nulitatea.
Cu privire la asa zisele inscrisuri depuse la dosar constand in declaratia unei persoane care s-a angajat ulterior in cadrul societatii si a preluat o parte a unora dintre atributiile recurentului, Curtea retine urmatoarele:
La termenul la care s-a judecat cauza, partile nu au solicitat administrarea vreunei probe, iar depunerea ulterioara dupa inchiderea dezbaterilor prin intermediul registraturii a unei declaratii (fila 26 si urmatoarele din dosarul de recurs) la ora 14.20 conform rezolutiei de pe acest inscris a numitului Doroftei Lucian este contrara legii pentru ca orice proba se administreaza in contradictoriu si cu cealalta parte, astfel ca nu poate fi luata in considerare in raport de dispozitiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ.
Pe de alta parte proba in cauza nu poate fi luata in considerare deoarece in recurs nu se administreaza decat proba cu inscrisuri asa cum dispune art. 305 C. proc. civ., ori recurentul a depus o declaratie de martor extrajudiciara aceasta reprezentand tot o proba ce nu a fost administrata in conditii de contradictorialitate.
Chiar daca am analiza cele afirmate de persoana in cauza tot nu s-ar putea trage concluzia ca a avut loc o concediere cu nerespectarea dispozitiilor art. 65 din Codul muncii, deoarece acesta a fost angajat ulterior concedierii recurentului si intr-un altfel de post.
Or, conditia ceruta de dispozitiile art. 65 alin. (1) si (2) din Codul muncii este aceea a desfiintarii efective a postului din care salariatul a fost concediat, iar acest lucru nu poate rezulta decat din faptul ca acest post ca si altele de altfel nu s-au mai regasit in noua organigrama realizata asa cum am mentionat mai sus in temeiul drepturilor pe care intimata le are potrivit art. 40 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.
Pentru considerentele expus mai sus, Curtea a dispus respingerea exceptiei nulitatii recursului, precum si respingerea recursului ca nefondat.