Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

COMERCIAL : Contestatie in anularea deciziei pronuntate in recurs, sub incidenta dispozitiilor art. 318 teza a I-a din Codul de procedura civila. Inadmisibilitate Decizie nr. 3197 din data de 30.06.2011
pronunțată de Tribunalul Buzau

1.) - Obiectul actiunii
Prin actiunea inregistrata la Judecatoria Buzau sub nr. 352/200/2010 din 13.01.2010, reclamanta RAM Buzau a chemat in judecata pe parata P. I. ( fosta C , solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata la plata sumei de 3.034,56 lei reprezentand penalitati de intarziere , aferente perioadei 31.10.2007 - 07.07.2009, cu cheltuieli de judecata.
2.)- Motivarea actiunii
2.1.) - In fapt, reclamanta a sustinut ca in executarea contractului nr. 27-01/2002 incheiat cu A.P. PT 27/1, desi a livrat paratei servicii de furnizare apa, canalizare si agent termic la perioada 31.10.2007 - 07.07.2009, aceasta a achitat pretul stabilit doar in cadrul executarii silite a sentintelor nr. 53876/2006, nr. 560/2007 si nr. 7562/2008, pronuntate de Judecatoria Buzau astfel ca penalitatile calculate pentru perioada 31.10.2007 - 07.07.2009 insumeaza 3.291,56 lei.
2.2.) - In drept, reclamanta a invocat dispozitiile Legii nr. 325/2006, Legii nr. 51/2006 si nr. 241/2006.
3.) Intampinarea
Desi legal citata, parata nu a formulat intampinare, sustinand doar la termenul de judecata din 12.05.2010 ca a platit reclamantei suma de 8.100 lei in contul debitului pretins , astfel ca nu are nicio datorie fata de aceasta ( fila 118).
3.)- Probe
In sprijinul sustinerilor formulate prin intampinare, reclamanta a depus la dosar inscrisuri ( filele 5-108), precum si o nota de precizari insotita de noi inscrisuri ( filele 120-121, 122 - 141).
4.) - Solutia instantei fondului
4.1.) - Prin sentinta nr. 5991 din 29.09.2010 pronuntata de Judecatoria Buzau s-a admis actiunea ca intemeiata, parata fiind obligata sa plateasca reclamantei suma de 3.034,56 lei cu titlu de penalitati de intarziere calculate la perioada 31.10.2007- 07.07.2009, cu 257 lei cheltuieli de judecata.
2.2.) - Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut in baza probatoriului administrat ca parata datoreaza reclamantei suma de 3.034,56 lei cu titlu de penalitati de intarziere calculate la perioada 31.10.2007 - 07.07.2009, in raport de debitul in suma de 6.154,31 lei reprezentand pret restant la serviciile prestate in perioada 30.11.2005- 31.10.2007, achitat la data de 22.03.2010, pe fondul scoaterii la vanzare prin licitatie publica a apartamentului detinut in proprietate de catre aceasta.
2.3.) - Instanta a inlaturat apararile formulate de parata, retinand ca plata invocata nu are nicio legatura cu pretentiile deduse judecatii.
3.) - Recursul
3.1.) - Impotriva sentintei a declarat recurs parata, in termen legal, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, fara sa motiveze in fapt si in drept cererea de recurs.
3.2.) Prin intampinarea depusa la dosar, reclamanta -intimata a invocat exceptia de nulitate a recursului sub incidenta art. 306 Cod pr. civila, iar pe fond netemeinicia recursului declarat.
4.) - Solutia tribunalului in recurs
4.1.) -Prin decizia nr. 35 din 14.01.2011 pronuntata de Tribunalul Buzau s-a constatat nul recursul declarat de parata impotriva sentintei nr. 5991 din 29.09.2010 pronuntata de Judecatoria Buzau.
4.2.) -Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut in raport de prevederile art. 306 alin. 1 si 2 din Codul de procedura civila, ca recursul nu a fost motivat in termenul prevazut de art. 301 Cod procedura civila si ca in cauza nu opereaza nici un motiv de ordine publica de natura sa afecteze legalitatea si temeinicia hotararii atacate.
5.) - Contestatia in anulare
5.1.) -Impotriva deciziei nr. 35 din 14.01.2011 pronuntata de Tribunalul Buzau a formulat contestatie in anulare parata, sustinand in fapt ca desi a platit taxele de timbru datorate in recurs , s-a dispus totusi anularea recursului , astfel ca solutia tribunalului se intemeiaza pe o greseala materiala.
5.2.) - In drept, contestatoarea a invocat dispozitiile art. 318 teza a I- a din Codul de procedura civila.
6.) Analiza. Constatari
Examinand decizia contestata, in raport de probatoriului administrat in cauza si de dispozitiile legale incidente cauzei, tribunalul a retinut:
6.1.) - Conform prevederilor art. 318 teza a I - a din Codul de procedura civila "Hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale".
6.2.) - Or, in cauza dedusa judecatii , tribunalul, ca instanta de recurs a luat act de plata taxelor de timbru datorate pentru exercitarea caii de atac, constatand nulitatea recursului sub incidenta dispozitiilor art. 306 alin. 1 si 2 din Codul de procedura civila, datorita nemotivarii acestuia in termenul de 15 zile de la comunicarea hotararii fondului, astfel ca nu intra in discutie o eventuala greseala materiala ce ar fi determinat dezlegarea pricinii.
7.) - Solutia tribunalului in contestatie
Pentru considerentele ce preced, retinandu-se ca litigiului nu-i sunt incidente dispozitiile art. 318 teza a I - a din Codul de procedura civila, s-a respins ca neintemeiata contestatia in anulare formulata de P.I.( fosta C. ) impotriva deciziei nr. 35 din 14.01.2011 pronuntata de Tribunalul Buzau in dosarul nr. 352/200/2010.

Sursa: Portal.just.ro