Obligatia societatii cu capital majoritar de stat de a vinde activul inchiriat, conform Legii nr.346/2004.
- Art.12 si art.13 din Legea nr.346/2004; Daca o societate cu capital majoritar de stat are active inchiriate catre intreprinderi mici sau mijlocii, acestea din urma au dreptul de a solicita locatorului vanzarea respectivelor active, in conditiile art.12 alin.1 lit. b) din Legea nr.346/2004.
In baza art.12 alin.2 din acelasi act normativ, societatea cu capital majoritar de stat este obligata sa incheie contractul de vanzare-cumparare, consimtamantul sau la vanzare fiind suplinit de legiuitor.
Dispozitiile OUG nr.88/1997 au caracter de norma generala in raport de dispozitiile Legii nr.346/2004, ele fiind aplicabile numai in masura in care legea speciala nu cuprinde reglementari specifice. (CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A V- A COMERCIALA, DECIZIA COMERCIALA NR. 1322 din 20.09.2011)
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala sub nr.19703/3/2008, reclamanta SC LC SRL a chemat in judecata pe parata SC A 2000 SA pentru ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea paratei sa incheie contractul de vanzare-cumparare pentru activul imobil - spatiu comercial in suprafata de 1005 mp situat in Bucuresti, sector 1, activ aflat in folosinta societatii reclamante in baza contractului de inchiriere nr.639 din 19.09.2003 si a actelor aditionale la acesta.
In sustinerea actiunii reclamanta a solicitat proba cu inscrisuri, interogatoriul parate, expertiza contabila si expertiza tehnica imobiliara, iar parata a solicitat in aparare probele cu inscrisuri, interogatoriul reclamantei si expertiza tehnica imobiliara. Tribunalul a incuviintat pentru ambele parti proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriu, respingand proba cu expertize tehnice de specialitate (contabila si imobiliara) ca nefiind utile cauzei fata de obiectul cererii de chemare in judecata - obligatie de a face.
Prin sentinta comerciala nr.5783/08.04.2009 tribunalul a admis actiunea astfel cum a fost formulata si a obligat parata la incheierea contractului de vanzare-cumparare pentru activul imobil situat in Bucuresti, sector 1.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut ca reclamanta avea calitatea de "intreprindere mica" in intelesul legii nr. 346/2004, calitate in baza careia avea dreptul de a cumpara activul imobil - spatiu comercial - in suprafata de 1.005 mp din Bucuresti, sector 1, imobil aflat in folosinta sa conform contractului de inchiriere nr. 639/19.09.2003 si a actelor aditionale la acesta.
S-a mai retinut ca parata avea calitatea solicitata de lege si anume era o societate comerciale cu capital integral de stat si ca ea a fost notificata in sensul incheierii acestui contract .
Referitor la investitiile efectuate de reclamanta la activul imobil ce facea obiectul actiunii, tribunalul a constatat ca acestea au fost evaluate prin raportul intocmit anterior introducerii cererii de chemare in judecata, cuantumul lor fiind mai mare de 15% si necontestat de parata.
Fata de toate aceste considerente, tribunalul a retinut ca reclamanta si-a probat sustinerile si anume indeplinirea prevederilor legii nr. 346/2004 (art. 3 si art. 4 lit. b), art. 12), parata fiind cea care nu si-a indeplinit obligatia legala de a vinde.
Ca urmare, in baza art. 12 alin. 1 si 2 din legea nr. 346/2004, cu aplicarea art. 1073-1076 Cod civil, tribunalul a admis actiunea si a obligat parata la incheierea contractului de vanzare-cumparare a activului imobil din Bucuresti, sector 1.
Tribunalul a inlaturat sustinerile paratei referitoare la faptul ca spatiul in discutie nu poate fi considerat activ in sensul prevazut de OUG nr. 88/1997 si de legea nr. 346/2004 deoarece face parte dintr-un ansamblu cu o suprafata mai mare, retinand ca este nerelevant in speta incadrarea spatiului in litigiu in contextul general, aceasta situatie neputand afecta incadrarea in textul special de lege, respectiv art. 12 alin. 1 li. b) si art. 12 alin. 2 din legea nr.346/2004 (temei al actiunii invocat de reclamanta si recunoscut si de parata prin raspunsul la intrebarea nr.2 din interogatoriul formulat de reclamanta).
Impotriva acestei sentinte comerciale a declarat apel, in termen legal, parata SC A 2000 SA, acesta fiind inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a Comerciala sub acelasi numar unic 19703/3/2008.
In motivarea apelului, legal timbrat, apelanta - parata a aratat ca instanta de fond in mod netemeinic si nelegal a inlaturat sustinerile sale referitoare la caracteristicile spatiului a carei vanzare s-a solicitat. Astfel, spatiul in suprafata de 1005 mp face parte integranta din activul "Depozit de carte"si nu reprezinta un "activ" in sensul art. 3 lit. d) din OUG nr. 88/1997, text de lege ce are in vedere si "terenul aferent". Mai mult, acest spatiu nu poate fi separat si organizat independent, in special in privinta terenului aferent, el fiind doar o parte integranta inseparabila a activului "Depozit" in suprafata totala de 5234 mp.
Nici inregistrarea la registrul comertului a spatiului inchiriat ca punct de lucru al intimatei - reclamante nu are relevanta in cauza, inscrierea acestei mentiuni realizandu-se pe baza contractului de inchiriere, judecatorul - delegat la registrul comertului neavand competenta de a verifica situatia juridica a spatiului inchiriat si cu atat mai putin indeplinirea conditiilor speciale impuse de OUG nr. 88/1997 si de legea nr. 346/2004.
Apelanta - parata a mai sustinut ca dispozitiile OUG nr. 88/1997 sunt aplicabile in cauza avand in vedere calitatea sa de societate comerciala cu capital integral de stat, ce se inscrie in sfera de aplicabilitate a dispozitiilor acestui act normativ.
Hotararea instantei de fond a fost criticata si sub aspectul modului de apreciere a indeplinirii conditiilor speciale impuse de art. 27 din OUG nr. 88/1997 privind valoarea investitiilor efectuale de reclamanta in spatiul inchiriat. Astfel, instanta s-a bazat pe un raport de evaluare extrajudiciara ce nu a fost insusit si de societatea apelanta si a respins cererea de incuviintare a probei cu expertiza tehnica de specialitate care sa evalueze in mod corect spatiul inchiriat si investitiile efectuate.
Apelanta - parata a mai aratat ca in mod gresit s-a retinut de catre tribunal ca in cauza sunt indeplinite conditiile impuse de art. 12 alin. 1 si alin. 2 din legea nr. 346/2004 si de art. 27 din OUG nr. 88/1997, atata timp cat in cauza nu exista un raport de evaluare acceptat de catre societatea apelanta.
In drept, apelanta - parata a invocat dispozitiile art. 282 si urmatoarele Cod procedura civila, dispozitiile legii nr. 346/2004 si ale OUG nr. 88/1997.
In cauza intimata-reclamanta a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neintemeiat, aratand ca spatiul din care face parte si suprafata de 1005 mp a permis impartirea lui, dovada fiind inchirierile realizate de apelanta prin mai multe contracte de inchiriere, existente concomitent si cu mai multe societati comerciale, inclusiv cu societatea intimata, fiecare dintre aceste societati desfasurandu-si activitatea in mod independent in spatiile inchiriate.
Mai mult, conditia ceruta de legea nr. 346/2004 (temeiul de drept al cererii de chemare in judecata) este existenta contractului de inchiriere, orice ale sustineri ale apelantei excedand limitele investirii instantei.
Imprejurarea ca spatiul in suprafata de 1005 mp face parte dintr-o suprafata mai mare de 5.234 mp nu poate constitui un impediment sau o interdictie in realizarea vanzarii, atata timp cat nici un act normativ nu prevede o astfel de restrictie.
Referitor la inregistrarea in registrul comertului a societatii intimate-reclamante ca avand punct de lucru in spatiul in litigiu, aceasta mentiune nu este lipsita de relevanta caci punctul de lucru nu inseamna doar locatie, spatiu, ci si activitatea ce se desfasoara in respectivul spatiu, deci functionarea propriu-zisa.
Intimata-reclamanta a mai aratat ca temeiul de drept al actiunii sale este legea nr. 346/2004, lege speciala si derogatorie de la cadrul legal invocat de apelanta. Prin urmare, orice alte dispozitii legale nu au relevanta in cauza.
In ceea ce priveste critica adusa raportului de evaluare extrajudiciara, intimata-reclamanta a precizat ca acest raport a fost intocmit de catre o societate de evaluare agreata de A.V.A.S si aflata pe lista acestei autoritati, fiind verificat de catre instanta de fond.
S-a mai sustinut de catre intimata-reclamanta ca instanta de fond a retinut corect indeplinirea conditiilor impuse de art. 12 alin. 1 si alin. 2 din legea nr. 346/2004. Astfel, in urma solicitarii chiriasului, proprietarul era obligat ca de buna voie, fara litigiu, sa procedeze la incheierea contractului, ulterior indeplinirii acestei prime obligatii urmand negocierea pretului si evaluarea de catre un expert acceptat de ambele parti. Cum aceste obligatii sunt succesive si nu concomitent, iar apelanta - parata a refuzat incheierea contractului de vanzare-cumparare, este evident ca negocierea nu a avut loc, iar raportul de evaluare acceptat de societatea apelanta - parata nu poate exista.
Fata de toate aceste aparari, intimata - reclamanta a solicitat respingerea apelului ca neintemeiat.
In sustinerea apelului, apelanta - parata a solicitat proba cu inscrisuri si expertiza tehnica imobiliara, iar intimata-reclamanta a solicitat in aparare proba cu inscrisuri, Curtea incuviintand pentru ambele parti proba cu inscrisuri si respingand proba cu expertiza ca nefiind utila cauzei.
Prin decizia comerciala nr. 78/09.02.2011 Curtea a respins apelul declarat de apelanta - parata ca nefondat, retinand ca hotararea instantei de fond este legala si temeinica.
In motivarea deciziei Curtea a retinut ca este nefondata critica apelantei referitoare la neindeplinirea de catre spatiul in litigiu a conditiei de a putea fi organizat si de a functiona independent. Astfel, tinand seama de dispozitiile art. 13 din legea nr.346/2004 si de imprejurarea ca insasi apelanta a impartit spatiul, inchiriindu-l mai multor societati comerciale independente una fata de cealalta, printre acesta aflandu-se si intimata - reclamanta, Curtea a opinat in sensul indeplinirii conditiei impusa de lege pentru ca un spatiu se poata fi considerat "activ".
In ceea ce priveste relevanta acordata de instanta de fond inregistrarii in registrul comertului a spatiului inchiriat ca punct de lucru al intimatei-reclamante, Curtea a apreciat ca si acest motiv de apel este nefondat deoarece, pe de o parte, instanta de fond nu a dat eficienta acestei situatii in calificarea spatiului ca activ in sensul art. 13 din legea nr.346/2004, ci a retinut ca activul este functional, iar pe de alta parte o astfel de mentiune in registrul comertului poate face dovada utilizarii efective a spatiului si a faptului ca exista o prezumtie puternica in sensul ca acesta este functional.
Au fost apreciate ca nefondate si criticile referitoare la neindeplinirea conditiilor impuse de art. 27 din OUG nr. 88/1997 privind valoarea investitiilor efectuate de intimata in spatiul inchiriat, aceste critici fiind infirmate de inscrisurile aflate la dosar (raspunsurile apelantei-parate la interogatoriul formulat de intimata - reclamanta, raportul de evaluare si fisa de inventar a spatiului).
Curtea a mai retinut ca apelanta-parata in mod sistematic a refuzat sa-si exprime acordul la vanzarea spatiului si negocierea pretului, desi intimata-reclamanta a solicitat acest acord in mai multe randuri, astfel ca apare ca evident ca negocierea pretului nu a avut loc si nici nu s-a putut intocmi un raport de evaluare a spatiului de catre un expert agreat de parti.
Impotriva acestei decizii comerciale nr. 78/09.02.2010 a declarat recurs apelanta - parata SC A 2000 SA, acesta fiind solutionat de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia Comerciala prin decizia nr. 2475/29.06.2010 in sensul admiterii lui, casarii deciziei recurate si trimiterii apelului spre rejudecare aceleiasi instante.
Prin decizia de casare s-a retinut ca dispozitia instantei prin care a dispus asupra obligatiei recurentei - parate de a incheia contractul de vanzare-cumparare in baza legii nr. 346/2004 in privinta intregului imobil, in suprafata totala de 5234 m.p, desi intimata - reclamanta a solicitat incheierea contractului de vanzare-cumparare pentru activul in suprafata de 1005 mp, incalca principiul disponibilitatii in procesul civil si constituie un plus petita.
Au fost gasite intemeiate si criticile recurentei - parate ce vizau situatia juridica a terenului aferent imobilului ce a facut obiectul incheierii, prin prisma dispozitiilor art. 3 lit. d) din OUG nr. 88/1997, situatie cu privire la care instantele de fond nu au facut statuari.
De asemenea, prin decizia de casare s-a retinut ca proba cu expertiza judiciara a fost respinsa in mod nelegal, administrarea ei fiind necesara pentru analizarea posibilitatii partajarii bunului si functionarii sale independente, precum si pentru determinarea valorii investitiilor, in lumina art. 27 din OUG nr. 88/1997.
In apel dupa casare, cauza a fost inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a Comerciala sub nr. 12049/2/2010.
In apel s-a formulat cerere de interventie in interesul intimatei-reclamante de catre intervenienta SC ECPT SRL, cerere ce a fost incuviintata in principiu in sedinta publica din 22.02.2011.
Curtea, fata de dispozitiile deciziei de casare si de prevederile art. 315 alin.1 Cod procedura civila, a pus in discutia partilor necesitatea efectuarii unei expertize contabile si a unei expertize tehnice imobiliare, probe ce au fost incuviintate si administrate in cauza.
Analizand hotararea atacata in raport de criticile invocate prin motivele de apel si in raport de considerentele deciziei de casare, conform art. 315 Cod procedura civila, Curtea a constatat urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata intimata - reclamanta SC LC SRL a solicitat instantei sa dispusa obligarea apelantei - parate SC A 2000 SA sa incheie contractul de vanzare-cumparare pentru activul imobil - spatiu comercial in suprafata de 1005 m.p. situat in Bucuresti, sector 1, aflat in folosinta societatii reclamante in baza contractului de inchiriere nr. 639/19.09.2003 si a actelor aditionale la acesta. Temeiul de drept invocat de intimata-reclamanta in sustinerea actiunii sale a fost Legea nr. 346/2004, astfel cum rezulta din cererea introductiva si din precizarile ulterioare facute atat in fond, cat si in caile de atac.
Art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii prevede ca activele disponibile utilizate de intreprinderile mici si mijlocii in baza contractului de inchiriere incheiat cu societatile comerciale cu capital majoritar de stat vor fi vandute, la solicitarea locatarului, la pretul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare intocmit de un expert acceptat de parti, dupa deducerea investitiilor efectuate in activ de catre locatar.
Art. 13 alin. 1 din acelasi act normativ defineste, in contextul respectivei legi, notiunea de "activ" ca fiind unitati de productie, subunitati, sectii, spatii comerciale, spatii de cazare ori alte bunuri de acelasi gen din patrimoniul unei societati comerciale cu capital majoritar de stat, ce pot fi utilizate sa functioneze independent.
Din interpretarea logica si gramaticala a acestui text de lege a rezultat ca legiuitorul, pentru imobilele incluse in categoria "activelor" in contextul legii nr. 346/2004, nu a avut in vedere si terenul aferent acelor spatii definite drept "active".
Prin urmare, prima critica invocata de apelanta -parata potrivit careia spatiul comercial pentru care intimata-reclamanta a solicitat obligarea la incheierea contractului de vanzare-cumparare in baza legii nr. 346/2004 nu reprezinta un activ deoarece el face parte dintr-un depozit mai mare, iar terenul aferent nu poate fi separat, apare ca nefondata. Dispozitiile art. 3 lit. d) din OUG nr. 88/1997 invocate de apelanta - parata (dispozitii potrivit carora in intelesul acelei ordonante activele includ si terenul destinat respectivelor bunuri) nu au aplicabilitate in speta. Legea nr. 346/2004 constituie temeiul de drept al actiunii, ea avand caracter special in raport de OUG nr. 88/1997 si cuprinzand si o definitie a "activelor" in intelesul respectivului act normativ, definitie ce nu include si terenul aferent constructiilor. Asadar, legiuitorul a inteles, in cazul legii nr. 346/2004, sa nu mai includa in notiunea de "activ" si terenul aferent cladirii (ca in cazul OUG nr. 88/1997).
Fata de cele retinute mai sus din care a rezultat aplicabilitatea in cauza a dispozitiilor speciale cuprinse in legea nr.346/2004, erau nefondate si criticile potrivit carora instanta ar fi trebuit sa aplice dispozitiile cuprinse in OUG nr. 88/1997 avand in vedere calitatea apelantei-parate de societate comerciala cu capital integral de stat. OUG nr. 88/1997 reglementeaza privatizarea societatilor comerciale, in timp ce legea nr.346/2004 a fost adoptata in scopul stimularii infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, aceasta din urma fiind temeiul de drept al actiunii introductive de instanta.
Dispozitiile legii nr. 346/2004 s-ar putea completa cu norma generala din OUG nr. 88/1997 numai acolo unde legea speciala nu ar cuprinde reglementari si numai in privinta societatilor comerciale cu capital majoritar de stat. Dispozitiile speciale cuprinse in legea nr.346/2004 ce sunt derogatorii de la dreptul comun (exemplu: notiunea de activ disponibil al unei societati comerciale cu capital majoritar de stat) nu pot fi inlaturate prin invocarea normelor generale din OUG nr. 88/1997.
Au fost nefondate si criticile potrivit carora judecatorul fondului a acordat relevanta inregistrarii in registrul comertului a spatiului inchiriat ca punct de lucru al intimatei-reclamante, desi judecatorul delegat la registrul comertului nu avea competenta de a verifica situatia juridica a spatiului inchiriat si indeplinirea conditiilor speciale impuse de legea nr.346/2004. Asta deoarece, din considerentele sentintei atacate, a rezultat ca instanta de fond a avut in vedere inregistrarea in registrul comertului a spatiului in litigiu, ca si punct de lucru al intimatei-reclamante, ca fiind o proba a faptului ca activul este functional si nicidecum o dovada a indeplinirii conditiilor cumulative impuse de legea nr.346/2004.
Ultima critica referitoare la lipsa unui raport de evaluare acceptat de ambele parti a aparut ca intemeiata. Instanta de fond a apreciat indeplinita aceasta cerinta impusa de art. 12 alin. 1 lit. b) din legea nr.346/2004 prin prisma raportului de expertiza extrajudiciara intocmit de SC ROMCONTROL SA, desi nu exista nici o dovada ca acel raport efectuat la solicitarea intimatei - reclamante ar fi fost acceptat si de apelanta - parata .
In apel dupa casare, Curtea a administrat proba cu expertiza contabila pentru a se determina valoarea activului si ponderea investitiilor efectuate de intimata-reclamanta in acest activ, dandu-se astfel eficienta criticii referitoare la neefectuarea in cauza a unei expertize de specialitate.
De asemenea, fata de considerentele deciziei de casare prin care s-a retinut necesitatea efectuarii unei expertize tehnice imobiliare si tinand seama de dispozitiile art. 315 alin. 1 Cod procedura civila, Curtea a administrat si proba cu expertiza tehnica imobiliara pentru a se determina daca activul in discutie putea fi partajat in vederea functionarii sale independente, inclusiv sub aspectul utilitatilor aferente.
In urma administrarii acestor probe a rezultat ca activul imobil - spatiu comercial in suprafata de 1005 mp putea fi partajat de restul imobilului-depozit din care facea parte, putand functiona independent. De asemenea, exista posibilitatea separarii tuturor utilitatilor aferente acestuia. In ceea ce priveste investitiile efectuate de intimata-reclamanta, acestea erau mai mari de 15% din valoarea activului.
Avand in vedere ca prin cererea de chemare in judecata intimata - reclamanta a solicitat obligarea apelantei - parate sa incheie contractul de vanzare-cumparare pentru activul imobil - spatiu comercial in suprafata de 1005 mp situat in Bucuresti, sector 1, iar instanta de fond prin sentinta comerciala nr. 5783/08.04.2009 a dispus obligarea apelantei - parate sa incheie contractul de vanzare-cumparare pentru activul imobil situat in Bucuresti, sector 1, tinand cont si de decizia de casare pronuntata de instanta de recurs, decizie prin care s-a retinut incalcarea principiului disponibilitatii si acordarea de catre instanta de fond a mai mult decat s-a cerut (plus petita), in baza art. 296 raportat la art. 315 Cod procedura civila, Curtea a admis apelul declarat de apelanta - parata SC A 2000 SA si, fata de natura obiectului cererii introductive, a schimbat in tot hotararea apelata in sensul ca a admis actiunea si a obligat parata sa incheie contractul de vanzare-cumparare pentru activul in litigiu in limita investirii instantei, respectiv pentru 1005 m.p.
Pentru a pronunta aceasta hotarare Curtea a retinut, fata de probele administrate in cauza, ca erau indeplinite conditiile cerute de legea nr. 346/2004 pentru incheierea contractului de vanzare-cumparare a activului - spatiu comercial situat in Bucuresti, sector 1, in suprafata de 1005 mp, in favoarea intimatei-reclamante SC LC SRL.
Astfel, intimata-reclamanta avea calitatea de intreprindere mica conform art. 3 din legea nr. 346/2004 (aspect retinut si motivat de instanta de fond si necontestat de apelanta-parata), utilizeaza spatiul in discutie in baza contractului de inchiriere nr. 639/19.09.2003, contract al carui termen a fost prelungit succesiv pana la 31.12.2011 si a solicitat apelantei - parate vanzarea acestui spatiu conform art. 12 alin. 1 lit. b) (conform inscrisurilor aflate la filele 60-69 dosar fond). De asemenea, activul in litigiu putea fi organizat sa functioneze independent (potrivit concluziilor expertizei tehnice imobiliare) si se incadra in notiunea de activ disponibil, el nefiind utilizat de apelanta - parata de mai mult de 3 luni (contractul de inchiriere cu intimata - reclamanta fiind incheiat inca de la 19.09.2003, data de la care activul era utilizat de aceasta intreprindere mica). Asadar, erau indeplinite si cerintele impuse de art. 13 alin. 1 si alin. 2 din legea nr. 346/2004.
Apelanta -parata avea calitatea de societate comerciala cu capital majoritar de stat (conform inscrisurilor aflate la filele 73-75 fond), calitate in care, potrivit art. 12 alin. 2 din legea nr.346/2004 avea obligatia ca, in termen de 90 de zile de la data depunerii cererii de catre intimata-reclamanta, sa incheie contractul de vanzare-cumparare prevazut la art. 12 alin. 1 lit. b).
Cum apelanta-parata nu a respectat aceasta obligatie legala, desi erau indeplinite toate conditiile cerute de legea speciala nr.346/2004 (conditii mentionate anterior referitoare la calitatile partilor si la caracteristicile activului disponibilizat de spatiu inchiriat, care poate fi organizat sa functioneze independent, spatiu in care locatarul a efectuat, cu acordul proprietarului, investitii in valoare mai mare de 15% din valoarea activului inchiriat), in baza art. 12 alin. 2 din legea nr.346/2004 coroborate cu art. 1073-1076 Cod civil Curtea a admis actiunea si a obligat parata sa incheie cu reclamanta contractul de vanzare-cumparare pentru activul imobil in suprafata de 1005 m.p. (spatiu comercial), activ situat in Bucuresti, sector 1 si care facea obiectul contractului de inchiriere incheiat de parti sub nr. 639/19.09.2003 cu actele aditionale ulterioare.
Curtea a inlaturat sustinerile apelante-parate potrivit carora nu putea fi obligata la incheierea contractului de vanzare-cumparare in lipsa consimtamantului sau, avand in vedere ca insusi legiuitorul a suplinit consimtamantul societatii comerciale cu capital majoritar de stat la vanzarea activelor, conform art. 12 alin. 2 din legea nr.346/2004. Astfel, in acest text de lege se prevede ca societatile comerciale cu capital majoritar de stat "sunt obligate ca, in termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de catre intreprinderile mici si mijlocii, sa incheie contractele de vanzare-cumparare prevazute la alin. 1 lit. b)".
Ca urmare a admiterii apelului declarat de apelanta-parata SC A 2000 SA, Curtea a respins cererea de interventie accesorie formulata in apel de catre SC ECPT SRL, in interesul intimatei - reclamante, ca nefondata.
In baza art. 274 Cod procedura civila, Curtea a obligat intimata la plata catre apelanta a sumei de 2508,3 lei reprezentand cheltuieli de judecata (in apel: taxa judiciara de timbru de 4 lei, timbru judiciar de 0,15 lei, 2500 lei onorariu expertize; in recurs: taxa judiciara de timbru de 4 lei si timbru judiciar de 0,15 lei, conform prevederilor legale). Curtea nu a acordat apelantei si restul cheltuielilor invocate a fi fost facute in recurs si in contestatia in anulare avand in vedere ca ordinele de plata nu erau insotite si de facturile aferente, nefacandu-se astfel dovada ca respectivele cheltuieli erau in legatura cu prezenta cauza. 2