Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

CONT. ADM. : Contraventii prevazute la art. 58 lit. a) si la art. 59 lit. f) din OUG nr. 23/2008. Aplicarea unei singure sanctiuni pentru cele doua contraventii. Nulitatea procesului verbal de contraventie Decizie nr. 20/2011 din data de 20.01.2011
pronunțată de Tribunalul Buzau

Deliberand asupra recursului contraventional de fata, constata:
Prin plangerea inregistrata la Judecatoria Buzau sub nr.6177/200/2010 din 06.05.2010, petentul GFC a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie al Judetului Buzau, sa se dispuna anularea procesului verbal de contraventie seria AP nr.1652230 din 24.04.2010 in baza caruia a fost sanctionat cu 1600 lei amenda pentru pretins comiterea contraventiilor prevazute la art.58 lit.a) si la art. 59 lit.f) din OUG nr.23/2008.
In motivarea plangerii, petentul a sustinut, ca nu a savarsit contraventiile retinute in sarcina sa, prin procesul verbal contestat. In realitate, la data de 24.04.2010 urmare telefonului primit de la P B s-a deplasat la Ferma Piscicola Costeiu, iar la iesirea din incinta fermei a fost oprit de un echipaj de politie si amendat in mod nejustificat.
Intimatul a formulat intampinare in conditiile art. 115 - 118 din Codul de procedura civila, solicitand motivat respingerea plangerii ca neintemeiata.
Prin sentinta civila nr.6445 din 13.10.20101 pronuntata de Judecatoria Buzau, s-a respins plangerea ca neintemeiata.
Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut in baza probatoriului administrat ca petentul se face vinovat de savarsirea contraventiilor prevazute la art.58 lit.a) din OUG 23/2008 ( intrucat a pescuit in apele Fermei Piscicole Costeiu la data de 24.06.2010 fara permis de pescuit) si respectiv la art. 59 lit.f) din acelasi act normativ ( constand in exercitarea pescuitului sportiv recreativ in apele fermei intr-o perioada de prohibitie).
Impotriva sentintei a declarat recurs petentul in termen legal conform art. 34 alin.2 din OG nr.2/2001, criticand-o pentru nelegalitate potrivit motivelor de recurs depuse la dosar.
In expunerea motivelor de recurs, petentul a invocat in esenta ca procesul verbal este afectat de nulitate absoluta intrucat a fost incheiat cu nerespectarea prevederilor art. 10 alin.1 si 2 din OG nr.2/2001, in sensul aplicarii unei singure amenzi pentru doua contraventii pretins savarsite.
Prin decizia nr. 20 din 10.01.2011 pronuntata de Tribunalul Buzau s-a admis recursul ca intemeiat si s-a modificat sentinta atacata in sensul admiterii plangerii si constatarii nulitatii absolute a procesului verbal de contraventie.
Hotarand astfel , tribunalul a retinut in fapt si in drept :
Conform prevederilor art. 16 alin.1 si 2 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, daca o persoana a savarsit mai multe contraventii sanctiunea se aplica pentru fiecare contraventie, iar cand faptele au fost constatate prin acelasi proces verbal, sanctiunile contraventionale se cumuleaza fara a putea depasi dublul maximului amenzii prevazut pentru contraventia cea mai grava.
In cauza dedusa judecatii, desi in sarcina petentului s-a retinut comiterea a doua contraventii: una prevazuta de art.58 lit.a) din OG nr.23/2008 (sanctionata cu amenda de la 300 la 600 lei) si alta prevazuta de art.59 lit.f) din acelasi act normativ (sanctionata cu amenda de la 600 la 1000 lei), agentul constatator a aplicat o singura amenda in cuantum de 1600 lei.
Prin urmare, constatandu-se ca procesul verbal de contraventie a fost incheiat cu incalcarea normei legale imperative invocate, aspect de natura sa impiedice exercitarea controlului judiciar sub aspectul individualizarii sanctiunilor, tribunalul primeste in tot motivul de critica invocat de petent.
Pentru considerentele expuse, in baza art.312 alin.2 raportat la art. 304 pct.9 din Codul de procedura civila , prin decizia nr. 20 din 10.01.2011 s-a admis recursul ca intemeiat si s-a modificat sentinta atacata in sensul admiterii plangerii si constatarii nulitatii absolute a procesului verbal de contraventie.


Sursa: Portal.just.ro