Deliberand asupra recursului contraventional de fata, constata:
Prin plangerea inregistrata la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti sub nr.12429/299/2008 din 23.07.2008, petenta A A a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta in contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie al Judetului Buzau sa se dispuna anularea procesului verbal de contraventie seria CC nr.0653877 din 08.07.2008 in baza caruia a fost sanctionata cu 6 puncte amenda in cuantum de 500 lei si 4 puncte penalizare pentru pretins comiterea contraventiilor prevazute la art.108 alin.1 lit.b) pct.2 in referire la art. 100 alin.2 din OUG nr.195/2002 raportat la art.121 alin.1 din HG nr.1391/2006.
In motivarea plangerii, astfel cum a formulat-o prin memoriul depus la filele 27 - 28 dosar,petenta a invocat prezumtia de nevinovatie in temeiul art. 6 din CEDO, solicitand ca intimatul sa probeze vinovatia sa pentru fapta pretins comisa.
Intimatul a formulat intampinare in conditiile art.115 - 118 din Codul de procedura civila , solicitand motivat respingerea plangerii ca neintemeiata.
Prin sentinta civila nr.7875 din 12.06.2009 pronuntata de Judecatoria Sectorului nr.1 Bucuresti s-a respins plangerea ca neintemeiata.
Pentru a hotari astfel, instanta fondului a retinut, in raport de prevederile art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001, ca petenta nu a produs dovezi de natura sa inlature situatia in fapt si in drept retinuta prin procesul verbal,astfel ca aceasta se face vinovata de savarsirea contraventiei de conducere a autoturismului in localitate, cu depasirea limitei legale admise a vitezei.
Prin decizia civila nr.353 din 21.01.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a de Contencios Administrativ si Fiscal s-a admis recursul declarat de petenta, dispunandu-se casarea sentintei si trimiterea spre competenta solutionare Judecatoriei Buzau, in a carei circumscriptie a fost savarsita contraventia.
Cauza s-a inregistrat la Judecatoria Buzau sub nr.5342/200/2010 din 22.04.2010, iar prin sentinta civila nr.6177 din 06.10.2010 s-a respins plangerea ca neintemeiata. .
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut in baza probatoriului administrat ca petenta se face vinovata de savarsirea contraventiei prevazute la art. 108 alin.1 lit.b) pct.2 in referire la art. 100 alin.2 din OUG 195/2002 raportat la art. 121 alin.1 din HG nr.1391/2006, constand in conducerea autoturismului Toyota B - 81 -PFT la data de 08.07.2008, pe Aleea Industriei din municipiul Buzau, orele 07:19, cu o viteza de 90 km/h inregistrata cu un aparat radar verificat metrologic si declarata admis, conform planselor fotografice depuse la dosar.
Impotriva sentintei a declarat recurs petenta in termen legal conform art. 34 alin.2 din OG nr.2/2001 fara sa-l motiveze in fapt si in drept.
Desi legal citata pentru termenul din 10.01.2010, petenta nu s-a infatisat la instanta de recurs.
Prin decizia nr. 17 din 10.01.2011 pronuntata de Tribunalul Buzau s-a constatat nul recursul declarat.
Hotarand astfel , tribunalul a retinut in fapt si in drept :
In baza probatoriului administrat instanta fondului a retinut in mod corect si motivat ca petenta sa face vinovata de savarsirea contraventiei prevazute la art. 108 alin.1 lit.b) pct.2 in referire la art. 100 alin.2 din OUG 195/2002 raportat la art. 121 alin.1 din HG nr.1391/2006, constand in conducerea autoturismului Toyota B - 81 -PFT la data de 08.07.2008, pe Aleea Industriei din municipiul Buzau, orele 07:19, cu o viteza de 90 km/h inregistrata cu un aparat radar verificat metrologic si declarata admis, conform planselor fotografice depuse la dosar.
Avandu-se in vedere insa faptul ca litigiului nu-i este incident niciun motiv de ordine publica de natura sa afecteze legalitatea si temeinicia sentintei atacate, conform art. 306 din Codul de procedura civila, prin decizia nr. 17 din 10.01.2011 s-a constatat nul recursul declarat.
CONT.ADM.:Nemotivarea cererii de recurs. Neprezentarea in instanta a recurentului. Incidenta dispozitiilor art. 306 din Codul de procedura civila
Decizie nr. 17/2011 din data de 20.01.2011
pronunțată de Tribunalul Buzau
Sursa: Portal.just.ro