Prin cererea inregistrata sub nr. 1279/114/18.03.2010, creditoarea SC I. & C. SRL a solicitat in contradictoriu cu debitoarea SC C. SRL deschiderea procedurii de insolventa.
In motivarea cererii, creditoarea a sustinut ca in calitate de furnizor a livrat debitoarei in calitate de beneficiar balast in valoare totala de 52.657,77 lei conform facturilor fiscale nr. 8393565 din 30.09.2009 , in valoare de 1.490,72 lei si nr. 8393573 din 18.12.2009 in valoare de 50. 653, 17 lei, scadenta la data de 17.01.2010.
Creditoarea a precizat ca debitoarea a efectuat doua plati in data de 20.01.2010 si 26.02.2010 conform fisei partener atasata, ramanand in continuare un sold debitor in suma de 31.490,72 lei.
De asemenea, creditoarea a precizat ca debitoarea datoreaza si penalitati in cuantum de 1% pe zi de intarziere , in valoare de 18.894,43 lei, astfel cum s-a stipulat pe facturile fiscale.
Creditoarea a apreciat ca sunt intrunite conditiile de admisibilitate a cererii de deschidere a procedurii de insolventa a debitoarei intrucat detine o creanta certa, lichida si exigibila, iar debitoarea se afla in stare de insolventa vadita intrucat nu si-a platit datoria de mai mult de 30 de zile de la scadenta.
Pentru dovedirea actiunii, creditoarea a depus in copie la dosar factura fiscala nr. 8343573 din 18.12.2009.
La termenul din 27.04.2010, creditoarea a formulat o cerere de renuntare la judecata conform art. 246 Cod pr. civila.
Conform art. 20 alin.1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru , instanta retine ca taxele judiciare de timbru se platesc anticipat.
Potrivit art. 20 alin.2 din Legea nr. 146/1997, daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal in momentul inregistrarii actiunii sau cererii, instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata.
Instanta constata ca pentru termenul din 27.04.2010, creditoarea a fost citata cu mentiunea depunerii taxei judiciare de timbru in valoare de 120 lei si timbru judiciar de 0,3 lei , insa aceasta nu si-a indeplinit obligatia de plata pana la termenul stabilit.
In consecinta, conform art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, prin sentinta nr. 555 din 27.04.2010 instanta a dispus anularea actiunii ca netimbrata.
COMERCIAL:Cerere de deschidere a procedurii generale a insolventei. Neindeplinirea cerrintei timbrajului. Incidenta prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 si ale art. 9 din OG nr. 32/1995
Sentinta comerciala nr. 1279 din data de 20.12.2010
pronunțată de Tribunalul Buzau
Sursa: Portal.just.ro