Prin actiunea inregistrata sub nr. 6051/114/2007 pe rolul Tribunalului Buzau, reclamantul T. L. a solicitat in contradictoriu cu parata Casa Judeteana de Pensii Buzau, anularea dispozitiei pentru incetarea plata pensie, emisa de parata la 18.10.2007.
In motivarea contestatiei reclamantul a relatat instantei faptul ca la data de 25.10.2007 a primit instiintare din partea Casei Judetene de Pensie, prin care i se comunica faptul ca figureaza cu contract de munca, in baza prev. pct. 32, cap. VII din Ordinul 340/2001 de aprobare a normelor de aplicare a prevederilor Legii 19/2000. Dupa cum a aratat reclamantul, are calitatea de consilier local in cadrul Consiliului Local al comunei P. C., fiind pensionat medical cu pensie de invaliditate de gradul II. De asemenea, activitatea de consiliul local nu este o functie ci o calitate dobandita prin alegeri libere, nu este salarizata, iar indemnizatia obtinuta nu are un caracter regulat si permanent, ci este stabilita in functie de numarul de sedinte de consiliu la care participa. Conform art. 36 din Legea 393/2004 privind Statutul alesilor locali, modificata si completata, drepturile banesti cuvenite alesilor locali pot fi cumulate cu pensia sau cu alte venituri, in conditiile legii, iar prevederile art. 94 din Legea 19/2000, nu sunt incidente in cauza.
Legea 19/2000 cuprinde dispozitii de stricta interpretare si aplicare in ceea ce priveste incetarea respectiva suspendarea platii pensiei de invaliditate, iar intre acele ipoteze nu se regaseste si cazul pensionarilor de invaliditate care isi desfasoara activitatea in functii elective.
S-a mai aratat ca functia de consilier local nu poate fi asimilata cu o activitate profesionala, si nici indemnizatia aferenta acelei calitati nu poate fi asimilata cu veniturile realizate dintr-o astfel de activitate.
In dovedirea actiunii s-au depus la dosar: copia dispozitiei de incetare plata pensie si dovada comunicarii minutei deciziei nr. 54/4.06.2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatiei si Justitie Bucuresti, practica judiciara in materie.
Parata a depus la dosar in termen legal intampinare, prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, din urmatoarele considerente: contestatorul este pensionat de invaliditate gradul II. Incepand cu luna august 2007, acesta isi desfasoara activitatea in baza unui contract de munca asa cum reiese din decizia nr. 3469/17.10.2007 a C.J.P. Buzau.
Conform prevederilor art. 94 al.1 din Legea 19/2000 pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesionala:
- copii urmasi orfani de ambii parinti;
- nevazatorii;
- pensionarii pentru limita de varsta;a
- pensionarii de invaliditate gradul III.
Acest text de lege nu reglementeaza si posibilitatea ca pensionarii de invaliditate gradul II sa cumuleze pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesionala, motiv pentru care parata a procedat la incetarea platii pensiei incepand cu luna august 2007.
Tribunalul, analizand intregul material probator administrat in cauza va retine urmatoarea situatie de fapt: contestatorul este pensionat de invaliditate gradul II. Din luna august 2007, acesta isi desfasoara activitatea in calitate de consilier local in cadrul Consiliului Local al comunei P. C..
La data de 24.10.2007 a primit instiintare din partea Casei Judetene de Pensii, prin care i s-a comunicat dispozitia pentru incetare de plata pensie, pe motiv ca nu poate cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesionala, motiv pentru care prin dispozitia nr. 190399/18.10.2007 s-a procedat la incetarea platii pensiei, incepand cu luna august 2007.
Prin prezenta contestatie reclamantul a solicitat anularea dispozitiei respective si repunerea sa in plata pensiei, incepand cu luna noiembrie 2007.
Conform prev. art. 94, alin. 1 din Legea 19/2000, pot anula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesionala indiferent de nivelul veniturilor respective: a) copii urmasi orfani de ambii parinti pe perioada salarizarii, pana la implinirea varstelor de prevazute de art. 66 lit. a si b; b) nevazatorii; c) pensionarii pentru limita de varsta; d) pensionarii de invaliditate de gradul III.
Aceasta nu inseamna ca reclamantul beneficiar al unei pensii de invaliditate de gradul II, avand si calitatea de consilier local nu poate cumula pensia cu indemnizatia de sedinte primita, pentru ca indemnizatia respectiva nu poate fi incadrata in categoria veniturilor profesionale la care se refera textul de lege si nici nu se poate sustine ca activitatea depusa de contestator, intr-o functie electiva, de consiliul local este o activitate profesionala, asa cum prevede art. 94 al.1 din Legea nr. 19/2000.
Consilierii locali nu isi desfasoara activitatea in baza unui contract de munca sau contract civil ci in baza unui mandat obtinut in urma unor alegeri, fiind vorba de dobandirea unei calitati in vederea realizarii unui interes public, nu personal, astfel incat chiar daca veniturile obtinute de consilieri in temeiul mandatului -in cuantum mult mai mic decat cel al pensiei si care nu au caracter permanent -sunt impozabile, aceasta imprejurare nu poate constitui un impediment in cumularea pensiei cu indemnizatia de sedinta.
Prevederile Legii 154/1998 nu pot conduce la o alta solutie si nici nu se poate retine ca veniturile contestatorului constand in indemnizatiile de sedinta obtinute in calitate de consilier local sunt asimilate veniturilor profesionale si ca nu pot fi cumulate cu pensia de invaliditate.
Retinand cele relatate mai sus, Tribunalul va constata actiunea intemeiata motiv pentru care o va admite si in consecinta va dispune anularea dispozitiei pentru incetare plata pensie emisa de Casa Judeteana Buzau la data de 18.10.2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE-IN NUMELE LEGII-HOTARASTE:
Admite contestatia promovata de reclamantul T. L. in contradictoriu cu parata CASA JUDETEANA DE PENSII.
Dispune anularea dispozitiei pentru incetare plata pensie emisa de Casa Judeteana Buzau la data de 18.10.2007.
Definitiva.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.