Atata timp cat reclamantul a incalcat disciplina in constructii, edificand un gard fara autorizatia ceruta de lege, nu poate obtine protectia legii, in conditiile in care tocmai reclamantul a nesocotit-o.
(Trib. Bistrita-Nasaud, s. civ., dec. nr. 149/R/19 mai 2010)
Prin sentinta civila nr. 1856/2010 pronuntata de Judecatoria Bistrita la data de 31 martie 2010 in dosarul nr. 2388/190/2010 s-a respins, ca inadmisibila, cererea reclamantilor MI. MCI, CKM formulata pe cale de ordonanta presedintiala, in contradictoriu cu Primarul Municipiului Bistrita.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, au declarat recurs reclamantii.
La termenul de judecata din data de 19 mai 2010 tribunalul a invocat si pus in discutie exceptia nulitatii recursului declarat pentru nemotivare in termen.
Analizand cu prioritate exceptia nulitatii tribunalul retine faptul ca recursul declarat de reclamantii MI si CKM este nul pentru considerentele care urmeaza a fi relevate.
Hotararea atacata s-a pronuntat la data de 31 martie 2010, cu drept de recurs in termen de 5 zile de la data pronuntarii, recursul fiind declarat la data de 1 aprilie 2010, anterior primirii comunicarii.
Potrivit art. 303 alin. 1 C.proc.civ., recursul trebuie motivat prin cererea de recurs sau inlauntrul termenului de recurs, iar conform art. 303 alin. 2 C.proc.civ., termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socoteste de la comunicarea hotararii, chiar daca recursul s-a facut mai inainte.
A motiva recursul inseamna a arata criticile aduse hotararii atacate, a exprima nemultumirea fata de solutia pronuntata, indicarea si dezvoltarea motivelor de nelegalitate ale hotararii atacate.
Prin cererea de recurs s-a subliniat doar faptul ca reclamantii au facut dovada indeplinirii tuturor cerintelor impuse de lege pentru admisibilitatea unei astfel de cereri - vremelnicie, urgenta, paguba iminenta.
Inserarea in cuprinsul cererii de recurs a unei asemenea fraze extrem de generice nu poate fi considerata motivare, atata timp cat nu se arata punctual, explicit si la obiect in ce constau cele 3 conditii de admisibilitate ale ordonantei presedintiale, din ce imprejurari se deduce urgenta, vremelnicia si neprejudecarea fondului.
Recurentii aveau obligatia sa indice motivele de nelegalitate pe care se intemeiaza recursul si dezvoltarea lor, prin insasi cererea de recurs ori printr-un memoriu separat, depus inauntrul termenului de recurs, respectiv in termen de 5 zile de la data primirii comunicarii (7, respectiv 8 aprilie 2010).
In cauza nu exista niciun motiv de ordine publica ce ar putea fi examinat chiar in lipsa motivarii.
Termenul pentru motivarea recursului (de 5 zile de la data comunicarii hotararii in cazul ordonantei presedintiale) este unul legal, imperativ-onerativ, a carui nerespectare atrage sanctiunea decaderii, fiind incidente dispozitiile art. 103 C. proc. civ.
In cauza nu s-a dovedit si nici invocat faptul ca recurentii ar fi fost impiedicati printr-o imprejurare mai presus de vointa lor sa actioneze in termenul legal, situatie in care se putea solicita repunerea in termen si, deopotriva, se putea depune motivarea recursului in termen de 5 zile de la data incetarii impiedicarii.
Intrucat recurentii MI si CKM nu si-au motivat recursul declarat, desi trebuia si aveau aceasta posibilitate si vazand ca nu sunt motive de ordine publica, care pot fi invocate chiar in lipsa motivarii caii de atac, tribunalul in baza art. 306 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 303 alin. 1 si 2 C.proc.civ. va constata nulitatea recursului declarat de acesti reclamanti.
Nemotivarea caii de atac face ca instanta de recurs sa nu fie sesizata cu un recurs valabil, acesta neindeplinind cerintele legale, astfel ca nu poate examina pe fond hotararea atacata.
In ceea ce priveste recursul declarat de reclamantul MCI tribunalul constata ca acesta nu poate fi considerat nul pentru urmatorul considerent.
Din cuprinsul procesului-verbal de comunicare a hotararii atacate lipseste data inmanarii comunicarii hotararii si numele agentului insarcinat cu inmanarea actului, aspect ce atrage nulitatea procesului-verbal, conform art. 100 alin. 3 C.proc.civ.
Mentionarea datei comunicarii hotararii are o deosebita relevanta, intrucat de la acest moment incepe sa curga termenul de 5 zile pentru motivarea recursului.
Nulitatea procesului-verbal de comunicare a hotararii face ca recursul motivat la data de 12 mai 2010 sa fie considerat motivat in termen, motiv pentru care se impune a fi examinat pe fond.
Prin cererea de ordonanta presedintiala formulata reclamantul a solicitat instantei sistarea oricarui demers de desfiintare a gardului edificat pe proprietatea sa pana la solutionarea definitiva si irevocabila a dosarului nr. 10.754/190/2009.
Reclamantul a edificat gardul fara autorizatie de construire, aspect necontestat de acesta, astfel incat in prezent gardul este construit nelegal.
In dreptul civil exista principiul conform caruia nimeni nu se poate prevala de propria culpa pentru a obtine protectia legii.
Ca atare, atata timp cat reclamantul a incalcat disciplina in constructii, edificand un gard fara autorizatia ceruta de lege, nu poate obtine protectia legii, in conditiile in care tocmai reclamantul a nesocotit-o.
Faptul ca in cuprinsul somatiilor invocate in aparare se face mentiunea ca acel gard ar fi pe domeniul public, nu are relevanta atata timp cat din aceste somatii se deduce ca masura ridicarii gardului a fost solicitata si pe considerentul ca acesta este ridicat fara autorizatie de construire.
Prin urmare, ridicarea gardului s-a solicitat nu doar pe considerentul ca bunul s-ar afla pe domeniul public, ci si in considerarea faptului ca este ridicat fara autorizatie de construire.
Nu are relevanta in cauza faptul ca nu s-a stabilit comiterea unei contraventii, atata timp cat lipsa autorizatiei de construire demonstreaza edificarea unei constructii cu incalcarea prevederilor Legii nr. 50/1991, republicata.
In baza acestor considerente, retinand ca reclamantul se face culpabil de ridicarea unei constructii fara autorizatie de construire, deci cu incalcarea legii, tribunalul va respinge exceptia nulitatii recursului declarat de reclamant, iar pe fond va respinge ca nefondat recursul declarat.