Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Pentru promovarea unei actiuni bazata pe imbogatirea fara justa cauza se cer indeplinite atat conditii materiale (imbogatirea paratului, saracirea reclamantului, corelatie directa intre acestea, nu neaparat legatura cauzala), cat si conditii juridice... Sentinta civila nr. 336/2010 din data de 03.05.2010
pronunțată de Tribunalul Bistrita-Nasaud

Sentinta civila
Despagubiri

Pentru promovarea unei actiuni bazata pe imbogatirea fara justa cauza se cer indeplinite atat conditii materiale (imbogatirea paratului, saracirea reclamantului, corelatie directa intre acestea, nu neaparat legatura cauzala), cat si conditii juridice (lipsa temeiului juridic pentru imbogatire, respectiv saracire, buna-credinta a imbogatitului si lipsa altui mijloc juridic la indemana insaracitului pentru recuperarea pagubei).

(Trib. Bistrita-Nasaud, sect. com., de cont. adm. si fisc., s. nr. 336/16 martie 2010)

Prin cererea inregistrata reclamanta SC. V. C. SRL Bistrita a chemat in judecata parata SC. C. C. SRL Bistrita solicitand ca aceasta din urma sa fie obligata sa-i plateasca 365.954,46 lei reprezentand contravaloarea a 80.186 kg confectie metalica zincata montata la investitia “Grajd, Spatiu asteptare, Staie muls" din Jelna (investitie ce a avut antreprenor societatea reclamanta), precum si la 7000 lei, suma incasata abuziv in data de 16 septembrie 2008 prin introducerea unei file CEC in banca.
Starea de fapt stabilita de instanta.
Parata a initiat construirea unei ferme pentru vaci, cu sprijin prin finantare SAPARD, astfel ca dupa ce a intrat in posesia proiectului intocmit de SC. A.P. SRL Bistrita, a emis mai multe cereri de oferta catre constructori specializati, pentru ca acestia din urma sa faca oferte de pret pentru executarea constructiei.
Astfel cum rezulta din adresa de inaintare a cererii de oferta, odata cu cererea s-a remis fiecarui ofertant si: proiectul tehnic cu antemasuratori, listele de cantitati pentru lucrarile de constructii si arhitectura, instalatii sanitare, electrice si fundatii, adica intreaga documentatie intocmita pentru executarea proiectului.
Cu adresa nr. 26/11 septembrie 2006 reclamanta a inaintat paratei oferta ferma pentru realizarea obiectivului "Ferma Zootehnica 100 Vaci cu Lapte localitatea Jelna, judet Bistrita-Nasaud", angajandu-se ca va executa obiectivul cu suma de 1.779.138 lei+TVA (total 2.117.174 lei), sens in care a indicat in concret care sunt "obiectele" de predat in urma construirii, listele cu utilitatile necesar a fi realizate pentru functionarea fermei, precum si devizul oferta C.010 completat cu pretul propus de executant pentru fiecare material, manopera, utilaje (de fapt utilitati), costuri de transport, pret stabilit atat pe unitate (P/U) cat si la valoarea totala a operatiunii, la care s-au adaugat cheltuielile directe, CAS, somaj, sanatate, profit, fond de risc, rezultand pretul final de 1.136.305 lei, la care s-au adaugat instalatii electrice, sanitare, etc., astfel ca oferta ferma pentru executia intregului obiectiv a fost de 1.779.138 lei +TVA.
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, acceptat sa participe la realizarea proiectului cu fonduri SAPARD de maxim 50% din valoarea totala eligibila a Proiectului, sau din valoarea cheltuielilor efectiv realizate daca acestea sunt mai mici, finantand contractul pana la aceasta valoare.
La data de 1 noiembrie 2006 intre parata, in calitate de beneficiar, si reclamanta, in calitate de antreprenor, s-a incheiat contractul pentru "executarea, finalizarea si intretinerea obiectivului "Ferma Zootehnica 100 Vaci cu Lapte localitatea Jelna, judet Bistrita-Nasaud", pretul stabilit fiind de 1.779.138 lei+TVA (art. 2.2), durata de executie fiind de 12 luni (art. 3.1), ceea ce inseamna ca obiectivul trebuia predat beneficiarului in data de 1 noiembrie 2007. Receptia obiectivului s-a realizat la 27 iunie 2008 prin procesul verbal cu nr. 1191, la aceeasi data reclamanta angajandu-se ca va plati lucrarile neefectuate si pe cele efectuate necorespunzator, act inregistrat sub nr. 1190/27 iunie 2008). Pentru garantarea ducerii de indeplinire a acestui angajament, reclamanta a inmanat reprezentantului paratei o fila CEC pentru a o "depune spre incasare in cazul in care se constata ca la 10 iulie 2008 nu s-au efectuat lucrarile enumerate mai sus".
La peste doua luni dupa acest termen (16 septembrie 2008, conform sustinerii reclamantei si recunoasterii paratei), parata a incasat suma de 7000 lei, din totalul de 10.503,28 lei contravaloarea lucrarilor mentionate in angajament.
Reclamanta a pretins prin actiune ca in nenumarate randuri a solicitat paratei sa-i plateasca contravaloarea metalului inglobat in obiectivul contractat spre realizare.
In acest sens, a depus la dosar adresa nr. 81/3.04.2008 inregistrata la Biroul executorului judecatoresc M. M. sub nr. 27/4.04.2008 la care a depus o factura fiscala din 2.04.2008 prin care solicita plata, precum si factura prin care dovedeste ca a achizitionat structura metalica.
Toate acestea constituie proba ca reclamanta a solicitat o singura data c/v materialelor ce fac obiectul cauzei (in 3.04.2008), adresa fara numar si data, fara dovada expedierii sau inmanarii neputand fi avuta in vedere.
Pe de alta parte, instanta constata ca reclamanta nu a invocat neplata cu ocazia receptiei ori cu ocazia punerii sale in intarziere pentru nerespectarea termenelor de executie (macar ca mijloc de aparare), precum si ca - daca data de pe factura nr. 0000141/25.03.2008 nu este eronata - materialul a fost intai montat si abia apoi cumparat, adus de la furnizor.
Temeiurile de drept ale actiunii reclamantei.
Reclamanta a indicat ca actiunea sa se intemeiaza pe dispozitiile art. 992 si 969 Cod civil.
A priori este de mentionat ca cele doua texte nu pot fi aplicate in cadrul aceluiasi raport juridic, existenta unui contract intre parti excluzand aplicarea art. 992 Cod civil.
Imbogatirea fara justa cauza se sustine ca rezultand dintr-un fapt juridic licit care are ca efect cresterea patrimoniului paratului si micsorarea corelativa a patrimoniului reclamantului, fara un temei legitim.
Pentru promovarea unei actiuni bazata pe acest text legal se cer indeplinite atat conditii materiale (imbogatirea paratului, saracirea reclamantului, corelatie directa intre acestea, nu neaparat legatura cauzala), cat si conditii juridice (lipsa temeiului juridic pentru imbogatire, respectiv saracire, buna-credinta a imbogatitului si lipsa altui mijloc juridic la indemana insaracitului pentru recuperarea pagubei).
In speta, reclamanta nu poate invoca art. 992 Cod civil si nu poate apela la actio in rem verso pentru ca pretinsa ei insaracire nu provine dintr-un fapt juridic licit al paratului si mai ales pentru ca reclamanta are la indemana o actiune bazata pe contract.
Deoarece reclamanta a indicat in actiune ca temei de drept si art. 969 Cod civil, a facut referire la conventia partilor si a anexat contractul, instanta va analiza cererea prin prisma acestui temei de drept si nu a art. 992 Cod civil, deoarece in conditiile existentei contractului comercial, art. 992 Cod civil este inaplicabil.
Desi expertul face referire la dispozitiile art. 77 si 78 din O.U.G. nr. 34/2006 cand releva ca reclamanta nu a solicitat modificarea proiectului instanta stabileste ca nici actul normativ indicat nu este aplicabil cauzei, deoarece conform art. 9 din O.U.G. nr. 34/2006 in forma existenta la data incheierii contractului comercial si a celui de asistenta SAPARD, ordonanta se aplica numai in cazul in care finantarea este "in proportie de mai mult de 50% din aceste fonduri", ori in speta, contractul prevede ca finantarea este de "pana la 50%".
Natura raportului contractual dintre parti si pretul.
Astfel cum rezulta din chiar conventia partilor, acestea au incheiat un contract de antrepriza de natura comerciala (art. 3 pct. 8 Cod comercial), prin care reclamanta in calitate de antreprenor s-a obligat sa execute o anumita lucrare pentru parata (beneficiar, client), pe riscul antreprenorului, in schimbul unui pret care se stabileste in raport cu rezultatul lucrarii.
Pretul este un element esential al contractului de antrepriza si modalitatea de stabilire a lui caracterizeaza contractul.
Astfel, pretul poate fi determinat sau determinabil, in raport de clauzele contractului referitoare la acest element esential.
Un pret determinat poate fi stabilit in doua modalitati : printr-o suma forfetara, globala, fixata in urma negocierii partilor; sau ca urmare a unui deviz, caz in care pretul global rezulta din insumarea preturilor stabilite pe faze de lucrari, partile convenind asupra sumei reiesite din calculul devizului.
Daca partile n-au convenit la incheierea contractului asupra unei sume globale, determinate, ci au stabilit ca pretul sa se stabileasca in baza devizului la terminarea lucrarilor, ne aflam in situatia unui pret determinabil care poate suferi influente in cursul executiei.
In speta, partile contractante au stabilit ca pretul lucrarii este de 1.779.138 lei +TVA (art. 2.2) si ca "este stabilit pe baza proiectului tehnic si a antemasuratorilor pe care executantul le-a primit si analizat anterior intocmirii contractului. Pretul nu poate fi modificat sub nici o forma pe parcursul executiei contractului".
Rezulta fara putinta de tagada ca partile au stabilit un pret global, ferm "care nu poate fi modificat".
Reclamantei i-a fost inaintat proiectul de executie, si devizul continand lista tuturor materialelor si lucrarilor ce trebuie puse in opera pentru finalizarea obiectivului, iar reclamanta a restituit paratei devizul cu preturile stabilite in dreptul materialelor si lucrarilor (pret unitar pe lucrare si material, pret total, pret global) si a insumat aceste preturi ajungand la valoarea totala de 1.779.138 lei +TVA.
Acest pret, in cuantumul fixat de reclamanta pe baza documentatiei ce i-a fost remisa (si nu altul), a fost acceptat de beneficiara-parata, asa incat toate sustinerile reclamantei privind faptul ca sumele de plata sunt orientative, ori ca parata i-ar fi furnizat date inexacte, sunt neavenite. De altfel, chiar reclamanta a sustinut in actiune ca pretul s-a fixat "in baza listei de cantitati de lucrari pusa la dispozitie de parata" (lista este de fapt devizul) si ca "in baza listei de cantitati" a intocmit oferta de pret.
Conventia partilor defineste la art. 4.1 lit. c, pretul contractului ca fiind "pretul platibil executantului de catre achizitor in baza contractului pentru indeplinirea integrala si corespunzatoare a tuturor obligatiilor sale asumate prin contract". In sfarsit, dar nu in ultimul rand, executantul are obligatia de a asigura materialele, instalatiile si toate celelalte obiecte (art. 12 alin. 2; f. 6-8).
Cauzele contractuale de mai sus, adresa de oferta a reclamantei (f. 84) si modul cum partile au stabilit acest pret, constituie argumentul de neinlaturat pentru caracterizarea pretului ca fiind determinat si prin aceasta nemodificabil.
Conform art. 1484 Cod civil (aplicabil prin prisma art. 1 al. 2 Cod comercial) "Intreprinzatorul sau arhitectul care s-a insarcinat a da gata un edificiu, dupa un plan statornicit si dezbatut cu comitentul, nu poate cere nici o sporire de plata, nici sub pretextul de scumpire a muncii manuale sau a materialelor, nici sub pretext ca s-a facut la planul zis schimbari si adaugiri, daca aceste adaugiri si schimbari n-au fost in scris aprobate si pretul lor de fapt cu comitentul".
Este de esenta contractului de antrepriza ca riscul acestei conventii se asuma de antreprenor, astfel ca printre alte riscuri, fata de textul legal mai sus mentionat, antreprenorul care a contractat o lucrare pe un pret dinainte determinat este obligat sa execute si sa predea obiectivul in conditiile prevazute in acel contract, cat timp nu dovedeste acordul scris al beneficiarului (nu prin inceput de dovada scrisa) pentru majorarea pretului.
Practica judiciara a stabilit ca pretul global are putere de lege intre partii, instantele nefiind in drept sa acorde executantului un pret mai mare, chiar daca acest pret corespunde unei valori superioare stabilita pe baza de expertiza.

Reclamanta a folosit cantitati de materiale mai mici decat cele prevazute in deviz.
Deoarece partile au convenit asupra proiectului si asupra cantitatilor de materiale si manopera (denumite generic "lucrari") prevazute in deviz semnand contractul care consfintea aceste intelegeri, prin incheierea de sedinta din 15 mai 2009 instanta - fara a mentiona si inaplicabilitatea art. 992 Cod civil pentru a evita o antepronuntare - a admis proba cu expertiza tehnica solicitata de reclamanta, dar a cerut expertului sa stabileasca daca s-au folosit confectii metalice peste cele prevazute in deviz, daca s-a modificat proiectul etc.
Expertul a stabilit ca nu s-au solicitat suplimentari la cantitatile de materiale, ca antreprenorul nu a facut observatii dupa insusirea proiectului, precum si ca nu a fost necesara folosirea de confectii metalice suplimentare fata de cele din proiect si deviz.
La cererea reclamantei, expertul a stabilit cantitatile de materiale in kilograme pentru fiecare obiectiv in parte, rezultand ca din totalul de 80.186 kg materiale prevazute in proiect si deviz constructorul a utilizat numai 44.239,36 kg, mai putin cu 35.947 kg. Aceasta a fost posibil deoarece s-au montat stalpi, panele, contravantuiri, grinzi la care materialul este cu pana la 50% mai subtire decat cel prevazut, fapt ce pune in pericol edificatele realizate in conditii de vant puternic, cantitate de zapada crescuta, coroziune mai rapida, etc.
In ce priveste continutul normelor codul CL 21A utilizat de reclamanta ca argument al pretentiilor banesti.
Instanta constata ca indicatorul de norme pentru intocmirea devizelor de lucrari de constructii agrozootehnice, locuinte si social culturale C - 1981, cuprinde la capitolul CL, consumurile specifice pentru materiale, forta de munca si utilaje, iar articolul CL 21A (subdiviziunea de constructor), pus in discutie de reclamanta, are titlul "confectii metalice diverse din profile laminate, tabla, tabla striata, zincata" si include cheltuielile cu: materiale, mana de lucru, utilaje si transport.
Dupa cum rezulta din devizul predat de parata reclamantei si din devizul completat si semnat de constructor cu preturile propuse de acesta (ambele depuse in probatiune de reclamanta), la pozitia 18 este trecut codul de lucrare CL 21A (materiale, manopera, utilaje si transport), reclamanta indicand ca propune un pret total de 71.149 lei pentru acest cod.
Acelasi cod a fost indicat de reclamanta si in considerentele actiunii depuse la dosar, cand a sustinut ca fata de continutul acestui cod obligatia sa contractuala a fost numai de a monta materialele din metal care compun obiectivul luat in antrepriza (sustinere contrara art. 12 alin. 2 din contract).
Numai ca in devizul inmanat expertului de catre reclamanta cu ocazia intocmirii expertizei (cu stampila si semnatura numai a constructorului), codul apare modificat: in loc de CL 21A, se inscrie CL 21 A1, cu operatiunea singulara de montare, tocmai pentru a dovedi sustinerile din actiune.
Cum in actiune si in aceleasi devize depuse initial de reclamanta codul este CL A21 (care cuprinde inclusiv materialele), instanta constata ca acesta a fost codul avut in vedere de parti la stabilirea pretului contractului de antrepriza.
Cum din contract si devize rezulta ca obligatia de procurare a materialelor, utilajelor si de efectuare a transportului este a antreprenorului, reiese o data in plus ca pretul este forfetar, global.
Oricum, din moment ce prin contract s-a stabilit un pret global, convenit ca fiind ferm si nemodificabil si cum, potrivit normei legale prevazuta de art. 1484 Cod civil, dupa incheierea conventiei nu se poate cere sporire de plata, actiunea reclamantei este neintemeiata.
Cererea de obligare a paratei la plata a 7000 lei incasati prin CEC.
Din angajamentul de plata a lucrarilor neefectuate si a lucrarilor efectuate necorespunzator inregistrat sub nr. 1190/27 iunie 2008 rezulta ca reclamanta garanteaza beneficiarului SC. C. C. SRL Bistrita efectuarea remedierilor pana la 10 iulie 2008, in caz contrar sa achite contravaloarea acestora in suma de 25.000 lei.
Indeplinirea angajamentului este garantata prin inmanarea reprezentantului paratei a unei file CEC care va fi pusa spre incasare daca nu s-au efectuat remedierile pana in 10 iulie 2008.
Parata a incasat din cei 25.000 lei mentionati, numai suma de 7000 lei, in data de 16 septembrie 2008.
Prin scriptul mentionat mai sus reclamanta a garantat executarea obligatiilor asumate pentru efectuarea lucrarilor contractuale si neexecutate si remedierea celor realizate cu defecte.
Parata este creditoarea acestor obligatii si dreptul sau de a apela la mijlocul de plata ce i s-a oferit ca garantie rezulta din chiar angajamentul reclamantei, astfel ca sustinerea reclamantei ca incasarea s-a facut fara temei si fara sa existe act semnat intre parti sunt, de asemenea neavenite.
Vazand dispozitiile art. 274 Cod procedura civila, reclamanta va fi obligata la plata catre parata a cheltuielilor de judecata in suma de 500 lei, onorar de avocat.

Sursa: Portal.just.ro