I N S T A N T A
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 08.06.2016, sub nr. …, reclamantul B.A. a solicitat, in contradictoriu cu paratul R.I., ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna evacuarea paratului din imobilul situat in Bucuresti, ..., sector 1, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a invederat ca este proprietarul apartamentului nr. … situat in Bucuresti, ..., sector 1, conform certificatului de mostenitor nr. 10/20.05.2016 eliberat de Biroul Notarului Public Individual „G.G..”
Dat fiind faptul ca paratul ocupa fara drept apartamentul anterior mentionat, reclamantul i-a solicitat eliberarea si predarea locuintei, conform notificarii nr. 105N/17.05.2016 comunicata prin BEJ G.J., insa acesta a refuzat expres sa paraseasca si sa predea apartamentul.
In drept, au fost invocate prevederile art. 1039, art. 1041-1042 C.pr.civ.
In sustinerea cererii, reclamantul a depus, in copie certificata pentru conformitate cu originalul: notificare nr. 105N/17.05.2016 (fila 2), dovada de inmanare (fila 3), certificat de mostenitor nr. 10/20.05.2016 (fila 4), carte de identitate (fila 5), procura autentificata sub nr. 142/12.05.2016 de BNPI G.G. (filele 6-7).
Cererea a fost legal timbrata, conform chitantei depuse la dosar (fila 32).
La data de 08.07.2016, prin serviciul registratura, paratul a depus intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinica si nedovedita.
In motivarea intampinarii, paratul a aratat ca are domiciliul stabil in proprietatea reclamantului inca din perioada in care imobilul apartinea mamei partii adverse, C.E., care a cumparat apartamentul de la ICRAL si unde locuia impreuna cu fratele sau, C.C.. Paratul a mentionat ca a ajuns sa locuiasca intr-o camera din apartament dupa decesul lui C.C., caruia i-a imprumutat suma de 2.000 USD pentru stingerea unor datorii, toate acestea sub conditia de a fi primit in spatiu intr-o incapere din apartament.
Paratul a precizat ca E.C. si-a tinut promisiunea si l-a luat in spatiu, sens in care a dat o declaratie la politie, pe baza caruia si-a facut mutatia. Paratul a mai aratat ca, in baza unui acord cu defuncta, a achitat aproximativ 15.000 lei pentru platile restante catre ICRAL Herastrau, sens in care a convenit cu aceasta sa locuiasca in continuare in camera ce i-a fost data pe termen nedefinit. Paratul a mentionat ca a avut grija de mama reclamantului in ultimii sai ani de viata, pentru ca fiul acesteia locuia in provincie si nu a venit decat o singura data in Bucuresti in cei 12 ani de cand statea paratul locuia in apartament.
In continuare, paratul a aratat ca inainte de dezbaterea succesiunii, fiica reclamantului, G.A., impreuna cu defuncta C.E., i-au spus in nenumarate randuri ca poate locuia in continuare in camera ce o ocupa cu acces la baie si la bucatarie, cu conditia sa plateasca cheltuielile de intretinere.
Paratul a mentionat ca, la data de 18.10.2015, i-a inmanat fiicei reclamantului un rand de chei de la casa si actele apartamentului. Paratul, considerand ca reclamantul este de buna-credinta, a acceptat promisiunea acestuia de a-l lasa sa stea in continuare in apartament, fara a scrie in acest sens un act din care sa rezulta si dreptul sau de creanta asupra imobilului. Paratul a sustinut ca buna sa credinta a fost rasplatita prin schimbarea incuietorilor de la baie si bucatarie, unde avea lucruri personale ce i-au fost aruncate, si trimiterea unei notificari prin executorul judecatoresc prin care este somat sa paraseasca locuinta.
Paratul a precizat ca afirmatia reclamantului cu privire la faptul ca ocupa fara drept apartamentul nu este sustinuta, avand in vedere ca mutatia a fost facuta cu acordul fostei proprietare. De asemenea, paratul a aratat ca, desi mutatia nu inseamna un titlu locativ, nu poate fi alungat in strada dupa cele facute pentru familia reclamantului, avand in vedere si varsta pe care o are (70 ani), nefiindu-i usor sa-si gaseasca o alta locuinta.
Paratul a mai invederat ca reclamantul nu a prezentat extras de carte funciara din care sa rezulte ca este proprietarul apartamentului, situatie care ar putea fi opozabila si tertilor, dreptul sau neputand fi opus doar in baza unui certificat de mostenitor.
Intampinarea, nu a fost intemeiata in drept.
In sustinerea intampinarii, paratul a depus, in copie certificata pentru conformitate cu originalul: carte de identitate (fila 19), adresa nr. 18254/15.04.2013 (fila 20), adresa nr. 20641/08.05.2013 (fila 21), proces-verbal de predare (fila 22).
La data de 12.07.20106, respectiv 18.07.2016, prin serviciul registratura, ing. B.E. a depus, in copie: certificat de atestare fiscala (fila 25), chitanta nr. 208830 (fila 26), procura autentificata sub nr. 609/22.06.2016 (fila 27), cerere pentru eliberare copii din arhiva (fila 30), plan de amplasament si delimitare a imobilului (fila 31).
Instanta a incuviintat, pentru ambele parti, proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Instanta retine ca, potrivit art. 1034 C.pr.civ., „dispozitiile prezentului titlu se aplica in litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, dupa caz, ocupate fara drept de catre fostii locatari sau alte persoane.” De asemenea, art. 1041 C.pr.civ. prevede ca „daca locatarul sau ocupantul notificat in conditiile prezentului titlu refuza sa evacueze imobilul ori daca locatarul a renuntat la dreptul sau de a fi notificat si a pierdut, din orice motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita instantei sa dispuna, prin hotarare executorie, evacuarea imediata a locatarului sau ocupantului din imobil, pentru lipsa de titlu.”
Din analiza acestor dispozitii legale rezulta ca pentru admiterea unei actiuni in evacuare formulate in temeiul procedurii speciale prevazute de Titlul XI din Cartea a VI-a a Codului de procedura civila trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii: reclamantul sa aiba, cu privire la imobilul din care se solicita evacuarea, calitatea de locator sau proprietar, in sensul dispozitiilor art. 1034 alin. 2 lit. c sau lit. f C.pr.civ., iar paratul sa fie locatar sau ocupant fara titlu al acestui imobil (art. 1034 alin. 2 lit. b sau lit. e C.pr.civ.).
Instanta retine ca, asa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 10/20.05.2016 (fila 10), reclamantului B.A., in calitate de fiu si legatar universal al defunctei C.E., i-a revenit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2 situat in Bucuresti, ..., sector 1 si asupra boxei din subsol.
Conform art. 1133 C.civ., certificatul de mostenitor face dovada calitatii de mostenitor, legal sau testamentar, precum si dovada dreptului de proprietate al mostenitorilor acceptanti asupra bunurilor din masa succesorala, in cota care se cuvine fiecaruia.
De asemenea, asa cum prevede art. 887 C.pr.civ., drepturile reale se dobandesc fara inscriere in cartea funciara cand provin din mostenire, accesiune natura, vanzare silita, expropriere pentru cauza de utilitate publica, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege.
Prin urmare, contrar sustinerilor paratului, instanta retine ca certificatul de mostenitor nr. 10/20.05.2016 este suficient pentru a face dovada calitatii de proprietar a reclamantului cu privire la imobilul anterior mentionat, nefiind necesara inscrierea dreptului de proprietate in Cartea Funciara pentru opozabilitate fata de terti.
Astfel, avand in vedere ca reclamantul are calitatea de proprietar in sensul art. 1034 alin. 2 lit. f C.pr.civ., instanta constata ca acesta si-a justificat calitatea procesuala activa in prezenta cauza.
Potrivit art. 1039 C.pr.civ., atunci cand proprietarul unui imobil doreste sa il evacueze pe ocupantul acestuia, dupa ce dreptul de a ocupa imobilul a incetat, proprietarul va notifica in scris ocupantul, punandu-i in vedere sa elibereze imobilul pe care il ocupa fara nici un drept, in termen de 5 zile de la comunicarea notificarii.
Instanta retine ca reclamantul a procedat la notificarea paratului (notificare nr. 105N/17.05.2016 – fila 2), solicitandu-i acestuia ca, in termen de 5 zile, sa elibereze si sa predea liber imobilul apartament nr. … situat in Bucuresti, ..., sector 1 (dovada de comunicare – fila 3).
Astfel, avand in vedere ca paratul are calitatea de ocupant in sensul art. 1034 alin. 2 lit. e C.pr.civ. in conditiile in care termenul pentru predarea apartamentului a expirat, iar acesta a recunoscut inexistenta unui titlu valabil, instanta retine ca sunt indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile legale anterior mentionate.
In ceea ce priveste sustinerile paratului cu privire la faptul ca defuncta C.E. i-a permis sa locuiasca in apartament, desi acesta a facut dovada afirmatiilor sale prin inscrisurile depuse la dosar (filele 19-21), instanta retine ca acestea nu au relevanta in cauza, in conditiile in care dreptul de proprietate asupra apartamentului apartine in prezent reclamantului, care si-a manifestat vointa in sensul de a nu-i mai permite paratului sa locuiasca in imobil, acesta din urma avand la dispozitie caile prevazute de lege pentru repararea eventualelor prejudicii care i-au fost cauzate.
Pe cale de consecinta, pentru toate aceste considerente, instanta va admite cererea si va dispune evacuarea paratului din imobilul situat in Bucuresti, ..., sector 1.
In ceea ce priveste plata cheltuielilor de judecata, instanta retine ca, potrivit 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat, sa ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata. Asa cum rezulta din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecata constau in taxele judiciare de timbru si timbru judiciar, onorarii avocati sau experti, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum si orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfasurare a procesului.
Avand in vedere culpa procesuala a paratului, instanta urmeaza sa il oblige la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata in cuantum de 100 lei constand in taxa judiciara de timbru (chitanta - fila 32).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea formulata de reclamantul B.A., cu domiciliul in …., CNP …., in contradictoriu cu paratul R.I., cu domiciliul in Bucuresti, ..., sector 1, CNP …..
Dispune evacuarea paratului din imobilul situat in Bucuresti, ..., sector 1.
Obliga paratul la plata catre reclamant a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Executorie.
Cu drept de apel in termen de 5 zile de la pronuntare, cerere care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 19.07.2016.
PRESEDINTE, GREFIER,