2. Rezilierea contractului de inchiriere. Refuz de incasare a chiriei. Imposibilitatea indeplinirii conditiilor generale de validitate ale contractelor.
Prin sentinta nr.19/CA/2010 a Tribunalului Bihor, a fost respinsa ca neintemeiata cererea formulata de reclamantul B.P., in contradictoriu cu paratii CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BATAR si PRIMARUL COMUNEI BATAR, fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a retinut ca, prin contractul nr.2/25.06.1996 incheiat intre Consiliul Local al Comunei Batar, pe de-o parte si reclamantul B.P., pe de alta parte, s-a convenit inchirierea de catre paratul Consiliul Local Batar a unei suprafete de 40 ha pasune apartinand consiliului local in satul Talpos, din locul numit "Ciungi- Dincolo de padure", in parcela PS 2074, 2086 si 2065, pe o durata de 25 ani, incepand cu anul 1996.
Fiind un contract sinalagmatic, contractul de concesiune da nastere la doua obligatii recuperare in sarcina partilor; obligatia concedentului - Consiliul Local Batar - are ca obiect bunul transmis in concesiune, iar cea a concesionarului are ca obiect chiria.
Instanta a retinut ca, la data incheierii contractului dintre parti, indeplinirea de catre paratul Consiliul Local Batar a obligatiei ce-i incumba in termenul contractului a fost posibila, datorita faptului ca acesta, in baza legii administratiei publice locale administreaza bunurile aflate in proprietatea publica sau privata a statului ori a comunei, cum este cazul parcelelor inchiriate reclamantului.
Pe parcursul derularii contractului, aceasta obligatie a devenit imposibil de realizat, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului in litigiu, in temeiul Legii nr.247/2005, in favoarea Asociatiei de Padurit si Pasunat Infratirea, prin Hotararea Comisiei Judetene Bihor nr.4422/V/14.06.2007.
Prin Protocolul de Predare-primire nr.2914 din 18.12.2007 incheiat intre Primaria Batar si Asociatia de Padurit si Pasunat Infratirea, s-a realizat predarea in favoarea proprietarului, suprafata de pasune aprobata si validata de Comisia Judeteana prin Hotararile 3293/07.04.2004, 372/30.03.2005 si nr. 4422/14.06.2007, din care fac parte si parcelele inchiriate reclamantului prin contractul de concesiune.
De asemenea, instanta a retinut ca pierderea calitatii de proprietar si imposibilitatea indeplinirii obligatiei contractuale au fost notificate reclamantului, prin mandatarul acestuia - dl. S.G., prin adresele nr.607/22.03.2007 si respectiv nr.251/28.01.2008.
Plecand de la dispozitiile de drept comun privind conditiile generale de validitate ale contractelor, cuprinse in art.948-968 c.civil , s-a retine ca pentru a fi valid orice contract presupune ca obiectul acestuia - constand in prestatiile reciproce la care partile se obliga - sa fie posibil.
Ori, in speta, instanta a retinut ca s-a facut dovada ca, datorita unor cauze independente de vointa partilor, paratul, in calitate de concedent se afla in situatia de a nu mai putea indeplini obligatia stipulata prin contract, aceea de a inchiria bunul.
Fata de cele retinute, instanta a constatat ca adresa cu nr.305/01.02.2008 emisa de paratul Primarul Comunei Batar, prin care se aduce la cunostinta reclamantului ca, contractul dintre parti este reziliat prin forta majora este legala si temeinica, astfel ca a respins, ca neintemeiata, cererea reclamantului ca urmare a constatarii netemeiniciei capatului principal de cerere, si pe cale de consecinta, au fost respinse si capetele subsidiare, constatandu-se ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.