Procedura insolventei. Creanta certa, lichida si exigibila.
- Articolul 33 alin. 5 din Legea nr. 85/2006;
- Articolul 379 alin. 3 si 4 Cod procedura civila;
Articolul 379 alin. 3 Cod procedura civila defineste creanta certa ca fiind aceea a carei existenta rezulta din insasi actul de creanta sau din alte acte emanate de la debitor sau recunoscute de dansul, iar contractele nu pot fi considerate prin ele insele titluri constatatoare ale creantei cata vreme pretentiile izvorasc nu din existenta contractelor ci din modul de executare a acestora.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A V- A COMERCIALA DECIZIA COMERCIALA NR. 381 din 3.03.2011) Prin sentinta comerciala nr. 6061 din 5.10.2010 Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII a Comerciala, in baza art. 33 alin. 5 din Legea nr.85/2006, a respins ca nefondata cererea de deschidere a procedurii insolventei formulata de creditorul SC T.L. IFN SA impotriva debitorului SC O. C. SRL.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut ca suma de 112.839,48 lei nu indeplineste conditiile impuse de dispozitiile art. 379 alin. 3 si 4 Cod procedura civila avand in vedere ca invocarea unei clauze dintr-un contract reziliat unilateral de creditor, in lipsa oricarui calcul justificativ al debitului, nu poate constitui temei pentru fundamentarea caracterului cert, lichid si exigibil al creantei. Chiar daca debitorul si-a asumat clauzele contractuale, instanta nu este impiedicata sa verifice indeplinirea conditiilor impuse de lege pentru deschiderea procedurii insolventei.
A retinut tribunalul si ca in conformitate cu pct.1 lit.i/Anexa la Legea nr.193/2000, constituie clauza abuziva, clauza care "obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant;" Cum creditorul este proprietarul bunului ce a facut obiectul contractului de leasing si in consecinta il poate recupera, utilizand mijloacele legale puse la dispozitia sa, solicitarea de obligarea a debitorului si la plata de daune interese, in cuantum de 112.839,48 lei reprezentand contravaloarea ratelor calculate pana la sfarsitul contractului, este abuziva. In plus creanta solicitata cu titlu de daune interese (112.839,48 lei) este disproportionata fata de totalul sumelor datorate de debitor la momentul rezilierii contractului, respectiv 18.057,08 lei, aspect ce confirma o data in plus caracterul abuziv al clauzei ce fundamenteaza cererea creditorului.
Potrivit dispozitiilor OG nr.51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing - art.15 - in cazul in care utilizatorul nu executa obligatia de plata integrala a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la scadenta prevazuta in contractul de leasing, finantatorul are dreptul de a rezilia contractul , iar utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate pana la data restituirii in temeiul contractului.
Asadar, nu exista o obligatie a utilizatorului decurgand din lege de a plati pe langa sumele mai sus precizate si toate celelalte rate de leasing ramase de achitat, precum si valoarea reziduala; plata ratelor de leasing ce ar fi datorate in continuare, dupa reziliere, precum si a valorii reziduale reprezinta in fapt o sarcina evident excesiva impusa utilizatorului, ajungandu-se la situatia in care este mai profitabil pentru finantator sa nu fie executat contractul, decat sa fie executat, deoarece ar obtine pe langa bunurile contractate si plata ratelor de leasing si valoarea reziduala.
Pentru considerentele expuse, creanta solicitata in cuantum de 112.839,48 lei, reprezentand valoarea ratelor de leasing pana la finalizarea contractului de leasing, apare ca nedatorata, instanta apreciind ca abuziva clauza inserata la art. 15.7. din contract, aceasta incalcand prevederile art.4 din legea 193/2000.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen, motivat si legal timbrat SC T.L.I. SA, criticile vizand netemeinicia hotararii atacate si fiind intemeiate in drept pe dispozitiile art. 304 pct. 6 si pct. 9 Cod procedura civila.
In esenta, recurenta sustine ca sunt incidente dispozitiile art. 304 pct. 6 Cod procedura civila in raport de art. 129 alin. 6 Cod procedura civila, in considerarea faptului ca instanta a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 15.7 din contract, desi parata nu a formulat o cerere in acest sens.
In ce priveste incidenta dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, recurenta arta ca in mod gresit s-a retinut ca nu sunt indeplinite cerintele referitoare la caracterul cert, lichid si exigibil al creantei, cat si cu privire la existenta unui titlu executoriu impotriva debitoarei, in raport de dispozitiile art. 10 lit f din OG nr. 51/1997 coroborat cu art. 15.2. si art. 15.7 din contractul de leasing.
In acest sens, recurenta precizeaza ca obligatia de achitare a intregii valori cu titlu de daune interese, este determinata si de imprejurarea ca in calitate de finantator a achitat intreaga valoare catre furnizorul bunului, fiind creditata la randul sau de alte societati financiare, angajandu-se in contracte de credit generatoare de dobanzi si costuri colaterale, caz in care inregistreaza prejudicii daca suma nu ar mai putea fi recuperata.
In ce priveste rezilierea contractului, recurenta mentioneaza ca aceasta a operat potrivit art. 15 pct. 3 si 4 din contract.
Pentru aceste motive, recurenta solicita admiterea recursului, modificarea sentintei atacate, si pe fond admiterea cererii asa cum a fost formulata.
Examinand recursul in raport de motivele invocate, actele, lucrarile cauzei si dispozitiile legale in materie, Curtea a constatat ca este nefondat, in limitele si pentru considerentele ce vor fi aratate.
Motivul de recurs intemeiat pe art. 304 pct. 6 Cod procedura civila, raportat la motivarea acestuia in fapt, vizeaza ipoteza in care instanta a acordat ceea ce nu s-a cerut.
In cauza de fata, Curtea retine ca instanta de fond, in considerentele hotararii atacate, a analizat si art. 15.7. din contract si a apreciat aceasta clauza ca fiind abuziva prin raportare la art. 4 si pct. 1 lit i/Anexa la Legea nr.193/2000.
Curtea observa ca instanta in mod eronat a facut aprecieri peste limitele investirii sale, de vreme ce parata debitoare nu s-a aparat in acest sens.
Prin urmare, aceste aprecieri in fapt si in drept vor fi inlaturate din motivarea sentintei.
In acest context, Curtea constata existenta unei erori in considerentele hotararii atacate, eroare ce nu justifica modificarea sentintei in temeiul art. 304 pct. 6 Cod procedura civila, de vreme ce recursul vizeaza dispozitivul hotararii atacate, iar in dispozitiv nu s-a luat vreo masura in acest sens.
In ce priveste regimul creantelor supuse executarii prin procedura prevazuta de Legea nr.85/2006, Curtea are in vedere urmatoarele considerente:
Articolul 379 alin. 3 Cod procedura civila defineste creanta certa ca fiind aceea a carei existenta rezulta din insasi actul de creanta sau din alte acte emanate de la debitor sau recunoscute de dansul, iar contractele nu pot fi considerate prin ele insele titluri constatatoare ale creantei, cata vreme pretentiile izvorasc nu din existenta contractelor ci din modul de executare a acestora.
In cauza de fata, modul de executare a contractului de leasing financiar nr. 31904/20.08.2008 (filele 11-20 dosar fond) a generat indoiala asupra creantei.
Indoiala exista asupra creantei de 112.839,48 Ron care, potrivit sustinerilor creditoarei, reprezinta diferenta ratelor de leasing prevazute in scadentar, pana la momentul finalizarii contractului de leasing.
Dincolo de faptul ca recurenta creditoare nu a facut un calcul care sa explice aceasta suma, dar nici din insumarea ratelor 15-48 (diferenta ratelor de leasing prevazute in scadentar -fila 21 dosar fond) la care s-a adaugat valoarea reziduala, nu indica suma ceruta de creditoare,
Acesta este si motivul pentru care judecatorul - sindic a pus in vedere creditoarei sa depuna la dosar inscrisuri doveditoare cu privire la suma de 112.839,48 lei (incheierea de sedinta de la 3.08.2010 - fila 50), creditoarea mentionand in concluziile scrise ca valoarea creantei este de 130.896,56 Ron din care 18057,08 Ron reprezinta valoarea facturilor emise si neachitate, iar 112.839,48 Ron reprezinta capitalul nefacturat (daune interese), sume aferente contractului de leasing financiar incheiat cu societatea debitoare.
In aceste conditii, cata vreme in sistemul codului de procedura civila, respectiv art. 379(3) Cod procedura civila, se considera ca fiind certa creantele in care elementul probatoriu nu lasa nici o indoiala asupra existentei lor, iar in cauza de fata nu s-a justificat cuantumul pretins printr-un mod de calcul al sumei precizate, rezulta ca elementul probatoriu a lasat indoiala asupra existentei acestei creante.
In aceeasi ordine de idei, Curtea remarca faptul ca se justifica aplicarea procedurii insolventei atunci cand creantele indeplinesc aceleasi conditii cu cele pentru care se poate incepe executarea silita in baza dreptului comun.
Asa fiind, daca pentru suma de 18.057,08 Ron creditoarea a justificat existenta unei creante certe, lichide si exigibile, reprezentand cele trei rate neachitate potrivit facturilor emise (filele 25-27 dosar fond) raportat la art. 7.2. ultima teza din contractul de leasing financiar, iar cu privire la cuantumul sumei de 112.839,48 Ron nu s-a justificat calculul acesteia, rezulta ca cerinta prevazuta de art. 3 pct. 12 din Legea nr.85/2006 (valoarea prag de 45.000 Ron necesara a fi dovedita la momentul inregistrarii cererii de catre creditor conform art. 31 alin. 2 din Legea nr.85/2006, nu este indeplinita.
Fata de cele retinute in precedent, Curtea apreciaza lipsite de relevanta argumentele recurentei ce vizeaza dreptul societatii de leasing de a rezilia contractul, prejudiciul pe care-l sufera finantatorul care la randul sau a angajat credite sau obligatia utilizatorului de a acoperi integral prejudiciul cauzat, cata vreme nu s-au facut dovezi din care sa rezulte modul de calcul al sumei pretinse.
Mai mult, se constata si ca nu s-a facut nici dovada ca adresa de la 23.10.2009 s-ar fi comunicat debitoarei (fila 9).
Pentru toate aceste considerente, retinand ca in cauza nu s-a facut proba unei creante certe in cuantum de 45.000 Ron, conditie ceruta de legiuitor a fi indeplinita la data formularii cererii introductive si ca pentru stabilirea nivelului creantei datorata de SC O.C. SRL este necesara desfasurarea unui proces pe calea dreptului comun (care presupune administrarea de probe adecvate, complete si prin care sa se stabileasca cuantumul exact al sumelor datorate in executarea contractului de leasing), Curtea constata ca recursul este nefondat.
Avand in vedere dispozitiile art. 3041 Cod procedura civila dar si ca substituirea motivarii este permisa cand solutia instantei de fond este justa, Curtea a respins recursul in temeiul art. 312(1) Cod procedura civila raportat la art. 3(1) pct. 12 din Legea nr.85/2006, apreciind neincidenta in cauza a motivelor de modificare al hotararii atacate prevazute de art. 304 pct. 6 si pct. 9 Cod procedura civila si nici a altor motive dintre cele prevazute de art. 304 Cod procedura civila.