Prin sentinta civila nr. 966 din 18 mai 2010 a Tribunalului Arad, pronuntata in dosar nr. 1982/108/2010, s-a respins cererea de ordonanta presedintiala formulata de reclamanta, avand ca obiect suspendarea deciziei de revizuire si modificare a pensiei de serviciu stabilita prin decizie, in privinta debitului datorat pana la solutionarea irevocabila a actiunilor sale avand ca obiect anularea deciziei de revizuire a pensiei si de debit, precum si a cererii de compensare a sumelor platite in plus cu creantele stabilite prin hotarari judecatoresti irevocabile in favoarea sa, reprezentand drepturi salariale restante.
In considerentele hotararii, tribunalul a statuat ca, potrivit art. 581 alin. 1 Cod procedura civila, pot fi ordonate masuri vremelnice in cazuri grabnice pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari.
Din analiza lucrarilor dosarului, a inscrisurilor depuse si interpretarea textului de lege susmentionat, instanta constata ca cererea de ordonanta presedintiala formulata este nefondata, pentru motivele ce se vor evidentia in cele ce urmeaza.
Astfel, pe langa conditiile necesare oricarei actiuni in justitie, pentru admiterea unei atare cereri este imperios necesara existenta conditiilor specifice de admisibilitate si anume urgenta, vremelnicia, neprejudicierea fondului cauzei si aparenta dreptului, or, desi s-a solicitat de catre reclamanta luarea unei masuri vremelnice (pana la data solutionarii actiunilor aflate pe rolul instantei de judecata privind anularea actului decizional al Casei Judetene de Pensii pentru motive de discriminare si respectiv a compensarii debitului cu creantele pe care le are fata de Statul Roman), in cauza, urgenta nu a fost in vreun fel dovedita de catre reclamanta.
Exista urgenta, in sensul dispozitiilor art. 581 Cod procedura civila, ori de cate ori pastrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente sau inlaturarea unei piedici ivite in cursul unei executari nu pot fi realizate in mod eficace pe calea actiunii de drept comun, ceea ce evident ca nu este cazul in speta de fata, concluzie care se impune cu necesitate fata de chiar motivele invederate in actiunile pe rol la care reclamanta a facut referire si pe care le-a depus in copie la dosarul cauzei, dar avandu-se in vedere si drepturile de pensie de serviciu ce i-au fost recunoscute acesteia, in urma revizuirii ca urmare a inlocuirii si modificarii bazei de calcul, prin decizia a carei suspendare se solicita prin cererea de fata.
Pe de alta parte, desi textul de lege de care se prevaleaza reclamanta in demersul sau judiciar, autorizeaza un examen, sumar, al cauzei/cauzelor de fond, indispensabil, de altfel, pentru a se putea stabili care dintre partile litigante are in favoarea sa aparenta unei situatii juridice legale si justifica un interes legitim pentru ca sa i se poata mentine o stare de fapt provizorie, ori chiar de drept, din dovezile cu inscrisuri depuse la dosar nu poate fi retinut ca reclamanta a justificat in favoarea sa aparenta dreptului, cata vreme nu a probat in nici un fel ca s-ar fi adresat institutiei specializate in a constata situatiile de discriminare, respectiv Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, iar pe de alta parte, nu a dovedit nici imprejurarea ca ar fi invocat vreo exceptie de neconstitutionalitate cu referire la prevederile OUG nr. 71/2009, care statueaza la art. 1 ca plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2009, se va realiza dupa o procedura de executare care incepe astfel:
a) in anul 2010 se plateste 34% din valoarea titlului executoriu;
b) in anul 2011 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu;
c) in anul 2012 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu, rezultand prin urmare ca atare creante nu sunt in prezent exigibile.
Dintr-un alt punct de vedere, numai imprejurarea ca prin cererea sa reclamanta a solicitat luarea unei masuri vremelnice nu este de natura sa conduca la admiterea acesteia, fiind stiut ca conditiile ordonantei presedintiale, la care s-a facut referire deja, trebuie indeplinite cumulativ, iar nu alternativ.
Cerere de ordonanta presedintiala avand ca obiect suspendarea deciziei de revizuire si modificare a pensiei de serviciu stabilita prin decizie
Sentinta civila nr. 966 din data de 18.05.2010
pronunțată de Tribunalul Arad
Sursa: Portal.just.ro