Litigiu de munca. Drepturi banesti.

Prin sentinta civila nr. 1735 din 03 decembrie 2009 a Tribunalului Arad, s-a respins ca nefondata actiunea reclamantilor magistrati si, in principiu si in fond, cererile intervenientilor grefieri pentru drepturile banesti, dobanzi si actualizarile solicitate.
In motivare s-a retinut ca prin actiunea formulata, reclamantii au solicitat obligarea paratilor la plata diferentelor de salarii, calculate pe baza valorii de referinta sectoriala prevazuta de lege pentru functiile de demnitate publica si coeficientilor de multiplicare prevazuti de lege, corectate periodic in raport cu evolutia preturilor de consum, in conditiile stabilite de lege pentru determinarea si corectia valorii de referinta sectoriala prevazuta de lege pentru functiile de demnitate publica, astfel, pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004 la valoarea de referinta sectoriala de 238 lei, conform O.U.G nr. 123/2003, pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005 la valoarea de referinta sectoriala de 264,7 lei conform O.G. nr. 9/2005, pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006 la valoarea de referinta sectoriala de 297,4 lei conform O.G nr. 9/2005, pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006 la valoarea de referinta sectoriala de 312,3 lei conform O.G nr. 3/2006, pentru perioada 1 septembrie 2006 -31 decembrie 2006 la valoarea de referinta sectoriala de 331 lei conform O.G nr. 3/2006, pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007 la valoarea de referinta sectoriala de 358 lei conform O.G nr. 10/2007, pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007 la valoarea de referinta sectoriala de 365 lei conform O.G nr. 10/2007, pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007 la valoarea de referinta sectoriala de 405 lei conform O.G nr. 10/2007, in raport cu valoarea de referinta sectoriala pentru care au fost calculate salariile in perioadele de mai sus.
In considerentele hotararii, tribunalul a statuat ca, este indeniabil, ca drepturile salariale pretinse prin actiunea si cererile de interventie in interes propriu de fata, reprezentand valorile sectoriale indicate in acestea, in cuantumul aratat, nu sunt prevazute in favoarea reclamantilor si intervenientilor de prevederile legale in materie de salarizare a magistratilor, grefierilor si personalului auxiliar de specialitate, pentru perioada enuntata in cererea introductiva de instanta, respectiv in cererile de interventie in discutie.
In conformitate cu dispozitiile in materie ale O.G. nr. 137/2000, republicata, privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, persoana care se considera discriminata poate sesiza Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, care solutioneaza sesizarea prin hotarare a Colegiului director, care dispune masurile specifice constatarii existentei discriminarii, iar hotararea acestuia poate fi atacata, in conditiile legii, la instanta de contencios administrativ (art. 20), dispozitiile mentionate fiind declarate neconstitutionale numai in masura in care sunt interpretate in sensul ca acorda C.N.C.D. competenta ca, in cadrul activitatii sale jurisdictionale, sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative, ori este lesne de observat ca reclamantii si intervenientii in interes propriu din cauza de fata nu s-au adresat institutiei deja mentionate pentru a-i solicita sa ia masurile care se impun pentru inlaturarea consecintelor faptelor pretins discriminatorii si respectiv restabilirea situatiei anterioare discriminarii.
Dintr-un alt punct de vedere, prin Decizia nr. 819 din 03.07.2008 a Curtii Constitutionale, care este definitiva si general obligatorie, s-a statuat ca prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 si art. 27 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstitutionale in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative.
In acelasi sens sunt si Deciziile nr. 818, 820 si 821 pronuntate la aceeasi data de Curtea Constitutionala, iar in masura in care nu se identifica norme internationale contrarii pe baza carora aplicabilitatea acestor decizii sa poata fi inlaturata in conformitate cu prevederile art. 21 alin. 2 din Constitutia Romaniei, aceste decizii trebuie interpretate in sensul ca le este interzis instantelor judecatoresti sesizate cu conflicte de drepturi ale personalului bugetar (inclusiv magistrati) ce au ca fundament juridic art. 27 din O.G.nr. 137/2000 si prin care se invoca discriminarea fata de alte categorii din sistemul bugetar in privinta salarizarii, sa se poata pronunta asupra existentei ori inexistentei discriminarii in sistemul de salarizare din sectorul public, cu alte cuvinte indiferent de prevederile actelor normative de salarizare invocate prin actiune, in jurisdictia muncii, instantele de judecata nu sunt competente sa constate discriminarea in domeniul in discutie, intrucat acest lucru ar presupune implicit anularea ori refuzarea aplicarii unor acte normative cu putere de lege, precum si inlocuirea cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative, asadar se impune cu necesitate concluzia ca in intelesul dat prin deciziile Curtii Constitutionale aceste atributii exced competentelor jurisdictiei muncii si apartin celorlalte puteri ale statului.
Dintr-un alt punct de vedere, dar in acord cu cele evidentiate mai sus este vadit ca in cauza nu se pune problema a fi inlaturate efectele acestor decizii , intrucat, cum deja s-a precizat, impotriva modului de solutionare a sesizarii de catre Colegiul director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, poate fi formulata actiunea in contencios administrativ si ca atare persoanei nemultumite si care invoca discriminarea ii este asigurat dreptul la un proces echitabil.
Astfel fiind, singura concluzie judicioasa care se impune cu necesitate este aceea ca, in masura in care institutia abilitata sa se pronunte in materia discriminarii nu a emis o hotarare prin care sa consfinteasca existenta unei atare stari, precum in speta de fata, in ceea ce ii priveste pe reclamanti si intervenienti, pretentiile acestora apar ca fiind nefondate.