Procedura insolventei. Conditiile prevazute de legea speciala pentru atragerea raspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere pentru pasivul debitorului.
- Legea nr.85/2006, art.138 alin.1
Pentru atragerea raspunderii patrimoniale pentru pasivul debitorului, in conformitate cu prevederile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, trebuie sa se probeze indeplinirea in mod cumulativ a conditiilor referitoare la savarsirea de catre parat a uneia dintre faptele expres si limitativ prevazute in textul de lege, prejudiciul specific produs prin fapta ilicita, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia paratului. In caz contrar cererea de atragere a raspunderii trebuie apreciata ca fiind neintemeiata si, in consecinta, respinsa.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A COMERCIALA
DECIZIACOMERCIALA nr.1119 din 30.09.2010)
Prin cererea formulata la 19.05.2008 la Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Comerciala, astfel cum a fost precizata la data de 03.10.2008, in cauza constituind obiectul dosarului 24033/3/2007 privind procedura insolventei prevazuta de Legea 85/2006 deschisa impotriva debitorului SC DI SRL, creditorul AFPS 1, avand autorizatia judecatorului sindic, conform Incheierii de la 19.05.2008, a chemat in judecata paratul B.S., fostul administrator al societatii debitoare, solicitand, in temeiul art.138 lit.b,c si d din Legea 85/2006, sa se dispuna atragerea raspunderii patrimoniale a acestuia pentru pasivul debitorului ramas neacoperit.
La termenul de judecata de la 15.02.2010 lichidatorul judiciar a solicitat inchiderea procedurii insolventei derulata in cauza, in temeiul art.131 din Legea 85/2006.
Prin sentinta comerciala nr.1353 pronuntata la 15.02.2010 in dosarul 24033/3/2007 Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Comerciala, prin judecatorul sindic, a respins cererea de atragere a raspunderii patrimoniale, ca nefondata si, in temeiul art.131 din Legea 85/2006, a dispus inchiderea procedurii insolventei fata de debitoare, radierea acesteia din urma precum si celelalte masuri procedurale aferente introducerii procedurii insolventei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta comerciala tribunalul a retinut in ceea ce priveste cererea de atragere a raspunderii patrimoniale, ca sub aspectul admisibilitatii acesteia trebuie indeplinite conditiile referitoare la prejudiciu, fapta ilicita, legatura de cauzalitate dintre acestea si vinovatia paratului. Prevederile art.138 nu instituie prezumtia de culpa a administratorilor societatii, faptele trebuind sa fie dovedite in mod pertinent si concludent. Incidenta disp. art.138 lit.b din lege nu poate fi retinuta deoarece nu s-au dovedit fapte ilicite prin care patrimoniul societatii debitoare sa fi fost folosit in scopul obtinerii de beneficii in interesul propriu al paratului. Nu poate fi retinuta nici incidenta disp. art.138 lit.c, care implica indeplinirea a doua conditii, referitoare la existenta interesului personal al paratului si respectiv, caracterul evident al iminentei insolvabilitatii debitoarei si nici aceste conditii nu au fost probate. In cauza nu sunt aplicabile nici dispozitiile art.138 lit.d din lege, deoarece nedepunerea la dosarul cauzei a actelor prevazute de art.28 din legea 65/2006 ori a raportarilor contabile la organele fiscale abilitate sau la registrul comertului nu poate fi asimilata cu netinerea contabilitatii in conformitate cu legea, in lipsa unor probe certe.
Oricum, fapta prevazuta de art.138 lit.d trebuie sa fi contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
In ceea ce priveste inchiderea procedurii insolventei tribunalul a retinut ca societatea debitoare nu detine bunuri din a caror valorificare sa poata fi acoperite creantele si, prin urmare, nu se mai justifica mentinerea procedurii pe rolul instantei, fiind pe deplin aplicabile prevederile art.131 din Legea 85/2006.
Impotriva acestei sentinte comerciale, creditorul AFPS 1 a declarat recurs, solicitand modificarea in parte a hotararii atacate in sensul admiterii cererii de atragere a raspunderii patrimoniale.
In motivarea recursului s-a aratat in esenta, in raport cu prevederile art.304 pct.9 si art.3041 C.pr.civ., ca sentinta atacata este netemeinica si nelegala, avand in vedere, in primul rand, ca prin raportul de activitate intocmit in cauza lichidatorul a concluzionat in sensul ca desi au fost identificate documente primare pentru perioada 2000 - 2002, acestea nu au putut fi verificate in raport cu declaratiile si raportarile contabile, din cauza lipsei documentelor de evidenta analitica, a lipsei partiale a registrului - jurnal si lipsei totale a registrului inventar si cartii mari. S-a mai mentionat de catre lichidator ca documentele de evidenta analitica si justificative existente nu sunt semnate de reprezentantul legal al societatii. Din documentele prezentate lichidatorului a rezultat ca debitoarea a detinut echipamente tehnologice care au fost vandute unor persoane fizice, iar bunurile cumparate chiar de paratul B.S. nu au fost achitate de acesta, intervenind o compensare cu creditul acestuia fata de debitoare, procesul-verbal in acest sens fiind semnat de aceeasi persoana pentru ambele parti si aceasta in conditiile in care nu s-a putut identifica o hotarare a asociatilor, de vanzare a bunurilor si nici situatia exacta a creditului paratului asupra societatii debitoare.
Pentru efectuarea unor lucrari agricole in anul 2002 societatea debitoare a inchiriat utilaje de la parat, in lipsa unei hotarari in acest sens a asociatilor.
Documentele contabile nu sunt semnate si insusite de catre nici un reprezentant legal al societatii debitoare.
Creantele impotriva debitoarei puteau fi acoperite la momentul aparitiei starii de insolventa prin incasarea contravalorii bunurilor vandute daca nu se efectuau compensari cu creditorii.
Ultimele acte de evidenta contabila prezentate lichidatorului sunt pentru perioada noiembrie - decembrie 2002 si este imposibila incetarea activitatii la 31.12.2002, fara ca aceasta sa nu fi continuat si in anul 2003, cu atat mai mult cu cat AFPS 1 a comunicat ca debitoarea nu a depus bilanturi contabile in perioada 2004-2006.
Fata de acestea, analizand actele dosarului cauzei, Curtea a constatat ca recursul este nefondat, avand in vedere, urmatoarele considerente:
In conformitate cu prevederile art.138 alin.1 din Legea 85/2006, pentru a fi atrasa raspunderea membrilor organelor de conducere pentru pasivul societatii debitoare trebuie indeplinite conditiile privind savarsirea de catre parat a uneia dintre faptele expres si limitativ prevazute in lege, existenta prejudiciului specific, legatura de cauzalitate dintre acestea si vinovatia paratului. Conditiile mentionate trebuie sa fie indeplinite in mod cumulativ, astfel ca neindeplinirea uneia dintre acestea conduce la respingerea cererii de atragere a raspunderii patrimoniale. De asemenea, dispozitiile art.138 din Legea 85/2006 nu constituie nici o prezumtie legala sub aspectul probarii vreuneia dintre conditiile enumerate, indeplinirea acestora trebuind sa fie probata, in mod concludent si pertinent, potrivit art.1169 Cod civil.
In motivarea recursului sau creditorul AFPS 1 a reiterat sustinerile mentionate de lichidator in raportul sau de activitate. Un astfel de raport nu constituie in sine dovada propriu - zisa a continutului lui iar lichidatorul a omis sa indice si sa administreze dovezile necesare, situatie in care s-a mentinut si creditorul - recurent. Lipsa totala sau partiala a unor documente de evidenta contabila analitica nu poate fi echivalata cu neintocmirea lor in conformitate cu legea, in lipsa unor probe concludente in acest sens. Nu s-a probat inexistenta creantei paratului impotriva societatii debitoare si, prin urmare, nici nevalabilitatea in fapt a operatiunii de compensare cu creanta detinuta de societate impotriva paratului in ceea ce priveste pretul de utilaje vandute acestuia. Simpla incheiere a contractului de inchiriere a unor utilaje nu este un element suficient pentru a se retine una dintre faptele prevazute de art.138 alin.1 lit.b,c, d din Legea 85/2006 invocate de creditor.
Incasarile si platile efectuate de societate in anul 2002 prin casierie si decontare bancara nu justifica sustinerea recurentei in sensul ca la acel moment ar fi existat disponibilitati banesti plata pasivului si in acest sens nu poate fi retinuta nici sustinerea potrivit careia s-ar fi putut efectua plata pasivului daca s-ar fi incasat contravaloarea utilajelor vandute si nu s-ar fi efectuat compensari cu creditorii, deoarece cu exceptia compensarii intervenite pentru creante reciproce intre societate si parat, la care s-a facut referire anterior, nu s-a continuat in nici un fel detalierea acestei sustineri de catre recurent.
Oricum, chiar si in ipoteza in care in raport cu sustinerile recurentei s-ar fi putut retine savarsirea de catre paratul in cauza a vreuneia dintre faptele prevazute de art.138 alin.1 lit.b,c,d din Legea 85/2006, aceasta nu ar fi insemnat decat indeplinirea doar a uneia dintre conditiile legale prevazute de lege pentru admisibilitatea cererii de atragere a raspunderii patrimoniale.
In mod cumulativ, insa, recurentul trebuia sa sustina si sa probeze indeplinirea si a celorlalte conditii legale, referitoare la legatura de cauzalitate dintre fapta savarsita si ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa, la existenta prejudiciului specific si a vinovatiei paratului. Or, sub aceste aspecte recursul nu poate fi considerat nici motivat si nici probat, situatie in care se impune aprecierea sentintei recurate ca fiind temeinica si legala.
Avand in vedere considerentele aratate, Curtea in baza art.312 alin.1 C.proc.civila, a respins recursul ca nefondat.