Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Faliment Sentinta comerciala nr. 773 din data de 01.04.2009
pronunțată de Tribunalul Prahova

Debitoarea S.C. E. S.A. prin administrator special M. L. a contestat inscrierea in tabelul de creanta a creditoarei S.C. A. M. G. S.A. cu suma de 147.922,63 lei.
In motivare s-a aratat ca nu se contesta suma de 58.464,77 lei care reprezinta c/valoare servicii prestate si neachitate, ci suma de 89.467,86 lei penalitati de intarziere, stabilite in mod unilateral de creditoare, respectiv 1 %/zi de intarziere pentru neachitarea facturilor la scadenta , deoarece semnarea si stampilarea facturii de catre un reprezentant al debitoarei nu poate avea valoarea unui acord de vointa care sa duca la conturarea unui contract, nesemnificand acceptarea la plata.
Pe de alta parte, nu exista clauza care sa stipuleze ca penalitatile de intarziere pot depasi cuantumul creantei principale.
Debitoarea prin administrator special a formulat contestatie si impotriva inscrierii in tabelul de creanta a creditoarei S.C. R. L. IFN S.A. cu suma de 1.934.041,08 lei, in baza contractelor de leasing financiar incheiate de parti.
S-a aratat ca aceste contracte s-au reziliat de plin drept, intrucat debitoarea nu a mai putut sa-si execute obligatia de a plati ratele de leasing.
In aceste conditii, debitoarea era obligata sa restituie utilajele, sa plateasca suma de bani aferenta celor doua rate neachitate si in plus sa plateasca in intregime restul ratelor de leasing, ca si cum contractul s-ar fi derulat in continuare; debitoarea a apreciat aceasta clauza penala drept abuziva , deoarece face excesiv de impovaratoare obligatia debitoarei , iar disp. art.1087 cod civil trebuie raportate la disp.art.5 cod civil, in sensul ca nici o prevedere contractuala nu poate deroga de la ordinea publica si bunele moravuri; contractul nu poate fi transformat prin clauze abuzive intr-un instrument de imbogatire fara justa cauza .
Judecatorul sindic a retinut , referitor la prima contestatie , ca intre parti au avut loc relatii comerciale, creditoarea prestand servicii de reparatii pentru care a emis facturile fiscale depuse la dosar , in cuprinsul carora se mentioneaza ca documentul tine loc de contract de vanzare-cumparare si ca pentru fiecare zi de intarziere fata de termenul de achitare specificat se percepe o penalizare de 1 %/zi.
Penalizarile de 1 % mentionate au natura unei clauze penale pentru intarziere la executare care trebuie sa indeplineasca conditiile de validitate ale oricarui contract, printre care si consimtamantul partilor, conform disp. art. 948 cod civil.
S-a retinut ca partile nu au incheiat un contract prin care sa stipuleze clauza penala, facturile fiscale in litigiu fiind emise in mod unilateral de creditoare cu mentiunea penalizarii , iar semnarea de primire pentru facturi nu poate avea semnificatia acceptarii acestei clauze de catre debitoare, cat timp debitoarea, societate comerciala, poate sa-si exercite drepturile si sa-si asume obligatii prin organele de conducere - reprezentantii legali, in speta nerezultand o atare imprejurare , respectiv a realizarii acordului de vointa pentru plata penalitatilor de intarziere.
In consecinta , contestatia a fost admisa ca intemeiata.
Referitor la a doua contestatie, s-a retinut ca in contractele de leasing financiar incheiate de parti exista mentiunea ca debitoarea in calitate de utilizator, prin semnarea contractului, "declara ca este de acord cu conditiile generale si ca isi asuma toate obligatiile prevazute de acestea", conditiile generale de leasing financiar constituind o anexa a contractului.
Potrivit disp. art. 8.2 din conditiile generale , in cazul neplatii unei rate de leasing timp de 2 luni consecutive de la data scadentei, finantatorul are dreptul sa ridice obiectele leasingului, precum si dreptul de a considera contractul desfiintat de drept, fara a mai fi necesara punerea in intarziere si fara orice alta formalitate prealabila.
In acest caz, utilizatorul are obligatia: a) de a restitui finantatorului obiectul leasingului; b) de a plati finantatorului ratele de leasing scadente si neachitate pana in acel moment, inclusiv penalitatile aferente si o indemnizatie de reziliere care devine exigibila imediat prin efectul rezilierii, compusa din toate celelalte rate de leasing ramase de achitat si valoarea reziduala.
Analizand indemnizatia de reziliere s-a constatat ca are natura unei clauze penale si , desi in principiu instanta de judecata nu poate sa-i reduca cuantumul decat micsorand proportional cu ce s-a executat, in caz de executare partiala a obligatiilor de catre debitor, conform disp.art.1070 cod civil, totusi, este obligata sa verifice respectarea principiului reglementat de art.5 cod civil, neputandu-se deroga de la dispozitiile de ordine publica.
In speta s-a constatat ca , desi a semnat contractele de leasing financiar, debitoarea a avut posibilitatea de a negocia cu finantatorul - creditoarea - numai in privinta obiectului leasingului, a duratei contractului, a platilor ce urmau a fi efectuate, iar nu si conditiile generale de leasing la care debitoarea a aderat fara a le negocia in mod direct cu creditoarea, aspect ce reiese din redactarea conditiilor generale, tipizate , care au fost numai aduse la cunostinta utilizatorului , existand mentiunea luarii la cunostinta de catre utilizator in cuprinsul contractelor.
Totodata, s-a retinut ca potrivit dispozitiilor OG nr.51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing - art.15 - in cazul in care utilizatorul nu executa obligatia de plata integrala a ratei de leasing timp de 2 luni consecutive, calculate de la scadenta prevazuta in contractul de leasing, finantatorul are dreptul de a rezilia contractul , iar utilizatorul este obligat sa restituie bunul si sa plateasca toate sumele datorate pana la data restituirii in temeiul contractului.
Asadar, nu exista o obligatie a utilizatorului decurgand din lege de a plati pe langa sumele mai sus precizate si toate celelalte rate de leasing ramase de achitat, precum si valoarea reziduala; plata ratelor de leasing ce ar fi datorate in continuare, dupa reziliere, precum si a valorii reziduale reprezinta in fapt o sarcina evident excesiva impusa utilizatorului, ajungandu-se la situatia in care este mai profitabil pentru finantator sa nu fie executat contractul, decat sa fie executat, deoarece ar obtine pe langa bunurile contractate si plata ratelor de leasing si valoarea reziduala.
Pe de alta parte, s-a retinut ca prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutarii corespunzatoare a obligatiilor de catre debitoare nu ramane nereparat in cazul inlaturarii indemnizatiei, creditorul obtinand toate sumele datorate pana la data restituirii bunurilor, precum si penalitatile aferente.
Date fiind caracterul de adeziune al contractelor de leasing si dezechilibrul vadit disproportionat creat in detrimentul debitoarei intre drepturile si obligatiile partilor a fost admisa contestatia, fiind inlaturata indemnizatia de reziliere.

Sursa: Portal.just.ro