Competenta alternativa. Stabilirea locului platii si a instantei competente
-art.10.pct.4 Cod procedura civila
Locul unde obligatia a luat nastere este cel al incheierii tranzactiei dintre parti, din care izvorasc pretentiile care genereaza conflictul dedus judecatii, ca, de regula, plata se considera efectuata la data creditarii contului creditorului nu are relevanta asupra stabilirii locului platii, ci doar in ceea ce priveste momentul platii.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A COMERCIALA
DECIZIA COMERCIALA NR.1288 DIN 04.11.2010)
Asupra recursului de fata, constata urmatoarele:
La data de 30.03.2010, pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala a fost inregistrata cererea prin care creditoarea S.C. R. T. S.R.L. a solicitat emiterea unei ordonante prin care debitorii O.C. si O. M. sa fie somati sa plateasca suma de 190.407,50 lei, reprezentand rest de plata, potrivit tranzactiei incheiate intre parti la data de 15.11.2007.
Debitorii au depus la dosar intampinare, la data de 08.07.2010, prin care au invocat exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Bucuresti.
Prin sentinta civila nr. 7813/08.07.2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala a admis exceptia necompetentei sale teritoriale si a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Bacau.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a evocat prevederile art. 2 din O.G. nr. 5/2001, precum si pe cele ale art. 5 si art. 10 pct. 4 C.proc.civ. si a constatat ca, in conditiile in care partile nu au prevazut in tranzactia lor locul platii, acesta se determina potrivit art. 1104 alin. 3 C.civ., el fiind la domiciliul debitorilor. Prin urmare, a apreciat ca Tribunalului Bacau ii revine competenta de solutionare a cauzei.
Totodata, prima instanta a inlaturat apararea creditoarei, potrivit careia platile anterioare s-au facut in contul acesteia din Bucuresti, retinand ca partile nu numai ca nu au prevazut expres locul platii in conventia lor, dar nici nu au indicat vreun cont al creditoarei in care ar urma a se efectua plata.
Impotriva acestei sentinte, S.C. R. T. S.R.L. a declarat recurs, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivare, recurenta a aratat ca sentinta atacata este nelegala, fiind pronuntata cu gresita interpretare si aplicare a legii; a invocat, astfel, motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
In dezvoltarea motivului de recurs invocat, a aratat ca dispozitiile art. 1104 alin. 3 C.civ. trebuie aplicate luand in considerare si prevederile O.G. nr. 15/1996. In acest context, afirma ca intimatii au efectuat sase plati, prin transfer bancar in contul recurentei, deschis la o banca din Bucuresti. Prin urmare, arata ca locul platii se afla in Municipiul Bucuresti, asa incat apreciaza ca Tribunalul Bucuresti este competent sa solutioneze litigiul in fond.
Sustinand, asadar, ca prima instanta a dat un caracter absolut art. 1104 C.civ., norma care reflecta o realitate economica existenta la nivelul anului 1805 si care ignora realitatea existenta in prezent, precum si legislatia adoptata dupa anul 1990 privind modalitatile in care agentii economici efectueaza plati - aceasta fiind de natura a modifica in mod direct prevederile art. 1104 C.civ., recurenta a solicitat admiterea caii de atac promovate.
La data de 28.10.2010, intimatii au depus la dosar intampinare, prin care au invocat exceptia tardivitatii motivarii recursului; in situatia respingerii exceptiei, intimatii au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Exceptia a fost respinsa, astazi, in sedinta publica, avand in vedere considerentele prezentate in practicaua prezentei decizii.
Analizand actele dosarului, prin prisma motivului de recurs invocat, Curtea retine urmatoarele:
In procedura somatiei de plata, reglementata de O.G. nr. 5/2001, sunt aplicabile normele generale edictate in materia competentei teritoriale, asa cum prevede insusi art. 2 alin. 1 din ordonanta.
Regula de drept comun inscrisa in art. 5 C.proc.civ. prevede ca "cererea se face la instanta domiciliului paratului (...)".
In esenta, ea este reluata si prin dispozitiile art. 7 alin. 1 C.proc.civ.
Articolul 10 pct. 4 C.proc.civ. stabileste ca, in afara de instanta domiciliului paratului, mai sunt competente, in cererile privitoare la obligatii comerciale, instanta locului unde obligatia a luat nastere sau cea a locului platii.
Dispozitiile art. 12 C.proc.civ. dau dreptul reclamantului sa aleaga intre mai multe instante deopotriva competente.
Pentru a examina justetea criticilor recurentei, Curtea urmeaza sa verifice, in primul rand, daca in speta mai multe instante erau deopotriva competente sa solutioneze prezentul litigiu si, in masura in care raspunsul la aceasta chestiune ar fi afirmativ, daca vreuna dintre acestea este Tribunalul Bucuresti.
Astfel, constata ca domiciliul debitorilor-intimati este in localitatea Comanesti, jud. Bacau, asa incat, in aplicarea regulii de drept prevazuta de art. 5 C.proc.civ. si reluata de art. 7 alin. 1 C.proc.civ., retine ca Tribunalului Bacau ii revine, de principiu, competenta de solutionare a prezentului litigiu.
Mai departe, examinand posibila competenta a altor instante, in functie de normele de competenta alternativa prevazute de art. 10 pct. 4 C.proc.civ., Curtea trebuie sa stabileasca instanta locului unde obligatia a luat nastere, respectiv cea a locului platii.
Locul unde obligatia a luat nastere este cel al incheierii tranzactiei dintre parti, din care izvorasc pretentiile care genereaza conflictul dedus judecatii, care, potrivit afirmatiilor avocatului recurentei, consemnate in practicaua prezentei decizii, se afla in raza de competenta a Tribunalului Bacau. O asemenea afirmatie nu a fost contestata si ea urmeaza a fi retinuta, ca atare, suplinind astfel lipsa indicarii, in cuprinsul tranzactiei partilor, a locului incheierii acesteia.
De altfel, recurenta-creditoare a sustinut ca a ales sa supuna litigiul Tribunalului Bucuresti, ca instanta a locului platii.
Potrivit art. 59 alin. 1 C.com., "Orice obligatiune comerciala trebuie sa fie executata in locul aratat prin contract, sau in locul care ar rezulta din natura operatiunii, ori din intentiunea partilor contractante".
Contractul partilor nu prevede insa locul platii si, in acest caz, devin incidente prevederile alineatului 2 al art. 59 C.com., potrivit carora "In lipsa de o clauza expresa, contractul trebuie sa fie executat in locul unde cel ce s-a obligat isi avea stabilimentul sau comercial, sau cel putin domiciliul ori resedinta, la formarea contractului".
Asadar, locul platii este cel al domiciliului celor "ce s-au obligat", respectiv al intimatilor-debitori, in raza teritoriala a Tribunalului Bacau.
Aceasta regula este reluata si in art. 1104 alin. 3 C.civ.
In acest context, Curtea inlatura sustinerile recurentei, potrivit carora locul platii s-ar afla in Bucuresti, de vreme ce plata se efectua prin transfer bancar, iar contul sau este deschis la o banca din raza teritoriala a Tribunalului Bucuresti.
Dincolo de faptul ca in contract partile nu au stabilit modalitatea efectiva in care plata urma a fi facuta, Curtea subliniaza ca indicarea contului recurentei nu impune concluzia ca locul platii ar fi cel in care are sediul banca la care acest cont este deschis. Faptul ca, de regula, plata se considera efectuata la data creditarii contului creditorului nu are relevanta asupra stabilirii locului platii, ci doar in ceea ce priveste momentul platii. Insa, nu momentul platii este criteriul in functie de care poate fi aleasa instanta competenta, ci locul platii, care, potrivit regulilor expuse mai sus, este situat in judetul Bacau. Trebuie precizat ca nici natura operatiunii, nici o eventuala intentie a partilor nu sunt de natura sa creeze macar o presupunere in sensul ca locul platii s-ar situa in raza teritoriala a Tribunalului Bucuresti.
Iar referirile recurentei la o presupusa incidenta a prevederilor O.G. nr. 15/1996 sunt total neavenite, de vreme ce ele stabilesc, in art. 5 alin. 1, cu titlu de regula, ca operatiunile de incasari si plati intre persoanele juridice se vor efectua numai prin instrumente de plata fara numerar.
Intimatii-debitori nu sunt insa persoane juridice.
Asa fiind, Curtea constata ca in speta nu au fost mai multe instante deopotriva competente, din punct de vedere teritorial, sa judece cererea reclamantei, ci, dimpotriva, una singura, respectiv Tribunalul Bacau.
Avand in vedere considerentele expuse mai sus, Curtea constata ca in mod legal Tribunalul Bucuresti a admis exceptia necompetentei sale teritoriale, procedand la declinarea competentei, motiv pentru care, in temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge recursul, ca nefondat.