Legea nr.85/2006. Atragerea raspunderii patrimoniale. Recurs respins.
- Legea nr.85/2006, art.138
Raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu se prezuma ci se dovedeste, fapt neprobat in speta.
In speta raspunderea instituita de art.138 din Legea nr.85/2006 este una speciala si personala raportandu-se si la prev. art.998 - 999 Cod civil care reglementeaza raspunderea civila delictuala.
Si faptele savarsite de persoanele care incalca prev. art.138 din Legea 85/2006 cu referire la art.998 - 999 Cod civil, trebuie dovedite si nu prezumate.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A COMERCIALA
DECIZIA NR.1530 din 14.12.2010)
Deliberand constata ca, prin sentinta comerciala nr.3266/19.04.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr.29046/3/2007 a fost respinsa cererea formulata de lichidatorul judiciar LLR SPRL Bucuresti in contradictoriu cu parata RN ca nefondata. Totodata s-a inchis procedura insolventei fata de debitoarea SC MPI SRL Bucuresti.
In esenta tribunalul a retinut ca nu s-a probat legatura de cauzalitate dintre faptele imputate paratei RN si starea de insolventa a debitoarei SC MPI SRL dar, probele fac dovada incidentei in speta disp. art.131 din Legea nr.85/2006.
Impotriva sentintei precitate a formulat recurs lichidatorul judiciar care dupa o scurta expunere a situatiei de fapt, arata ca instanta de fond nu a examinat temeinic actele depuse la dosar, concluzionand eronat situatia de fapt si ca probele ar fi dovedit ca parata a exercitat un angajament pagubos al debitoarei, nerespectand obligatiile impuse de lege.
Savarsirea faptei de catre parata ar rezulta si din relatiile furnizate de ONRC existente la dosarul cauzei.
Recurentul face trimitere la dispozitiile art.71 din Legea nr.31/1990, 1540 Cod civil, 374 Cod comercial cu concluzia ca natura raspunderii poate fi dupa caz contractuala sau delictuala.
In privinta raspunderii contractuale in consens cu art.1082 Cod civil rap. la art.138 din Legea 85/2006 culpa este prezumata.
Recurenta, in raport de dispozitiile art.1080 Cod civil coroborat cu art.1600 Cod civil sustine ca, instanta de fond in mod gresit a retinut ca in cazul raspunderii civile, legiuitorul nu instituie o prezumtie legala de vinovatie. In fine recurenta arata ca fapta ilicita poate sa constea si intr-o omisiune sau inactiune daca rezultatul activitatii este negativ fraudand creditorii societatii.
Rapoartele de activitate ar releva faptul ca parata nu a luat acele masuri ce se impuneau pentru ca societatea debitoare sa functioneze normal si nu a dispus plata datoriilor catre creditori desi a avut disponibil la un moment dat.
Instanta de fond nu ar fi analizat nota de analiza efectuata de un expert si care retine ca desi s-a inregistrat profit s-au acumulat datorii nejustificate, parata insusindu-si sumele respective in interes propriu.
Se concluzioneaza in sensul ca, cererea formulata in temeiul art.138 lit.c din Legea nr.85/2006 trebuia admisa, solicitand admiterea recursului cum a fost formulat.
In drept se invoca art.299 si urmatoarele C.pr.civ, art.8 din Legea nr.85/2006.
In baza art.77 din Legea 85/2006 se invoca scutirea de plata taxelor de timbru.
In temeiul art.242 alin.2 C.pr.civ. s-a solicitat judecarea recursului si in lipsa.
Prin decizia nr.1530/14.12.2010, Curtea de Apel Bucuresti Sectia a VI-a Comerciala a respins recursul ca nefondat.
Pentru a pronunta aceasta decizie, Curtea a retinut urmatoarele:
Din rapoartele intocmite de administratorul judiciar nu rezulta persoanele vinovate potrivit cu prev. art.138 din Legea nr.85/2006 de starea de insolventa in care a ajuns societatea debitoare si evident descrierea faptelor de care acestea s-ar face vinovate (vezi filele 120 - 122, 131 - 133 din dosar).
Din nota intocmita de expertul contabil SGh.D de asemenea nu rezulta persoanele vinovate de starea de insolventa a societatii debitoare si nici descrierea faptelor in consens cu dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006.
De altfel aceasta nota nu lamureste cauza cresterii datoriilor ci, dimpotriva, se retine ca "din lipsa de documente nu s-a putut stabili in ce baza au crescut datoriile societatii si cine sunt creditorii respectivi".
Ori in aceste conditii raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu se prezuma ci se dovedeste, fapt neprobat in speta.
In concret probele nu releva incidenta in speta a dispozitiilor art.138 lit.c din Legea 85/2006, care reglementeaza acea fapta prin care persoanele vinovate "au dispus in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati".
Cum bine a retinut instanta de fond, in speta nu s-a probat continuarea activitatii societatii debitoare de catre parata intimata in interes personal.
In fine, in speta raspunderea instituita de art.138 din Legea nr.85/2006 este una speciala si personala raportandu-se si la prev. art.998 - 999 Cod civil care reglementeaza raspunderea civila delictuala.
Si faptele savarsite de persoanele care incalca prev. art.138 din Legea 85/2006 cu referire la art.998 - 999 Cod civil, trebuie dovedite si nu prezumate.
De aceea, argumentele recurentei cu referire la prev. art.71 din Legea 31/1990 rep. la art.1540, 1600 Cod civil, art.374 Cod comercial, 1080, 1082 Cod civil nu pot face obiect de analiza in speta.
In concluzie, probele nu fac dovada ca parata s-ar face vinovata in mod concret de vreo fapta din cele prev. de art.138 din Legea 85/2006, care sa-i atraga raspunderea.
Recurenta sustine fara a proba ca intimata prin omisiune, cu buna stiinta nu a dispus masuri pentru redresarea economica a debitoarei si a continuat activitatea acesteia desi stia ca se indreapta spre incetare de plati.
Ori aceste afirmatii sunt simple prezumtii ale recurentei care ar fi trebuit probate cu dovezi concludente.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept, Curtea in baza art.312 (1) Cod pr.civ. a respins recursul ca nefondat.