Contestatie intemeiata pe Legea nr. 10/2001. Decizia nr.830/2008 a Curtii Constitutionale. Aplicarea sa unui litigiu pendinte. Efecte sub aspectul incidentei art.29 (fost 27) din Legea nr. 10/2001 republicata.
Legea nr. 10/2001, art.29, art.21;
1. Desi la data emiterii dispozitiei contestate, 19.07.2005, Decizia nr.830/2008 a Curtii Constitutionale nu era inca pronuntata, procedura administrativ jurisdictionala pendinte are ca scop determinarea inclusiv a masurii reparatorii cuvenita notificatorului, astfel incat, cata vreme dispozitia nu a primit efecte depline prin respingerea irevocabila a contestatiei indreptata impotriva sa, nu se poate considera ca raportul juridic nascut din formularea notificarii s-a incheiat, decizia Curtii Constitutionale primind efecte depline.
2. Prin amintita decizie s-a constatat ca dispozitiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente sunt neconstitutionale si ca, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta incalca dispozitiile art. 15 alin. (2) si art. 16 alin. (1) din Constitutie.
In consecinta, textul art.29 (fost art.27) este in prezent aplicabil numai imobilelor preluate cu titlu valabil, impunandu-se verificarea valabilitatii titlului statului (distinct de chestiunea preluarii abuzive, examinata mai sus prin prisma art.2 din lege). (Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala, decizia civila nr. 122A din 11 mai 2010)
Prin contestatia inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila la data de 13.09.2005, contestatorii B M, B N, S I, B I C, B P I, B E, P M, O I si B V au solicitat instantei ca in contradictoriu cu intimata S.C. Y. S.A. sa dispuna anularea deciziei nr.1/2005 emisa de intimata in temeiul Legii nr.10/2001 si obligarea acesteia la restituirea in natura a imobilului situat in Bucuresti, str. M.A. nr.., sector 1.
In motivarea cererii s-a aratat ca imobilul a fost preluat de catre stat in baza Decretului nr. 92/1950, iar contestatorii au depus in baza Legii nr.10/2001 notificarea nr. 2987/2001, prin care au solicitat restituirea in natura a imobilului.
La 13.07.2004 PNA a preluat dosarul ce continea notificarea si care continea avizul favorabil de restituire in natura, iar prin dispozitia nr. 3614/2004, Primaria Municipiului Bucuresti a declinat competenta de solutionare a notificarii catre unitatea detinatoare, respectiv S.C. Y S.A.
La intalnirile cu reprezentatii acestei unitati li s-a spus contestatorilor ca in situatia in care nu vor accepta vanzarea imobilului in conditiile impuse de catre intimata, aceasta va da o decizie de respingere a cererii de restituire in natura.
Contestatorii, nefiind de acord cu aceasta propunere, la 18.08.2005 au primit decizia nr. 1/2005 de respingere a restituirii in natura, sugerandu-li-se ca se pot indrepta impotriva AVAS cu o cerere de restituire in echivalent.
Se precizeaza ca petentii s-au confirmat dispozitiilor art. 22 din Legea nr.10/2001, iar referitor la motivul din decizia de respingere a restituirii in natura se arata ca prin decizia emisa de AVAS s-a precizat ca imobilul revendicat nu este in evidenta patrimoniului vreunei societati comerciale privatizate de AVAS.
Prin incheierea de sedinta din data de 05.09.2006 tribunalul a luat act de renuntarea la judecata formulata de contestatorii B M, S I, B I C, B P I, B E, P M, O I si B V, conform declaratiei autentificate depuse la dosar.
Prin sentinta civila nr. 1661/2006, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a respins ca neintemeiata contestatia formulata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca notificarea nr.2987/2001 a fost formulata si pentru contestatorul B.N., nefiind semnata de catre acesta si nefacandu-se dovada existentei uni mandat dat de contestator celorlalti notificatori pentru a formula notificare in numele sau, astfel incat s-a apreciat ca nu exista manifestarea de vointa a acestei parti in sensul formularii notificarii.
S-a mai retinut ca insusi contestatorul a sustinut ca notificarea formulata este cea inregistrata sub nr. 2987/2001, astfel incat in raport si de dispozitiile art. 22 alin. 5 din Legea nr.10/2001 acesta este decazut din dreptul de a solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.
S-a apreciat ca petentul nu a facut nici dovada calitatii de persoana indreptatita in sensul art. 3 si 4 din Legea nr.10/2001, in sensul ca exista o hotarare irevocabila prin care s-a retinut ca autoarea contestatorului, B E nu a acceptat succesiunea defunctei M.E., astfel incat nu putea transmite contestatorului drepturile succesorale cu privire la aceasta defuncta.
Ca urmare a acestor considerente, s-a retinut ca instanta nu poate avea in vedere certificatul de mostenitor nr.41/2003 prin care se atesta ca mostenitorii defunctei M.E. au fost B.M. si B.E., aceasta intrucat pentru defuncta M.E. era deja eliberat certificat de mostenitor nr. 515/1970 care stabilea alti mostenitori ai defunctei si care a fost mentinut printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila. Prin urmare nu se putea elibera un al doilea certificat de mostenitor cu privire la acelasi defunct, certificatul nr.41/2003 fiind emis cu incalcarea dispozitiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995 deoarece primul certificat nu fusese anulat prin hotarare judecatoreasca.
Instanta de fond a apreciat ca prevederile art.4 alin.2 si 3 din Legea nr.10/2001 nu sunt aplicabile contestatorului B N, conform acestor dispozitii fiind repusi de drept in termenul de acceptare a mostenirii acei succesibili care nu au acceptat succesiunea, insa normele susmentionate trebuie interpretate in raport cu principiile devolutiunii legale a mostenirii in sensul ca sunt repusi in termenul de acceptare acei succesibili care nu sunt inlaturati de la mostenire de succesibilii in grad mai apropiat de cujus. Prin urmare, ar fi fost necesar ca petentul sa aiba vocatie concreta la succesiunea defunctei si nu doar o vocatie generala, pentru ca desi prin efectul Legii nr.10/2001 opereaza o repunere in termenul de acceptare a succesiunii, contestatorul este indepartat de la mostenire de B.M., in privinta careia s-a stabilit prin hotarare judecatoreasca irevocabila ca a acceptat succesiunea defunctului.
Cat priveste pe autoarea contestatorului, B.E., aceasta a decedat la 17.06.1969, astfel incat nici in privinta acesteia nu pot fi aplicate prevederile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
S-a mai retinut ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.29 din Legea nr. 10/2001, conform principiului aplicarii imediate a legii civile noi, astfel incat pentru imobilul in cauza persoanele indreptatite au dreptul la despagubiri in conditiile legii speciale, situatie in care masurile reparatorii se propun de catre institutia publica ce a efectuat privatizarea.
Noua reglementare nu mai reia distinctia continuta de art.27 din Legea nr.10/2001 intre imobilele preluate cu titlu valabil si cele preluate abuziv, prevederile art. 29 aplicandu-se tuturor imobilelor preluate abuziv.
A apreciat instanta de fond ca preluarea imobilului in cauza s-a facut fara un titlu valabil, insa acest aspect este irelevant in raport de dispozitiile art.29 din Legea nr. 10/2001, ce prevad aceleasi masuri reparatorii indiferent de modalitatea preluarii imobilului.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel contestatorul B.N., cauza fiind inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala la data de 24.04.2007.
Apelantul-contestator a criticat decizia primei instante pentru urmatoarele motive:
1. Hotararea este nelegala si netemeinica, fiind data cu incalcarea dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, instanta facand o gresita aplicare a dispozitiilor Legii nr.10/2001, in sensul ca a considerat in mod eronat ca reclamantul nu are dreptul la restituirea in natura a imobilului.
Astfel, se precizeaza ca preluarea imobilului a fost facut fara titlu legal intrucat autoarea contestatorului era exceptata de la nationalizare, Statul nedevenind niciodata proprietar asupra imobilului nationalizat. Prin urmare, este lipsit de relevanta faptul ca societatea a fost privatizata intrucat aceasta nu putea dovedi prin efectele legii un drept de proprietate pe care nici Statul Roman nu l-a detinut vreodata. Se invoca in sustinerea acestui argument Decizia AVAS nr. 169/2004, din care rezulta ca imobilul nu se afla in patrimoniul unei societati comerciale privatizate.
Tot in sustinerea preluarii fara titlu a imobilului se invoca si Hotararea Judecatoreasca prin care s-a constatat ca autoarea petentului era pensionara si deci nu se incadra in categoriile de persoane vizate de prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950.
Se invoca de asemenea si imprejurarea ca intimata S.C. Y S.A. nu a cumparat ca activ imobilul in litigiu, privatizarea vizand doar cumpararea de actiuni - componente ale capitalului social. Se invoca in acest sens practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie in aceasta materie, precum si Hotararea CEDO in cauza Toganel si Gradinaru contra Romaniei.
Apelantul apreciaza ca in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art. 27 din Legea nr.10/2001, invocate de intimat deoarece una dintre conditiile esentiale privind aplicabilitatea acestui text de lege era aceea ca bunul sa fi fost preluat cu titlu valabil.
Concluzioneaza apelantul in sensul ca instanta de fond a facut o gresita aplicare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, in sensul ca petentul nu ar avea dreptul la restituirea in natura a imobilului.
2. A doua critica vizeaza gresita interpretare a actului juridic dedus judecatii, in sensul ca instanta de fond a schimbat natura si intelesul vadit neindoielnic al acestuia, constatand lipsa de vocatie succesorala, iar pe de alta parte lipsa semnaturii de pe somatia adresata intimatei.
Apreciaza apelantul ca instanta de fond a constatat in mod gresit ca certificatul de mostenitor nr. 41/2003 nu isi produce efectele. In acest sens se mentioneaza ca prin manopere frauduloase B A, fiul lui B M, a reusit sa obtinut un certificat de mostenitor din care rezulta calitatea de unic mostenitor al matusii sale.
Cat priveste lipsa semnaturii de pe notificare, se mentioneaza ca aceasta a fost din eroare retinuta de instanta de fond intrucat in realitate notificarea este semnata atat de catre recurent cat si de ceilalti petitionari. Ca un argument in acest sens se arata ca institutiile investite cu solutionarea notificarii nu au formulat nici un fel de obiectiune privind calitatea acestuia.
Prin decizia civila nr.298A/27.11.2007, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala, apelul a fost respins ca nefondat.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul-contestator B.N., cauza fiind inregistrata pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie la data de 01.02.2008.
Prin decizia nr.2240/27.02.2009, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala a admis recursul, a casat decizia recurata si a trimis cauza spre rejudecare instantei de apel.
A retinut instanta de recurs ca, fara a intra in cercetarea fondului pretentiilor reclamantului, privitoare la restituirea in natura a imobilului, Curtea de Apel a mentinut solutia de respingere a actiunii, pe considerentul ca reclamantul B N nu are calitatea de notificator si nici de persoana indreptatita la masuri reparatorii pentru imobilul in litigiu.
Prima statuare a instantei este nelegala, in conditiile in care prin decizia atacata S.C. Y. S.A. a respins cererea de restituire in natura formulata de toate persoanele mentionate in notificare, inclusiv de reclamantul B.N.
Astfel, fara a invoca lipsa semnaturii numitului B.N. pe cererea transmisa prin executorul judecatoresc si fara a cere, eventual, ca acesta sa se prezinte si sa declare daca a formulat sau nu notificare ori a mandatat pe ceilalti notificatori sa inainteze cererea si in numele sau, parata a solutionat pe fond notificarea formulata de toate persoanele care s-au pretins indreptatite la masuri reparatorii in temeiul Legii nr. 10/2001.
Calitatea procesuala activa a reclamantului este data, in atare situatie, chiar de dispozitiile art.26 alin.3 din Legea nr. 10/2001.
Totodata, reclamantul avea dreptul sa continue procedura declansata si sa conteste in instanta decizia emisa de parata si in calitate de mostenitor al mamei sale, B.E., care a formulat notificare, dar a decedat la data de 18 ianuarie 2004.
S-a retinut ca, in ceea ce priveste calitatea reclamantului de persoana indreptatita la masuri reparatorii, stabilind ca acesta nu are calitatea de mostenitor al defunctei M.E., de la care a fost preluat abuziv imobilul in litigiu si nici nu beneficiaza de repunerea in termen prevazuta de art.4 alin.3 din Legea nr. 10/2001, ambele instante au incalcat limitele in care au fost sesizate si dispozitiile art.129 alin. ultim Cod procedura civila, agravand totodata situatia reclamantului in propria cale de atac, respectiv in contestatia formulata in temeiul art.26 din Legea nr. 10/2001 impotriva deciziei emisa de parata.
Astfel, prin decizia nr.1 din 19 iulie 2005 parata a respins cererea de restituire in natura a imobilului formulata de persoanele mentionate in notificare, in calitate de mostenitori ai defunctei E.M. - V., cu motivarea ca acestea nu au dovedit ca autoarea lor se incadra in dispozitiile art. II din Decretul nr. 92/1950 si ca, in atare situatie, devin aplicabile dispozitiile art.27 alin.1 si 2 din Legea nr. 10/2001, conform carora persoanele indreptatite au dreptul numai la masuri reparatorii prin echivalent.
Cu alte cuvinte, temeiul respingerii notificarii nu a fost acela ca persoanele care au formulat-o sau o parte din acestea nu ar avea calitate de mostenitori ai fostei proprietare deposedat abuziv de imobil, cu acela ca vocatia notificatorilor vizeaza doar masurile reparatorii prin echivalent pe care urmeaza sa le propuna A.V.A.S., ca institutie implicata in privatizare.
Pe cale de consecinta, ceea ce s-a contestat prin cererea de chemare in judecata a fost numai natura masurilor reparatorii care pot fi acordate potrivit legii pentru imobilul in litigiu, in aceste limite fiind obligata instanta a se pronunta.
Prin solutia adoptata de tribunal si mentinuta de curtea de apel s-a ajuns la situatia in care vocatia la masuri reparatorii pentru imobilul in litigiu sa fie recunoscuta - conform deciziei emise de parata - numai reclamantilor care au renuntat la judecata, nu si reclamantului B.N., singurul care a continuat judecata si caruia, prin acest fapt, i s-a agravat situatia.
Chiar daca principiul non reformatio in pejus a capatat o reglementare expresa prin modificarea dispozitiilor art.296 Cod procedura civila referitoare la procedura apelului, aplicabilitatea acestui principiu a fost recunoscuta pe cale jurisprudentiala si anterior, cu privire la orice cale de atac.
Acestea sunt considerentele pentru care Inalta Curte a constatat ca pricina a fost in mod gresit solutionata pe cale de exceptie in apel, fara a se analiza motivul de nelegalitate vizand fondul pricinii, referitor la gresita aplicare a dispozitiilor art.29 alin.1 din Legea nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 247/2005 unui raport juridic nascut anterior modificarii legii si in baza art.304 pct.5 si 312 alin.5 Cod procedura civila, a admis recursul, a casat decizia si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi curte de apel.
Cu ocazia rejudecarii, instanta de trimitere va avea in vedere si imprejurarea ca in legatura cu abrogarea sintagmei "imobile preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art.29 din Legea nr. 10/2001 modificata, Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, in sensul incalcarii dispozitiilor art.15 alin.2 si art.16 alin. 1 din Constitutie.
Cauza a fost inregistrata spre rejudecare pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala.
Cu ocazia rejudecarii intimata SC Y SA a invocat prevederile art.139 Cod Proc.Civ., solicitand infatisarea de catre apelantul-contestator a originalului adeverintei ce atesta calitatea de pensionar a autoarei apelantului, M.E., inscrisul fiind depus la grefa instantei spre conservare.
La termenul de judecata din 29.04.2010, intimata SC Y SA a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a contestatorului apelant, solicitand schimbarea sentintei apelate in sensul respingerii contestatiei pentru lipsa calitatii procesuale active.
Exceptia a fost respinsa de instanta de apel la acelasi termen, pentru considerentele aratate in incheierea de dezbateri.
Examinand sentinta apelata prin prisma motivelor de critica expuse mai sus si in raport de dispozitiile art.295 si art.315 Cod Proc.Civ., curtea constata ca apelul este fondat.
Se impune a consemna cu prioritate ca, urmare a admiterii recursului si casarii deciziei instantei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, devin incidente dispozitiile art.315 Cod Proc.Civ., potrivit cu care: "In caz de casare, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitatii administrarii unor probe sunt obligatorii pentru judecatorii fondului".
Prin urmare, fata de considerentele deciziei de casare, mai sus expuse, curtea retine ca nu mai pot fi puse in discutie aspectele legate de calitatea de persoana indreptatita la reparatie a contestatorului apelant B.N., deoarece instanta suprema a dezlegat aceste chestiuni.
Astfel, s-a statuat in sensul ca principiul non reformatio in pejus impiedica instantele examineze lipsa calitatii de persoana indreptatita a apelantului, de vreme ce demersului judiciar de fata, ce are ca obiect controlul judecatoresc asupra actelor emise de entitatea investita cu solutionarea unei notificari in temeiul Legii nr.10/2001, ii sunt aplicabile pe deplin regulile procedurale specifice cailor de atac, iar intimata a recunoscut calitatea de persoana indreptatita a apelantului.
Acestea sunt considerentele, expuse si in incheierea din 29.04.2010, pentru care curtea a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active a apelantului, invocata pentru motive care tin de calitatea de mostenitor a lui B N fata de M E, motive ce nu mai puteau fi repuse in discutie.
A mentionat intimata cu ocazia dezbaterilor imprejurarea ca la emiterea deciziei contestate persoana juridica detinatoare a imobilului nu a beneficiat de consiliere juridica de specialitate, justificand astfel posibilitatea de a invoca la acest moment neindeplinirea conditiilor legale pentru a se retine calitatea de persoana indreptatita a titularului notificarii.
Or, acest argument nu poate fi luat in considerare, nefiind o cauza care sa poata inlatura aplicarea principiului non reformatio... si nici incidenta dispozitiilor imperative ale art.315 Cod Proc.Civ.
Procedand potrivit celor indicate de instanta de casare, la examinarea chestiunilor legate de modalitatea de preluare a bunului imobil notificat, curtea constata ca, potrivit inscrisurilor depuse la dosar, imobilul situat in Bucuresti. str. M A nr., sectorul 1, ce face obiectul notificarii (aflata la fila 115 in dosarul Tribunalului Bucuresti), a fost preluat de statul roman de la M.E.V., in temeiul Decretului nr.92/1950, pozitia 5051 din anexa (a se vedea adresa nr.7998/8390/28.07.2003 a Primariei Municipiului Bucuresti - Directia Patrimoniu, Evidenta Proprietati, Cadastru - fila 252 in dosarul Tribunalului Bucuresti).
Imobilul a fost dat in administrarea Int. Com. Alimentara 1 Bucuresti, conform aceleiasi adrese, iar ulterior emiterii Legii nr.15/1990, a intrat in patrimoniul SC Y. SA, succesoarea in drepturi a fostei ICS Y, (dupa cum aceasta insasi afirma in cuprinsul cererii aflata la fila 125 in dosarul primei instante).
In consecinta celor aratate, curtea retine incidenta art.2 lit. a din Legea nr. 10/2001, bunul fiind preluat abuziv in sensul actului normativ citat, ceea ce atrage aplicarea legii reparatorii si constatarea ca apelantului contestator i se cuvine fie reparatia in natura, fie prin echivalent.
Totodata, curtea retine ca, potrivit inscrisurilor depuse de intimata SC Y. la dosarul primei instante (filele 103-237 vol. II), societatea intimata era, la data intrarii in vigoare a Legii nr.10/2001, privatizata integral, avand capital integral privat.
Nu sunt, deci, incidente dispozitiile art.21 din Legea nr. 10/2001, ci dispozitiile art.29 din lege, potrivit cu care: "Pentru imobilele evidentiate in patrimoniul unor societati comerciale privatizate, altele decat cele prevazute la art. 21 alin. (1) si (2), persoanele indreptatite au dreptul la despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, corespunzatoare valorii de piata a imobilelor solicitate. (2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si in cazul in care imobilele au fost instrainate. (3) In situatia imobilelor prevazute la alin. (1) si (2), masurile reparatorii in echivalent se propun de catre institutia publica care efectueaza sau, dupa caz, a efectuat privatizarea, dispozitiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile in mod corespunzator. (4) In situatia bunurilor imobile preluate cu titlu valabil, instrainate sub orice forma din patrimoniul administratiei publice centrale sau locale, persoana indreptatita va notifica organele de conducere ale acesteia. In acest caz, masurile reparatorii in echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent de catre entitatea investita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii, cu acordul persoanei indreptatite, sau despagubiri acordate in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv."
In privinta acestor dispozitii legale astfel cum au fost modificate, s-a pronuntat instanta de contencios constitutional, prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 559 din 24 iulie 2008.
Asupra aplicabilitatii in speta a acestei decizii, pe de o parte curtea constata ca instanta de recurs a consemnat distinct obligatia instantei de apel de a examina textul luand in considerare efectele deciziei Curtii Constitutionale.
Pe de alta parte, desi la data emiterii dispozitiei contestate, 19.07.2005, Decizia nr.830/2008 nu era inca pronuntata, se retine ca procedura administrativ jurisdictionala pendinte are ca scop determinarea inclusiv a masurii reparatorii cuvenita notificatorului, astfel incat, cata vreme dispozitia nu a primit efecte depline prin respingerea irevocabila a contestatiei indreptata impotriva sa, nu se poate considera ca raportul juridic nascut din formularea notificarii s-a incheiat, decizia Curtii Constitutionale primind efecte depline.
Astfel, se retine ca prin amintita decizie s-a constatat ca dispozitiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente sunt neconstitutionale si ca, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta incalca dispozitiile art. 15 alin. (2) si art. 16 alin. (1) din Constitutie.
Anterior modificarii prin Legea nr. 247/2005, fostul art.27, devenit art.29 in urma republicarii legii, prevedea: "Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidentiate in patrimoniul unei societati comerciale privatizate cu respectarea dispozitiilor legale, persoana indreptatita are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent, constand in bunuri ori servicii, actiuni la societati comerciale tranzactionate pe piata de capital sau titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare, corespunzatoare valorii imobilelor solicitate. (2) Notificarea prin care se solicita restituirea potrivit alin. (1) se adreseaza institutiei publice implicate care a efectuat privatizarea - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ministerul de resort, autoritatea administratiei publice locale - in a carei raza este sau era situat imobilul, indiferent de valoarea acestuia. (3) In situatia bunurilor imobile preluate cu titlu valabil, instrainate sub orice forma din patrimoniul administratiei publice centrale sau locale, persoana indreptatita va notifica organele de conducere ale acesteia. In acest caz masurile reparatorii in echivalent sunt cele prevazute la art. 9 alin. (2), la alegerea persoanei indreptatite. (4) Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, care au fost detinute de o organizatie cooperatista si au fost instrainate de aceasta cu respectarea legii, persoana indreptatita are dreptul la masuri reparatorii in echivalent constand in bunuri ori servicii sau despagubiri banesti. Notificarea se adreseaza organizatiei cooperatiste care a detinut imobilul, indiferent de valoarea acestuia."
Prin textul declarat neconstitutional, art.I pct.60 din Titlul I al Legii nr.247/2005, art.27 alin.1 a fost modificat, avand urmatorul cuprins: "Pentru imobilele evidentiate in patrimoniul unor societati comerciale privatizate, altele decat cele prevazute la art. 20 alin. (1) si (2) (actualul art.21, n.red), persoanele indreptatite au dreptul la despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, corespunzatoare valorii de piata a imobilelor solicitate".
Se poate observa ca legea de modificare (declarata neconstitutionala) excludea din text distinctia intre imobilele preluate cu titlu valabil si cele preluate fara titlu valabil atunci cand reglementa dreptul la masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele aflate la data intrarii in vigoare a legii in patrimoniul unor societati comerciale, altele decat cele de la art.21.
Prin urmare, de vreme ce s-a statuat in sensul ca abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" incalca dispozitiile constitutionale cuprinse in art.15 alin.(2) referitoare la principiul neretroactivitatii legii si art.16 care consacra egalitatea in drepturi a cetatenilor, curtea retine ca efectul deciziei, potrivit art.31 alin.3 din Legea nr. 47/1992 republicata, este acela ca dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale, daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei.
Cum o asemenea punere in acord a art.I pct.60 din Titlul I al Legii nr.247/2005, ce modifica art.29 (fost art.27) din Legea nr. 10/2001, nu s-a realizat, partea din text ce are drept consecinta abrogarea sintagmei amintite nu mai produce efecte.
Retine astfel curtea ca textul art.29 (fost art.27) este in prezent aplicabil numai imobilelor preluate cu titlu valabil, impunandu-se verificarea valabilitatii titlului statului (distinct de chestiunea preluarii abuzive, examinata mai sus prin prisma art.2 din lege).
In acest sens sunt aplicabile prevederile art.6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, potrivit carora: "Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale si bunurile dobandite de stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, daca au intrat in proprietatea statului in temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constitutiei, a tratatelor internationale la care Romania era parte si a legilor in vigoare la data preluarii lor de catre stat. (2) Bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie. (3) Instantele judecatoresti sunt competente sa stabileasca valabilitatea titlului."
Procedand la stabilirea valabilitatii titlului statului, astfel cum prevede textul citat, curtea constata ca imobilul a fost nationalizat in temeiul Decretului nr.92/1950, ale carui prevederi contraveneau dispozitiilor Constitutiei din 1948, art.8, 10 si 16, potrivit carora proprietatea particulara se bucura de o protectie speciala, cetatenii Republicii Populare Romane fiind egali in fata legii. Art. 8 din Constitutia Romaniei din anul 1948 recunostea si garanta in mod expres, cu rang de principiu, dreptul de proprietate particulara.
Textele ulterioare ale art. 10 si 11 prevedeau anumite exceptii, care derogau de la principiul constitutional al garantarii dreptului de proprietate particulara. Astfel, in art. 10 se prevedea posibilitatea exproprierii pentru cauze de utilitate publica si cu o dreapta si justa despagubire, iar art. 11 prevedea ca mijloacele de productie, bancile, societatile de asigurare, proprietate particulara, pot deveni proprietate de stat.
Mai retine curtea ca prevederile Decretului nr.92/1950 contravin dispozitiilor legale in vigoare la acea data, privitoare la proprietate, respectiv art.481 Cod Civil, potrivit caruia "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica, primind o dreapta si prealabila despagubire".
In aceste conditii, se constata ca nationalizarea imobilelor cu caracter de locuinta nu putea fi facuta in conditiile art.I pct.1, 2, 4 si 5 din Decretul nr. 92/1950, incalcandu-se ordinea constitutionala a vremii, caci aceasta situatie nu se putea incadra in nici una din dispozitiile de exceptie ale art. 10 si 11 din Decretul nr. 92/1950, iar art. 6 din Legea nr. 213/1998 transeaza clar problema valabilitatii preluarii de catre stat, reglementand expres ca sunt preluate cu titlu valabil doar imobilele care au intrat in proprietatea statului cu respectarea legilor si a Constitutiei in vigoare la data preluarii de catre stat.
Curtea constata ca devin astfel, lipsite de relevanta, apararile intimatei SC Y SA din cursul judecatii in apel legate de chestiunea calitatii de pensionar a autoarei apelantului contestator E M (M) V si a formei concrete de pensie pe care aceasta o incasa (respectiv daca era vorba despre pensie pentru limita de varsta sau de pensie de urmas), deoarece actul normativ prin care imobilul a fost preluat nu este prin el insusi susceptibil a constitui un titlu valabil pentru stat, deci nu se pune in discutie exceptarea de la nationalizare cuprinsa in art.II al decretului si inscrisurile contestate de intimata nu prezinta relevanta in solutionarea cauzei.
In consecinta acestor constatari se retine inaplicabilitatea in speta a art.29 (fost 27) din Legea nr. 10/2001 in forma in vigoare dupa admiterea exceptiei de neconstitutionalitate amintita mai sus.
In aceste conditii, curtea constata ca, de vreme ce nici una dintre situatiile particulare reglementate de lege in art.21 (fost 20) si art.29 (fost 27) nu este aplicabila in speta, devine incident principiul general ce guverneaza legea reparatorie, si anume al restituirii in natura, reglementat de art.9.
Din inscrisurile aflate la dosarul primei instante curtea retine ca imobilul situat in Bucuresti, Bd. M.A. nr.... era format din teren (a carui intindere este, potrivit schitelor cadastrale si notei de reconstituire aflata la fila 219 in dosarul primei instante, vol. I, necontestata, de 2030 mp) si constructie compusa din parter cu 6 camere si dependinte iar in fundul curtii o camera mare de servitori (potrivit procesului verbal nr.5799/1940 emis de Comisiunea pentru Infiintarea Cartilor Funciare in Bucuresti, aflat la fila 229 in acelasi dosar si certificatului nr.10487/ind.12-C/03.11.1994, emis de Primaria Municipiului Bucuresti, aflat la fila 250, si care atesta identitatea dintre imobilul de la nr.48-50 pe str. M.A. si nr.52 pe aceeasi strada, in urma renumerotarii), astfel ca acestea vor fi limitele restituirii.
In concluzia celor expuse, curtea constata ca in mod gresit prima instanta a respins contestatia, impunandu-se admiterea apelului in temeiul art.295 si art.296 Cod Proc.Civ. si schimbarea in tot a sentintei in sensul ca, retinand caracterul nelegal al dispozitiei contestate, va fi admisa contestatia in baza art.26 din Legea nr. 10/2001 republicata, si odata cu anularea dispozitiei se va dispune si obligarea intimatei sa restituie apelantului-contestator B.N. imobilul ce face obiectul notificarii nr.2987/13.08.2001, situat in Bucuresti, Bd. M.A. nr., sectorul 1, compus din teren in suprafata de 2030 mp si constructia identificata in procesul-verbal nr.5799/1940 emis de Comisiunea pentru Infiintarea Cartilor Funciare in Bucuresti.
Vazand si dispozitiile art.299 Cod Proc.Civ.,