Desfiintarea sentintei pronuntata de instanta de fond ca urmare a incidentei dispozitiilor art. 297 Cod procedura civila.
DECIZIA CIVILA NR. 56/AC/05.03.2009 ( dosar nr. 2754/279/2008)
Prin sentinta civila nr.3750/6.10.2008 a Judecatoriei Piatra Neamt s-a respins, ca neintemeiata, plangerea formulata de A.V.A.S. Bucuresti impotriva incheierii de carte funciara nr.7709/8.04.2008 a O.C.P.I. Neamt.
Pentru a pronunta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:
Reclamanta A.V.A.S. Bucuresti a solicitat obligarea O.C.P.I. Neamt la notarea reinnoirii inscriptiei imobiliare ipotecare inscrisa in registrul de transcriptiuni si inscriptiuni al fostului Notariat de Stat Judetean Neamt sub nr.8969/1993, cu motivarea arata ca O.C.P.I. Neamt i-a respins solicitarea sa de reinnoire a inscriptiei ipotecare.
La termenul de judecata din data de 15.09.2008 reclamanta a precizat actiunea, in sensul ca intelege sa se judece conform procedurii necontencioase prevazuta de art. 331-339 Cod procedura civila.
Instanta a constatat ca actiunea este neintemeiata, cu motivarea ca cererea formulata de reclamanta nu se incadreaza in dispozitiile art. 58 alin.2 din Legea 7/1996, astfel ca in mod corect O.C.P.I. Neamt, a respins cererea sa prin incheierea de respingere nr. 7709/2008, dar si pentru faptul ca desi i s-a pus in vedere reclamantei sa-si argumenteze si sa-si sustina plangerea, desi legal citata, aceasta nu s-a prezentat la nici un termen de judecata in instanta.
Impotriva sentintei a declarat apel reclamanta A.V.A.S. Bucuresti criticand-o ca netemeinica si nelegala pentru urmatoarele motive:
Prin cererea formulata a solicitat reinnoirea inscriptiei ipotecare, in baza contractului de garantie imobiliara inscris in RTI sub nr. 8969/1993 de fostul Notariat de Stat Judetean Neamt, precizand ca a dobandit calitatea de creditor prin preluarea creantei de la Banca Agricola SA.
Contractele de cesiune de creanta reglementate de OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare (ordonanta care reprezinta cadrul legal special in care AVAS isi desfasoara activitatea ) nu sunt supuse transcrierii prevazute la art. 1394 din Codul civil.
In speta, cererea formulata de AVAS a fost intemeiata pe dispozitiile art.1786 Cod Civil potrivit caruia: "Inscriptiile conserva dreptul de privilegiu si de ipoteca in curs de 15 ani din ziua in care s-au facut inscriptiile. Efectul lor inceteaza daca inscriptiile nu au fost reinnoite inaintea expirarii acestui termen" si art.58 alin.2 din Legea nr.7/1996 republicata cu modificarile ulterioare.
Instanta in mod gresit a respins plangerea formulata de AVAS, pe motiv ca cererea nu se incadreaza in dispozitiile art.58 alin.2 din Legea nr.7/1996 republicata cu modificarile ulterioare.
Conform art.58 din Legea nr.7/1996, "In regiunile de carte funciara supuse Decretului-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiunilor privitoare la cartile funciare sau, dupa caz, Legii nr. 242/1947 pentru transformarea cartilor funciare provizorii din vechiul Regat in carti de publicitate funciara, inscrierile privitoare la imobile, cuprinse in cartile funciare sau, dupa caz, in cartile de publicitate funciara, vor continua sa fie facute in aceste carti, cu respectarea si in conditiile dispozitiilor prezentei legi. In regiunile de transcriptiuni si inscriptiuni imobiliare, pana la deschiderea cartii funciare, privilegiile si ipotecile legale, sechestrul, urmarirea imobilului, a fructelor si veniturilor sale, punerea in miscare a actiunii penale, precum si actiunile pentru apararea drepturilor reale privitoare la imobilele neinscrise in cartea funciara vor continua sa fie inscrise in vechile registre de publicitate imobiliara".
In Regulament, se reia aceasta prevedere, aratandu-se: In regiunile de transcriptiuni si inscriptiuni imobiliare, pana la deschiderea cartilor funciare, inscrierile vor putea fi efectuate in vechile registre de publicitate imobiliara, numai in conditiile art.58 alin. 2 din Legea cadastrului si publicitatii imobiliare nr.7/1996, republicata cu modificarile si completarile ulterioare.
In cererea formulata, AVAS a invocat un drept de ipoteca ce este inscris in registrul de transcriptiuni potrivit art.21 din Legea nr.7/1996.
Din actele depuse la dosar rezulta indeplinirea cerintelor reinscrierii ipotecii, fiind identificata persoana in favoarea careia se reinscrie dreptul de ipoteca, (AVAS), titlul juridic ce justifica garantia ipotecii si cuantumul garantiei.
Potrivit art.114 din Regulament, creditorul cesionar al ipotecii poate cere inscrierea ipotecii pe baza inscrisului constatator al cesiunii de creanta.
In acest context, AVAS apreciaza ca neintemeiata sentinta civila nr.3750/2008 motiv pentru care solicita admiterea apelului.
Examinand apelul, tribunalul retine, in fapt, urmatoarele.
Prima instanta a fost investita cu solutionarea unei plangeri impotriva incheierii de Carte Funciara prin care s-a respins cererea A.V.A.S. de reinnoire a inscriptiei ipotecare inscrisa in Registrul de transcriptiuni si inscriptiuni al fostului Notariat de Stat Judetean Neamt sub nr.8969/1993.
Plangerea a fost respinsa de instanta cu motivarea ca: "cererea nu se incadreaza in dispozitiile art. 58 alin.2 din Legea 7/1996" si ca: "desi i s-a pus in vedere reclamantei sa-si argumenteze si sa-si sustina plangerea, desi legal citata, aceasta nu s-a prezentat la nici un termen de judecata in instanta".
Or, in primul rand "argumentarea" plangerii a fost facuta de catre reclamanta prin insasi motivarea acesteia, in fapt si in drept, iar "sustinerea" acesteia prin inscrisurile depuse la O.C.P.I. Neamt odata cu cererea de reinnoire a inscriptiei ipotecare, respectiv: contractul de garantie imobiliara nr.2923/1993; contractul de cesiune de creanta nr. 724074/1999; situatia titlurilor de creanta incheiate intre Banca Agricola SA si SC Alfa Romeo Metcom SRL; anexe ale contractului de cesiune, acte care, potrivit art.50 (2) din Legea nr.7/1996 trebuiau inaintate instantei impreuna cu o copie a cartii funciare de catre O.C.P.I. si nu de catre reclamanta.
De altfel, aceste inscrisuri au si fost inaintate, aflandu-se la dosar, fara insa a face in vreun fel obiectul examinarii primei instante.
Respingerea plangerii pe motiv ca reclamanta nu s-a prezentat in instanta este lipsita de orice temei, in conditiile in care lipsa partilor in instanta (daca nu s-a cerut judecarea in lipsa) atrage sanctionarea suspendarii judecatii si in nici un caz respingerea "ca neintemeiata" a actiunii.
Or, atat timp cat reclamanta a solicitat judecarea cauzei in lipsa, instanta era obligata, in temeiul art.129 Cod procedura civila ca, in situatia in care aprecia ca, in afara de inscrisurile depuse la dosar, mai erau necesare si alte inscrisuri sau dovezi sa-i puna in vedere reclamantei sa le depuna si sa dispuna si administrarea altor dovezi pe care le considera necesare.
Rezulta din cele de mai sus ca prima instanta a pronuntat sentinta fara a examina si administra probele necesare pronuntarii unei hotarari temeinice si legale ceea ce echivaleaza cu necercetarea fondului cauzei.
In al doilea rand, simpla mentiune din considerentele sentintei in sensul ca: "cererea reclamantei nu se incadreaza in dispozitiile art.58 alin.2 din Legea nr.7/1996" nu echivaleaza cu o motivare in sensul dispozitiilor art.261 Cod procedura civila, intrucat instanta era obligata sa arate argumentele juridice ce au stat la baza adoptarii solutiei pentru a se inlatura arbitrariul si a face posibil controlul judiciar.
Or, lipsa motivarii atrage sanctiunea nulitatii hotararii.
Fata de cele retinute tribunalul a constatat ca in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.297 Cod procedura civila, motiv pentru care se va admite apelul, desfiinta sentinta si trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Cu ocazia rejudecarii, prima instanta urmeaza a stabili si cadrul procesual din punct de vedere al partilor in raport de dispozitiile art. 50 alin.(1) din Legea nr.7/1996.