Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

4. Anularea cererii ca netimbrata - conditii Instanta pentru a se pronunta asupra exceptiei netimbrarii unei cereri va trebui sa stabileasca taxa judiciara de timbru si sa comunice persoanei care a formulat cererea termenul pana la care urmeaza a fi... Decizie nr. 598/R din data de 12.09.2012
pronunțată de Tribunalul Maramures

Prin Incheierea civila din data de 2 august 2012 pronuntata de Judecatoria Baia Mare in dosarul nr. 1675/182/2011 a fost anulata ca netimbrata cererea de repunere a cauzei pe rol pentru continuarea judecatii, cerere formulata de reclamanta C. D. M.
Pentru a decide astfel, Judecatoria a retinut ca la data de 30 iulie 2012 reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, solutionarea cererii fiind suspendata potrivit art. 242 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ din data de 3 august 2011.
S-a mai retinut ca revenea persoanei care formuleaza cererea de redeschidere a cauzei dupa suspendare, obligatia de a achita taxa judiciara de timbru calculata potrivit art. 3 lit. s din Legea 146/1997, respectiv 50% din valoarea stabilita pentru actiunea a carei judecata a fost suspendata.
Avand in vedere ca reclamanta nu a depus taxa judiciara de timbru datorata, cererea de repunere pe rol a fost anulata ca netimbrata.
Impotriva acestei incheieri a fost formulat recurs, in motivare fiind invocat faptul ca reclamanta nu are cunostinte juridice, iar instanta nu a citat partile, astfel ca exceptia a fost solutionata cu incalcarea dispozitiilor contradictorialitatii.
Sub un alt aspect a fost criticata incheierea din 2 august 2012 prin faptul ca nu au fost respectate prevederile art. 20 alin. 2 si 3 din Legea 146/1997, reclamantei nu i s-a pus in vedere sa achite taxa judiciara de timbru.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate se retin urmatoarele:
Prin Incheierea din data de 3 august 2011, Judecatoria Baia Mare a constatat ca nici la prima si nici la a doua strigare partile dosarului nr. 1675/182/2011 nu s-au prezentat, astfel ca in baza art. 242 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., s-a dispus suspendarea judecatii actiunii civile formulate de reclamanta.
La data de 30 iulie 2012 a fost formulata cerere de repunere a cauzei pe rol. Cererea nu a fost timbrata. Prin Incheierea din data de 2 august 2012, fara citarea partilor, instanta a admis exceptia netimbrarii cererii de repunere a cauzei pe rol, astfel ca cererea a fost anulata ca netimbrata, cauza fiind suspendata in baza incheierii din data de 3 august 2011.
Recursul formulat impotriva incheierii din data de 2 august 2012 este considerat intemeiat pentru motivele ce vor fi expuse.
Se considera ca in mod corect Judecatoria a apreciat ca pentru repunerea cauzei pe rol se datoreaza taxa judiciara de timbru calculata la nivelul procentului de 50% din valoarea taxei judiciare necesara pentru timbrarea cererii de chemare in judecata. Cu toate acestea instanta pentru a se pronunta asupra exceptiei netimbrarii unei cereri va trebui sa stabileasca taxa judiciara de timbru si sa comunice persoanei care a formulat cererea termenul pana la care urmeaza a fi achitata taxa judiciara de timbru si sanctiunea neindeplinirii acestei obligatii stabilite in sarcina petentului. Aceasta obligatie ii revine instantei potrivit art. 20 alin. 2 si 3 din Legea 146/1997.
Avand in vedere cele de mai sus, instanta considera ca sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., raportat la prevederile art. 312 C.proc.civ. si avand in vedere faptul ca Judecatoria s-a pronuntat pe exceptie, va trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante, urmand ca in rejudecare sa se stabileasca si sa se comunice partii taxa judiciara de timbru aferente cererii de repunere a cauzei pe rol si sanctiunea aplicabila in cazul in care reclamanta nu se va conforma dispozitiei instantei.

Sursa: Portal.just.ro