Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Calitate procesuala. Rolul activ al judecatorului.Actiune in constatare. Admisibilitate in cazul proprietarului care se afla in posesia bunului. Decizie nr. 414 din data de 01.06.2005
pronunțată de Tribunalul Maramures


Prin decizia civila nr.414/1.06.2005 Tribunalul Maramures a admis recursul declarat de G.P. contra sentintei civile nr. 1263/18.02.2005 a Judecatoriei Baia Mare pe care o caseaza in baza art. 312 alin.5 C.pr.civ. si trimite cauza spre rejudecare primei instante.
Pentru a hotari in acest fel, tribunalul a retinut ca prin sentinta civila atacata Judecatoria Baia Mare a admis in mod gresit exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Primaria orasului Cavnic si a respins gresit ca inadmisibila actiunea civila intentata de reclamantul G.P. avand ca obiect constatarea dreptului de proprietate, dezmembrare si intabulare.
Reclamantul, persoana fizica, fara pregatire juridica si neasistat de avocat, a chemat in judecata pe reprezentantul legal al Primariei orasului Cavnic. In baza rolului activ al judecatorului si pentru a ajuta partea in ocrotirea intereselor ei legitime, conform art. 129 alin.2-5 C.pr.civ., judecatorul de fond trebuia sa indrume reclamantul sa precizeze ca in judecata il cheama pe Primarul orasului Cavnic, ca reprezentant al orasului in conditiile art. 67(1) din Legea 215/2001, cu atat mai mult cu cat intampinarea depusa la dosar a fost intocmita si semnata de Primarul orasului Cavnic, recunoscandu-si astfel calitatea de parat in proces.
Respingerea cererii in constatarea dreptului de proprietate asupra casei de locuit ca inadmisibila este gresita. Reclamantul a cerut constatarea unui drept, nu a unei stari de fapt, cum retine prima instanta. Este adevarat ca cererea in constatare are un caracter subsidiar fata de cererea in realizarea dreptului, urmand a se respinge ca inadmisibila daca partea poate cere realizarea dreptului.
Practica judiciara a decis insa ca actiunea in constatare poate fi utilizata de catre proprietarul care se afla in posesia unui bun, atunci cand ii este necesara o hotarare judecatoreasca prin care sa i se recunoasca si sa i se consolideze dreptul in caz ca ii este contestat. Impunandu-se judecarea cauzei pe fond, pentru a se analiza raportul juridic dintre cel care a construit si proprietarul terenului, intre acestia si reclamant, ceea ce presupune administrarea de probe, cauza a fost trimisa spre rejudecare facandu-se aplicarea art. 312 al.5 C.pr.civ.

Sursa: Portal.just.ro