Litigiu fiscal. Drept de deducere TVA. Cheltuieli reprezentand servicii de consultanta. Nedeductibilitate.
- art.21 alin.4 lit. m din Codul fiscal
- pct.48 din Hotararea de Guvern nr.44/2004
Potrivit art.21 alin.4 lit.m din Codul Fiscal, rezulta ca nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestari servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestarii acestora in scopul desfasurarii achizitiei proprii si pentru care nu sunt incheiate contracte.
In cauza, societatea comerciala a prezentat copia unui contract care avea ca obiect prestarea unor servicii de consultanta, fara insa a depune alte acte (situatii de lucrari, procese-verbale de receptie, rapoarte de lucru, etc.), din care sa rezulte efectivitatea serviciilor respective, asa cum o cer imperativ dispozitiile pct.48 din Normele de aplicare a Codului Fiscal, aprobate prin Hotararea de Guvern nr.44/2004.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.401/11.02.2010)
Asupra recursului de fata:
Prin sentinta civila nr.746F/17.06.2009, Tribunalul Ialomita a hotarat urmatoarele:
A admis in parte cererea formulata de reclamanta SC. R. R. SRL in contradictoriu cu parata D.G.F.P. IALOMITA - ACTIVITATEA DE INSPECTIE FISCALA SLOBOZIA.
A admis contestatia impotriva deciziei de impunere fiscala nr.236/09 iunie 2006 si a Raportului de inspectie fiscala nr.401.850/09 iunie 2006 si a anulat decizia nr.272/03 decembrie 2007 emisa de Directia Generala a Finantelor Publice Ialomita.
A obligat parata sa restituie reclamantei suma de 54.301 lei reprezentand: 8.064 lei impozit pe profit, 909 lei majorari de intarziere si 45.318 lei T.V.A..
A respins cererea reclamantei cu privire la obligarea paratei la dobanda bancara.
A obligat parata catre reclamanta la plata sumei de 5.000 lei onorariu expert.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, in esenta, urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Ialomita sub nr.1120/98/2008 (nr. format vechi 911/10.04.2008), reclamanta SC R. R. SRL a formulat cerere de chemare in judecata a paratei D.G.F.P. IALOMITA - ACTIVITATEA DE INSPECTIE FISCALA SLOBOZIA, prin care a solicitat anularea deciziei nr.272 din 3.12.2007 emisa de D.G.F.P. Ialomita, admiterea in totalitate a contestatiei si anularea deciziei de impunere fiscala nr.236 din 9.06.2006, a Raportului de inspectie fiscala nr.401850 din 9.06.2006 si restituirea sumei de 220.374 lei reprezentand TVA, impozit pe profit si majorari de intarziere aferente.
In motivarea cererii sale, reclamanta a aratat ca pe perioada 22.05-31.05.2006 si 2.06-9.06.2006 organele fiscale din cadrul paratei au efectuat o inspectie fiscala generala ce a vizat activitatea societatii in perioada 2005-2006.
Controlul a fost materializat in raportul de inspectie fiscala si decizia de impunere fiscala nominalizate, prin care au fost stabilite in sarcina sa mai multe obligatii fiscale suplimentare de plata.
A formulat contestatie administrativa impotriva acestor masuri dispuse de organul de control fiscal in ceea ce priveste obligatiile fiscale in valoare de 220.374 lei, referitoare la TVA, impozit pe profit si majorarile de intarziere aferente, acte care a solicitat sa fie anulate intrucat le-a apreciat ca nelegale si netemeinice.
Prin decizia nr.272 din 3.12.2007, D.G.F.P. Ialomita a respins in totalitate contestatia.
In drept cererea este intemeiata pe dispozitiile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, Codul fiscal si Codul de procedura fiscala.
La termenul de judecata din data de 02.10.2008, tribunalul a pus in discutia partilor, in contradictoriu, admitand pentru reclamanta proba cu expertiza contabila si inscrisuri, probe la care parata nu s-a opus, expertiza ce a avut ca obiective sa stabileasca daca factura fiscala nr.09691354 din 29.12.2005 emisa de SC A. SRL este un document fiscal care indeplineste conditiile pentru inregistrarea in contabilitatea reclamantei si daca cheltuiala a fost corect evidentiata de catre reclamanta si, in consecinta, daca decontul de TVA referitor la aceasta factura este corect intocmit; sa stabileasca daca societatea a declarat eronat profitul impozabil, sa stabileasca daca profitul impozitul pe anul 2005 este stabilit si declarat corect de catre reclamanta cu referire la cheltuielile evidentiate in facturile mentionate in actul de control fiscal.
La raportul de expertiza contabila au fost formulate obiectiuni de catre parata, obiectiuni la care reclamanta nu s-a opus, iar tribunalul le-a admis dispunand expertului contabil sa raspunda in concret la acestea in sensul de a preciza clar care este suma de restituit de catre parata reclamantei.
Raportul de expertiza impreuna cu raspunsurile la obiectiuni a fost omologat de instanta de judecata.
Coroborand concluziile raportului de expertiza, raspunsurile la obiectiuni cu dispozitiile legale incidente in cauza, tribunalul a retinut ca deducerea TVA in valoare de 45.318 lei in contextul in care societatea a desfasurat activitate si a avut o cifra de afaceri semnificativa este legala avand in vedere necesitatea efectuarii cheltuielilor de consultanta si management, in raport cu specificul activitatilor desfasurate.
In ceea ce priveste impozitul pe profit, expertiza contabila a stabilit cert ca suma de 50.400 lei reprezinta cheltuieli efectuate in mod real de societate si, ca urmare, sunt deductibile, motiv pentru care cererea urmeaza a fi admisa in parte.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea paratei la plata dobanzilor aferente sumelor a caror restituire o solicita, tribunalul a retinut ca desi prin cererea initiala nu a fost cerut ca si capat de cerere, in concluziile scrise renunta la acesta, fiind respinsa intrucat nu sunt indeplinite conditiile art.124 alin.1 din Codul de procedura fiscala, raportat la art.117 alin.2 si 70 din acelasi act normativ.
Cu privire la cheltuielile de judecata, tribunalul a retinut ca, potrivit art.274 Cod procedura civila, cel ce cade in pretentii urmeaza a fi obligat la cheltuieli de judecata.
Totodata, tribunalul a apreciat ca s-au efectuat cheltuieli de judecata in ceea ce priveste onorariul expertului numit de instanta.
In ceea ce priveste cuantumul onorariului cerut de expertul numit de instanta, tribunalul, in baza dispozitiilor Ordonantei de Guvern nr.2/2001, l-a cenzurat in sensul reducerii acestuia de la cele doua sume solicitate la suma de 5.000 lei onorariu de expert, cu considerentul indestulator in raport de complexitatea cauzei si volumul de munca efectuat.
Impotriva acestei hotarari, in termen legal, a declarat recurs parata D.G.F.P. Ialomita - Activitatea de Inspectie Fiscala Slobozia, care si-a intemeiat motivele pe dispozitiile art.21 alin.4 lit.m, art.145 din Legea nr.571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, pct.48 din Hotararea de Guvern nr.44/2004, art.119 si art.124 din Ordonanta de Guvern nr.92/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, art.299, art.304 pct.7 si 9 Cod procedura civila, art.3041 Cod procedura civila, solicitand admiterea recursului si casarea sentintei recurate, iar pe fondul cauzei, respingerea actiunii.
DSFP Ialomita, invocand dispozitiile art.304 pct.7 si 9 Cod procedura civila, a sustinut ca hotararea instantei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijina hotararea, cuprinde motive contradictorii si straine de natura cauzei, precum si ca hotararea este netemeinica si nelegala ca urmare a interpretarii gresite a dispozitiilor legale incidente.
Astfel, argumenteaza autoritatea recurenta, in mod gresit instanta de fond si-a insusit concluziile contabile considerand ca deducerea TVA in valoare de 45318 lei ar fi fost facuta cu nerespectarea dispozitiilor art.21 alin.4 din Codul Fiscal si pct.48 din Hotararea de Guvern nr.44/2004.
In ceea ce priveste impozitul pe profit, autoritatea recurenta a argumentat ca instanta de fond a apreciat in mod gresit ca actele prezentate de societatea comerciala ar intruni conditiile ca acestea sa fie considerate documente contabile justificative, in masura sa atraga deducerea cheltuielilor respective si diminuarea corespunzatoare a bazei impozabile a profilului.
Societatea comerciala initiala nu a depus intampinare.
Recursul este intemeiat.
Asa cum s-a retinut in expunerea rezumativa prezentata mai sus, in decizia de impunere nr.236/2006 s-au stabilit in sarcina societatii comerciale obligatii bugetare suplimentare in suma totala de 220374 lei din care:
- 45.318 lei TVA;
- 157.142 lei impozitul pe profit;
- 17.914 lei majorari aferente impozitului pe profit
In ceea ce priveste TVA, din actele si lucrarile dosarului rezulta ca aceasta taxa este aferenta sumei de 283.836 lei din factura 09691354/2005, reprezentand cheltuieli de consultanta.
Instanta de fond si expertul contabil au retinut ca aceste cheltuieli de consultanta au fost dovedite cu contractul de consultanta depus de societatea comerciala.
Potrivit art.21 alin.4 lit.m din Codul Fiscal, rezulta ca nu sunt deductibile cheltuielile cu serviciile de management, consultanta, asistenta sau alte prestari servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestarii acestora in scopul desfasurarii achizitiei proprii si pentru care nu sunt incheiate contracte.
In cauza, societatea comerciala a prezentat copia unui contract care avea ca obiect prestarea unor servicii de consultanta, fara insa a depune alte acte (situatii de lucrari, procese-verbale de receptie, rapoarte de lucru, etc.), din care sa rezulte efectivitatea serviciilor respective, asa cum o cer imperativ dispozitiile pct.48 din Normele de aplicare a Codului Fiscal, aprobate prin Hotararea de Guvern nr.44/2004.
Astfel fiind, in mod gresit instanta de fond si-a insusit concluziile expertului contabil, organele stabilind in mod legal aceasta obligatie fiscala in sarcina societatii comerciale.
In ceea ce priveste impozitul pe profit, rezulta sa suma stabilita de organele fiscale are urmatoarea componenta:
- 50.420 lei, diferenta in minus de profit impozabil declarat de societatea comerciala cu declaratia nr.6292/2005;
- 106.722 impozit pe profit, calculat suplimentar aferent unor cheltuieli considerate ca fiind deductibile de catre societatea comerciala.
Astfel, in ceea ce priveste suma de 50.420 lei, insusi expertul contabil ajunge la concluzia ca, in privinta acestei sume societatea comerciala avea obligatia ca, avand in vedere situatia existenta la data intocmirii bilantului contabil pe anul 2005, sa intocmeasca declaratia rectificata, conform art.13 din Hotararea de Guvern nr.44/2004, lucru pe care societatea comerciala nu l-a facut.
In ceea ce priveste cheltuielile considerate de societatea comerciala ca fiind deductibile, rezulta ca societatea comerciala a prezentat doar facturile pe baza carora a decontat cheltuielile respective, fara insa ca la dosarul cauzei sa fie depuse documente din care sa rezulte modul in care au fost folosite materialele respective si daca acestea au concurat la obtinerea veniturilor impozabile, asa cum cer in mod imperativ dispozitiile pct.48 din Hotararea de Guvern nr.44/2004.
Astfel, societatea comerciala nu a depus devize, situatii de lucrari, alte dovezi de punere in opera a materialelor achizitionate cu facturile depuse la dosar.
Or, potrivit art.21 alin.1 din Codul Fiscal, pentru determinarea profilului impozabil, sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile.
Asa fiind, rezulta ca instanta de fond si-a insusit fara temei si in mod gresit sustinerile societatii comerciale reclamante, exonerand-o in mod nelegal de plata obligatiilor suplimentare stabilite de organele fiscale.
In concluzie, recursul declarat de autoritatea recurenta urmeaza sa fie admis in temeiul dispozitiilor art.312 alin.2 din Codul de procedura civila, modificand in tot sentinta atacata in sensul respingerii actiunii ca neintemeiata.