Concediere individuala pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Nerespectarea de catre angajator a obligatiei ce ii revine conform art. 287 din Codul Muncii de a face dovada indeplinirii cerintelor impuse de art. 65 din acelasi cod cu privire la caracterul efectiv al desfiintarii locului de munca si al existentei unei cauze reale si serioase a acestei masuri. Nedepunerea organigramelor si statelor de functii anterioare si ulterioare concedierii. Consecinte.
"Art.65 din Codul muncii care a reprezentat temeiul de drept a incetarii raporturilor de serviciu ale partilor, defineste notiunea concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului si conditioneaza legalitatea si temeinicia acestei forme de incetare a raporturilor de munca de caracterul real, efectiv si serios al desfiintarii locului de munca respectiv. Acestei caracterizari a desfiintarii locului de munca ocupat de salariat i se circumscrie cerinta ca locul de munca sa fie suprimat din structura angajatorului, iar nu pastrat in organigrama acesteia sub o alta denumire, sa fie impusa de dificultati reale de mentinere a postului din punct de vedere economic, ori de atingerea scopului pentru care functia respectiva s-a infiintat si sa fie imposibila mentinerea postului fara pagube pentru angajator.
Concret, in subpunctul 3.2. din Proiectul de concediere colectiva se prevede ca vor fi desfiintate 2 posturi de sef departament operatiuni regionale fara a fi indicate regiunile in care vor fi desfiintate aceste posturi, asa cum se prevede de altfel in subpunctul 3.1. din acelasi proiect de concediere privind structura departamentului comercial.
Curtea apreciaza insa ca, in acest proiect de concediere nu trebuiau indicate decat regiunile prevazute in organigrama existenta, inainte de concedierea colectiva si nu neaparat numele persoanelor a caror posturi se desfiinteaza. Avand in vedere, ca in structura organizatorica a Departamentului operatiuni (fila 11 dosar fond) sunt mentionate 5 regiuni, din care 4 au in structura organizatorica postul de sef Departament operatiuni, printre acestea aflandu-se si regiunea Teleorman, este evident numai in acest mod (a indicarii regiunilor din organigrama existenta anterior concedierii) se putea dovedi ca postul detinut de contestator a fost efectiv desfiintat si ca a fost indeplinita prima conditie impusa de art.65 alin.2 Codul muncii.
Faptul ca postul detinut de contestator nu a fost desfiintat efectiv rezulta si din imprejurarea ca desi sarcina probei ii revenea potrivit art.287 Codul muncii, recurenta nu s-a conformat obligatiei de a depune la dosarul cauzei organigramele si statele de functii - anterioare si cele ulterioare concedierii. De altfel, organigrama si tabelul nominal (atasate la filele 60-65 dosar fond) ce atesta componenta Departamentului operational nu au numar de inregistrare, nu precizeaza actul decizional ce a stat la baza emiterii acestora, cum legal sustine prima instanta, sens in care evident ca puteau fi produse pro cauza, nedemonstrand ca a avut o suprimare efectiva a postului intimatului contestator din structura organizatorica a recurentei."
Decizia civila nr. 467/R din 28 ianuarie 2010.
Prin sentinta civila nr.1537/02.10.009 Tribunalul Teleorman - Sectia Civila, Complet Specializat pentru Litigii de Munca si Asigurari Sociale a admis in parte contestatia formulata de contestatorul C.M. in contradictoriu cu intimata SC C.C. SRL; a anulat decizia de concediere nr.17/30.03.2007 emisa de intimata si a dispus reintegrarea contestatorului in functia detinuta anterior concedierii; a obligat intimata la plata catre contestator a unei despagubiri egala cu salariile indexate majorate si actualizate si de celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat de la data de 25.02.2009 pana la data reintegrarii efective; a obligat parata la rectificarea si la efectuarea cuvenitelor mentiuni in carnetul de munca; a respins restul capetelor de cerere ca fiind nefondate; a obligat parata la 1500 lei cheltuieli de judecata catre contestator.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia nr.1151/R/2009, a admis recursul formulat de SC C.C. SA Bucuresti impotriva sentintei nr.2295/2008 pronuntata de Tribunalul Teleorman pe care a casat-o si a trimis cauza spre rejudecare, retinandu-se ca instanta de fond a procedat la rejudecarea fondului cu ignorarea indrumarilor date de instanta de recurs in considerentele deciziei de casare.
In acest sens, instanta de control judiciar a retinut ca instanta fondului s-a rezumat la a analiza doar pretinsa revenire tacita a angajatorului asupra deciziei de concediere, fara a verifica indeplinirea conditiilor cerute de lege pentru concedierea individuala din motive neimputabile salariatului in temeiul art.65 Codul Muncii, asa incat, neintrand in cercetarea fondului a pronuntat o hotarare casabila.
Pe parcursul celui de-al treilea ciclu procesual, partile au depus la dosarul cauzei inscrisuri, respectiv anexa 3 la decizia din 3.02.2006 a Consiliului de Administratie, anexa 2 la proiectul de concediere colectiva nr.5211 din 26.02.2007, lista vizand componenta departamentului operational din cadrul societatii pe functii si personal precum si deciziei emise de Consiliul de Administratie dupa data concedierii contestatorului.
Examinand actele si lucrarile dosarului instanta de fond a constatat ca in baza contractului individual de munca nr.10 din 15.03.2002 contestatorul a fost angajatul intimatei, iar de la data de 1.02.2006 a detinut functia de sef departament operational - Regiunea Teleorman pana la data de 18.05.2007 cand prin decizia nr.15 din 30.03.2007 raporturile de munca au incetat in baza art.65 al.1 Codul Muncii.
La baza emiterii acestei decizii au stat urmatoarele acte: decizia Consiliului de Administratie nr.2 din 22.02.2007, prevederile proiectului de concediere colectiva nr. 3932 din 6.02.2007, adresa nr. 5007/22.02.2007, precum si procesele verbale nr.5008 din 22.02.2007 si 6322 din 5 martie 2007.
Analizand decizia contestata si actele care au stat la baza emiterii acesteia, prima instanta a constatat, ca in cazul contestatorului a operat o concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului - colectiva in conditiile art.65 al.1 Codul Muncii raportat la art.68 Codul Muncii.
Din motivarea deciziei contestate rezulta ca masura a fost determinata de necesitatea restructurarii si reorganizarii activitatii ca urmare a dificultatilor financiare inregistrate concretizate in masuri de retehnologizare a fluxului de predare primire a produselor agricole si de centralizare a proceselor in cadrul tuturor departamentelor.
In aceasta decizie intimata a informat contestatorul ca nu dispune de locuri de munca vacante, compatibile cu pregatirea sa profesionala si ca singurele locuri de munca vacante sunt cele mentionate in chiar cuprinsul acesteia.
Din organigramele depuse la dosar a rezultat ca, urmare reorganizarii activitatii, la nivel de societate a operat desfiintarea a 326 posturi si infiintarea altor 83 posturi.
Modalitatea de reducere a personalului din aceste posturi a fost stabilita prin Proiectul de concediere colectiva, inregistrat la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Teleorman sub nr.1564/26.02.2007 potrivit caruia, printre alte criterii de stabilire a ordinii de prioritate in vederea concedierii, s-a prevazut ca prim criteriu - competenta profesionala.
Prin acelasi proiect s-a prevazut ca, in vederea limitarii numarului de concedieri, posturile nou create sa fie oferite angajatilor ce ar putea fi afectati de desfiintarea posturilor.
In fine, in acelasi proiect - punctul 3.2 - care se refera la schimbarile ce se vor opera in cadrul departamentului operational - departament in cadrul caruia isi desfasura activitatea contestatorul - s-a prevazut ca la nivelul acestui departament, la nivel de unitate se vor desfiinta 12 posturi si se vor infiinta 7 posturi, individualizandu-se pe regiuni numarul si categoriile de posturi infiintate/desfiintate.
A statuat Tribunalul Teleorman ca in ceea ce priveste postul de sef departament operatiuni - Regiunea Teleorman detinut de contestator anterior emiterii deciziei nr.15/30.03.2007 , s-a constatat ca acesta nu a fost desfiintat, in proiectul de concediere la pct.3.2 prevazandu-se doar desfiintarea a doua posturi de sef departament regional - fara insa a fi indicate regiunile in care se vor desfiinta.
Acest aspect, coroborat cu faptul ca in lista privind componenta departamentului operational din unitate, ulterioara concedierii, pe functii si persoane, apar mentionate 3 posturi de sef departament operatiuni, nu a putut sustine decat concluzia ca in realitate a fost desfiintat doar un astfel de post si nu doua posturi cum s-a prevazut in proiect.
Pe de alta parte, s-a constatat ca in structura organizatorica a societatii valabila pana la 1 martie 2007 la Departamentul Operatiuni nu apare mentionata "Regiunea Sud" - ce s-ar fi infiintat in baza deciziei nr.1/20.12.2006 a Consiliului de Administratie prin desfiintarea regiunilor Giurgiu, Teleorman si Dolj, ci "Regiunea Teleorman" prevazandu-se expres ca functia de sef departament operatiuni este detinuta de contestator.
De asemenea, din analiza inscrisurilor depuse de intimata a rezultat ca in cadrul acesteia au fost infiintate posturi noi compatibile cu pregatirea si competenta profesionala a contestatorului, respectiv posturi de adjunct sef departament operatiuni si un post sef departament Protectia Muncii precum si faptul ca fiind o concediere colectiva, intimata nu a respectat dispozitiile art.72 Codul Muncii, care, de altfel, apar mentionate si in continutul deciziei de concediere si nu a facut publica existenta tuturor posturilor.
In raport de cele retinute, decizia de concediere nr.15/30.03.2007 a fost apreciata de tribunal a fi nelegala.
Astfel, concedierea colectiva se examineaza din perspectiva a doua aspecte : sa aiba loc o desfiintare efectiva a locului de munca si sa existe o cauza reala si serioasa a desfiintarii locului de munca si in consecinta si a concedierii salariatului incadrat la locul de munca respectiv.
In cauza, desfiintarea postului detinut de contestator nu a fost apreciata ca fiind efectiva si serioasa atata timp cat, astfel cum s-a aratat, in fapt a fost desfiintat un singur post de sef departament operatiuni din cele 4 respectiv cel al contestatorului, si cat timp, potrivit chiar recunoasterii intimatei, acesta a continuat sa-si desfasoare activitatea la acelasi loc de munca pana la data de 25.02.2009, evident cu plata drepturilor salariale.
Ori, daca fiind vorba despre dificultati economice, de transformari tehnologice care au impus renuntarea la serviciile unor salariati prin desfiintarea locurilor de munca, cauza serioasa ar fi facut imposibila continuarea activitatii de catre contestator la acelasi loc de munca fara inregistrarea altor pagube pentru angajator.
Aceste aspecte unite cu cele anterior expuse au dus la concluzia ca desfiintarea postului de sef departament operational detinut de contestator, nu a fost efectiva cu atat mai mult cu cat intimata nu a depus la dosar toate actele solicitate de instanta prin incheierile din 16 aprilie 2008 si 14 mai 2008, desi sarcina probei ii revenea conform art.287 Codul Muncii si cu cat organigramele si tabelele nominale din care rezulta componenta departamentului operational nu poarta numar de inregistrare si nu prevad actul decizional care a stat la baza emiterii acestora.
De asemenea, s-a constatat ca intimata n-a produs nici un fel de dovada din care sa rezulte c-ar fi facut publica existenta tuturor posturilor ori ca, in ceea ce-l priveste pe contestator, ar fi procedat la realizarea unei comunicari scrise pentru ca acesta sa-si exprime consimtamantul cu privire la posturile nou infiintate, compatibile cu pregatirea sa profesionala, intrucat dovezile prezentate nu pot avea aceasta valenta juridica in conditiile in care contestatorul nu a fost nominalizat ca utilizator in lista mesajelor electronice.
Ca atare, in absenta unei comunicari scrise si dat fiind faptul ca posturile nou infiintate, compatibile cu pregatirea profesionala a contestatorului nu au fost mentionate in decizia de concediere acestuia i-a fost ingradita posibilitatea de a-si putea exprima, in baza art.72 Codul Muncii, consimtamantul pentru ocuparea unuia dintre posturi.
Referitor la faptul ca atat prin Proiectul de concediere, cat si prin decizia contestata s-a stabilit ca si criteriu de concediere, competenta profesionala, evaluarea urmand a fi realizata pentru fiecare angajat in parte de catre seful direct, cu posibilitatea contestarii este de observat ca intimata nu a dovedit ca s-ar fi procedat la o astfel de evaluare profesionala, la dosar aflandu-se doar fisa de evaluare a contestatorului nesemnata, nedatata, ceea ce nu-i confera forta probanta.
Ori, in absenta unor asemenea dovezi, nu s-a putut sustine ca masura desfacerii contractului de munca al contestatorului s-a dispus pentru ca nu a indeplinit criteriile profesionale in raport cu ceilalti salariati care au ocupat functia de sef departament operatiuni si care au fost mentinuti pe post.
Drept urmare este evident ca, in conditiile in care concedierea a vizat un loc de munca de natura celui ocupat de contestator si nu chiar locul de munca al acestuia, intimata a procedat la selectia salariatilor, chiar in absenta evaluarilor profesionale, incalcand in acest fel, prevederile proiectului de concediere precum si disp. art. 72 Codul Muncii.
In consecinta, concedierea astfel dispusa fata de contestator a fost apreciata ca nelegala asa incat, a fost anulata decizia nr.15/30.03.2007 emisa de intimata iar in raport de dispozitiile art. 78 din Codul Muncii s-a dispus reintegrarea contestatorului in functia si pe postul detinut anterior concedierii, si a fost obligata intimata la plata catre contestator a unei despagubiri egala cu salariile indexate, majorate si actualizate si de celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data de 25.02.2009 pana la data reintegrarii efective.
Totodata, a fost obligata parata la rectificarea si efectuarea cuvenitelor mentiuni in carnetul de munca, iar capetele de cerere privind acordarea dobanzii legale si obligarea intimatei la plata tuturor contributiilor datorate bugetului asigurarilor sociale au fost respinse ca nefondate.
La respingerea capatului de cerere privind obligarea intimatei la plata contributiilor datorate bugetului asigurarilor sociale s-a avut in vedere ca potrivit art.40 lit.f din Codul Muncii si legislatiei fiscale, angajatorul are obligatia de a retine si a achita toate impozitele si contributiile datorate de salariati pentru venitul din salarii.
Ca atare, contestatorul este indreptatit sa primeasca despagubirea numai in cuantum net, prin reducerea impozitelor si contributiilor datorate conform legii astfel cum le-ar fi incasat daca intimata n-ar fi dispus concedierea sa, iar in caz contrar acesta ar primi o suma nedatorata.
Capatul de cerere privind obligarea intimatei la plata dobanzii legale s-a apreciat a fi nefondat deoarece prin obligarea intimatei la plata catre contestator, a dobanzii aferente, in conditiile in care aceasta a fost obligata la plata actualizata a despagubirilor, s-ar fi incalcat principiul echitatii, contestatorul beneficiind de o dubla reparare a prejudiciului, deci de o imbogatire fara justa cauza.
In temeiul dispozitiilor art.274 Cod pr.civila, intimata a fost obligata la 1500 lei cheltuieli de judecata catre reclamant, reprezentand contravaloare onorariu avocat , la baza obligatiei stand culpa procesuala.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen legal parata, criticand-o pentru nelegalitate. Invocand temeiul de modificare prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila, recurenta sustine in esenta pronuntarea sentintei atacate cu gresita aplicare a legii si a probelor castigate cauzei. Se arata in dezvoltarea recursului formulat ca nelegal prima instanta ar fi retinut ca motive ale netemeiniciei deciziei de concediere patru argumente, analizate de altfel distinct in cadrul caii de atac promovate.
Astfel, se sustine ca dintre cele patru posturi de sef Departamentul regional pe care societatea le avea in organigrama anterior restructurarii, ar fi fost efectiv desfiintat numai unul, cel al contestatorului.
Intr-adevar, pretinde recurenta in proiectul de concediere colectiva se prevede desfiintarea a doua posturi de sef departament regional din cele 4 existente si nu se arata numele celor care le ocupa. Lipsa numelui nu poate fi retinuta ca o culpa in sarcina recurentei, deoarece in proiectele de concediere colectiva se desfiinteaza posturi, indiferent de cine le ocupa, iar in al doilea rand atunci cand se desfiinteaza doua sau mai multe posturi de acelasi fel exista criterii legale de stabilire a ordinii persoanelor restructurate ce se examineaza ulterior aprobarii proiectului de restructurare.
Prin urmare, pana la aprobarea sa, proiectul nu are putere juridica si ar fi ilegal sa se mentioneze numele persoanei restructurate. In consecinta raportat la cele mentionate, nu sunt reale sustinerile primei instante, conform carora ar fi fost desfiintat un singur post cel al contestatorului. S-a desfiintat, de asemenea si postul domnului P.M.C. ce are calitatea de personal specializat in probleme de mentenanta si efectueaza astfel de servicii in interesul recurentei, initial in Italia si in prezent in Maroc. In consecinta, modificarea postului sau din sef departament operational in sef departament i-a fost operata atat in cartea de munca, cat si in contractul de munca, si a fost justificata de simplul fapt ca la momentul restructurarii nu a mai avut nici un fel de atributii in departamentul operational, ocupandu-se de mentenanta pentru alte societatii comerciale, in interesul si sub directa coordonare a managerului acestora.
Organigrama societatii la momentul restructurarii nu contine nici acest post, considerandu-se ca, de vreme ce nu mai presteaza activitate in interesul departamentului operational, postul sau nu este necesar departamentului precizat, nu mai tine de acest departament in mod practic.
Prin urmare, nu sunt reale cele retinute de instanta de fond ca exista trei posturi sef departament operational, de la data restructurarii si pana in prezent au existat doar doua posturi, cele doua persoane care le ocupa avand responsabilitati legate de operatiunile de silozuri ale societatii in Romania.
Cu privire la sustinerea ca intr-o decizie a Consiliului de Administratie denumirea regiunii este Sud, in timp ce in cea de-a doua este Teleorman, aceasta imprejurare este reala, insa lipsita de orice valoare argumentativa in ce priveste temeinicia sau netemeinicia concedierii contestatorului.
Astfel, recunoaste recurenta ca printr-o decizie anterioara celei de restructurare s-a dispus infiintarea regiunii Sud, Departamentul Resurse Umane fiind imputernicit sa aduca la indeplinire aceasta decizie. Aceasta nu s-a realizat fapt imputabil departamentului resurse umane, insa nu impieteaza asupra unei realitati faptice de necontestat (din cele trei judetene) incluzand si Teleormanul, unde contestatorul ocupa postul de sef departament operational, a fost infiintata o singura regiune noua, care, indiferent cum este denumita, are de la restructurare un singur sef. De altfel, contestatorul nu a infirmat faptul ca s-ar infiinta o noua regiune operationala mai larga.
Ori, aceasta inseamna ca desfiintarea postului contestatorului este reala si este justificata de unificarea activitatii operationale intr-o singura regiune, indiferent care este numele acesteia.
Nelegala se sustine ar fi si aprecierea primei instante, ca posturile nou infiintate de sef departament protectia muncii si adjunct sef operatiuni nu au fost comunicate contestatorului, desi erau compatibile cu pregatirea sa profesionala.
Nu trebuie neglijat sub acest aspect, ca potrivit dispozitiilor Legii nr.319/2006 orice persoana cu raspundere in materie de protectia muncii, cu atat mai mult seful Departamentului de protectia muncii, in mod obligatoriu trebuie sa urmeze un curs organizat de ITM pe baza caruia dobandeste dreptul de a avea atributii in domeniul protectiei muncii.
Contestatorul nici la momentul restructurarii, nici ulterior acesteia nu avea pregatirea necesara speciala postului in discutie. De altfel, nici o alta persoana din cadrul societatii recurente nu era aplicat pentru postul sus-mentionat, neavand cursul de specialitate necesar, astfel ca postul a ramas neocupat, iar ulterior s-a apelat la serviciile unei firme cu personal specializat.
Cu privire la postul de adjunct sef operatiuni a existat o singura cerere de ocupare a acestui post, cerere ce nu a fost formulata din partea contestatorului.
Acestuia i s-a adus la cunostinta despre existenta postului, dar nu a acceptat, pe de o parte pe considerentul ca desfiintarea postului de sef departament pe care o detinea a apreciat-o ca nu este legala, iar pe de alta parte nu dorea sa ocupe o functie inferioara celei avute anterior (pozitia de asistent sau de adjunct) fiind o treapta sub postul sau, considerand ca ocuparea sa il regradeaza. Un alt motiv al refuzului era salariul, evident diminuat fata de cel al postului de sef departament operational.
Astfel nu numai ca nu a optat pentru acest post, dar in plus in perioada de framantari, discutii intre personal si conducerea societatii in perioada 19 martie - 26 martie si-a luat concediu de odihna, motivand ca nu-l intereseaza modul in care are loc reorganizarea.
Astfel, fiind s-a validat singura cerere depusa cea a domnului O.M.
Cu privire la sustinerea Tribunalului Teleorman, in sensul ca locul de munca al contestatorului nu ar fi fost desfiintat, intrucat a continuat sa-si desfasoare activitatea la locul sau de munca, incasand drepturi salariale, aceasta sustinere nu poate fi primita, contravenind probatoriilor incuviintate si administrate in cauza.
Plata drepturilor salariale ale contestatorului s-a realizat ca efect al pronuntarii sentintei atacate dispozitii executorii si pentru a se conforma dispozitiilor art.289, 277, 278 Codul muncii, in sensul evitarii savarsirii infractiunilor incriminate de art.277, 278 Codul muncii.
Nu trebuie neglijat ca intre parti a mai existat o alta cauza avand ca obiect acordarea de daune morale in care contestatorul invoca faptul ca nu i se permite accesul in propriul sau birou, nu detine masina de serviciu, nu realizeaza deplasari, nu coordoneaza nicio echipa, nu i se solicita raportari, marturisire peste care evident prima instanta nu putea trece.
Pe de alta parte, la dosar exista o adresa din data de 03.02.2009 a membrilor de sindicat ce face dovada ca intimatul-contestator se prezinta la serviciu doar 2-3 ore pe zi si nu primeste nicio sarcina, document relevant in cauza si necontestat de intimat.
Nu s-au solicitat probe noi in calea de atac a recursului.
Examinand sentinta civila atacata, sub aspectul criticilor aduse, a actelor si lucrarilor dosarului, normelor de drept material incidente in cauza, Curtea apreciaza fondat recursul pentru considerentele ce se vor infatisa in cuprinsul prezentei motivari a deciziei.
Art.65 din Codul muncii care a reprezentat temeiul de drept a incetarii raporturilor de serviciu ale partilor, defineste notiunea concedierii pentru motive care nu tin de persoana salariatului si conditioneaza legalitatea si temeinicia acestei forme de incetare a raporturilor de munca de caracterul real, efectiv si serios al desfiintarii locului de munca respectiv. Acestei caracterizari a desfiintarii locului de munca ocupat de salariat i se circumscrie cerinta ca locul de munca sa fie suprimat din structura angajatorului, iar nu pastrat in organigrama acesteia sub o alta denumire, sa fie impusa de dificultati reale de mentinere a postului din punct de vedere economic, ori de atingerea scopului pentru care functia respectiva s-a infiintat si sa fie imposibila mentinerea postului fara pagube pentru angajator.
Concret, in subpunctul 3.2. din Proiectul de concediere colectiva se prevede ca vor fi desfiintate 2 posturi de sef departament operatiuni regionale fara a fi indicate regiunile in care vor fi desfiintate aceste posturi, asa cum se prevede de altfel in subpunctul 3.1. din acelasi proiect de concediere privind structura departamentului comercial.
Curtea apreciaza insa ca, in acest proiect de concediere nu trebuiau indicate decat regiunile prevazute in organigrama existenta, inainte de concedierea colectiva si nu neaparat numele persoanelor a caror posturi se desfiinteaza. Avand in vedere, ca in structura organizatorica a Departamentului operatiuni (fila 11 dosar fond) sunt mentionate 5 regiuni, din care 4 au in structura organizatorica postul de sef Departament operatiuni, printre acestea aflandu-se si regiunea Teleorman, este evident numai in acest mod (a indicarii regiunilor din organigrama existenta anterior concedierii) se putea dovedi ca postul detinut de contestator a fost efectiv desfiintat si ca a fost indeplinita prima conditie impusa de art.65 alin.2 Codul muncii.
Faptul ca postul detinut de contestator nu a fost desfiintat efectiv rezulta si din imprejurarea ca desi sarcina probei ii revenea potrivit art.287 Codul muncii, recurenta nu s-a conformat obligatiei de a depune la dosarul cauzei organigramele si statele de functii - anterioare si cele ulterioare concedierii. De altfel, organigrama si tabelul nominal (atasate la filele 60-65 dosar fond) ce atesta componenta Departamentului operational nu au numar de inregistrare, nu precizeaza actul decizional ce a stat la baza emiterii acestora, cum legal sustine prima instanta, sens in care evident ca puteau fi produse pro cauza, nedemonstrand ca a avut o suprimare efectiva a postului intimatului contestator din structura organizatorica a recurentei.
Corect s-a apreciat ca intimata nu a fost in masura sa probeze, desi sarcina probei ii revenea, in baza acelorasi dispozitii - art.287 Codul muncii ca ar fi realizat comunicarea posturilor nou infiintate compatibile cu pregatirea profesionala a contestatorului, contrar pct.5 din proiectul de concediere (atasat la fila 13 dosar fond). Imprejurarea ca pentru unul dintre posturi: cel de Sef Sectie Departament Protectia Muncii nu ar avea pregatirea necesara, iar pentru celalalt nu si-ar fi exprimat optiunea de ocupare, cel de Sef Adjunct Operatiuni, nu este de natura a complini cerinta legii, respectiv aceea de a comunica intimatului a carui post a fost desfiintat, posturile nou infiintate compatibile cu pregatirea sa profesionala. In cauza, recurenta nu a fost in masura sa dovedeasca in vreun mod primirea efectiva a instiintarii asupra celor doua posturi de catre salariat compatibile cu pregatirea profesionala. In lipsa dovezii unei atare comunicari catre salariat nu se poate sustine respectarea obligatiilor prevazute de lege si temeinicia masurii concedierii dispuse in ceea ce-l priveste pe contestator.
Totodata, din cuprinsul actelor pe care s-a intemeiat masura concedierii nu rezulta care dintre motivele obiective, fara legatura cu persoana salariatului la care face referire art.65 alin.2 Codul muncii au avut ca efect concedierea contestatorului, respectiv nu rezulta ca, in realitate, desfiintarea locului de munca ocupat de salariat a fost cauzata de un motiv obiectiv, fara legatura cu persoana acestuia, nu rezulta ca desfiintarea postului si concedierea salariatului se impuneau cu necesitate pentru anumite ratiuni legate de eficientizarea activitatii, cum a incercat sa sugereze ulterior intimata sau alte asemenea ratiuni si motive temeinice vizand activitatea societatii, neavand la baza studii temeinice privind activitatea intimatei, analizarea unor date sau indicatori, supunerea acestor motive spre analiza, dezvoltare si aprobare unor organe competente, din care sa reiasa caracterul necesar al desfiintarii postului.
Nu poate fi primita nici critica recurentei in sensul ca restructurarea postului contestatorului este consecinta reorganizarii activitatii Departamentului Operatiuni, in sensul ca s-ar fi desfiintat regiunile Giurgiu, Teleorman, Dolj si s-a infiintat o singura regiune cu denumirea "Regiunea Sud", intrucat acest aspect este infirmat de continutul in date al inscrisurilor depuse de insasi recurenta, respectiv cele vizand structura organizatorica a societatii valabila pana la data de 1 martie 2007 cand s-a realizat concedierea colectiva (atasata la filele 113-117, 115 dosar fond). Ori, in aceste inscrisuri este mentionata expres Regiunea Teleorman - Sef Serviciu Operatiuni M.C.
Aspectul existentei unui alt litigiu privind acordarea daunelor morale de contestatorul din prezenta cauza excede cadrului procesual dedus judecatii, sens in care apararile invocate pe aspectul in discutie nu vor fi primite de instanta de recurs.
Nici nemultumirile membrilor de sindicat ce sustin prin adresa din data de 3 februarie 2009 ca intimatul contestator s-ar prezentat 2-3 ore la serviciu si nu primeste nici o sarcina de serviciu nu au relevanta in cauza, intrucat recurentul angajator are la indemana mijloace procedurale adecvate in cazul in care astfel de sustineri s-ar confirma.
Nu trebuie neglijat ca intr-adevar continuarea activitatii de catre contestator si plata drepturilor salariale aferente nu este de natura a sustine mentinerea postului contestatorului, in conditiile in care s-a pronuntat o sentinta a primei instante de admitere a contestatiei sale, executorie conform art.289, 277, 278 Codul muncii. Numai ca acest aspect nu este de natura a modifica sentinta primei instante, sentinta legala pentru considerentele expuse, respectiv acelea ca desfiintarea locului de munca al contestatorului nu a fost efectiva intrucat nu s-a realizat dovada ca postul sau nu s-ar mai regasi in organigrama ori statul de functii ulterioare reorganizarii raportat la aceleasi documente anterioare reorganizarii, neexistand la dosarul cauzei astfel de dovezi, desi sarcina probei revenea recurentei conform art.287 Codul muncii.
Nu s-a probat, de asemenea, cum legal a retinut prima instanta, ca potrivit art.72 Codul muncii angajatorul ar fi respectat ordinea de prioritate pentru ocuparea functiilor de Sef Departament Operatiuni, in conditiile in care a apreciat ca se impune unificarea activitatilor departamentelor operationale intr-o singura regiune cea de sud si ca s-ar fi realizat selectia pe criterii de competenta profesionala.
O astfel de evaluare nu a operat in cauza, sens in care concedierea contestatorului s-a realizat in baza unor criterii aleatorii, pur subiective, desi ceea ce trebuia sa guverneze raporturile de munca este competenta profesionala, care intotdeauna trebuie evaluata pe criterii obiective.
Fata de aspectele de fapt si de drept mai sus redate, Curtea in baza art.312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 Cod procedura civila, va respinge ca nefondat recursul, mentinand sentinta ca legala si temeinica, fiind pronuntata cu interpretarea corecta a normelor de drept substantial incidente in cauza, cat si a probatoriilor incuviintate si administrate de prima instanta.
Fiind in culpa procesuala, in baza art.274 Cod pr.civila, recurenta va fi obligata la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocat.