Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Ordonanta presedintiala de evacuare din spatiu comercial. Conditiile vremelniciei si neprejudecarii fondului, privite ca trasaturi ale ordonantei presedintiale, iar nu veritabile conditii ce se impune a fi indeplinite. Sentinta comerciala nr. 1260/com din data de 22.07.2009
pronunțată de Tribunalul Iasi

Prin sentinta comerciala nr. 1260/com/22.07.2009 pronuntata de Tribunalul Iasi. Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ a fost admisa cererea de ordonanta presedintiala formulata de reclamanta SCM A Iasi in contradictoriu cu parata SC P SRL, prin care reclamanta solicitase evacuarea paratei din spatiul comercial situat in Iasi, sos. N. nr. 147, in suprafata de 129,50 mp, proprietatea sa.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca intre parti s-a incheiat la data de 17.09.2008 contractul de inchiriere nr. 106 cu privire la acest spatiu comercial, iar la 13.04.2009 a notificat reclamanta pe parata cu privire la neindeplinirea obligatiei contractuale de a plati chiria si penalitatile in cuantum de 21371,31 lei si, totodata, in masura in care refuza executarea intocmai a obligatiilor de plata, sa participe la conciliere directa la data de 11.06.2009. La data de 15.06.2009 reclamanta a notificat parata cu privire la rezilierea in baza pactului comisoriu de gradul IV a contractului, urmare a incalcarii in mod continuu a obligatiilor contractuale si a ignorarii somatiilor trimise in aces sens. Reclamanta a mentionat ca parata continua sa foloseasca fara temei legal spatiul comercial si dup incetarea de drept a contractului si ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate ale ordonantei presedintiale, respectiv urgenta, pentru a combate majorarea debitelor si prejudicierea grava a patrimoniului sau si pentru caracterul abuziv al folosintei spatiului ; vremelnicia, atata timp cat legitimitatea dreptului este in favoarea celui ce cere evacuarea ; neprejudecare afondului, intrucat fondul drepturilor dintre parti este stabilit prin eficienta data pactului comisoriu de gradul IV. In drept, au fost invocate dispozitiile art. 581 si urm C. proc. civ.
Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul Iasi a retinut ca potrivit art.581 alin.1 Cod procedura civila: "Instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari". Asadar, pentru admiterea cererilor de ordonanta presedintiala, legea impune analizarea de catre instanta de judecata a indeplinirii celor trei conditii prevazute de textul de lege mentionat, respectiv: urgenta, vremelnicia si neprejudecarea fondului.
Procedand la analizarea celor trei conditii cumulative de admisibilitate ale ordonantei presedintiale, instanta a apreciat ca acestea sunt intrunite, pentru considerentele ce vor fi expuse in cele ce urmeaza.
Astfel, urgenta a fost pe deplin probata de catre reclamanta SCM A, in conditiile in care este vorba de un spatiu comercial ce a facut obiectul contractului de inchiriere nr. 106/17.09.2008, iar reclamanta, in conditiile neeliberarii lui, nu il poate inchiria catre alti comercianti. Prejudiciul produs reclamantei prin lipsa de folosinta a acestui spatiu incepand cu data de 15.06.2009 - data rezilierii in baza pactului comisoriu de gradul IV - este unul actual, care nu ar putea fi reparat ulterior.
Cu referire la conditiile vremelniciei si neprejudecarii fondului, instanta apreciaza, in primul rand, ca aceste sunt, in fapt, trasaturi ale ordonantei presedintiale, iar nu veritabile conditii ce se impune a fi indeplinite.
Daca totusi sunt interpretate, pe baza textului art. 581 C. proc. Civ., ca fiind conditii, instanta constata ca si acestea sunt intrunite. Conditia neprejudecarii fondului este indeplinita, nepunandu-se o astfel de problema, atata timp cat contractul de locatiune dintre parti a incetat prin reziliere conventionala (pact comisoriu de grad IV), parata nepretinzand ca mai are dreptul de folosinta asupra acestui spatiu comercial, proprietatea reclamantei.
Caracterul vremelnic al masurii ce se cere a fi dispusa pe cale de ordonanta presedintiala nu depinde, cum s-a pronuntat si practica judiciara in materie de locatiune spatii comerciale, de existenta unui litigiu asupra fondului pricinii, mai ales in situatia in care la momentul judecarii cauzei, nu exista o locatiune in fiinta. Argumentele retinute in privinta neprejudecarii fondului sunt valabile si pentru conditia vremelniciei, din perspectiva lamuririi anterior promovarii acestei cereri a fondului relatiilor contractuale dintre parti, dar si din perspectiva legitimitatii dreptului, care este in favoarea reclamantei SCM A. Totodata, retine instanta, masura pronuntata intr-o ordonanta presedintiala are caracter vremelnic si prin aceea ca hotararea data de instanta nu are niciodata autoritate de lucru judecat in privinta acelorasi aspecte care s-ar invoca pe calea unei actiuni de drept comun. Daca s-ar promova o astfel de actiune, la data pronuntarii hotararii de catre instanta investita, hotararea din prezenta ordonanta presedintiala de evacuare si-ar inceta efectele, masura dispusa prin aceasta hotarare dobandind caracter vremelnic.

Sursa: Portal.just.ro