Pe rol fiind judecarea procesului penal privind pe inculpatul H.M., trimis in judecata prin rechizitoriul nr. _.. din 26.04.2012 al Parchetului de pe langa Tribunalul Gorj pentru savarsirea infractiunilor de omor calificat si talharie prev.de art.174-175 lit.h si i C.pen., art.211 alin.2 lit.b si c C.pen., cu aplic.art.33-34 C.pen si art.37 lit.a si b C.pen.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns inculpatul H.M. asistat de avocat din oficiu P.L. , lipsa fiind partea civila I.M.C..
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza instantei ca Primaria Logresti a depus adresa nr_.., prin intermediul serviciului registratura-arhiva, dupa care aparatorul din oficiu al inculpatului a motivat instantei ca acesta solicita sa beneficieze de dispozitiile art.3201 C.p.p. privind judecata in cazul recunoasterii vinovatiei.
Instanta avand in vedere cererea formulata a acordat cuvantul asupra acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public a mentionat ca cererea formulata de inculpat, prin aparatorul din oficiu este admisibila, motivand ca sunt indeplinite conditiile privind judecarea conform dispozitiilor art. 3201 C.p.p., infractiunile pentru care este acuzat nu prevad pedeapsa detentiunii pe viata, iar acesta recunoaste savarsirea faptelor retinute in sarcina sa si nu solicita administrarea altor probe.
Fiind indeplinite in totalitate dispozitiile art. 3201 C.p.p., instanta a admis cererea formulata de inculpat prin aparatorul din oficiu si a procedat la ascultarea acestuia, declaratie care a fost atasata la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri s-a acordat cuvantul pe fond:
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat condamnarea inculpatului pentru savarsirea infractiunilor de omor calificat si talharie , fapte prev. si ped.de art.174-175 lit.h si i C.pen. si art.211 alin.2 lit.b si c C.pen., cu aplic.art.33-34 C.pen si art.37 lit.a si b C.pen., aratand ca acesta recunoaste si regreta faptele savarsite, urmand sa beneficieze de dispozitiile art.3201 C.p.p. in conditiile art. 3201 alin.1 si 7 C.p.p., iar la individualizarea pedepsei urmeaza sa se aiba in vedere imprejurarile in care au fost comise faptele, gradul de pericol social al acestora, imprejurarea ca inculpatul este recidivist postcondamnatoriu si postexecutoriu, anterior fiind condamnat pentru numeroase fapte de furt, viol si talharie, in acest sens pedepsele ce urmeaza sa-i fie aplicate sa fie orientate spre maximul prevazut de lege in conditiile date.
Sub aspectul laturii civile, reprezentantul Ministerului Public a solicitat obligarea inculpatului la suma de 10.000 lei reprezentand cuantumul cheltuielilor efectuate de mostenitorii victimei Iordache Mihai.
A solicitat, de asemenea, sa fie obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.
Avocat din oficiu P.L. pentru inculpatul H.M. a aratat ca inculpatul a recunoscut si regretat fapta comisa inca din cursul urmaririi penale; solicitand ca acesta sa fie condamnat in conditiile art. 3201 al.1 si 7 C.p.p. la o pedeapsa orientata spre minim, cu aplicarea dispozitiilor art.73 lit.b si art.74 lit.a, c, 76 C.p. aratand ca acesta a actionat asupra victimei dupa ce a fost lovit cu o piatra in zona capului, apoi cu pumnul, fiind sub stapanirea unei puternice tulburari produsa prin violenta, nerealizand pe moment consecintele grave ale actiunii sale.
Sub aspectul retinerii circumstantelor prev.de art.74 lit.a si c C.p., aparatorul din oficiu al inculpatului a mentionat ca acesta a avut o atitudine sincera dupa savarsirea faptelor, recunoscand in totalitate imprejurarile in care le-a comis, ca a prezentat pe larg mobilul ce l-a determinat sa actioneze in acest sens.
Inculpatul H.M., avand ultimul cuvant, a aratat ca recunoaste si regreta fapta comisa si isi insuseste concluziile aparatorului din oficiu.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de fata:
Prin rechizitoriul nr. _.. din _.. al Parchetului de pe langa Tribunalul Gorj s-a dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a inculpatului H.M., pentru savarsirea infractiunilor de omor calificat si talharie prev.de art.174-175 lit.h si i C.pen., art.211 alin.2 lit.b si c C.pen., cu aplic.art.33-34 C.pen si art.37 lit.a si b C.pen.
S-a retinut, in esenta, ca stare de fapt ca in seara zilei de 10.09.2011, organele de urmarire penala au fost sesizate prin Serviciul National Unic de Urgenta 112 de catre martorul T.V., cu privire la faptul ca a descoperit pa malul stang al raului Jiu, in zona supermarketului INTER-EX din mun. Tg-Jiu, cadavrul unei persoane de sex masculin, care prezinta multiple leziuni traumatice in zona capului.
Din actele de urmarire penala efectuate in cauza, s-a retinut urmatoarea stare de fapt:
Inculpatul H.M. este recidivist, fiind condamnat de mai multe ori pentru infractiuni de furt, viol si talharie, la 06.01.2009 fiind liberat conditionat din penitenciar, cu un rest de 1.035 zile.
Dupa liberare, neavand unde sa locuiasca, a ramas in mun. Tg-Jiu, unde s-a imprietenit cu mai multe persoane, care de asemenea nu aveau locuinta, consumau impreuna bauturi alcoolice, prestau diferite munci ocazionale la comerciantii din cele doua piete agro-alimentare ale municipiului si dormeau prin cladiri parasite sau pe malul raului Jiu.
Printre aceste persoane se afla si victima I.M., originar din comuna Logresti, jud. Gorj, fost mecanic de locomotiva, insa datorita consumului de alcool isi parasise familia si locul de munca.
In ziua de 08.09.2011, fiind sarbatoarea Sfintei Marii, inculpatul si victima au consumat bauturi alcoolice, iar seara s-au deplasat pe malul Jiului in zona Pietei Centrale si in apropierea sectorului unde se comercializeaza pasari, au servit masa si au consumat tuica.
S-au deplasat ulterior in zona cu vegetatie situata intre supermarketul INTER-EX si piata, unde aveau amenajat loc de dormit, cu intentia de a consuma un bidon de bere 2 l, pe care o aveau asupra lor.
Intre inculpatul H.M. si victima I.M. s-a declansat un conflict, pe motiv ca victima a amenintat pe inculpat ca il va denunta organelor de urmarire penala pentru mai multe infractiuni de furt pe care le-a comis anterior pe raza municipiului Tg.-Jiu, infractiuni care erau in atentia politiei, cercetarile fiind efectuate cu autori necunoscuti in cauza, la unele din acestea participand chiar victima.
Discutiile au degenerat, imprejurare in care inculpatul a prins victima cu mana stanga de gat, l-a trantit la pamant cu fata in sus, l-a tinut imobilizat, comprimandu-i regiunea cervicala cu mana stanga, toracele cu genunchii iar cu mana dreapta a luat o piatra cu care i-a aplicat lovituri repetate in cap.
Cand victima a ajuns in stare de inconstienta, inculpatul i-a scos pantofii din picioare pentru a verifica daca are bani ascunsi in sosete, dupa care i-a desfacut cureaua si slitul de la pantaloni, considerand ca are bani ascunsi in chilot.
A introdus mana in buzunarul tricoului si a luat buletinul de identitate si livretul militar ale victimei, considerand ca sunt bani in copertile acestora.
Avand asupra sa actele de identitate ale victimei pe care le-a aruncat pe malul raului Jiu la o distanta oarecare de locul faptei, inculpatul a parasit zona, deplasandu-se pe raza municipiului in ideea de a nu fi descoperit de organele de politie.
Dupa ce un grup de persoane care mergeau la pescuit au descoperit cadavrul victimei si au anuntat organele de politie, s-a procedat la audierea mai multor persoane din grupul celor fara locuinta, printre care si inculpatul, acesta negand implicarea in savarsirea faptelor respective.
In zilele urmatoare, devenind principalul suspect al infractiunii de omor asupra victimei I.M., inculpatul a parasit municipiul Tg.-Jiu, deplasandu-se pe jos in municipiul Craiova, unde a fost depistat in ziua de 26.09.2011 in zona cartierului Brazda lui Novac.
Inculpatul a recunoscut ulterior faptele savarsite, iar cu ocazia reconstituirii a aratat organelor de urmarire penala traseul pe care l-a parcurs impreuna cu victima, locul unde au servit masa, locul unde a ucis-o, pozitia in care a lasat-o, locul unde a aruncat piatra folosita la lovirea victimei, traseul parcurs dupa comiterea faptelor, locul unde a aruncat actele de identitate, aspecte care s-au coroborat perfect cu cele constatate cu ocazia cercetarii la fata locului.
Inculpatul a fost retinut pentru 24 ore de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Tg-Jiu, in dosarul nr. _.., in care era cercetat pentru doua infractiuni de furt calificat.
Prin ordonanta nr. _.. din 26.09.2011, confirmata de Tribunalul Gorj, prin incheierea nr. __DIN__, s-a autorizat interceptarea si inregistrarea convorbirilor purtate in mediul ambiental, in camera de retinere, intre inculpat si persoanele private de libertate aflate in aceeasi incapere.
Din procesul verbal de redare rezumativa rezulta ca inculpatul a relatat colegilor de camera modul in care a savarsit infractiunile de omor si talharie, aspecte care se coroboreaza cu cercetarea la fata locului si reconstituirea.
Prin ordonantele din _.. si __ s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale - examen ADN, de catre Institutul National de Medicina Legala "Mina Minovici".
Din Raportul de expertiza nr. __/_.., rezulta ca pe restul de tigara ridicat cu ocazia cercetarii la fata locului, de langa cadavrul victimei, s-a depistat un profil genetic mixt ce provine din amestecul de material genetic de la minim doua persoane de sex masculin. Caracterele genetice autozomale si cromozomiale Y din profilul ADN de referinta al victimei I.M.se regasesc alaturi de cele ale inculpatului H.M..
Analiza genetica a urmelor de pe corpul victimei I.M.a pus in evidenta pe mainile si partea stanga a gatului acesteia, cate un profil genetic mixt ce provine din amestecul de material genetic de la minim doua persoane de sex masculin. Caracterele genetice autozomale si cromozomiale Y din profilul de referinta al victimei I.M., se regasesc in amestec alaturi de cele ale inculpatului H.M..
Din Raportul de constatare medico-legala (autopsie) nr. 1816/13.09.2011, intocmit de Serviciul de Medicina Legala Gorj, rezulta ca moartea numitului I.M., in varsta de 53 ani, a fost violenta si s-a datorat unei hemoragii si dilacerari meningo-cerebrale, urmarea unei fracturi cominutive craniene, consecinta a unui traumatism cranio-cerebral inchis, prin hetero-agresiune (omucidere).
Leziunile constatate la necropsie s-ar fi putut produce prin comprimare cu mana (strangulare), comprimare si lovire repetata cu corp dur (posibil piatra), cele de la nivelul mainii drepte fiind leziuni de aparare, ele avand legatura directa de cauzalitate cu decesul.
Pozitia probabila a victimei era culcata pe sol, cu fata in sus, agresorul aflandu-se deasupra acesteia, comprimandu-i toracele cu genunchii iar regiunea cervicala cu mainile, ulterior aplicandu-i lovituri repetate cu un corp dur la nivel cranian.
Din Buletinul de analiza toxicologica-alcoolemie nr. 191/13.09.2011, rezulta ca victima avea in sange, in momentul decesului, o alcoolemie de 2,10 g ‰.
Cu privire la latura civila a cauzei, I.M.C., fiul victimei a declarat ca a suportat cheltuielile ocazionate cu inmormantarea si pomenirea acesteia si se constituie parte civila cu suma de 10.000 lei.
Starea de fapt expusa mai sus este dovedita cu procesul verbal de cercetare la fata locului din 10.09.2011, procesul verbal de continuare a cercetarii la fata locului din 11.09.2011, procesul verbal de reconstituire din 26.09.2011, plansele fotografice, CD cu filmarea video, raportul de constatare medico-legala (autopsie) nr. 1816/13.09.2011, intocmit de Serviciul de Medicina Legala Gorj, procesele verbale de redare rezumativa a interceptarilor si inregistrarilor convorbirilor purtate in mediul ambiental, raportul de expertiza medico-legala - examen ADN, nr. A15/9695/11.04.2012, intocmit de Institutul National de Medicina Legala "Mina Minovici" Bucuresti, declaratiile inculpatului H.M., care recunoaste faptele savarsite, declaratiile partii civile I.M.C. si declaratiile martorilor S.F., I.A.M., B.V., M.G., M.V., C.C., M.P.N., C.C.E., N.D. (Suti) si F.M.F..
Prin ordonanta din 07.03.2012, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si s-a propus arestarea preventiva a inculpatului.
Prin incheierea nr_./_.., pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr__ a fost admisa propunerea si s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului pe o perioada de 30 zile, incepand cu data de 08.03.2012, pana la data de 06.04.2012, fiind emis mandatul de arestare preventiva nr_./_...
Prin incheierea nr. _./__, pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr. __, s-a dispus prelungirea arestarii preventive a inculpatului H.M. pe o perioada de 30 zile, incepand cu data de 07.04.2012, pana la data de 06.05.2012.
Cauza a fost inregistrata la Tribunalul Gorj sub nr__ , inculpatul prin aparatorul din oficiu solicitand sa beneficieze de dispozitiile art.3201C.p.p. privind recunoasterea vinovatiei.
Analizand cererea inculpatului H.M., prin care a solicitat ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala in conformitate cu dispozitiile art. 3201 C.pr.pen., instanta a constat ca in cauza sunt indeplinite conditiile prevazute de textul legal mentionat respectiv: instanta este competenta sa judece cauza si legal sesizata, inculpatul a declarat personal inainte de citirea actului de sesizare al instantei ca recunoaste in totalitate faptele retinute in rechizitoriu, acesta solicitand ca judecata sa se faca in baza probelor administrate in faza de urmarire penala.
In legatura cu dispozitiile art. 3201 C.pr.pen., instanta retine din perspectiva continutului, acordul de recunoastere a vinovatiei are o dubla natura, pe de o parte, este o institutie procesuala, iar pe de alta parte, este o institutie de drept material. Astfel, potrivit art. 3201 alin. 1 si 7 C.p.p: ,,instanta va pronunta condamnarea inculpatului, care beneficiaza de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, in cazul pedepsei inchisorii, si de reducerea cu o patrime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, in cazul pedepsei amenzii".
Chiar daca judecatorul este tinut de principiul cu rang constitutional al aplicarii legii penale mai favorabile - art. 15 alin. (2) din Constitutie, ecranat in art. 13 din Codul penal -, instanta retine ca norma de drept penal se regaseste in corpul unei norme de procedura si este conditionata de indeplinirea anumitor conditii procedurale.
Referitor la criteriile de delimitare a normelor de drept penal de cele de procedura penala, instanta retine ca asezarea acestor norme in Codul penal sau in Codul de procedura penala nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor. De asemenea, daca se ia in considerare criteriul obiectului de reglementare al normei, se observa ca art. 3201 alin.1 si 7 C.p.p. este o norma care priveste cuantumul pedepsei aplicabile anumitor infractiuni, putand fi incadrata in categoria normelor de drept substantial, si nu in categoria celor de procedura penala.
La acest punct de vedere se ajunge si daca se ia in considerare criteriul scopului normei, care atribuie un drept, o facultate, nefiind o norma care sa reglementeze proceduri.
In acelasi context, nu poate fi inlaturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma cu privire la raspunderea penala pe care o poate inlatura, reduce sau agrava. In ipoteza in care aplicarea concreta a unei norme la o speta dedusa judecatii, indiferent de ramura de drept careia ii apartine, aduce o schimbare cu privire la conditiile de incriminare, de tragere la raspundere penala si de aplicare a pedepselor, aceasta va cadea sub incidenta legii penale mai favorabile.
Drept urmare, faptul ca textul in discutie se afla in Codul de procedura penala nu este un impediment in considerarea lui ca fiind o norma de drept penal susceptibila de a fi aplicata retroactiv, in cazul in care este mai blanda. In acest sens s-a pronuntat instanta de contencios constitutional prin Decizia nr. 1483 din 8 noiembrie 2011, precum si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin Hotararea din 17 septembrie 2009, pronuntata in Cauza Scoppola impotriva Italiei.
Analizand materialul probator administrat in cursul urmaririi penale, tribunalul retine urmatoarea situatie de fapt:
In ziua de 08.09.2011 inculpatul H.M., insotit de victima I.M., cu care se imprietenise dupa liberarea din penitenciar, au consumat bauturi alcoolice in zona Pietei Centrale din mun.Tg.-Jiu si ulterior, spre lasarea intunericului, pe malul stang al Jiului, in apropierea supermarketului Inter- Ex, unde anterior isi amenajasera un loc de dormit.
Urmare a consumului de alcool, intre parti au intervenit discutii contradictorii cu referire la savarsirea anterioara a mai multor infractiuni de furt de catre inculpat, victima amenintandu-l pe acesta ca il va denunta organelor de politie daca nu-l va lua si pe el la munca in zilele urmatoare.
Din declaratia inculpatului H.M. s-a retinut ca la un moment dat, urmare a discutiilor contradictorii purtate, s-a ridicat de langa victima si s-a indepartat cca. 4-5 pasi, imprejurare in care a fost lovit cu o piatra in zona capului, a cazut la pamant si in momentele urmatoare a parat o alta lovitura a victimei care incerca sa-l loveasca cu pumnul peste fata.
Mai mult, in situatia data, a prins victima cu mana stanga de gat, trantindu-l la pamant cu fata in sus, apoi i-a comprimat regiunea cervicala cu mana stanga, abdomenul cu genunchii, a apucat piatra cu care sustinea ca a fost lovit cu mana dreapta si a lovit o singura data victima in zona capului, observand ca acesta nu mai misca. A continuat ulterior sa aplice cu aceeasi piatra lovituri peste capul victimei, dupa care l-a lovit tot cu piatra in zona toracelui, apoi a aruncat obiectul contondent in vegetatia din apropiere.
Constatand ca victima este in stare de inconstienta, din propriile declaratii aceasta respira, inculpatul considerand ca I.M.are bani ascunsi in imbracamintea sau incaltamintea pe care o purta, i-a scos pantofii din picioare, apoi i-a desfacut pantalonul si l-a cautat in chilot.
In aceleasi imprejurari inculpatul i-a luat victimei din buzunarul tricoului buletinul de identitate si livretul militar, considerand ca in copertile acestora sunt ascunsi bani, indepartandu-se de locul faptei.
Dupa o distanta oarecare, inculpatul a aruncat actele sustrase de la victima pe malul stang al Jiului, unde au fost gasite in zilele urmatoare de o persoana.
Declaratiile de recunoastere ale inculpatului se coroboreaza cu procesul-verbal de reconstituire, declaratiile martorilor audiati in cauza, procesul-verbal de redare rezumativa a convorbirilor purtate in mediul ambiental, raportul de expertiza medico-legala examen ADN efectuat in cadrul Institutului National de Medicina Legala Mina Minovici, raportul de constatare medico-legala (autopsie) emis de Serviciul de Medicina Legala Gorj.
Din acest mijloc de proba au rezultat urmatoarele:
- moartea numitului I.M.de 53 de ani a fost violenta;
- ea s-a datorat unei hemoragii si dilacerarii meningo-cerebrale, unei fracturi cominutive craniene, consecinta unui traumatism cranio-cerebral deschis, prin hetero-agresiune;
- leziunile constatate la necropsie s-ar fi putut produce prin comprimare cu (strangulare), comprimare si lovire repetata cu un corp dur (posibil piatra), cele de la nivelul mainii drepte fiind leziuni de aparare, ele avand legatura directa de cauzalitate cu decesul sus numitului;
- in ceea ce priveste pozitia probabila a victimei si agresorului in momentul aplicarii loviturilor, putem afirma ca victima se afla culcata pe sol cu fata in sus, agresorul aflandu-se deasupra acestuia, comprimandu-i toracele cu genunchii si regiunea cervicala cu mainile, ulterior aplicandu-i lovituri repetate la nivel cranian;
- moartea ar putea data din 09.09.2011.
Fata de cele de mai sus, tribunalul apreciaza ca starea de fapt asa cum a fost descrisa in actul de sesizare al instantei, a fost corect stabilita, vinovatia inculpatului fiind pe deplin dovedita.
In drept, faptele inculpatului intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de omor calificat si talharie, fapte prev.si ped.de art. 174 -175 lit.h si i C.p. , art.211 al.2 lit.b si c C.p., in sensul ca acesta intr-un loc public a ucis victima I.M.pentru a nu fi denuntat organele de politie privind comiterea unor infractiuni de furt, imprejurare in care i-a sustras buletinul de identitate si livretul militar, considerand ca are ascunsi bani in copertile acestora.
Urmeaza a fi aplicate dispozitiile art.33-34 C.p. privind concursul de infractiuni, respectiv dispozitiile art.37 lit. a si b privind recidiva postcondamnatorie si postexecutorie.
In apararea sa, inculpatul prin aparatorul din oficiu a invocat dispozitiile art.73 lit.b C.p. aratand ca a actionat asupra victimei dupa ce aceasta l-a lovit cu o piatra si l-a amenintat.
Aceasta imprejurare nu este de natura sa duca la concluzia ca inculpatul a savarsit fapta sub impulsul unei stari de provocare.
Pentru a putea fi retinuta circumstanta atenuanta a provocarii nu este suficient ca partea vatamata sa aiba o comportare injurioasa sau de amenintare, ci se cere ca aceasta sa dovedeasca o agresivitate sau o alta comportare care sa fie considerata grava, de natura sa cauzeze faptuitorului o stare de puternica tulburare sau emotie incat sa nu fie in stare sa se abtina de la riposta si savarsirea de infractiuni.
Legea nu cere ca fapta provocatorului sa fie la fel de grava ca riposta celui provocat dar pentru existenta unei puternice tulburari sau emotii se presupune de regula ca faptele celor in cauza sa aiba o apropiata semnificatie.
Din probele existente la dosarul cauzei nu reiese ca inculpatul se afla sub stapanirea unei puternice tulburari sau emotii in momentul in care a savarsit faptele, in primul rand ca din insasi recunoasterea sa victima il mai amenintase si anterior ca-l va denunta, nefiind o noutate, iar inculpatul a aplicat lovituri letale victimei in conditiile in care se afla la pamant fara posibilitatea de a se apara si riposta.
Cu privire la retinerea circumstantelor atenuante prev.de art.74 lit.b si c C.p. tribunalul retine ca acestea nu au relevanta atribuita de aparator, intrucat atitudinea sincera de recunoastere urmeaza sa fie avuta in vedere la aplicarea disp.art.3201 al.1 si 7 C.p.p., iar conduita buna va fi avuta in vedere la stabilirea unei pedepse in limitele prevazute de lege reduse cu 1/3.
Mai mult, retinerea sau nu a circumstantelor atenuante trebuie sa fie analizata in raport de gradul de pericol social al faptelor savarsite.
Rezolutia in baza careia a actionat inculpatul este dovedita cu elementele exterioare ale faptei sale: dupa o prima lovitura cu piatra in zona frontala, a continuat sa loveasca cu o si mai mare intensitate victima cazuta la pamant, aspecte demonstrate de gravitatea leziunilor cauzate, cum rezulta din raportul de constatare medico-legala.
Actionand in modul descris , inculpatul a prevazut neindoielnic rezultatul posibil al faptelor sale - suprimarea vietii victimei, rezultat pe care chiar daca nu l-a urmarit, l-a acceptat.
Mijlocul folosit in agresiune - piatra - si zonele vitale vizate - capul si toracele, intensitatea deosebita a loviturilor ducand la leziuni grave, constituie elemente suficiente pentru a retine vinovatia inculpatului in savarsirea infractiunii de omor calificat.
In acelasi timp inculpatul a urmarit sa impiedice victima sa-l denunte organelor de urmarire penala cu privire la savarsirea unor fapte de furt si profitand de imprejurarea ca aceasta urmare a leziunilor ce-i fususera produse nu mai putea sa riposteze, i-a sustras bunurile pe care le detinea (actele de identitate) considerand ca are bani ascunsi.
Fata de aceste considerente instanta apreciaza ca pentru a se retine functia de constrangere a pedepsei cat si functia de reeducare, de influentare si modificare a conduitei si atitudinii inculpatului in sensul respectarii valorilor ocrotite de legea penala, trebuie stabilita pedeapsa inchisorii pentru cele doua infractiuni deduse judecatii cu aplicarea dispozitiilor art.3201 al.1 si 7 C.p.p., urmand a fi avute in vedere dispozitiile art.37 lit. a si b C.p.
Se va avea in vedere ca infractiunile deduse judecatii sunt concurente cu infractiunea de furt calificat prev.de art.208-209 alin.1 lit. a,e,g si i C.p. cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. si art.37 lit.a si b C.p. pentru care inculpatul a fost condamnat la 4 ani si 9 luni de inchisoare, fiind revocat beneficiul liberarii conditionate privind o pedeapsa de 10 ani si 6 luni inchisoare aplicata inculpatului prin sentinta penala 4584/2000 a Judecatoriei Tg.-Jiu.
In acest sens, in baza art.174 - 175 lit. h si i C.p. cu aplicarea art.37 lit.a si b C.p., art 3201 alin.1 si 7 C.p.p. urmeaza a fi condamnat inculpatul H.M., la 16 ani inchisoare si 5 ani pedeapsa complementara prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b C.p. dupa executarea pedepsei principale, iar in baza art.211 alin.2 lit. b si c C.p. cu aplic.art.37 lit.a si b C.p., art 3201 alin.1 si 7 C.p.p. va fi condamnat acelasi inculpat la 10 ani inchisoare.
Se va constata ca infractiunile deduse judecatii sunt concurente cu infractiunea de furt calificat prev.de art.208 - 209 alin.1 lit.a, e, g si i C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p. si art.37 lit. a si b C.p. pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinta penala nr.1991/22.11.2011 a Judecatoriei Tg.-Jiu ramasa definitiva prin nerecurare, la o pedeapsa de 4 ani si 9 luni inchisoare.
Va fi descontopita pedeapsa aplicata prin sentinta sus mentionata in pedepsele componente, respectiv 4 ani si 6 luni inchisoare, 3 luni spor si restul ramas neexecutat de 1035 de zile din pedeapsa de 10 ani si 6 luni inchisoare aplicata inculpatului prin sentinta penala nr_.. a Judecatoriei Tg.-Jiu si vor fi repuse in individualitatea lor.
Urmeaza a fi mentinuta revocarea liberarii conditionate.
In baza art.33-34 C.p. vor fi contopite pedepsele sus mentionate, respectiv 16 ani si 5 ani pedeapsa complementara prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b C.p., 10 ani inchisoare, 4 ani si 6 luni inchisoare in pedeapsa cea mai grea de 16 ani si 5 ani pedeapsa complementara, care va fi sporita cu 3 ani, urmand ca inculpatul sa execute in total 19 ani inchisoare si 5 ani pedeapsa complementara prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit b C.p., dupa executarea pedepsei principale.
In baza art.39 alin.2 C.p. se va contopi pedeapsa de 19 ani inchisoare si 5 ani pedeapsa complementara cu restul de pedeapsa ramas neexecutat de 1035 de zile din pedeapsa de 10 ani si 6 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr__ a Judecatoriei Tg.-Jiu, urmand ca inculpatul sa execute 19 ani inchisoare in regim de detentie conform disp.art.57 C.p. si 5 ani pedeapsa complementara prev.de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b C.p., dupa executarea pedepsei principale.
In baza art.71 alin.1 cu referite la art.8 din C.E.D.O. si cauza Sabou si Parcalab impotriva Romaniei se va aplica inculpatului si pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a si lit.b C.p.
In baza art.88 alin.1 C.p. urmeaza a deduce din pedeapsa aplicata inculpatului retinerea si arestul preventiv incepand cu 26.09.2011 la zi, iar in baza art.350 C.p.p. se va mentine starea de arest a inculpatului.
Cu privire la despagubirile civile solicitate, mostenitorii victimei, respectiv partea civila I.M.C., a solicitat suma de 10.000 lei reprezentand cheltuieli determinate cu inmormantarea si pomenile efectuate potrivit obiceiului locului, inculpatul mentionand ca este de acord sa plateasca suma respectiva.
In acest sens instanta, in baza art.14 -15 C.p.p. , art.346 C.p.p., urmeaza sa oblige inculpatul la 10.000 lei despagubiri civile catre partea civila I.M.C.
In baza art. 7 din Legea 76/2008 se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat dupa ramanerea definitiva a hotararii.
Vazand si dispozitiile art.191 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea formulata de inculpatul H.M. privind judecarea conform dispozitiilor art.3201C.p.p.
In baza art.174 - 175 lit. h si i C.p. cu aplicarea art.37 lit.a si b C.p., art 3201 alin.1 si 7 C.p.p. condamna inculpatul H.M.,., la 16 ani inchisoare si 5 ani pedeapsa complementara prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b C.p. dupa executarea pedepsei principale.
In baza art.211 alin.2 lit. b si c C.p. cu aplic.art.37 lit.a si b C.p., art 3201 alin.1 si 7 C.p.p. condamna acelasi inculpat la 10 ani inchisoare.
Constata ca infractiunile deduse judecatii sunt concurente cu infractiunea de furt calificat prev.de art.208 - 209 alin.1 lit.a, e, g si i C.p. cu aplic.art.41 alin.2 C.p. si art.37 lit. a si b C.p. pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinta penala nr__ a Judecatoriei Tg.-Jiu ramasa definitiva prin nerecurare, la o pedeapsa de 4 ani si 9 luni inchisoare.
Descontopeste pedeapsa aplicata prin sentinta sus mentionata in pedepsele componente, respectiv 4 ani si 6 luni inchisoare, 3 luni spor si restul ramas neexecutat de 1035 de zile din pedeapsa de 10 ani si 6 luni inchisoare aplicata inculpatului prin sentinta penala nr_.. a Judecatoriei Tg.-Jiu si le repune in individualitatea lor.
Mentine revocarea liberarii conditionate.
In baza art.33-34 C.p. contopeste pedepsele sus mentionate, respectiv 16 ani si 5 ani pedeapsa complementara prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b C.p., 10 ani inchisoare, 4 ani si 6 luni inchisoare in pedeapsa cea mai grea de 16 ani si 5 ani pedeapsa complementara, pe care o sporeste cu 3 ani , urmand ca inculpatul sa execute in total 19 ani inchisoare si 5 ani pedeapsa complementara prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit b C.p., dupa executarea pedepsei principale.
In baza art.39 alin.2 C.p. contopeste pedeapsa de 19 ani inchisoare si 5 ani pedeapsa complementara cu restul de pedeapsa ramas neexecutat de 1035 de zile din pedeapsa de 10 ani si 6 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr_.. a Judecatoriei Tg.-Jiu, urmand ca inculpatul sa execute 19 ani inchisoare in regim de detentie conform disp.art.57 C.p. si 5 ani pedeapsa complementara prev.de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a si lit.b C.p., dupa executarea pedepsei principale.
Interzice inculpatului exercitarea drepturilor civile prev.de art.64 lit.a teza a II-a si lit.b C.p. pe durata executarii pedepsei principale.
In baza art.88 alin.1 C.p. deduce din pedeapsa aplicata inculpatului retinerea si arestul preventiv incepand cu 26.09.2011 la zi, iar in baza art.350 C.p.p.mentine starea de arest a inculpatului.
In baza art.14 -15 C.p.p. , art.346 C.p.p., obliga inculpatul la 10.000 lei despagubiri civile catre partea civila I.M.C.
In baza art. 7 din Legea 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat dupa ramanerea definitiva a hotararii.
In baza art.191 C.p.p. obliga inculpatul la 11.000 lei cheltuieli judiciare statului din care 10.000 lei cheltuieli judiciare efectuate la urmarire penala si suma de 200 lei onorariu aparator oficiu in cursul cercetarii judecatoresti , suma care va fi avansata din fondurile M.J.L.C. catre Baroul Gorj.
Cu apel.
Pronuntata in sedinta publica din 19 Iunie 2012 la Tribunalul Gorj.