Admisibilitatea actiunii in revendicare formulata, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, in contradictoriu cu Municipiul Bucuresti. Situatia in care reclamantul nu a formulat notificare in temeiul Legii nr. 10/2001.
Art. 480-481 C.civ., Legea nr. 10/2001 si Decizia nr. 33/2008 a ICCJ, Sectii Unite.
CEDO, Hotararea din 13.01.2009 in cauza Faimblat c. Romaniei.
Curtea a inlaturat cele doua probleme dezlegate prin decizia pronuntata in recursul in interesul legii nr. 33/2008 a ICCJ, Sectiile Unite, privind optiunea intre Legea nr. 10/2001 si actiunea de drept comun in revendicare si raportul dintre Legea nr. 10/2001 si art. 6 din CEDO, pe considerentul ca, dupa data pronuntarii acestei decizii in interesul legii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a pronuntat, la data de 13.01.2009, hotararea in cauza Faimblat impotriva Romaniei, iar potrivit art. 46 din Conventia EDO, statele membre sunt obligate sa se conformeze hotararilor definitive ale Curtii.
Nota: Prin aceasta hotarare, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca declararea ca inadmisibila a unei actiuni in revendicare formulata in baza Codului civil, dupa aparitia Legii nr. 10/2001, contravine art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat accesul deschis de Legea nr. 10/2001 la o procedura administrativa, urmata - daca este cazul - si de una contencioasa, ramane teoretic si iluzoriu, in conditiile in care Fondul Proprietatea nu este, in prezent, in masura sa asigure, intr-un termen rezonabil, plata unei indemnizatii in favoarea persoanelor pentru care nu este posibila restituirea in natura.
Prin sentinta civila nr. 2624/10.04.2009 Judecatoria sectorului 4 Bucuresti a respins ca neintemeiata exceptia inadmisibilitatii actiunii si a obligat paratul Municipiul Bucuresti prin Primarul General sa lase reclamantei in deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat in Bucuresti, (..), sector 4 .
Asupra admisibilitatii actiunii, instanta de fond a retinut ca, in masura in care este sesizata cu o cerere de revendicare a unui imobil preluat de statul comunist, intemeiata pe dreptul comun, ea este competenta potrivit plenitudinii de jurisdictie recunoscute de art. 21 din Constitutie, sa se pronunte asupra fondului cererilor care se refera la acest gen de situatii.
Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca potrivit contractului de construire din 04.08.1978, reclamanta a dobandit dreptul de proprietate asupra apartamentului in litigiu, care a si fost predat reclamantei prin procesul-verbal din data de 10.10.1978, data la care a operat transferul proprietatii asupra bunului individual determinat catre aceasta. Ulterior, in baza deciziei emisa de Consiliul Popular al Municipiului Bucuresti in temeiul Decretului nr. 223/1974, imobilul a fost trecut in proprietatea statului, avand in vedere ca reclamanta a parasit definitiv tara, stabilindu-se in Statele Unite ale Americii.
Instanta de fond a apreciat ca Decretul nr. 223/1974 nu constituie un titlu valabil de preluare a imobilului in proprietatea statului, fiind in intregime neconstitutional de la data adoptarii sale, potrivit art. 12 si 36 din Constitutia din 1965, republicata in Monitorul Oficial nr. 167/27.12.1974, care prevedeau ca proprietatea particulara si dreptul de mostenire sunt recunoscute si garantate prin lege, exproprierea putandu-se dispune numai pentru lucrari de interes obstesc si cu plata unei juste despagubiri.
Prima instanta a apreciat ca, imprejurarea ca dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu nu a iesit din patrimoniul autorului reclamantei, ca efect al legislatiei adoptate de statul comunist si al actelor de aplicare a acestei legislatii, poate fi constatata de instanta civila sesizata cu actiunea reclamantei, fara a fi necesara anularea prealabila a actului administrativ de aplicare a decretului.
Instanta de fond a mai retinut, raportat la decizia nr. 33/09.06.2008 pronuntata de Curtea de Casatie in Sectii Unite, decizie care a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 108/23.02.2009 si a carei interpretare a legii este obligatorie pentru instante (art. 329 alin. 6 C.pr.civ.), ca problema raportului dintre legea speciala si legea generala a fost rezolvata in acelasi mod de Inalta Curte de Casatie si Justitie si atunci cand a decis, in interesul legii, ca dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitar publica nu se aplica actiunilor avand ca obiect imobile expropriate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (Decizia nr. LIII din 4 iunie 2007). In cuprinsul considerentelor, Inalta Curte a aratat ca Legea nr. 10/2001, in limitele date de dispozitiile act. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun in materia retrocedarii imobilelor preluate de stat, cu sau fara titlu valabil, in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, si ca numai persoanele exceptate de la procedura acestui act ,,normativ, precum si cele care, din motive independente de vointa lor, nu au putut sa utilizeze aceasta procedura in termenele legale, au deschisa calea actiunii in revendicare/retrocedare a bunului litigios, daca acesta nu a fost cumparat, cu buna-credinta si cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, de catre chiriasi".
In consecinta, a apreciat prima instanta, de principiu, persoanele carora le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta intre calea prevazuta de acest act normativ si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii, respectiv dispozitiile art. 480 din Codul civil, fiind insa exceptate acele situatii in care persoanele indreptatite nu au putut sa formuleze in termen notificarea prevazuta de Legea nr. 10/2001, din motive independente de vointa lor.
Aceasta ipoteza este intrunita in cauza, intrucat reclamanta a emigrat din Romania in Statele Unite ale Americii inca din anul 1984, nemaifiind la curent cu reglementarile juridice adesea sinuoase si contradictorii cu privire la imobilele preluate abuziv de statul comunist, fiind verosimile sustinerile sale potrivit cu care situatia sa concreta, familiala si de sanatate, a impiedicat-o sa efectueze mai devreme demersuri concrete pentru restituirea imobilului preluat de stat; se poate presupune, in mod rezonabil, ca daca o astfel de impiedicare nu ar fi existat, reclamanta ar fi actionat pentru realizarea dreptului sau de proprietate in termenul si conditiile prevazute de lege.
Prin decizia civila nr. 1144/18.11.2009 Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a admis apelul declarat de apelantul-parat Municipiul Bucuresti prin Primarul General, a schimbat in tot sentinta apelata in sensul ca a respins actiunea ca inadmisibila.
Reluand dispozitivul si o parte a considerentelor expuse de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite, in motivarea deciziei in recursul in interesul legii XXXIlI/2008, s-a retinut de catre tribunal faptul ca, concluzia Curtii este aceea ca dupa data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001, o actiune in revendicare a imobilelor pe care le vizeaza acest act normativ, intemeiata pe dispozitiile dreptului comun, este inadmisibila atat in situatia in care nu s-a declansat procedura administrativa, prealabila si obligatorie prevazuta de legea speciala, cat si in situatia in care aceasta procedura nu este finalizata la data sesizarii instantei.
Avand in vedere motivarea instantei supreme cat si modalitatea in care legiuitorul a inteles sa reglementeze situatia reparatiei in cazul imobilelor preluate abuziv, tribunalul a constatat ca singura posibilitate pentru valorificarea dreptului de proprietate cu privire la care reclamanta sustine ca i-a fost incalcat de catre stat il reprezenta formularea unei notificari in temeiul Legii 10/2001.
Pe de alta parte, tribunalul a constatat ca este gresita interpretarea data de prima instanta in sensul ca nu ar fi obligatorie parcurgerea procedurii Legii nr. 10/2001 atunci cand din motive mai presus de vointa lor nu s-a putut utiliza aceasta procedura, cu retinerea drept argument a obligativitatii unei parti din considerentele deciziei LIII/2007 cu privire la aplicabilitatea dispozitiilor art. 35 din Legea 33/1994.
Impotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, incadrat in dispozitiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., in sustinerea caruia a aratat ca tribunalul a nesocotit marile principii de drept aplicabile in speta prin incidenta normelor Conventiei Europene a Drepturilor Omului, a normelor Constitutiei Romaniei si a normelor corespondente ale Codului civil, dar in acelasi timp a ignorat si interpretarea Legii nr. 10/2001 in confruntarea sa cu normele art. 480 Cod civil , astfel cum au fost realizata, cu efectele prevazute de art. 329 alin. 3 C.pr.civ., prin decizia nr. 33/2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite, in dosarul nr. 60/2008.
Recurenta a sustinut ca Tribunalul Bucuresti a incalcat normele imperative ale art. 1 si 3 Cod civil, ale art. 1 alin. 5, art. 21 alin. 1, 2 si 3 , art. 44 alin. 1-3 , art. 53, art. 124 din Constitutia Romaniei si art. 6 alin. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului prin admiterea exceptiei inadmisibilitatii actiunii in revendicare promovata in speta de catre reclamanta pe calea dreptului comun (in temeiul art. 480 si 481 Cod civil ).
Recurenta mai sustine faptul ca tribunalul impune reclamantei obligatia de a fi formulat o notificare in procedura legii speciale, insotita de o cerere de repunere in termen, chiar si dupa expirarea termenului prelungit succesiv.
Recurenta invoca faptul ca respingerea actiunii in revendicare, fara a fi pronuntata o hotarare irevocabila asupra raporturilor de drept substantial, cu consecinta mentinerii imobilului in aparenta stapanire a statului, desi acesta nu a probat si in orice caz nu poate pretinde ca a dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului si a impiedicarii recurentei, ireversibila, de exercitare a dreptului de proprietate asupra acestui bun, echivaleaza cu o adevarata expropriere, realizata cu incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a art. 44 alin. 3 din Constitutia Romaniei.
Analizand decizia civila recurata, in raport de criticile formulate, Curtea a admis recursul, in baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., a modificat in tot decizia civila si a respins apelul ca nefundat, conform art. 296 C.pr.civ., pentru urmatoarele considerente:
In mod corect instanta de fond a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare, intemeiata pe dreptul comun, iar in completarea considerentelor instantei de fond, Curtea arata urmatoarele:
Prin recursul in interesul legii solutionat de ICCJ prin decizia nr. 33/2008, s-a efectuat o analiza complexa asupra actiunilor in revendicare formulate in baza art. 480 Cod civil dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001.
In primul rand, s-a stabilit daca exista o optiune intre aplicarea legii speciale - Legea nr. 10/2001 si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii si anume Codul civil, statuandu-se ca, de principiu, persoanele carora le sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta intre calea prevazuta de acest act normativ si aplicarea dreptului comun in materia revendicarii.
O a doua problema a vizat stabilirea raportului dintre legea interna nr. 10/2001 si Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Inalta Curte de Casatie si Justitie a apreciat ca respingerea ca inadmisibila a actiunii in revendicare intemeiata pe dreptul comun si introdusa dupa intrarea in vigoare a Legiui nr. 10/2001 nu echivaleaza cu privarea art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, iar in privinta raportului dintre legea speciala si art. 1 Protocolul nr. 1 Aditional la conventie, acesta trebuie solutionat cu respectarea principiului securitatii raporturilor juridice atat in cazul fostului proprietar cat si in cazul cumparatorului de buna credinta.
Ulterior pronuntarii deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in cauza Faimblat impotriva Romaniei pronuntata la 13.01.2009, a stabilit ca declararea ca inadmisibila a unei actiuni in revendicare formulata in baza Codului civil, dupa aparitia Legii nr. 10/2001, contravine art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si ca formularea unei actiuni in revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 480, 481 Cod civil, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, este admisibila "indiferent de procedura urmata (administrativa sau judiciara)". Oricum, in final, executarea deciziei administrative sau a hotararii judecatoresti se face, in toate cazurile, prin procedura prevazuta de Legea nr. 247/2005 si deci prin intermediul Fondului Proprietatea in privinta caruia, Curtea a constatat deja in numeroase alte cazuri, ca nu functioneaza in prezent de o maniera susceptibila sa conduca la o despagubire efectiva. In plus, nici Legea nr. 10/2001si nici Legea de modificare nr. 247/2005, nu tin cont de prejudiciul suferit prin absenta prelungita a despagubirii persoanelor care au fost private de bunurile lor.
Desi Legea nr. 10/2001 deschide reclamantilor accesul la o procedura administrativa urmata, daca este cazul, si de una contencioasa, acest acces ramane teoretic si iluzoriu, in prezent in masura sa asigure, intr-un termen rezonabil, plata unei indemnizatii in favoarea persoanelor pentru care nu este posibila restituirea in natura".
Fata de aceasta stare de fapt, Curtea europeana a retinut ca a existat o ingerinta si ca nu este necesar sa se clarifice problema daca aceasta ingerinta urmarea sau nu un scop legitim pentru ca, oricum, nu respecta cerinta proportionalitatii.
Masura respingerii actiunii ca inadmisibile de catre instante, concluzioneaza Curtea, a incalcat dreptul reclamantilor de acces la justitie intr-o masura in care, nici astazi, dupa mai mult de sapte ani de la angajarea procedurii administrative nu au obtinut vreo despagubire si nu au nici o garantie ca o vor obtine intr-un viitor apropriat.
Dreptul de acces la justitie nu este doar un drept teoretic de a obtine recunoasterea dreptului printr-o hotarare definitiva, ci include si speranta legitima ca hotararea sa fie pusa in executare.
Curtea a concluzionat deja ca nu se ofera nici o garantie partilor interesate, cu privire la durata procedurii sau rezultatul acestei etape a procedurii (Matache si altii contra Romaniei satisfactie echitabila nr.38113/02, 17 - 19, 17 iunie 2008).
Curtea nu a contestat marja de apreciere de care beneficiaza statele de a implementa proceduri administrative prealabile asigurarii accesului concret si efectiv la o instanta si nici eficienta pe care o poate avea procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001 in special, pentru stabilirea calitatii de persoana ce poate beneficia de dreptul la despagubire si pentru propunerea metodei de despagubire. Exista de asemenea posibilitatea ca decizia administrativa sa poata fi supusa controlului instantelor judecatoresti.
Cu toate acestea, chiar daca partea interesata parcurge intreaga procedura administrativa si daca este cazul contencioasa, executarea deciziei administrative sau judiciare definitive se face tot prin intermediul procedurii prevazute de Legea nr. 247/2005 si prin urmare prin intermediul Fondului Proprietatea, Curtea a stabilit deja in cauzele Ruxanda Ionescu impotriva Romaniei si Matache si altii impotriva Romaniei, cum s-a mentionat si anterior ca acest Fond nu functioneaza in prezent intr-un mod susceptibil sa fie considerat ca echivalent cu acordarea efectiva a unei despagubiri.
In concluzie, desi Legea nr. 10/2001 le ofera partilor interesate atat accesul la o procedura administrativa cat si ulterior, daca este necesar, la o procedura contencioasa, aceasta ramane teoretic si iluzoriu, nefiind in prezent in masura sa conduca intr-un termen rezonabil la plata unei despagubiri in favoarea persoanelor pentru care restituirea in natura nu mai este posibila.
Astfel, conform art. 46 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului statele membre sunt obligate sa se conformeze hotararilor definitive ale Curtii.
Aspectele dezlegate de Curtea Europeana a drepturilor Omului sunt obligatorii, astfel incat cele doua probleme dezlegate prin recursul in interesul legii , de decizia nr. 33/2008 a ICCJ privind optiunea intre Legea nr. 10/2001 si actiunea de drept comun in revendicare si raportul dintre Legea nr. 10/2001 si art. 6 din CEDO, urmeaza a fi inlaturate conform art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
In privinta celui de-al treilea aspect solutionat prin decizia nr. 33/2008 de ICCJ ce vizeaza securitatea raporturilor juridice, Curtea constata ca in speta reclamanta are un titlu preferabil, deoarece este fosta proprietara a imobilului preluat de stat in mod abuziv in anul 1978 prin Decretul nr. 223/1974, statul preluand abuziv acest imobil si neavand un titlu valabil, astfel cum in mod legal a stabilit instanta de fond. Statul a preluat abuziv imobilul reclamantei din (..), sector 4, in baza unui act normativ care nu constituie titlul valabil de preluare, fiind neconstitutional in raport cu art. 36 din Constitutia Romaniei din 1965 care garanta dreptul la proprietate particulara si dreptul la mostenire. Apartamentul nu a iesit niciodata valabil din patrimoniul reclamantei si in baza art. 480 - 481 Cod civil, este indreptatit, in calitate de proprietar neposesor, sa-i fie restituit apartamentul care se afla si in prezent in posesia Municipiului Bucuresti si care nu l-a instrainat, spatiul fiind inchiriat.
Avand in vedere cele mentionate anterior, rezulta ca tribunalul in mod gresit a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii, interpretand si aplicand gresit legea in speta, deoarece actiunea este admisibila, solutia instantei de fond fiind legala si temeinica.
DECIZIA CIVILA NR. 725R din 11.05.2010
CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A IV-A CIVILA