R O M A N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECTIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia nr. 35/2012
Sedinta publica din 17 ianuarie 2012
Completul compus din:
PRESEDINTE
Judecator
Judecator
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul petent _.. impotriva sentintei incheierii nr. _/ 2011 pronuntata de Judecatoria _ in dosarul nr. _.. in contradictoriu cu intimata _...
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat s-a constatat recursul in stare de judecata si s-a trecut la solutionare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de fata;
Prin incheierea nr. _./ 2011, pronuntata de Judecatoria _. in dosarul nr. _./2011 s-a luat act de renuntarea petentului _.. la plangerea formulata in contradictoriu cu intimata _. impotriva procesului verbal de contraventie seria CC nr. 7856472/2011.
Pentru a hotari astfel instanta de fond a retinut ca cele doua cereri de chemare in judecata depuse de petent au continut identic, avand acelasi obiect, aceleasi temeiuri de fapt si de drept, aceleasi parti si ca au fost inregistrate la aceeasi data la Judecatoria _, rezolutia in dosarul nr. _/2011 fiind lipsita de initialele judecatorului de serviciu, iar cea din dosarul nr. _./2011 cuprinzand initialele judecatorului de serviciu. Nu rezulta din actele depuse elemente cu privire la identificarea persoanei care a depus exemplarul plangerii inregistrate in dosarul nr. _/2011. Plangerea inregistrata in dosarul nr. _./2011 a fost comunicata prin posta, conform mapei postale atasate la dosar.
Intrucat cele doua plangeri inregistrate in mod separat sunt identice si avand in vedere cele expuse anterior, s-a apreciat ca din eroare au fost inregistrate in mod separat, existand prezumtia ca cea atasata in dosarul nr. _/2011 a fost o copie a celei inregistrate in dosarul nr. _./2011 deoarece doar aceasta din urma cuprinde parafa folosita de instanta pentru inregistrarea corespondentei.
Asa cum s-a aratat, s-a constatat exceptia litispendentei care presupune existenta mai multor actiuni avand aceeasi cauza, acelasi obiect si aceleasi parti in fata mai multor instante iar admiterea ei presupune constituirea unui dosar cu o singura actiune.
Cum petentul a renuntat la actiunea inregistrata in dosarul nr. _/2011 si avand in vedere argumentele anterioare, s-a apreciat ca neintemeiata sustinerea aparatorului acestuia in sensul ca a renuntat doar la plangerea in dosarul mai intai inregistrat, astfel incat s-a luat act de renuntarea la plangere.
Impotriva incheierii a declarat recurs petentul solicitand admiterea acestuia, casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, completul initial investit cu solutionarea dosarului nr_./2011, in vederea pronuntarii unei solutii in baza probelor administrate in acest dosar avand in vedere faptul ca instanta de fond a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului.
Sustine in motivele de recurs ca in mod gresit instanta de fond s-a pronuntat la termenul din data de 07.09.2011 cu privire la exceptia litispendentei pe care a admis-o si a luat act de renuntare la solutionarea actiunii, deoarece prin cererea transmisa prin fax la data de 6.09.2011 a inteles sa renunte la judecarea cauzei ce formeaza obiectul dosarului nr. _./2011, asa incat trebuia sa ia act ca renunta la judecarea acestui dosar si sa trimita cauza ce formeaza obiectul dosarului nr. _/2011 la instanta initial investita pentru a se pronunta pe fondul cauzei, nemaiexistand motive pentru reunirea celor doua cauze intrucat nu mai sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 163 C.pr.civ.
Recursul este fondat.
Examinand recursul pe baza inscrisurilor existente la dosarul cauzei, in raport de criticile formulate si prin prisma dispozitiilor art. 304 si 3041 C.pr.civ. tribunalul retine urmatoarele:
Recurentul petent a formulat plangere impotriva procesului verbal de constatarea contraventiei seria CC nr. 7856472 intocmit de intimata _ la data de 7.06.2011.
Plangerea a fost depusa la Judecatoria _ la data de 22.08.2011 in doua exemplare, inregistrate sub numere diferite, respectiv sub nr. _/2011, care a fost repartizat aleatoriu la Completul _ si a primit termen de judecata la data de 07.09.2011 si sub nr. _../2011, repartizat la Completul _., cu termen de judecata la data de 06.09.2012.
La termenul de judecata din data de 07.09.2011 petentul a formulat cerere de renuntare la judecarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. _../2011. Instanta de fond nu a luat act de cererea formulata ci, constatand ca pe rolul instantei se afla inregistrat si dosarul nr. _./2011 si a constatat ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 163 C.pr.civ. a admis exceptia de litispendenta si a dispus reunirea cauzelor. S-a acordat termen de judecata la data de 28.09.2011 pentru ca petentul sa precizeze cererea de renuntare la plangerea ce formeaza obiectul dosarului nr. _./2011 si sa observe inscrisurile depuse de intimata in dosarul nr. _./2011.
La termenul de judecata din data de 28.09.2011 instanta a luat act de renuntarea la judecarea cauzelor reunite, desi petentul prin aparator a sustinut ca renuntarea la judecata priveste doar cauza ce formeaza obiectul dosarului nr. _./2011 si a solicitat continuarea judecatii in cauza ce formeaza obiectul dosarului nr. _../2011.
Este lipsita de relevanta in cauza aprecierea instantei de fond potrivit careia, intrucat cele doua plangeri inregistrate separat sunt identice si din eroare au fost inregistrate in mod separat, existand prezumtia ca cea atasata in dosarul nr. _./2011 este o copie a celei inregistrate in dosarul nr. _../2011, deoarece doar aceasta din urma cuprinde parafa folosita de instanta pentru inregistrarea corespondentei, rationament care a stat la baza admiterii exceptiei litispendentei, care presupune existenta mai multor actiuni avand aceeasi cauza, acelasi obiect si aceleasi parti in fata mai multor instante iar admiterea ei presupune constituirea unui dosar cu o singura actiune.
Chiar daca rationamentul este corect, nu se poate trece faptul ca pe rolul instantei au fost inregistrate doua actiuni si nu doar una, ca partea poate renunta oricand la judecata, neputand fi ignorat principiul disponibilitatii.
Potrivit dispozitiilor art. 163 C.pr.civ. : " (1) Nimeni nu poate fi chemat in judecata pentru aceeasi cauza, acelasi obiect si de aceeasi parte inaintea mai multor instante.
2) Aceasta exceptie se va putea ridica de parti sau de judecator in orice stare a pricinii in fata instantelor de fond.
(3) Daca exceptia este primita, dosarul se va trimite instantei care a fost mai intai investita, iar in cazul cand pricinile se afla in judecata unor instante de grade deosebite, la instanta cu grad mai inalt.".
Conform dispozitiilor art. 246 C.pr.civ. reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa, iar renuntarea la judecata se constata prin incheiere data fara drept de apel.
Din examinarea celor doua texte mentionate rezulta ca nu exista litispendenta intre doua actiuni in situatia in care partea a declarat ca renunta la judecarea uneia dintre ele.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilitatii, instanta neputandu-se substitui vointei partilor si nici ignora manifestarea de vointa a acestora, avand doar obligatia de a verifica daca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 246 C.pr.civ., si sa ia act ca se renunta la judecarea cererii.
De altfel, potrivit art. 129 alin.(1) din Codul de procedura civila judecatorul are indatorirea de a asigura respectarea si de a respecta el insusi toate principiile fundamentale care guverneaza procesul civil.
Or, este evident ca prin cererea depusa prin fax la data de 06.09.2011, petentul a precizat ca renunta la judecarea cauzei inregistrata sub nr. _/2011 nu si la judecarea actiunii inregistrata sub nr. _./2011 acelasi lucru rezultand fara echivoc si din sustinerea aparatorului, asa cum este consemnata in practicaua incheierii recurate. Totodata, intimata a fost de acord cu renuntarea petentului la judecata, fapt ce rezulta din incheierea de sedinta din data de 7 septembrie 2011.
Fata de aceste considerente, tribunalul apreciaza ca instanta de fond a solutionat cauza cu ignorarea principiului disponibilitatii si fara cercetarea fondului, solutie ce atrage incidenta motivului de casare prevazut de art. 304 pct. 5 C.pr.civ.
Vazand si dispozitiile art. 312 alin. (5) teza a II-a C.pr.civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul petent _. impotriva sentintei incheierii nr. _/2011, pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu in dosarul nr. _/2011 in contradictoriu cu intimata _.
Caseaza incheierea nr. _/2011 si trimite cauza la aceeasi instanta pentru continuarea judecatii.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica din 17 ianuarie 2012 la Tribunalul Gorj. Presedinte, Judecator, Judecator,
Grefier,