CONTESTATIA IN ANULARE ART.317 ALIN.2 COD PROCEDURA CIVILA Sentinta nr.717 din 09 martie 2009
Judecator Stanulescu Ion Prin sentinta nr. 816 din 1 aprilie 2008, pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr. 747/95/2008 a fost admisa actiunea formulata de reclamantul B. N. I. impotriva paratilor C.T. si P.T., fiind obligati paratii sa plateasca reclamantului sporul de neconcurenta in cuantum de 50% aplicat la salariul de incadrare, incepand cu luna decembrie 2005 la zi, actualizat cu indicele de inflatie pana la data platii efective si in continuare pe toata durata indeplinirii functiei de consilier juridic.
Pentru a hotari astfel s-a retinut ca reclamantul a fost incadrat consilier juridic in cadrul P. T. la data de 21.11.2005 iar potrivit art. 94 al.1 din Legea nr. 161/2004 " calitatea de functionar public este incompatibila cu orice alta functie publica decat cea in care a fost numit, precum si cu functiile de demnitate publica.
De asemenea potrivit art. 94 al. 2 din aceeasi lege, functionarii publici nu pot detine alte functii si nu pot desfasura alte activitati remunerate sau neremunerate, in cadrul autoritatilor sau institutiilor publice, al regiilor autonome, societatilor comerciale, ori in alte unitati cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, in cadrul unei asociatii familiale sau ca persoana fizica autorizata.
Mai mult decat atat, potrivit art. 10 din Legea nr. 514/2003 exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibila cu calitatea de avocat sau cu oricare profesie autorizata ori salarizata in tara sau in strainatate.
S-a retinut de asemenea si faptul ca sunt intrunite toate prevederile legale, existand si acordul paratilor pentru plata sporului solicitat.
Paratul a formulat intampinare aratand ca hotararile irevocabile nu pot fi atacate cu contestatie in anulare daca motivele nu au fost invocate pe cale apelului sau recursului, iar sentinta 816/2008 nu a fost recurata de catre reclamant.
In data de 27.02.2009, reclamanta a depus la dosar o precizare prin care a aratat ca recunoaste pretentiile formulate de parat si este de acord cu apararile formulate de acesta in intampinare .
Analizand actiunea formulata in raport de apararea paratului, tribunalul va respinge actiunea pentru urmatoarele considerente ;
Cererea de chemare in judecata nu indeplineste conditiile unei contestatii in anulare asa cum a fost intitulata, conform art. 317 al. 2 Cod pr. civila, deoarece motivele puteau fi invocate prin cererea de recurs, dar reclamanta nu a formulat un asemenea recurs impotriva sentintei civile nr. 816 din 1.04.2008 pronuntata de Tribunalul Gorj.
In data de 27.02.2009 prin adresa nr. 1364, reclamanta a recunoscut de fapt drepturile ce i-au fost cuvenite paratului prin sentinta nr. 816/2008 pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr.747/95/2008.
