Domenii asociate:
- declinare de competenta
- plangerea impotriva solutiilor date de procuror
- procedura penala
Dosar nr. 5042/2/2009 (1344/2009)
Curtea de Apel Bucuresti, sectia a II-a penala si pentru cauze de minori si familie, decizia penala nr. 1401 din 5 octombrie 2009
Plangerea prevazuta de art.2781 C. pr. pen. - obiect. Neintrunirea elementelor constitutive ale unei infractiuni. Solutie de neincepere a urmaririi penale si de declinare a cauzei in favoarea unei alte unitati de Parchet, cu privire la aceeasi fapta. Nelegalitate. Inadmisibilitatea plangerii formulata conform art. 2781 C. pr. pen.
Constatand ca fapta cu care a fost sesizat nu intruneste elementele constitutive ale unei anumite infractiuni, ci ale unei infractiuni pentru care competenta de solutionare nu-i apartine, Parchetul nu trebuie sa dispuna o solutie de neincepere a urmaririi penale sau de netrimitere in judecata (de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale) ci de schimbare a incadrarii juridice (dupa caz) si declinare de competenta, in caz contrar, pronuntandu-se doua solutii asupra aceleiasi fapte.
Plangerea formulata impotriva unei asemenea solutii data de procuror este inadmisibila iar instanta nu o poate cenzura deoarece, in realitate, Parchetul nu a dat o solutie finala cu privire la fapta, ci urmeaza ca aceasta sa fie cercetata raportat la o alta incadrare juridica.
art.2781 C. pr. pen.
Petentul N.C. a formulat recurs impotriva sentintei penale nr.27/17.03.2009 pronuntata de Tribunalul Teleorman - Sectia Penala prin care s-a respins ca nefondata plangerea formulata de petent impotriva Ordonantei nr.52P/10.12.2008 pronuntata de Parchetul de pe langa Tribunalul Teleorman, prin care s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de numitul D.G. pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i C. pen. si declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Parchetului de pe langa Judecatoria Alexandria, pentru efectuarea de cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor prev. de art. 180 alin. 2 C. pen., respectiv art. 11 din Legea 61/1991.
Petentul a criticat hotararea pentru nelegalitate si netemeinicie, aratand ca din actele medico-legale efectuate in cauza a rezultat ca viata victimei a fost pusa in primejdie, solicitand astfel desfiintarea ordonantei atacate si trimiterea cauzei la parchet in vederea inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii de catre intimat a infractiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174- 175 C. pen.
Examinand sentinta recurata, atat prin prisma criticilor formulate, dar si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei, Curtea a constatat ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Prin ordonanta nr.52/P/10 decembrie 2008, Parchetul de pe langa Tribunalul Teleorman a dispus neinceperea urmaririi penale privind pe numitul D.G. pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i C. pen. si declinarea competentei de solutionare a cauzei in favoarea Parchetului de pe langa Judecatoria Alexandria, pentru efectuarea de cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor prev. de art. 180 alin. 2 C. pen. si art. 11 din Legea 61/1991.
Parchetul a stabilit - in raport de zona anatomica vizata (bratul si omoplatul stang), de leziunile cauzate, de intensitatea loviturilor si numarul acestora si de actele medico-legale - ca fapta savarsita de D.G. nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii de tentativa de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i C. pen. Fata de numarul de zile de ingrijiri medicale necesare pentru vindecarea victimei N.I., a declinat cauza in favoarea Parchetului de pe langa Judecatoria Alexandria, in vederea efectuarii de cercetari sub aspectul infractiunilor prev. de art. 180 alin. 2 C. pen. si art. 11 din Legea nr. 61/1991.
In raport de aceasta solutie, dispozitia de neincepere a urmaririi penale este cenzurabila numai formal de catre instanta in procedura prev. de art. 2781 C. pr. pen. si aceasta datorita modului gresit in care parchetul a interpretat dispozitiile procesual penale aplicabile in cauza.
Astfel, asa cum rezulta din dispozitiile art.2781 C. pr. pen., dar si din denumirea marginala a acestui articol, obiectul plangerii la instanta de judecata il reprezinta rezolutiile si ordonantele procurorului de neincepere a urmaririi penale sau de netrimitere in judecata, respectiv solutiile finale pronuntate de catre procuror, altele decat trimiterea in judecata.
Curtea apreciaza ca numai aparent ne aflam in fata unei solutii de neincepere a urmaririi penale atacabile in fata instantei, intrucat, in realitate, prin ordonanta atacata nu s-a dispus o solutie finala cu privire la fapta, ci declinarea competentei de solutionare a acesteia in favoarea Parchetului de pe langa Judecatoria Alexandria.
Constatand ca fapta cu care a fost sesizat nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii de tentativa la omor prev. de art 20 rap. la art. 174-175 C. pen., ci ale unei alte infractiuni (art. 180 alin. 2 C. pen.) pentru care competenta de solutionare revenea unui alt Parchet, avand in vedere ca urmarirea penala nu era inceputa (pentru a fi aplicabile dispozitiile art. 238 C. pr. pen. privind schimbarea incadrarii juridice), Parchetul trebuia doar sa-si decline competenta in favoarea parchetului de pe langa judecatorie.
Modalitatea in care a procedat, pronuntand mai multe solutii cu privire la aceeasi fapta, este contrara dispozitiilor procesual penale (nici un articol din cele de la Titlul I Partea speciala cap.I-VIII C. pr. pen. nu prevede o atare rezolvare a situatiei procedurale ivite). Solutiile dispuse de catre procuror la finalizarea urmaririi penale sunt corespunzatoare celor pronuntate de catre instanta de judecata cu ocazia solutionarii fondului cauzei. Atunci cand instanta constata ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale unei infractiuni, insa fapta imbraca elementele constitutive ale altei infractiuni, nicidecum nu pronunta doua solutii: de achitare si de condamnare, ci dispune schimbarea incadrarii juridice a faptei si pronunta o solutie unica, oricare ar fi aceasta.
Inadmisibilitatea pronuntarii a doua solutii cu privire la aceeasi fapta rezulta si din dispozitiile art. 10 lit. j C. pr. pen., potrivit carora punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale este impiedicata si atunci cand faptei definitiv judecate i s-ar da o alta incadrare juridica.
Instanta nu poate cenzura activitatea procurorului in aceasta faza a procesului penal si nu poate stabili in cursul urmaririi penale sau in faza actelor premergatoare incadrarea juridica corecta a faptelor. Interventia instantei are loc numai dupa pronuntarea unei solutii finale cu privire la fapta pretins comisa de catre intimat, fie in procedura prevazuta de art. 2781 C. pr. pen., fie cu ocazia solutionarii in fond a cauzei, pentru ipoteza sesizarii acesteia prin rechizitoriu.
Curtea retine ca inainte de solutionarea prezentului recurs, Parchetul de pe langa Judecatoria Alexandria a dispus scoaterea de sub urmarire penala a invinuitului D.G. pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 180 alin. 2 C.pen., in baza art. 11 pct. 1 lit. b rap. la art. 10 lit. e C. pr. pen., constatand ca aceasta a lovit victima N.I. actionand in legitima aparare. Totodata, a dispus si scoaterea de sub urmarire penala a invinuitului D.G. si aplicarea sanctiunii amenzii administrative in cuantum de 700 lei pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 11 din Legea nr. 61/1991.
Ca atare, aceasta este solutia finala pronuntata in cauza, iar criticile petentului pot fi analizate numai in cadrul procesual generat de promovarea unei plangeri impotriva acestei solutii.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a respins recursul petentului ca nefondat.
S-a considerat ca o atare solutie, intemeiata pe considerentele mai sus mentionate, nu incalca principul non reformatio in pejus (desi instanta de fond a pronuntat o solutie de respingere a plangerii ca neintemeiata, in urma analizarii aspectelor de fond, nesesizand imprejurarile anterior dezvoltate care o impiedicau sa faca o atare analiza), intrucat principul neagravarii situatiei in propriul recurs presupune doar neagravarea situatiei in propria cale de atac si nu o obligatie pentru instanta de recurs de a perpetua eroarea in care s-a aflat prima instanta si analizarea pe fond a aspectelor privind incadrarea juridica.