Dispozitiile art. 242 pct. 2 din Codul de procedura civila reglementeaza un caz de suspendare voluntara a judecatii bazata pe vointa tacita a partilor de a nu mai continua judecata, dedusa din neprezentarea lor la proces.
In prezenta cererilor de amanare aflate la dosar, nu se mai putea retine lipsa de staruinta a partilor in continuarea judecatii, fiind inlaturat chiar elementul de baza al acestui caz de suspendare.
In prezenta cererii de amanare formulata de parat in scopul angajarii unui avocat, cerere la care a achiesat si reclamantul si in baza principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil, erau aplicabile prevederile art. 126 din Codul de procedura civila, astfel incat instanta era datoare sa amane pricina, conform vointei partilor, si nu sa suspende judecata. Aceasta solutie se intemeiaza si pe interpretarea a fortiori a art. 242 pct. 1 din Codul de procedura civila, in sensul ca daca legea reglementeaza posibilitatea partilor de cere suspendarea judecatii, cu atat mai mult acestea pot cere amanarea la un termen de judecata, intrucat fundamentul este acelasi - principiul disponibilitatii, iar efectele suspendarii sunt mai ample decat in cazul acordarii unui termen de judecata.
Tribunalul Valcea, decizia civila nr. 322/R/24-02.2009, dosar nr. 186/90/2009 Prin cererea inregistrata la nr. 1522/198/2008, reclamantul T. M. a chemat in judecata pe paratul C. I., solicitand obligarea acestuia sa lase liber accesul la suprafata de 16,56 mp. detinuta in cota indiviza, sa demoleze scara si constructiile anexe de sub scara, , sa demoleze placa din beton construita pe suprafata de 16,56 mp., iar in caz de refuz sa fie autorizat reclamantul sa efectueze lucrarile pe cheltuiala paratului.
Prin incheierea din 5 ianuarie 2009, Judecatoria Brezoi a dispus suspendarea judecatii, retinandu-se ca partile au lipsit, fiind astfel aplicabile prevederile art. 242 pct. 1 din Codul de procedura civila.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs reclamantul.
Recursul a fost declarat si motivat in termenul prevazut de art. 244/1 alin. 2 din Codul de procedura civila.
Recursul a fost legal timbrat.
In motivarea recursului, recurentul a sustinut ca incheierea este lipsita de temei legal, fiind data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, intrucat pentru termenul la care s-a dispus suspendarea ambele parti au formulat cereri in vederea exercitarii dreptului la aparare.
In drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila.
Analizand recursul in raport de motivele invocate si de prevederile legale aplicabile, tribunalul il apreciaza ca fiind fondat, pentru considerentele care vor fi expuse in continuare.
Din actele dosarului, rezulta ca pentru termenul de judecata din 5 ianuarie 2009 paratul a formulat o cerere prin care a solicitat acordarea unui alt termen de judecata, in vederea angajarii unui aparator, iar reclamantul a formulat o cerere prin care a solicitat de asemenea acordarea unui alt termen de judecata fata de cererea formulata de catre parat.
Prima instanta nu s-a pronuntat in nici un mod asupra acestor cereri, ci doar a retinut ca partile au lipsit si a dispus suspendarea judecatii.
Aceasta masura nu este legala, intrucat dispozitiile art. 242 pct. 2 din Codul de procedura civila reglementeaza un caz de suspendare voluntara a judecatii bazata pe vointa tacita a partilor de a nu mai continua judecata, dedusa din neprezentarea lor la proces.
In prezenta cererilor de amanare aflate la dosar, nu se mai putea retine lipsa de staruinta a partilor in continuarea judecatii, fiind inlaturat chiar elementul de baza al acestui caz de suspendare.
In prezenta cererii de amanare formulata de parat in scopul angajarii unui avocat, cerere la care a achiesat si reclamantul si in baza principiului disponibilitatii care guverneaza procesul civil, erau aplicabile prevederile art. 126 din Codul de procedura civila, astfel incat instanta era datoare sa amane pricina, conform vointei partilor, si nu sa suspende judecata. Aceasta solutie se intemeiaza si pe interpretarea a fortiori a art. 242 pct. 1 din Codul de procedura civila, in sensul ca daca legea reglementeaza posibilitatea partilor de cere suspendarea judecatii, cu atat mai mult acestea pot cere amanarea la un termen de judecata, intrucat fundamentul este acelasi - principiul disponibilitatii, iar efectele suspendarii sunt mai ample decat in cazul acordarii unui termen de judecata.
Retinand astfel ca prima instanta a aplicat gresit prevederile art. 242 pct. 2 din Codul de procedura civila, tribunalul, in temeiul art. 312alin. 1 rap. la art. 304 pct. 5 din Codul de procedura civila, va admite recursul, va casa incheierea si va dispune continuarea judecatii de catre aceeasi judecatorie, retinand ca prin suspendarea judecatii s-a produs recurentului o vatamare a dreptului sau de a avea acces la justitie ce nu poate fi inlaturata decat prin anularea (casarea) incheierii.