Desfacerea disciplinara a contractului individual de munca. Analiza temeiniciei masurii in raport de dispozitiile art.266 Codul Muncii
Potrivit art.263 Codul muncii, abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual sau contractul colectiv aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.
Prerogativa disciplinara ii apartine angajatorului, care are dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara.
Tribunalul Hunedoara Sectia conflicte de munca si asigurari sociale - Sentinta nr.376/LM/28 februarie 2011, ramasa irevocabila prin nerecurare.
Prin actiune, reclamantul a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta in cauza sa se dispuna anularea deciziei de concediere emisa de intimata, reintegrarea in munca pe postul de sofer, precum si obligarea intimatei la plata despagubirilor banesti egale cu salariile precum si a celorlalte drepturi banesti de care ar fi beneficiat ca salariat incepand cu data emiterii deciziei de concediere si pana la reintegrare .
In fapt, acesta a sustinut ca in mod gresit a fost considerat complice la sustragerea placutei de inmatriculare aflata pe autocamionul condus de el, desi prin nota explicativa a aratat modul in care s-au derulat evenimentele si ca a fost in imposibilitatea de a anunta evenimentul produs. A mai mentionat ca in seara in care a disparut placuta, era parcat cu inca doi colegi in acelasi loc si nu avea cum sa stie ca cineva va sustrage placuta, iar in ceea ce priveste anuntarea evenimentului, nu s-a gandit ca este ceva grav si a anuntat pierderea placutei cand s-a intors cu masina din tara.
Prin intampinare, parata a solicitat sa se dispuna respingerea in intregime a actiunii, aratand in esenta ca la emiterea deciziei contestate au fost respectate dispozitiile Codului muncii privind procedura legala. Desi in petitul actiunii introductive, reclamantul se refera la constatarea nulitatii absolute, motivele invoca totusi aspecte de netemeinicie. S-a invederat ca prin referatul din 26.01.2010 conducerea societatii a fost sesizata cu privire la imprejurarea ca in ianuarie 2010, un tert colaborator a observat ca placuta de inmatriculare apartinand unei semiremorci aflate in proprietatea unitatii era utilizata in trafic de un alt autovehicul, apartinand unui transportator strain, care efectua transport de legume - fructe pe ruta Belgia - Romania. Reclamantul a recunoscut ca placuta i-a fost sustrasa in Belgia, in jurul datei de 15.12.2009, insa a sesizat acest fapt superiorului direct circa o luna mai tarziu.
Comisia de disciplina a constatat ca reclamantul si-a incalcat obligatia de serviciu si a apreciat ca salariatul trebuia sa prevada consecintele inactiunii sale, respectiv ale omisiunii de a-si anunta imediat seful direct si daca se impunea, chiar organele de politie de la locul faptei, apreciind consecintele abaterii disciplinare cu grad inalt de gravitate.
Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului, precum si a probelor administrate in cauza, instanta retine urmatoarele :
Prin decizia de concediere nr.52/10.02.2010 emisa de conducerea intimatei s-a dispus incetarea contractului individual de munca al salariatului incadrat ca sofer, masina de mare tonaj, in baza prevederilor art.61 lit. a din Legea nr.53/2003, incepand cu data de 10.02.2010.
In urma anchetei disciplinare efectuate, s-a retinut in sarcina salariatului incalcarea cu vinovatie a obligatiilor stipulate in Regulamentul intern si fisa postului, prin faptul ca a anuntat doar dupa o luna disparitia placutelor de inmatriculare, desi avea cunostinta despre acest fapt, iar societatea a fost informata ca placutele de inmatriculare au fost montate pe un alt autocamion apartinand unei companii de transport neidentificate, ce efectua transport ilegal de marfa .
Pentru cercetarea disciplinara prealabila, salariatul a fost convocat conform dispozitiilor art.267 alin.2 din Legea nr.53/2003, prin decizia nr.1965/T/26.01.2010, fiind constituita comisie de cercetare disciplinara. Prin declaratia data, contestatorul a aratat ca in Belgia, in data de 15.12.2009 a facut pauza de 9 ore, constatand ca lipseste numarul de inmatriculare de pe semiremorca in dimineata urmatoare, insa a continuat cursa si a anuntat acest fapt doar in data de 15.01.2010, in momentul cand a intrat in tara.
Comisia de disciplina retinand gravitatea faptei prin nerespectarea Regulamentului intern si a fisei postului cu consecinta afectarii imaginii companiei pe piata internationala a transporturilor, a propus desfacerea disciplinara a contractului de munca al salariatului .
Potrivit art.263 Codul muncii abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual sau contractul colectiv aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.
Prerogativa disciplinara ii apartine angajatorului, care are dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara.
In speta, reclamantul, prin omisiunea de a informa angajatorul despre sustragerea placutei de inmatriculare, pe parcursul unei luni (15.12.2009 - 15.01.2010), si-a incalcat cu vinovatie obligatiile de serviciu prevazute in Regulamentul intern si fisa postului, in conformitate cu care, avea datoria de a anunta seful direct de producerea oricarui eveniment sesizat sau in care a fost implicat. Acesta cu atat mai mult in cazul sustragerii unor placute de inmatriculare de pe autovehiculul cu care circula in strainatate. Placuta de inmatriculare sustrasa de pe semiremorca a fost identificata pe un autovehicul strain, folosit la efectuarea unor transporturi ilegale de marfa, ceea ce putea avea consecinte deosebit de grave pentru angajator si putea afecta imaginea societatii. Or, prin omisiunea petentului de a informa sefii ierarhici despre evenimentul respectiv, conducerea a fost pusa in imposibilitatea de a lua masurile necesare pentru a evita aceste consecinte si a intra in legalitate.
De altfel, din probele administrate si chiar din cuprinsul actiunii, rezulta ca reclamantul a comunicat pierderea (sustragerea) placutei in jurul datei de 15 ianuarie 2010, deci dupa ce conducerea a aflat de la o terta persoana despre utilizarea ilegala a placutei de inmatriculare sustrase, dand dovada de o crasa neglijenta. Aceasta cu atat mai mult cu cat, din data 22 decembrie 2009 reclamantul s-a aflat in tara pana in data de 4 ianuarie 2010, situatie in care nu are nici o justificare, de a nu lua legatura cu dispecerul unitatii.
Ca urmare, abaterea disciplinara retinuta in sarcina contestatorului in mod corect a fost considerata avand o gravitate deosebita, ce justifica desfacerea disciplinara a contractului de munca. Drept consecinta, contestatia de fata a fost respinsa ca nefondata.