Revendicare - preferabilitatea titlului chiriasului cumparator in vederea respectarii principiului securitatii circuitului civil si a stabilitatii raporturilor juridice civile.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE -DECIZIA CIVILA NR.416/02.03.2009)
La data de 13.09.2006, reclamanta A.-G. A.-I.-C.- E.-I. a chemat in judecata pe paratii B.I., B.V. si M.B., pentru ca in baza prevederilor art.480-481 Cod civil, art.46 si urmatoarele din Legea nr.10/2001 si a probatoriului ce se va administra, sa se constate nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul situat in B., str.Intr.B. nr.3, demisol, sector 1, sa oblige pe paratii B. sa-i lase reclamantei, in deplina proprietate si linistita posesie, imobilul - demisol susmentionat cu terenul aferent de 14,32 mp si la cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii s-a aratat ca intregul imobil din str.B. nr.3-5, demisol, sector 1, compus din teren in suprafata de 509 m.p. si 3 corpuri de cladire, astfel cum a fost nationalizat si a devenit un singur imobil, a fost dobandit de catre B.M. - L. prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.6638/22.04.1915 de Tribunalul Ilfov si prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.11577/12.05.1920.
Imobilul din primul contract s-a aflat pe str. F.P. nr.85 (fost 135), devenit in 1940 str. Intr. P. II nr.3-5, iar imobilul-teren neconstruit din cel de-al doilea contract figura in str.F.P. nr.75 (fost 129), devenit str.Intr.P. I nr.10, cele doua corpuri au fost alipite, devenind un singur imobil, astfel cum rezulta din procesul-verbal de intabulare, in dosarul C.F. nr.7580/04.07.1980 si care astfel a fost preluat de stat in baza Decretului nr.92/1950, la pozitia 1056 din anexa si adresele PMB din 2001-2002 depuse la dosar.
S-a aratat ca imobilul-demisol a fost vandut in baza Legii nr.112/1995 paratilor B.I. si B.V. in mod nelegal, intrucat imobilul a fost preluat fara titlu legal in proprietatea statului, intrucat bunica sa, B.M. - L. si, respectiv fiica acesteia - mama reclamantei - I.G.H.-M.-L. sunt urmase ale veteranilor de razboi, astfel cum rezulta din adeverinta nr.6179/03.11.1976, emisa de UM 02405 a M.A.N., iar reclamanta a formulat cerere in baza Legii nr.112/1995, nesolutionata si revendicare in anul 2001 - cauza fiind suspendata pana la solutionarea notificarii.
Bunica sa a decedat in 11.03.1958, a avut ca unica mostenitoare pe mama sa, pe care, la randul ei, reclamanta o mosteneste, potrivit certificatelor de mostenitor nr.112/14.03.1958 si nr.67/20.03.1962, cu precizarea ca dupa nasterea reclamantei, parintii sai si-au adaugat, pe cale administrativa, la numele de familie si pe cel de "I.", devenind "I.-G.".
Titlul statului nu este valabil, insusi Decretul nr.92/1950 fiind neconstitutional, incalcand art.480-481 din Codul civil si Declaratia Universala a Drepturilor Omului, caracterul abuziv al preluarii prin nationalizare fiind prevazut si in art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.10/2001 republicata dupa modificarile si completarile efectuate prin Legea nr.247/2005.
In aceste conditii, statul nu avea un bun detinut cu titlu valabil pe care sa-l poata instraina in mod valabil paratilor B., titlul acestora provenind de la un neproprietar.
Astfel - a mai aratat reclamanta - in actiunea in revendicare dedusa judecatii, urmeaza a se proceda la o comparare a titlurilor de proprietate infatisate de parti, or este de necontestat ca titlurile de proprietate ale autorilor reclamantei este mai vechi, provin de la adevaratii proprietari necontestati, astfel ca trebuie sa se dea preferabilitate acestor titluri, intrucat cel al paratilor este un titlu ce provine de la un neproprietar (Statul Roman) care l-a preluat abuziv, buna-credinta a cumparatorilor neavand relevanta in compararea de titluri, ci doar in caracterizarea posesiei, iar posesia abuziva nu constituie titlu de proprietate, abuzul nu creeaza drept.
S-a solicitat administrarea probelor cu inscrisuri, interogatoriu, expertiza tehnica.
S-au atasat actiunii, inscrisurile despre care s-a facut vorbire in actiune, in copii certificate conform art.139 Cod procedura civila: adresele P.M.B. privind situatia juridica a imobilului, Decretul nr.92/1950 cu anexa corespunzatoare in extras, cele doua titluri de proprietate, certificatele de mostenitor invocate, acte de stare civila, certificat al P.M.B. - Departamentul Patrimoniului Imobiliar nr.27168/1999 privind istoricul de rol pentru imobilul de la adresa Intrarea B. nr.3-5, Procesul-verbal de carte funciara Bucuresti nr.7580/1940 privind intabularea imobilului pe numele autoarei - teren de 509 m.p. si trei corpuri de cladire.
La data de 15.11.2006, paratii B.I. si B.V. au depus intampinare la dosar prin care au solicitat respingerea actiunii, ca neintemeiata, aratand ca ei au cumparat imobilul - demisol in litigiu, cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cand nu era nici o cerere de restituire a imobilului formulata ori o actiune in revendicare si nici nu au primit vreo notificare spre a nu se cumpara, intrucat se intentioneaza revendicarea. Iar paratii sunt cumparatori de buna-credinta, titlul lor fiind ocrotit prin prevederile art.45 alin.2 Legea nr.10/2001, fiind exclus de la nulitate pentru lipsa titlului valabil al instrainatorului, pentru cumparatorii de buna-credinta, care nu au urmarit fraudarea legii la data incheierii contractului de vanzare-cumparare nr.4353/22683/06.05.1997 ori cauza ilicita, invocandu-se principiului securitatii circuitului civil si al stabilitatii raporturilor civile.
S-a mai invocat si exceptia lipsei de calitate procesuala activa a reclamantei, existand diferente de nume intre actele depuse la dosar privind revendicarea si faptul ca imobilul nu a fost identificat. Ulterior, s-au invocat intr-o completare la intampinare, exceptia prematuritatii actiunii si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, dar si exceptia de litispendenta, fiind necesara reunirea celor doua cauze, conform art.163 Cod procedura civila, fata de dosarul nr.1500/2001.
S-a atasat cauzei si dosarul nr.38792/299/2006 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, prin care, reclamantii B.I. si B.V. au chemat in judecata pe paratii M.B. prin P.G. si S.C. H.N. S.A., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta, sa se constate calitatea de cumparatori de buna-credinta ai imobilului - demisol, din Intrarea B. nr.3, sector 1, conform contractului de vanzare-cumparare nr.4353/22683/06.05.1997.
Reclamantii din aceasta cauza au aratat ca ei aveau calitatea de chiriasi ai demisolului imobilului pentru care au depus cerere de cumparare, dupa expirarea termenului de 6 luni prevazut de art.14 din Legea nr.112/1995 si fara a exista vreo cerere de revendicare a imobilului, invocandu-se prevederile art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001 si art.111 Cod procedura civila.
S-a atasat actiunii copia contractului de vanzare-cumparare, ulterior s-a format si o cerere de introducere in cauza, conform art.57 alin.1 Cod procedura civila, a intervenientei A.-G. A.-I.-C.-E.I., in conditiile in care susnumita a formulat o cerere de restituire a aceluiasi imobil in baza Legii nr.10/2001.
Prin incheierea din 19.01.2007, s-au respins exceptiile invocate in intampinarea privind litispendenta vizand cauza ce face obiectul dosarului nr.1500/2001, pentru care s-a constatat neindeplinirea prevederilor art.163 Cod procedura civila, s-au respins si exceptiile privind inadmisibilitatea (prematuritatea) actiunii si privind prescriptia extinctiva a dreptului material la actiune, neexistand o conditionare a finalitatii actiunii in revendicare fata de o procedura prealabila a Legii nr.10/2001 si actiunea in revendicare nefiind prescriptibila.
Prin aceeasi incheiere s-a unit cu fondul cauzei, exceptia privind lipsa de calitate procesuala activa.
Prin incheierea ulterioara din 07.02.2007, s-a conexat la dosarul prezent al cauzei, cererea conexa formulata de paratii B. cu obiectul prezentat mai sus din dosarul nr.38792/299/2006, conform art.164 Cod procedura civila, constatandu-se existenta unei stranse legaturi intre cele doua cauze.
In sprijinul intampinarii paratilor B., s-au mai depus la dosar si copiile contractelor de inchiriere pentru imobilul - demisol, cererea de cumparare din 28.02.2006, avand pe verso-ul cererii, avizul biroului juridic din care rezulta ca reclamanta are inregistrata o cerere de despagubiri in baza Legii nr.112/1995, nu are o cerere de restituire in natura, respectiv un litigiu pe rol privind revendicarea, imobilul fiind nationalizat in baza Decretului nr.92/1950, declaratie autentica necesara cumpararii in baza Legii nr.112/1995.
Reclamantei i-a fost incuviintata si o expertiza tehnica de identificare a imobilului, raportul de expertiza - efectuat de expertul Frunza Felicia, fiind depus la dosar - filele 93-98, schita aferenta, la care partile nu au formulat obiectiuni si care identifica imobilul in litigiu, potrivit inscrisurilor depuse la dosar si relatiile autoritatilor locale privind situatia juridica a imobilului.
Prin sentinta civila nr.10245/27.06.2007, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, in dosarul nr.28692/299/2006, s-au respins exceptia de calitate procesuala activa a reclamantei si exceptia privind lipsa de interes a actiunii principale, s-a admis actiunea principala a recurentei si in consecinta, s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului revendicat, situat in B., str.Intrarea B. nr.3, demisol, sector 1, paratii B.I. si B.V. au fost obligati sa lase imobilul-demisol susmentionat, in deplina proprietate si posesie, reclamantei, asa cum a fost identificat in raportul de expertiza de la dosar, s-a respins, ca lipsita de interes, cererea conexa si cererea de interventie fortata a paratilor B. si s-a luat act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de judecata a retinut ca expertiza tehnica a identificat imobilul cu cel din actele de proprietate ale autoarelor reclamantei, aceasta fiind, potrivit certificatelor de mostenitor de la dosar, unicul mostenitor, legitimandu-si calitatea procesuala activa in actiunea in revendicare in cauza, fiind respinsa exceptia avand acest obiect, ca si cea privind lipsa de interes in promovarea actiunii care tinde la valorificarea dreptului sau de proprietate asupra imobilului in litigiu, potrivit art.480 Cod civil si de constatare a nevalabilitatii titlului statului, potrivit art.6 din Legea nr.213/1998 de catre instanta.
Pe fondul cauzei, instanta a constatat ca, potrivit art.2 lit.a) din Legea nr.10/2001, trecerea imobilului la stat in baza Decretului nr.92/1950, a fost abuziva, intrucat, potrivit art.480-481 Cod civil, nu s-a primit o dreapta si prealabila despagubire.
Statul, nedetinand bunul cu titlu valabil, s-a constatat ca nici titlul paratilor nu este unul valabil, in comparatie cu titlul de proprietate al autorilor reclamantei, care este preferabil, nefiind afectat de vreun astfel de viciu de nevalabilitate.
Cererile conexate au fost primite ca fiind lipsite de interes, buna-credinta neavand nici o relevanta intr-o comparare a titlurilor, chiar daca s-ar fi constatat buna-credinta a paratilor.
Impotriva acestei sentinte au formulat apel paratii B.I.si B.V. si respectiv, M.B. prin P.G., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
1. In apelul declarat de paratii B. s-a aratat ca in mod gresit nu s-a primit exceptia de inadmisibilitate a actiunii, in conditiile in care, actiunea in revendicare este introdusa dupa data intrarii in vigoare a Legii nr.10/2001, aplicabilitate avand legea speciala; in mod gresit s-a respins, ca lipsita de interes, cererea conexa privind constatarea calitatii lor de cumparatori de buna-credinta si in mod gresit au fost obligati sa lase imobilul-demisol in cauza, in deplina proprietate si posesie reclamantei, in conditiile in care ei, dimpotriva, au un titlu valabil, necontestat in termenul legal, sunt cumparatori de buna-credinta, ocrotiti de prevederile art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001, astfel ca au preferabilitate in raport cu titlul autoarelor reclamantei, in baza principiilor securitatii circuitului civil si al stabilitatii raporturilor civile.
2. M.B. a criticat solutia pe respingerea gresita a exceptiilor privind lipsa de interes si inadmisibilitatea actiunii in revendicare si pentru constatarea titlului nelegal al statului dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001, intrucat aceste aspecte se analizeaza doar in cadrul stabilit de legea speciala.
S-a mai retinut in apelul declarat ca paratii au cumparat in baza Legii nr.112/1995, imobilul in litigiu, fiind de buna-credinta si respectand legea, astfel ca reclamanta are doar dreptul la despagubiri, iar nu la restituirea in natura a imobilului.
Intimata-reclamanta a depus intampinare prin care a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate, depunand extrase din practica juridica, in materie, la dosar.
Prin decizia civila nr.178/A/11.02.2008, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila, in dosarul nr.28692/299/2006, s-au admis apelurile formulate, a fost schimbata in parte sentinta apelata, in sensul ca s-a respins actiunea in revendicare ca neintemeiata, fiind mentinute celelalte dispozitii ale sentintei.
In considerentele deciziei s-a retinut ca instanta de fond a solutionat in mod corect exceptia lipsei de interes a reclamantei in promovarea actiunii prin care justifica valorificarea unui drept al sau, subiectiv, dreptul de proprietate reclamat, in conditiile in care are si o notificare intemeiata pe Legea nr.10/2001, care, din motive independente de ea, a ramas nesolutionata.
Referitor la solutia pronuntata in actiunea in revendicare, s-a constatat ca in situatia speciala a imobilului ce face obiect de reglementare a Legii nr.10/2001, instrainat in baza Legii nr.112/1995 si fata de dispozitiile art.18 lit.d) din Legea nr.10/2001 (lit.c) potrivit legii republicata, nota red.), care deschide persoanei indreptatite calea obtinerii masurilor reparatorii in echivalent, intervine obligativitatea mentinerii situatiei juridice creata in mod valabil, putandu-se vorbi de acordarea pe aceasta cale a unui criteriu de preferinta in favoarea dobanditorilor de buna-credinta, care, la data cumpararii, s-au aflat intr-o eroare comuna si invincibila asupra calitatii de proprietar al statului vanzator, iar, jurisprudenta CEDO invocata, are aplicabilitate in situatia in care reclamanta ar detine o hotarare judecatoreasca prealabila de recunoastere a dreptului de proprietate, respectiv o decizie administrativa de restituire a bunului, care, in speta, lipsesc.
In consecinta, in compararea celor doua titluri, in mod eronat prima instanta a acordat preferabilitate titlului autoarelor reclamantei, actiunea in revendicare urmand a fi respinsa.
Privitor la criticile de rezolvare a cererilor conexe, s-a constatat ca acestea sunt nefondate, ele avand mai degraba caracterul unor aparari de fond in speta.
Impotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A.-G. A.-I.-C.-E.-I., criticand-o pentru nelegalitate, conform art.304 pct.8 si 9 Cod procedura civila.
Potrivit primului motiv de recurs, prevazut de art.304 cpt.8 Cod procedura civila, s-a aratat ca in mod gresit retine instanta de apel ca dreptul invocat de catre reclamanta nu ar fi unul "actual", avand in vedere prevederile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, in mod eronat instanta calificand actiunea in revendicare ce apara insusi dreptul de proprietate, intr-o eventuala speranta de obtinere in natura a imobilului, intrucat in 2001 s-a promovat direct in instanta, o actiune in revendicarea intregului imobil, cauza aflandu-se in apel, dar suspendata, avand o notificare in baza Legii nr.10/2001, astfel ca reclamanta nu avea posibilitatea reala de a introduce o actiune in constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare a paratilor nr.3028/22687/22.01.1997, despre care a aflat abia in apelul din revendicarea initiala promovata.
Instanta de apel ignora titlurile veritabile ale autorilor recurentei-reclamante, in compararea titlurilor solicitata prin actiune si creeaza un nou tip de proprietate in temeiul Legii nr.112/1995 "mai superior" decat dreptul de proprietate reglementat de dreptul comun in materie, incalcand prevederile art.44 din Constitutia Romaniei.
Or, jurisprudenta si doctrina mai vechi, dar chiar si recenta, exclud buna-credinta, atunci cand exista cea mai mica indoiala cu privire la titlul vanzatorului, iar asupra nationalizarilor existau dezbateri publice, de notorietate, inca din anul 1990.
Intr-adevar, articolul 18 lit.d) din Legea nr.10/2001 (lit.c) dupa republicare, nota red.), reglementeaza acordarea doar a masurilor reparatorii in echivalent, dar in speta, nu s-au respectat prevederile Legii nr.112/1995 la data cumpararii, Statul fiind un non-proprietar.
Prin solutia instantei de fond se incalca dreptul de proprietate al reclamantei, in sensul art.1 din Protocolul 1 aditional la CEDO.
Potrivit celui de-al doilea motiv de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila, s-a aratat ca instanta de apel a pronuntat decizia cu incalcarea esentiala a legii.
Astfel, in compararea de titluri, instanta uita sa compare drepturile autoarelor reclamantei cu dreptul statului, autorul paratilor, intrucat daca ar fi facut o astfel de analiza, ar fi constatat ca autorul paratilor - statul, nu a dobandit nicicand dreptul de proprietate si ca atare nu putea transmite altei persoane altceva decat o detentie precara, iar grava neglijenta a functionarilor de la S.C. H.N. S.A. este incompatibila cu caracterul invincibil al "erorii", intrucat ei aveau posibilitatea sa verifice actele din dosarul format in baza Legii nr.112/1995 de cumparare, referitor la situatia juridica a imobilului.
Si neglijenta cumparatorului care nu a facut nici o diligenta spre a afla situatia juridica a imobilului, inainte de cumparare, exclude buna sa credinta si caracterul invincibil al erorii comune invocate, dar chiar buna-credinta daca ar exista, ea este irelevanta.
S-a solicitat admiterea recursului, respingerea apelului declarat de paratii B. impotriva sentintei apelate si mentinerea, ca temeinica si legala, a sentintei primei instante.
Intimatii-parati B.I. si B.V. au depus intampinare la dosar prin care au solicitat respingerea recursului.
Intimatii au aratat ca recurenta ignora prevederile art.6 din Legea nr.213/1998 care statueaza ca bunurile preluate de stat fara titlu valabil ori obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari ori succesorii acestora "daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie", reclamanta ignorand si termenul limita in care putea formula o actiune in instanta de contestare a contractului de vanzare-cumparare, cumparatorii au incheiat in baza Legii nr.112/1995, astfel ca reclamanta a apelat la o "gaselnita" - actiunea in compararea de titluri ale autorilor ei cu cel al statului, pentru a obtine imobilul, or, instanta de apel nu putea indrepta o nedreptate, savarsind nedreptati si mai mari, sub amenintarile cu adresarea la CEDO.
Recurenta ignora un principiu de baza inca din dreptul roman - specialia generalibus derogant" - potrivit caruia, in actiunile formulate dupa aparitia legilor speciale in materie de retrocedari, acestea din urma au aplicabilitate, in raport cu dreptul comun, dar si principiul error communis facit jus" si buna-credinta prin care, subdobanditorii sunt ocrotiti prin Legea nr.10/2001, prin art.46 statuandu-se un termen limita pentru atacarea contractului de vanzare-cumparare, de care recurenta nu s-a prevalat.
La solicitarea Curtii, s-au obtinut relatii la dosar de la autoritatile locale - P.M.B. - Directia Juridic, prin care s-a constatat ca recurenta a formulat o cerere de acordare de despagubiri pentru imobil, prin cererea nr.3067/28.07.1996, reiterand cererea ulterior sub nr.10949/17.06.1997, prin care a solicitat despagubiri pentru spatiile ocupate de chiriasi in baza Legii nr.112/1995 si restituirea in natura pentru spatiile libere - cereri nesolutionate, fiind atasate si cererile in copii la dosar.
Recurenta a depus ca inscrisuri noi in recurs, mai multe inscrisuri, intre care: cererea sa de revendicare a intregului imobil, la data de 31.01.2001, contestatie solutionata irevocabil prin sentinta civila nr.371/13.03.2006, de obligare a M.B. de solutionare a notificarii efectuate in baza Legii nr.10/2001.
Recursul nu este fondat.
Critica din primul motiv de recurs subsumat prevederilor art.304 pct.8 Cod procedura civila, in sensul ca in mod eronat instanta de apel a considerat ca dreptul sau nu este "actual", nu poate fi primita in conditiile in care, este necesara o confirmare a vechilor titluri ale autorilor reclamantei printr-o hotarare judecatoreasca ori o decizie de restituire, prealabila opunerii titlului paratilor, intr-o actiune in revendicare, prin care sa se fi verificat nevalabilitatea titlului statului si obligarea la retrocedare, in sensul art.1 Protocolul 1 aditional la CEDO.
In compararea de titluri solicitata, in speta paratii detin un "bun actual", in sensul art.1 din Protocolul 1 aditional, prin contractul de vanzare-cumparare incheiat in baza Legii nr.112/1995, cu deplina respectare a acestei legi si cu buna-credinta.
Desi se invoca reaua-credinta si frauda la lege la data incheierii contractului de vanzare-cumparare, acestea nu pot face obiect de reanalizare a acestor cereri, in lipsa unui petit distinct cu acest obiect, recurenta-reclamanta depasind termenul limita impus de art.46 din Legea nr.10/2001, pentru a mai pune in discutie nulitatea contractului, dreptul material fiind prescris.
Astfel, s-a consolidat titlul paratilor, ei avand si posesia bunului - "in pari causa, melior est causa possidendis" - astfel ca, intr-o comparare a titlurilor, preferabilitate nu poate avea decat titlul cumparatorilor - chiriasi de buna-credinta, care au cumparat bunul cu respectarea art.9 din Legea nr.112/1995, pentru reclamanta devenind aplicabile prevederile art.20 alin.2 din Legea nr.10/2001, avand deschisa calea obtinerii de masuri reparatorii in echivalent pentru imobil, la valoarea reala de circulatie - coroborat cu prevederile art.18 lit.c) din Legea nr.10/2001, astfel respectandu-se principiul securitatii circuitului civil si principiul stabilitatii raporturilor civile.
In speta, s-a constatat ca reclamanta a revendicat bunul in instanta, abia in anul 2001, iar in baza Legii nr.112/1995 a formulat, potrivit prevederilor speciale ale legii, cerere de despagubiri pentru spatiile ocupate de chiriasi - intre care figura si demisolul in litigiu.
Sustinerea ca buna-credinta nu are relevanta, este contrazisa chiar de lege - art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001, menit sa ocroteasca pe cumparatorii - chiriasi de buna-credinta, chiar in cazul cumpararii unui imobil pentru care, ulterior s-ar constata ca era detinut de catre Stat fara un titlu valabil, buna-credinta inlaturand nulitatea contractului.
Prin solutia adoptata in apel, nu se poate spune ca se incalca prevederile art.44 din Constitutie, dreptul la revendicare si cererile conexe acestui drept trebuind utilizate in termenele si conditiile stabilite in legile speciale in materie, potrivit art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, pe care recurenta le ignora in mod nejustificat.
Este gresita sustinerea recurentei ca in cazul dat, potrivit unei jurisprudente mai vechi sau mai noi, preferabilitate trebuie acordat titlului mai vechi al autorilor fara a fi fost confirmat ca "bun actual" printr-o hotarare judecatoreasca ori o decizie de restituire prealabila, in conditiile unui titlu actual al cumparatorilor necontestat in termenul legal, neputand fi primita simpla afirmatie, combatuta de intregul probatoriu al dosarului ca recurenta s-ar fi aflat intr-o imposibilitate obiectiva de a formula cerere de constatare a nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare al paratilor.
Nici critica referitoare la lipsa caracterului invincibil al erorii comune invocate nu poate fi retinut, in conditiile in care el decurgea din litera si spiritul Legii nr.112/1995 pe care paratii-cumparatori le-au respectat la data perfectarii contractului, cu relevanta pentru acestia din urma, pretinsa neglijenta a functionarilor care au incheiat contractul fara anumite rectificari, netinand de culpa cumparatorilor, notorietatea unor dezbateri publice pentru imobilele nationalizate neexcluzand aplicabilitatea legii.
In acest sens, nici motivul de recurs prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila nu este fondat.
In sensul solutiei pronuntata de instanta de apel este si Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie de solutionare a unei cereri recurs in interesul legii nr.33/09.06.2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr.108 din 23.02.2009, care da sens limitarii incertitudinii raporturilor juridice nascute in legatura cu imobilele preluate abuziv de Stat.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului, prin practica sa consecventa, a statuat ca trebuie pastrat un just echilibru intre interesul general al comunitatii si imperativele de salvgardare a drepturilor fundamentale ale omului.
In cauza Pincova & Pinc, Curtea a aratat ca diminuarea vechilor atingeri constand in prejudiciile create in trecut fostilor proprietari, nu trebuie sa creeze noi prejudicii disproportionate. Legislatia interna trebuie sa permita sa se ia in considerare circumstantele sociale ale fiecarei spete, astfel incat, persoanele care au dobandit bunurile cu buna-credinta, sa nu fie puse in situatia de a suporta ponderea responsabilitatii statului care a confiscat in trecut aceste bunuri.
In Hotararea "Paduraru contra Romaniei", se reaminteste ca daca intr-adevar, Conventia nu impune Statelor obligatia de a restitui bunurile confiscate si cu atat mai putin, de a dispune de acestea conform atributelor dreptului de proprietate, se impune insa, ca fiecare stat contractant sa se doteze cu un arsenal juridic adecvat si suficient pentru a asigura respectarea obligatiilor pozitive care ii incumba.
In acest spirit se inscriu si noile prevederi de modificare si completare a Legii nr.10/2001 prin Legea nr.1/2009 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I nr.63 din 03.02.2009.
Referitor la exceptia lipsei de interes in promovarea recursului si a inadmisibilitatii actiunii in revendicare, in raport de noile prevederi ale Legii nr.1/2009 de modificare si completare a Legii nr.10/2001 - invocate in concluziile orale ale intimatilor-parati, Curtea le constata nefondate, urmand a fi respinse, intrucat prevederile imperative ale noii legi nu devin aplicabile intr-o actiune promovata anterior intrarii sale in vigoare - respectiv la data de 13.09.2006 - opunandu-se principiul constitutional al neretroactivitatii legii.
Avand in vedere considerentele retinute mai sus, potrivit art.312 Cod procedura civila, Curtea, in majoritate, va respinge insa recursul, ca nefondat.
Potrivit art.274 Cod procedura civila, va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
OPINIE SEPARATA Daca in ceea ce priveste solutia data celor doua exceptii invocate, ma raliez intrutotul considerentelor majoritatii, pe care insa, inteleg sa le completez cu doar cateva argumente suplimentare, in ceea ce priveste fondul recursului prezent, am opinat in sensul admiterii acestuia, pentru urmatoarele considerente:
In prealabil, Curtea apreciaza ca in cazul unei actiuni in revendicare ca prezenta, avand ca obiect un imobil preluat de catre stat in perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, esentiala este compararea titlurilor partilor, dandu-se preferinta celui mai caracterizat. Aceasta regula fundamentala este comuna tuturor actiunilor in revendicare, intemeiate pe dreptul comun in materie (art.480 Cod civil) si se aplica si in cazul unor actiuni in revendicare avand obiectul special, anterior mentionat, actiuni in revendicare intentate nu statului, prin autoritatile sale abilitate sau diverselor persoane juridice detinatoare, ci intentate chiriasilor-cumparatori. Aceasta concluzie rezulta pe de o parte, din imprejurarea reglementarii, prin dispozitiile art.22-29 din Legea nr.10/2001, a entitatilor care trebuie notificate pentru restituirea imobilului preluat sau pentru acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, eventuala etapa judiciara (prin contestarea dispozitiei/deciziei emise) purtandu-se in contradictoriu cu aceste persoane juridice, potrivit art.26 din Legea nr.10/2001 si, pe de alta parte, rezulta din imprejurarea ca dispozitiile art.46 si 47 din Legea nr.10/2001 modificata si republicata la 2.09.2005, privesc acele actiuni purtate in contradictoriu cu aceleasi entitati amintite anterior, acest lucru rezultand din interpretarea sistematica a acestor dispozitii legale cu ansamblul Legii nr.10/2001. Astfel, atunci cand legiuitorul a dorit ca actiunile in justitie intemeiate pe aceasta lege, sa se indrepte impotriva altor persoane decat aceste entitati, a prevazut expres aceasta posibilitate (de ex. art.48 alin.2 din legea, modificata).
In consecinta, in situatia instrainarii de catre stat a imobilelor, unor persoane fizice - chiriasii-cumparatori, este admisibila actiunea in revendicare de drept comun, aceasta actiune in revendicare intentata de proprietari, impotriva chiriasilor-cumparatori fiind o actiune in revendicare de drept comun, fara a fi circumstantiata in vreun mod special de Legea nr.10/2001, concluzie care rezulta din principiul prevalentei Conventiei Europene a Drepturilor Omului cu ansamblul regulilor sale jurisprudentiale, in caz de conflict cu Legea nr.10/2001, conform Deciziei nr.33/2008 date in interesul legii.
Art.45 din Legea nr.10/2001, republicata, priveste doar valabilitatea si nulitatea absoluta a actelor juridice de instrainare a acestor imobile, continand in alineatul final dispozitii referitoare la actiunea aferenta, de constatare a nulitatii absolute sau in anulabilitate. Nu putem sa extrapolam aplicarea acestor dispozitii exprese si in cadrul altor actiuni, cum ar fi actiunea in revendicare, pentru a stabili alte criterii de preferabilitate a titlurilor, intrucat textul nu face nici o referire in acest sens, iar interpretarea aceasta ar contraveni principiilor generale de drept in materie. Valabilitatea unui titlu nu echivaleaza cu preferabilitatea sa.
Nu ar putea fi invocata nici metoda de interpretare sistematica a acestui text de lege speciala, intrucat chiar daca am accepta un astfel de rezultat, rezultatul interpretarii ar fi contrar principiilor generale de drept. De altfel, spiritul reglementarii de ansamblu al Legii nr.1 0/2001 vizeaza repararea prejudiciului cauzat proprietarilor expoliati de stat in perioada comunista.
De altfel, prevalenta criteriilor de drept comun, de apreciere a preferabilitatii titlurilor, in cadrul actiunii in revendicare intentata de proprietari impotriva chiriasilor, este un element caracteristic al interpretarii statului roman, in litigiile solutionate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Or, interpretarea autoritatilor interne (inclusiv cele judecatoresti) nu poate fi divergenta celei pe care insusi statul roman o recunoaste in materie (a se vedea in acest sens, Hotararea din 1 decembrie 2005, definitiva la 1.03.2006, in cauza Paduraru impotriva Romaniei, publicata in Monitorul Oficial nr.514/14.06.2006, paragrafele 56-59, statul roman precizand chiar in cuprinsul paragrafului 59, ca "o procedura care constata buna-credinta a cumparatorului la incheierea contractului de vanzare-cumparare nu are nici un efect asupra existentei dreptului de proprietate al adevaratului proprietar. Hotararile care nu au dispus anularea contractului de vanzare-cumparare, nu au suprimat titlul de proprietate al reclamantului in speta si nici nu au diminuat sansele acestuia de a obtine posesia bunului In urma introducerii unei actiuni in revendicare. Constatarea bunei-credinte nu inseamna nici negarea titlului reclamantului si nici confirmarea titlului cumparatorului fata de, adevaratul proprietar"). Acelasi este si sensul paragrafului 2 al Deciziei nr.33/2008 in interesul legii, care statueaza aceeasi prevalenta a Conventiei cu ansamblul principiilor sale jurisprudentiale, transpuse in partea finala a paragrafului mentionat.
Buna-credinta ar putea fi analizata intr-o actiune in revendicare in situatia in care nici o parte nu poate aduce un titlu de proprietate, pentru caracterizarea posesiei partilor si nu ca un criteriu special, suplimentar.
In consecinta, Curtea apreciaza ca in cazul unei actiuni in revendicare, cum este speta prezenta, opereaza regulile generale privind compararea titlurilor, nefiind aplicabila nici prevederea art.18 lit.d din Legea nr.10/2001 privind acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, in cazul imobilului instrainat fostului chirias, cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 sau art.18 lit.c din Legea nr.10/2001 modificata prin Legea nr.247/19.07.2005, potrivit caruia se acorda masuri reparatorii prin echivalent, in cazul imobilelor instrainate cu respectarea dispozitiilor legale.
Aceasta concluzie se impune, intrucat articolul este aplicabil doar in situatia cererilor introduse In baza Legii nr.10/2001, or prezenta actiune in revendicare este intemeiata pe dispozitiile art.480 Cod civil, fiind o actiune in revendicare de drept comun, care vizeaza redobandirea posesiei imobilului si nu masuri reparatorii prin echivalent. Pe de alta parte, articolul Legii nr.10/2001se aplica doar in situatia imobilelor preluate cu titlu valabil, iar in cauza, asa cum vom arata, imobilul a fost preluat de stat, fara titlu valabil.
De altfel, Decizia in interesul legii nr.33/2008 impune cu caracter de principiu, prevalenta Conventiei Europene a Drepturilor Omului, in cazul constatarii unor neconcordante intre ea si Legea nr.10/2001, prevalenta care poate fi acordata si unei actiuni in revendicare de drept comun.
Concluzionand in sensul ca in cadrul acestei actiuni in revendicare de drept comun, trebuie sa fie aplicate criteriile obisnuite de comparare a titlurilor (ambele fiind considerate valabile, titlul de proprietate al autorilor reclamantei nefiind anulat, iar, pe de alta parte, contractul de vanzare-cumparare al chiriasului fiind apreciat ca valabil, ca urmare a intervenirii prescriptiei dreptul la actiunea in nulitate) este evident ca titlul reclamantei este mai bine caracterizat, astfel cum instanta de judecata de fond, in mod corect si judicios a stabilit. Aceasta concluzie se impune intrucat titlul reclamantei nu a fost anulat sau constatat nul, prin vreo hotarare judecatoreasca, nefiind formulata nici o cerere de chemare in judecata in acest sens sau macar o cerere reconventionala in prezenta cauza, de catre paratii-intimati, iar dreptul autorilor sai este preferabil net fata de cel al autorului paratilor, statul care a preluat imobilul fara titlu valabil.
Din punctul meu de vedere, elementul precumpanitor in stabilirea preferabilitatii unuia dintre cele doua titluri, este faptul ca titlul paratilor chiriasi-cumparatori nu provine de la adevaratul proprietar, ci de la un neproprietar (statul) care a preluat abuziv imobilul in baza Decretului nr.92/1950.
Decretul nr.92/1950 a iesit din vigoare, iar constitutia sub imperiul careia a fost edictat, de asemenea a fost abrogata, dar Curtea constata flagranta sa contradictie cu dispozitiile constitutionale din 1948, mai precis cu art.8 care recunostea si garanta prin lege, proprietatea particulara, precum si cu art.17 pct.1 si 2 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala ONU, la 10.12.1947, pe care Romania o ratificase deja la data emiterii decretului incriminat. De altfel, aceasta interpretare rezulta si din adoptarea ulterioara a Legii nr.213/1998 care defineste "titlul" in acest sens apreciat.
Ca atare, atat sub imperiul H.G. nr.20/1996, cat si sub imperiul H.G. nr.11/1997, Decretul nr.92/1950 nu putea fi apreciat ca un titlu valabil al statului, deci nu se poate aprecia ca statul a preluat imobilul cu titlu (in sensul unui titlu valabil).
In cauza, nu poate fi invocat principiul ocrotirii bunei-credinte a dobanditorului cu titlu oneros al unui imobil, potrivit teoriei aparentei in drept, intrucat chiriasul a cumparat in conditiile Legii nr.112/1995, lege care privea imobilele preluate de stat in perioada comunista. Asadar, date fiind modificarile socio-politice dupa data de 22.12.1989, ca si controversa mediatica legata de adoptarea Legii nr.112/1995, nu se poate aprecia ca acesti cumparatori au considerat statul ca fiind adevaratul proprietar, in conditiile in care legea permitea proprietarilor expoliati sa formuleze cereri de restituire in natura sau prin echivalent in legatura cu imobilele lor, ceea ce reclamanta a si facut.
Imprejurarea ca paratii ar fi fost de buna-credinta la incheierea contractului de vanzare-cumparare, Legea nr.112/1995 permitandu-le sa cumpere in anumite conditii imobilul, nu echivaleaza cu intrunirea tuturor conditiilor teoriei aparentei in drept. Chiriasii nu au realizat dovada erorii comune si invincibile in care s-ar fi aflat, atat timp cat Legea nr.112/1995 privea tocmai imobilele preluate de stat, in perioada comunista, profund contestata, de la adevaratii proprietari. De altfel, potrivit probelor administrate in recurs, la incheierea contractului in baza Legii nr.112/1995, s-a cunoscut ca reclamanta formulase cerere de retrocedare in baza Legii nr.112/1995, in limitele conferite de aceasta lege speciala, deci aceasta avea cel putin o speranta legitima la momentul vanzarii imobilului de stat, a redobandi imobilul, daca statul nu intervenea si vindea apartamentul chiriasilor. Or, intr-o astfel de situatie, Decizia in interesul legii mentionate nr.33/2008 impune o comparare a celor titluri exhibate de parti, argumentele fiind evident similare, atat pentru chiriasul-cumparator, cat si pentru proprietarul expoliat: "Din cauza inconsecventei si deficientelor legislative, precum si a eventualelor litigii anterior solutionate, nu este exclus ca intr-o astfel de actiune in revendicare ambele parti sa se poata prevala de existenta unui bun in sensul Conventiei, instantele fiind puse in situatia de a da preferabilitate unuia in detrimentul celuilalt, cu observarea, in acelasi timp, a principiului securitatii raporturilor juridice". Asadar, intr-o asemenea situatie, Decizia nr.33/2008 permite o comparare a celor doua bunuri. Prezenta actiune in revendicare reprezinta un mijloc de redobandire, de catre adevaratul proprietar, astfel incat nu este incidenta convertirea obiectului revendicarii, in sensul deciziei mentionate si nici teza caracterului iremediabil al proprietatii cumparatorilor fosti chiriasi.
De asemenea, principiul securitatii circuitului civil, la care face astfel referire si Inalta Curte de Casatie si Justitie in decizia sa, protejeaza deopotriva pe proprietarul expoliat si pe chiriasul cumparator. Inalta Curte leaga insa acest principiu de necesitatea ca chiriasul sa nu suporte consecintele adoptarii de stat, a unor norme neconforme cu Conventia. Or, in cauza, acest risc a fost eliminat prin adoptarea Legii nr.1/2009, care ii da dreptul prin art.50, la posibilitatea obtinerii valorii de piata a imobilului.
Nu poate fi deci, opusa ca argument, nici impovararea excesiva a dobanditorilor-intimati, astfel cum Curtea (in majoritate) a considerat, intrucat in ceea ce-l priveste pe chiriasul parat, acesta va putea formula o cerere intemeiata pe art.50 invocat, sau cel putin, o cerere de chemare in garantie pentru evictiunea consumata, totala, potrivit dreptului comun in materia efectelor contractului de vanzare-cumparare, indreptata impotriva vanzatorului.
Aceasta concluzie este data de faptul ca acest contract de vanzare-cumparare din 1997 nu prevede nici o clauza referitoare la obligatia de garantie pentru evictiune, iar Legea nr.112/1995 nu contine nici o dispozitie speciala in raport de prevederile de drept comun, ca atare, se aplica dreptul comun.
Pentru ansamblul acestor considerente, am opinat in sensul admiterii recursului, modificarii integrale a deciziei recurate, in sensul ca se vor respinge apelurile ca nefondate si se va lua act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.