Obligatie de a face si daune interese Decizie nr. 1090 din data de 30.06.2009
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti

Obligatie de a face si daune interese
(Dec.civ. nr.1090/30.06.2009 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia a IV-a civila )
Prin cererea inregistrata la data de 18.10.2004, pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala, reclamantul N.E.D. a solicitat, in contradictoriu cu paratii RADET si M. B.; obligarea paratei RADET la eliberarea terenurilor proprietatea reclamantului de instalatiile de distributie care ii apartin, prin mutarea acestora; obligarea paratilor la daune-interese estimate la 141.450.000 lei pentru perioada 25.11.2002 si pana la depunerea cererii de chemare in judecata, pentru lipsirea reclamantului de folosinta suprafetei de 150 mp si la plata unei indemnizatii corespunzatoare scaderii valorii de circulatie a trenurilor, prin punerea reclamantului in imposibilitatea de construire sau instrainare; obligarea paratilor in solidar la plata cheltuielilor de judecata.
Ca urmare a invocarii exceptiei necompetentei functionale a Sectiei Comerciale, cauza a fost inregistrata pe rolul Sectiei Civile a aceluiasi tribunal.
Ulterior, s-a declinat competenta in favoarea Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti, iar aceasta instanta, la randul sau, si-a declinat competenta in favoare a Tribunalului Bucuresti, motiv pentru care, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila, prin sentinta civila nr. 29/2006 a solutionat conflictul negativ de competenta, in sensul ca s-a stabilit competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti.
Prin sentinta civila nr. 5518/13.06.2007, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a RADET, ca neintemeiata; a admis actiunea formulata de reclamantul N. E. D. a obligat paratele la eliberarea terenului proprietatea reclamantului de instalatiile de distribuire ce le apartin, in termen de 3 luni de la ramanerea definitiva a hotararii, a obligat paratele, in solidar, la plata daunelor interese in cuantum de 14.145 lei pentru perioada 25.11.2002 - 29.10.2004, pentru lipsa de folosinta a unei suprafete de 150 mp, proprietatea reclamantului, a obligat paratele la plata unor daune cominatorii de 50 RON pentru fiecare zi de intarziere, in indeplinirea obligatiei de ridicare a instalatiilor in termenul precizat mai sus (3 luni de la ramanerea definitiva a hotararii) si a obligat paratele la 2.133,96 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a RADET, prima instanta a retinut ca aceasta parata este titulara dreptului de administrare a retelelor de distributie a agentului termic, avand calitate procesuala pasiva.
Pe fondul cauzei, s-a retinut, in esenta, ca terenul a fost restituit in natura autoarei reclamantului, prin Dispozitia nr. 553/30.09.2002 a Primarului General, pe baza expertizei efectuate de expertul M. F., expertiza ce face parte integranta din dispozitie si care contine mentiunea ca terenul nu este ocupat de retele edilitare magistrale si nici de retele edilitare de aservire a blocurilor vecine, exceptie facand o retea de energie electrica subterana.
Instanta de fond a mai retinut ca, ulterior redobandirii terenului, reclamantul a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism, din care a rezultat ca terenul este afectat in intregime de retele edilitare, nefiind construibil.
Instanta a considerat ca reteaua de termoficare a fost construita ulterior emiterii titlului de proprietate in favoarea autoarei reclamantului, paratele fiind constructori de rea credinta in sensul art. 494 Cod civil.
Retinand ca dreptul de proprietate al reclamantului este ocrotit de art. 135 alin.6 din Constitutia Romaniei, art. 481 Cod civil si art. 1 din Protocolul I aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si ca limitarea exercitarii dreptului de proprietate poate fi facuta numai cu respectarea procedurii prevazute de Legea nr. 33/1994 (sistemele de termoficare fiind de utilitate publica), instanta de fond a considerat ca pana la derularea procedurii de expropriere, pretentia reclamantului de a exercita atribuitele dreptului de proprietate asupra terenului in cauza, precum si de a i se respecta acest drept de catre parate, se dovedeste a fi intemeiata.
Prin decizia civila nr. 931/2.07.2008 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, astfel cum a fost indreptata prin incheierea din 15.04.2009 a aceleiasi instante, s-au admis apelurile declarate de apelantul parat M. B si de apelanta parata R. A. de D. a E. T. Bucuresti impotriva sentintei civile nr. 5518/13.06.2007 pronuntata de Judecatoria sectorului 3 Bucuresti, a fost schimbata in parte sentinta apelata, in sensul ca s-a admis in parte actiunea reclamantului, s-a respins capatul de cerere privind acordarea de daune cominatorii, s-au mentinut celelalte dispozitii ale sentintei apelate si s-au respins cererile privind acordarea cheltuielilor de judecata formulata de apelanta parata RADET si intimatul reclamant N. E.
In considerentele acestei decizii, instanta de apel a retinut ca apelurile formulate de parati sunt intemeiate numai in ceea ce priveste gresita acordare a daunelor cominatorii, deoarece se incalca prevederile art. 5803 alin. 5 Cod procedura civila potrivit carora, pentru obligatiile de a face ce nu se pot executa decat printr-o alta persoana decat debitorul, nu se pot acorda daune cominatorii.
Celelalte critici ale apelantilor parati au fost respinse ca neintemeiate.
Astfel, in considerentele deciziei din apel, s-a retinut ca M. B. este proprietarul retelelor de termoficare, ceea ce inseamna in mod automat, ca dreptul de a decide asupra acestora ii revine in primul rand, avandu-se in vedere si temeiul de drept invocat, respectiv art. 1003 Cod civil. Mai mult, potrivit dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 326/2001, apelantul parat, in exercitarea competentelor si a responsabilitatilor in calitate de autoritate a administratiei publice locale, avea obligatia fata de utilizatorii serviciilor publice de gospodarie comunala de a media conflictele dintre utilizatorul si operatorul de servicii la cererea uneia dintre parti.
Instanta de apel a mai retinut ca, prin Consiliul Local, apelantul parat are atributii in ceea ce priveste darea in administrare, concesionarea sau inchirierea bunurilor proprietate publica a municipiului, precum si a serviciilor publice de interes local, in conditiile legii, iar in conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 326/2001, avea competenta exclusiva cu privire la infiintarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea si controlul functionarii serviciilor publice de gospodarie comunala, precum si crearea, administrarea si exploatarea bunurilor proprietate publica din infrastructura edilitara a unitatii administrativ-teritoriale.
In consecinta, tribunalul a considerat ca starea de pasivitate a apelantului parat M. B. (prin reprezentantii sai) care, desi avea o serie intreaga de parghii legale de a interveni si a stopa lucrarile efectuate pe terenul reclamantului, nu a intervenit, atrage o raspundere proprie a acestuia, inclusiv in ceea ce priveste plata de daune interese.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a RADET, tribunalul a constatat ca in mod corect, aceasta a fost respinsa de prima instanta.
In acest sens, tribunalul a retinut ca problema in discutie nu este cea a dreptului de proprietate asupra terenului, ci aceea a executarii unor lucrari pe un teren proprietate privata, fara acordul proprietarului terenului si fara autorizatia corespunzatoare, ceea ce atrage raspunderea civila delictuala, nu numai a proprietarului retelei de termoficare, ci si a administratorului acesteia, avand in vedere obligatiile legale stabilite in sarcina acestuia.
Instanta de apel a mai retinut ca, potrivit art.29 din OG nr.73/2002, RADET avea obligatia de a dezvolta sistemul de distributie cu respectarea dreptului de proprietate, ceea ce nu a fost cazul in speta de fata, RADET nesocotind faptul ca terenul este proprietate privata, iar intimatul reclamant nu si-a exprimat un acord in sensul efectuarii respectivelor lucrari.
Mai mult, chiar daca nu s-ar retine existenta unui contract de concesiune, chiar apelanta parata RADET recunoaste ca are in administrare retele de termoficare, ceea ce, prin raportare la dispozitiile legale sus mentionate, atrage o raspundere proprie a acesteia.
In consecinta, tribunalul a apreciat ca in cauza, raspunderea pentru lucrarile efectuate, cat si pentru prejudiciul cauzat intimatului reclamant, revine atat Municipiului Bucuresti prin Primarul General, in calitate de proprietar al retelei de termoficare, cat si paratei RADET, in calitate de administrator, fiecare avand obligatii legale proprii de a respecta dreptul de proprietate privata, atunci cand se pune problema efectuarii de lucrari la reteaua de termoficare.
Mai mult, RADET fiind obligata sa mute respectivele instalatii, trebuie sa respecte toate obligatiile legale ce-i revin pentru efectuarea unei astfel de lucrari, inclusiv aceea de a obtine avizele necesare in acest sens, lucru de altfel usurat prin aceea ca si M. B. a fost obligat in solidar.
De asemenea, tribunalul a constatat ca, din dispozitia de restituire a terenului emisa in favoarea autoarei reclamantului, din raportul de expertiza care a stat la baza acesteia, cat si din procesul-verbal de punere in posesie, rezulta ca pe teren nu existau retele de termoficare si ca, mai mult, fiind vorba de raspundere civila delictuala, paratii sunt de drept in intarziere, nefiind nevoie de punerea in intarziere prin notificare.
Impotriva acestei decizii, au declarat recurs in termenul prevazut de art. 301 Cod procedura civila, paratii M. B. si RADET.
M. B. reitereaza exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, aratand ca RADET, in calitate de concesionar al retelelor de termoficare, are dreptul de a exploata si de a incasa fructele acestor retele, drept caruia ii corespunde obligatia de a raspunde pentru prejudiciile cauzate reclamantului.
Recurenta RADET invoca motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila. In primul rand, recurenta RADET sesizeaza o eroare materiala strecurata in partea introductiva a practicalei hotararii din apel, in sensul ca a fost intitulata sentinta si nu decizie. Curtea constata ca aceasta eroare materiala a fost indreptata prin incheierea din 15.04.2009, astfel incat ea nu mai constituie motiv de recurs.
Aceeasi recurenta mai arata ca sentinta de fond este lovita de nulitate absoluta, deoarece prin incheierea din 05.06.2007, judecatoria s-a pronuntat asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a RADET, fara a mai pune in discutie aceasta exceptie cu ocazia acordarii cuvantului pe fond si ca prin aceasta incheiere prima instanta s-a antepronuntat, deoarece exceptia fusese unita cu fondul.
Recurenta mai arata ca in mod gresit a fost respinsa exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, deoarece proprietarul retelelor de termoficare este M. B., iar intre RADET si M. B. nu exista un contract care sa prevada drepturile si obligatiile pe care RADET le are in legatura cu aceste conducte.
Pe fondul cauzei, recurenta arata ca hotararea din apel s-a dat cu incalcarea dispozitiilor art. 494 Cod civil (considerand ca RADET este constructor de rea credinta), a art. 53 alin. 1 si 2 din HG nr. 216/1999 (apreciind, fara a exista un contract de concesiune, ca RADET are calitatea de concesionar), a dispozitiilor Legii nr.213/1998 si ale Legii nr. 326/2001 a Serviciilor de Gospodarire Comunala.
Examinand decizia civila recurata, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea retine urmatoarele:
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de catre ambii recurenti parati, este nefondata.
Pe de o parte, M. B. are calitate procesuala pasiva, deoarece are in proprietate retelele de termoficare (conform art. III pct. 4 din Anexa I la Legea nr. 213/1998), cu titlu de drept de proprietate publica. Intrucat actiunea formulata de reclamant are ca obiect obligarea paratilor la mutarea retelelor si despagubiri pentru lipsa de folosinta a terenului, calitate procesuala pasiva in cadrul unei astfel de actiuni are, in primul rand, proprietarul retelelor respective. Calitatea de titular al dreptului de proprietate publica nu confera doar drepturi, ci si obligatii izvorand din eventualele prejudicii cauzate altora prin modalitatea de exercitare a dreptului de proprietate publica, iar cel pagubit este in masura sa se indrepte, in primul rand, impotriva titularului dreptului de proprietate al retelelor de termoficare (obiect al dreptului de proprietate publica).
Sustinerea recurentului M. B., in sensul ca RADET ar avea calitatea de concesionara a retelelor de termoficare este nedovedita, deoarece nu s-a indicat si nu s-a depus la dosar actul (contractul) de concesiune.
In realitate, RADET a fost infiintata in anul 1990, prin reorganizarea G. I. de G. C., prin decizia nr. 1200/10.12.1990 a P. M. B., ca regie autonoma in subordinea primariei, avand in administrare retelele de termoficare. Aceasta regie autonoma, aflata in prezent sub autoritatea C. G. M.B. (ca urmare a reglementarilor adoptate ulterior anului 1990 in materie de administratie publica locala), se afla in raport de coordonare si control fata de autoritatea publica, in ceea ce priveste bunurile proprietate publica pe care le detine in administrare, nu in relatie de concesiune. Dreptul de administrare asupra bunurilor proprietate publica nu este acelasi lucru cu dreptul de concesiune, fiind vorba de doua drepturi reale corespunzatoare dreptului de proprietate publica distincte.
Dreptul de administrare este un drept real principal derivat din dreptul de proprietate publica, iar potrivit art. 12 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, confera titularului dreptul sa posede, sa foloseasca si sa dispuna de bunul aflat in administrare, in conditiile stabilite prin actul de atribuire. In ceea ce priveste atributul folosintei, conferit de dreptul de administrare, titularul acestui drept poate sa culeaga fructele naturale si industriale care sunt produse de bunurile proprietate publica date in administrare, putand exista anumite conventii pe plan local in ceea ce priveste procentul ce revine administratorului si procentul cuvenit bugetului local.
In ceea ce priveste atributul dispozitiei, care implica si dreptul de dispozitie materiala, RADET, in calitate de titulara a dreptului de administrare a retelelor de termoficare, nu poate lua masuri de desfiintare, inlocuire sau infiintare de noi retele fara acordul proprietarului acestora. Dar, initiativa unor astfel de masuri revine administratorului, care desfasoara efectiv activitatea si cunoaste cel mai bine necesitatile sistemului de termoficare administrat. Ca atare, RADET are, intr-o anumita masura, putere de decizie in aceasta privinta.
Intre proprietarul retelelor si administrator se nasc raporturi juridice de drept public, specifice tipului de proprietate asupra retelelor de termoficare, insa, atunci cand administratorul intra in relatie cu alte persoane de drept privat, fizice sau juridice, raporturile care se nasc sunt de drept privat (civile sau comerciale).
Ca atare, in cadrul activitatii sale, RADET, in calitate de administrator, raspunde fata de persoanele de drept privat pentru eventualele prejudicii cauzate acestora.
In consecinta, ambii parati au calitate procesuala pasiva, M. B. pentru ca este proprietarul retelelor de termoficare a caror mutare se solicita, iar RADET pentru ca este administrator al sistemului de termoficare al municipiului, beneficiaza de fructele rezultate in urma activitatii desfasurate si are intr-o, anumita masura, putere de decizie in ceea ce priveste masuri de desfiintare, inlocuire sau infiintare de noi retele. Paratii au o raspundere solidara, avand in vedere ca acestia nu au depus acte juridice din care sa rezulte in mod clar in ce masura raspund fiecare pentru prejudiciile cauzate tertilor.
Critica formulata de RADET, in ceea ce priveste modalitatea procedurala in care instanta de fond a inteles sa solutioneze exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, este nefondata, deoarece instanta nu a facut decat sa respecte prevederile art. 137 C. pr. civ.
Imprejurarea ca, printr-o incheiere anterioara, instanta a dispus unirea exceptiei cu fondul, iar ulterior a repus din nou in discutie exceptia si a solutionat-o printr-o incheiere interlocutorie, inainte de a solutiona fondul, nu este de natura sa atraga nulitatea sentintei de fond, eventuala vatamare suferita de recurenta RADET fiind inlaturata prin posibilitatea acesteia de a reitera exceptia in calea de atac a apelului. Chiar si in situatia in care prima instanta nu s-ar fi pronuntat asupra exceptiei, solutia care s-ar fi impus nu era anularea sentintei pe motiv ca instanta nu s-a pronuntat pe o exceptie, ci rediscutarea exceptiei in calea de atac (dispozitiile art. 297 alin. 1 C. pr. civ. prevad ca sentinta se desfiinteaza numai in situatia in care prima instanta, in mod gresit, a rezolvat procesul fara a intra in cercetarea fondului, nu si atunci cand instanta a solutionat fondul dar a omis sa se pronunte pe o exceptie). Or, cu atat mai mult, desfiintarea sentintei nu poate fi dispusa in ipoteza mentionata de recurenta, cand prima instanta s-a pronuntat atat asupra exceptiei, cat si asupra fondului.
In ceea ce priveste motivele de fond invocate de RADET, motive care vor profita si proprietarului retelelor, M. B., in virtutea caracterului solidar al obligatiei (potrivit art. 48 alin. 2 C. pr. civ.), Curtea constata urmatoarele:
Autoarea reclamantul a beneficiat de restituirea in natura, in temeiul Legii nr. 10/2001, a doua parcele de teren invecinate totalizand 1824 mp. Prin raportul de expertiza extrajudiciara care a stat la baza emiterii dispozitiei de restituire, intocmit de expertul F. M. la solicitarea autoarei reclamantului, s-a retinut ca terenurile nu sunt afectate de retele edilitare, insa ulterior, cand reclamantul a solicitat eliberarea actelor necesare pentru a construi, s-a constatat ca in subsolul uneia dintre parcele exista o retea de termoficare care deserveste blocurile de locuinte invecinate.
Reclamantul a sustinut ca reteaua a fost amplasata dupa intocmirea expertizei si dupa emiterea deciziei de restituire si a actului de punere in posesie (motiv pentru care si-a intemeiat actiunea pe raspunderea constructorului de rea-credinta pe terenul altuia), in timp ce parata RADET a aratat ca reteaua exista din anul 1982, cand s-au edificat blocurile, fiind doar reabilitata si modernizata in anul 2002, in baza unui program de reabilitare a sistemului de termoficare din Bucuresti finantat de B. E. de I., Guvernul Romaniei si P. M.B.
Curtea constata ca inscrisurile invocate de reclamant in sustinerea afirmatiei sa reteaua de termoficare nu exista pe teren la momentul restituirii pot da nastere doar unei prezumtii simple in acest sens, insa la dosarul cauzei parata RADET a depus numeroase inscrisuri si documentatii tehnice care fac dovada ca, in realitate, reteaua de termoficare exista si ca in anul 2002 s-au facut doar lucrari de reabilitare si inlocuire (filele 79-120, 122, 128 din dosarul nr. 1573/2005 al Tribunalului Bucuresti - Sectia Civila, reprezentand copii ale unor avize, autorizatii si acorduri solicitate si obtinute de RADET in vederea inceperii lucrarilor de reabilitare, chiar anterior formularii notificarii, in temeiul Legii nr. 10/2001, de catre autoarea reclamantului, copia procesului-verbal de receptie la terminarea lucrarii incheiat la 14.11.2002 si copia procesului-verbal de receptie finala din 30.11.2004; filele 74-172 din dosarul nr. 13513730172006 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila, reprezentand documentatia tehnica ce a stat la baza lucrarilor de reabilitare pe segmentul de retea care se gaseste in subsolul terenului proprietatea reclamantului). Aceste inscrisuri inlatura prezumtia invocata de reclamant, dedusa din actele care au stat la baza retrocedarii terenului in temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece fac dovada ca reteaua de termoficare exista la momentul la care autoarea reclamantei a solicitat primariei sa-i restituie terenul in natura. Ca atare, nu suntem in situatia unui constructor de rea-credinta pe terenul altuia, ci in ipoteza restituirii unui teren afectat de utilitati publice.
Nu se contesta dreptul de proprietate al reclamantului asupra terenului, insa acest drept este afectat de retele de utilitate publica, retele care existau inca de la data la care autoarea reclamantului a solicitat restituirea. Nu analizam aici legalitatea dispozitie de restituire in natura, nici in ce masura expertul F. M. si-a indeplinit intocmai obligatiile profesionale atunci cand a intocmit lucrarea care stat la baza dispozitiei de restituire, ci pornim de la o situatie de fapt dovedita si de la premiza ca reclamantul este proprietarul necontestat al terenului.
Imprejurarea ca terenul este traversat de reteaua de termoficare constituie unul dintre motivele pentru care terenul respectiv nu poate fi construit (de observat ca nu acesta este singurul motiv care face ca terenul sa nu fie construibil, deoarece in certificatul de urbanism eliberat in anul 2003 la cererea reclamantului se face si mentiunea ca terenul este supus restrictiilor privind distanta minima dintre constructii), ceea ce determina o restrangere a exercitiului dreptului de proprietate.
Aceasta restrangere, care afecteaza posibilitatea proprietarului de a dispune liber de bunul sau si care determina o scadere a valorii de circulatie a imobilului, este permisa, atat de Constitutia Romaniei (art. 44 alin. 5 prevede ca, pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii), cat si de art. 1 din Protocolul 1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, deoarece suntem in prezenta unei cauze de utilitate publica, insa cu conditie acordarii unei juste despagubiri.
In speta, instantele de fond si de apel au acordat reclamantului despagubirile solicitate pentru restrangerea dreptului de proprietate suferita (este adevarat, doar pentru perioada pentru care acesta a solicitat, ceea ce nu inseamna ca nu poate pretinde, pe cale separata, despagubiri pentru perioada ulterioara). Aceasta solutie este corecta, deoarece, in contextul actual al legislatiei europene in materia drepturilor omului, nu se poate concepe ca proprietarul sa fie privat de dreptul sau de proprietate (chiar si numai sub aspectul limitarii folosintei), fara a primi in schimb o justa despagubire.
In schimb, obligarea paratilor la mutarea retelelor de termoficare (si aceasta, intr-un termen foarte scurt, de 3 luni de la ramanerea definitiva a hotararii), in conditiile in care mutarea presupune un studiu tehnic prealabil si gasirea unor solutii tehnice posibile care sa permita mutarea si functionarea in conditii normale pe alt amplasament, nu poate fi admisa, deoarece o asemenea masura ar conduce la prejudicierea grava a interesului public al comunitatii locale care beneficiaza de reteaua de termoficare.
Este adevarat ca paratii vor trebui sa gaseasca cat mai grabnic solutia, fie prin mutarea retelelor, fie prin initierea unei proceduri de expropriere pentru utilitate publica, insa pana atunci, vor fi obligati sa plateasca proprietarului afectat despagubiri de natura sa compenseze prejudiciul cauzat prin limitarea exercitiului dreptului de proprietate.
In raport de aceste considerente, Curtea va admite recursurile paratilor, va modific in parte decizia recurata, in sensul ca va respinge ca nefondat si capatul de cerere privind obligarea paratilor la eliberarea terenului proprietatea reclamantului de instalatiile de distribuire, mentinand celelalte dispozitii ale deciziei recurate.
Intrucat recurentii au solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata constand in taxele de timbru, insa taxele de timbru achitate in recurs au fost calculate la valoarea despagubirilor (capat de cerere a carui solutie de admitere a fost mentinuta), Curtea va respinge cererea recurentilor privind cheltuielile de judecata, ca nefondata.