Dosar nr.20/2009js CDA
(129/88/2009)
R O M A N I A
TRIBUNALUL TULCEA - JUDETUL TULCEA
Sentinta civila nr.302
Sedinta publica din data de 20 februarie 2009
Asupra cauzei de fata:
Prin cererea adresata acestei instante la data de 22 ianuarie 2009 si inregistrata sub nr.129/88/2009 si la judecatorul sindic sub nr.20/2009, debitoarea SC "..." Tulcea prin lichidatorul Cabinet Individual de Insolventa Pop Laurentiu, desemnat prin incheierea nr.1139 din 06.04.2006 a judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Tulcea, a solicitat deschiderea procedurii insolventei in forma simplificata si intrarea in faliment.
In motivarea cererii, a aratat ca societatea S.C. "..." Tulcea este o societate dizolvata de drept in baza dispozitiilor Legii nr.359/2004 modificata si completata, iar starea de insolventa rezulta din faptul ca societatea nu dispune de fonduri banesti, pentru plata datoriilor exigibile.
De asemenea, se arata ca au fost notificati fostii administratori ai debitoarei si in data de 09.02.2007 a preluat de la fratele fostului administrator "...", documentele contabile pe care le-a gasit, mai putin actele societatii pentru care s-a intocmit un proces verbal si s-a mentionat un termen pentru a fi cautate si predate. Intrucat societatea debitoare inregistra datorii la stat, s-a adresat fostului administrator cu notificarea nr.1289/27.02.2007, nu a primit nici un raspuns si a revenit cu notificarea nr.1426/09.08.2007. Solicitand relatii de la D.G.F.P. Tulcea cu privire la stadiul datoriilor cu care figura inregistrata debitoarea, a primit raspuns in sensul ca datoriile ce le avea societatea in anul 2006 nu fusesera achitate si sunt in valoare totala de 822 lei.
Creantele debitoarei, inregistrate pana la aceasta data sunt certe, lichide si exigibile, motiv pentru care lichidatorul a inteles sa solicite deschiderea procedurii insolventei in forma simplificata, in temeiul Legii 85/2006.
In dovedirea cererii, au fost depuse, in copie, la dosar urmatoarele acte: Incheierea de numire in calitate de lichidator, declaratia de creanta a Directiei Generala a Finantelor Publice Tulcea, copie notificari debitori cu confirmare de primire, proces verbal incheiat la data de 09.02.2007.
Examinand cererea, in raport de probele administrate judecatorul sindic retine ca S.C. DURBALA & COMP S.N.C. Tulcea, a fost dizolvata de drept prin incheierea nr.1139 din data de 06.04.2006 a judecatorului delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Tulcea.
Conform art. 2701 din Lg. 31/1991, in cazul in care societatea aflata in lichidare este in stare de insolventa, lichidatorul este obligat sa ceara deschiderea procedurii insolventei.
Art. 3 alin. 1 pct. 1 din Lg. 85/2006 defineste insolventa ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Cum din inscrisurile aflate la dispozitia lichidatorului a reiesit ca societatea nu dispune de fonduri banesti pentru achitarea creantelor in suma de 822 lei, rezultand din declaratia de creanta depuse pana la sesizarea instantei, conform dispozitiilor legale aratate, aceasta se afla in stare de insolventa.
Asa fiind, avand in vedere cele prezentate, judecatorul sindic urmeaza a admite
cererea lichidatorului Cabinet Individual de Insolventa Pop Laurentiu si va dispune intrarea societatii debitoare in procedura falimentului si va fi desemnat in calitate de lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA ILIE ION care va exercita atributiile prev.la art.24 si 25 din Lg.85/2006 si pe cele care ii vor fi stabilite de judecatorul sindic, avand in vedere ofertele financiare depuse la dosar, precum si faptul ca s-a remarcat prin eficienta in alte dosare.
Urmeaza a stabili pentru lichidator o remuneratie fixa in cuantum de 2000 lei pentru activitatea premergatoare efectuarii lichidarii si o remuneratie in procent de 7% din fondurile obtinute din lichidarea bunurilor din averea debitoarei precum si din recuperarea de creante.
In temeiul art.47 alin.4 din lege, se va constata incetarea de drept a dreptului de administrare al debitoarei, urmand a se dispune interzicerea instrainarilor de parti sociale sau de interes ori a actiunilor detinute de debitoare, de catre administratorii acesteia, fara acordul judecatorului sindic; obligarea debitorului sa puna la dispozitia lichidatorului toate informatiile cerute de acesta, precum si toate informatiile apreciate ca necesare cu privire la activitatea si averea sa, precum si lista cuprinzand platile si transferurile patrimoniale facute in cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii; obligarea tuturor bancilor la care debitoarea are disponibil in conturi sa nu dispuna de acestea fara un ordin al lichidatorului; obligarea debitorului sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prev.de art.28 alin.1.
Se va fixa termen pentru depunerea de catre lichidator a raportului asupra
cauzelor si imprejurarilor care au condus la aparitia insolventei debitoarei prev.de art.59 alin.1 din lege la data de 10 aprilie 2009.
Fata de dispozitiile art.33 alin.7 raportat la art.108 si 109 din Lg.85/2006, se va dispune ca lichidatorul sa notifice conform codului de procedura civila intrarea in faliment tuturor creditorilor, debitoarei si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Tulcea, pentru efectuarea mentiunii, notificare ce va cuprinde si urmatoarele termene: termenul limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantei asupra averii debitoarei la 10 aprilie 2009, termenul de verificare a creantelor, intocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar de creante la 17 aprilie 2009, termenul pentru solutionarea contestatiilor - 24 aprilie 2009, termenul de intocmire si depunere a tabelului definitiv consolidat la 30 aprilie 2009.
Urmeaza ca lichidatorul sa publice notificarea intr-un ziar de larga circulatie si in buletinul procedurilor de insolventa si sa intocmeasca si sa prezinte judecatorului sindic programul de administrare a lichidarii, in termen de 30 de zile de la numire. Urmeaza a fixa termen termen pentru analiza activitatii lichidatorului la data de 08 mai 2009.