Dosar nr. 35/88/2009
R O M A N I A
TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Sentinta civila Nr. 200
Sedinta publica de la 06 Februarie 2009
Prin cererea adresata acestei instante la data de 09.01.2009 si inregistrata sub nr. 35/88/2009, iar la judecatorul sindic sub nr. 8/2009, reclamanta creditoare SC C SRL Galati a chemat in judecata pe parata debitoare SC GC SRL cu sediul in ____. jud. Tulcea, pentru deschiderea procedurii insolventei in temeiul art.1 alin. 2 coroborat cu art. 3 pct. 6 din Lg. 85/2006.
In motivarea cererii, reclamanta creditoare a sustinut ca a livrat debitoarei produse specifice in valoare de 10.641,82 lei conform facturilor atasate la dosar. A mai aratat ca la creanta datorata se adauga si suma de 136,18 lei penalitati de intarziere, cuantumul total al creantei fiind de 10.777,99 lei.
In sustinere, reclamanta creditoare a depus la dosar, in copie, facturile fiscale emise catre societatea debitoare.
In temeiul art. 33 al. 1 din Lg. 85/2006, cererea creditoarei a fost comunicata debitoarei la sediul social al acesteia.
Parata debitoare S.C. GC SRL TULCEA, jud.Tulcea a formulat contestatie in temeiul art.33 alin.2 din legea 85/2006.
Examinand cererea, in raport cu probele administrate, judecatorul sindic retine ca debitoarea S.C. GC SRL TULCEA, jud.Tulcea datoreaza creditoarei SC C M&D SRL suma de 10.777,99 lei reprezentand produse specifice, pentru care s-au emis facturi pe care debitoarea nu le-a achitat cu fondurile banesti disponibile la data scadentei, termenele de plata fiind expirate, este prezumata a fi in insolventa, conform art.3 alin.1 pct.1 lit.a din Lg.85/2006, impunandu-se, in consecinta, deschiderea fata de aceasta a procedurii insolventei.
Desi a formulat contestatie si a facut o serie de afirmatii in legatura cu situatia sa partrimoniala, debitoarea nu a produs nici un fel de dovezi de natura a forma convingerea instantei cu privire la aceste sustineri.
Pe cale de consecinta urmeaza ca instanta sa respinga contestatia formulata de SC GC SRL Tulcea ca nefondata si urmeaza a se admite cererea formulata de SC C SRL Galati si a se dispune deschiderea procedurii de insolventa in forma simplificata fata de debitoarea S.C. GC SRL TULCEA, judetul Tulcea.
Avand in vedere ofertele depuse la dosar de catre practicienii in insolventa, faptul ca prin cererea formulata creditoarea nu a solicitat expres numirea unui lichidator judiciar, in cauza va fi desemnat, in calitate de administrator judiciar CII Constanta, Punct de Lucru Tulcea, care s-a si remarcat prin eficienta in alte dosare avand si o oferta cu remuneratia cea mai convenabila, care va exercita atributiile prev.de art.20 din Lg.85/2006 si pe cele care ii vor fi stabilite de judecatorul sindic, precum si orice alte atributii care ii revin si pentru care se va stabili o remuneratie fixa in cuantum de 1500 lei pentru activitatea premergatoare efectuarii lichidarii si o remuneratie in procent de 5% din fondurile obtinute din lichidarea bunurilor ce compun averea debitoarei si din recuperarea de creante.
Potrivit art.42 alin.1 din Legea nr.85/2006 se va interzice administratorilor debitoarei, sub sanctiunea nulitatii, sa instraineze, fara acordul judecatorului sindic, partile sociale sau de interes ori actiunile detinute de debitoarea in cauza.
In temeiul art.42 alin.2 din Legea nr.85/2006 se va dispune indisponibilizarea actiunilor ori a partilor sociale sau de interes potrivit art.42 alin.1, in registrele speciale de evidenta ori in conturile inregistrate electronic.
Conform art.44 din Legea nr.85/2006 debitoarea are obligatia de a pune la dispozitia lichidatorului toate informatiile cerute de acesta, precum si toate informatiile cerute de acesta, precum si toate informatiile apreciate ca necesare, cu privire la activitatea si averea sa, precum si lista cuprinzand platile si transferurile patrimoniale facute in cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii.
Conform art.3 pct.26 din Legea nr.85/2006 lichidatorul va convoca, pentru desemnarea administratorului special, in termen de 20 zile de la deschiderea procedurii, asociatii.
Conform art.2 alin.1 din Legea nr.85/2006 la fiecare termen de continuare a procedurii se va prezenta judecatorului sindic de catre lichidator un raport cuprinzand descrierea modului in care si-a indeplinit atributiile, precum si o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente in averea debitorului.
In temeiul art.48 alin.1 din Legea nr.85/2006 se va dispune ca toate bancile la care debitoarea are disponibil in conturi sa nu dispuna de acestea fara un ordin al lichidatorului.
Se va fixa termen pentru depunerea de catre lichidator a raportului asupra cauzelor si imprejurarilor care au condus la aparitia insolventei debitorului, prevazut de art.59 alin.1, la data de 3 aprilie 2009.
Lichidatorul va notifica conform codului de procedura civila intrarea in faliment tuturor creditorilor, debitorului si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Tulcea, pentru efectuarea mentiunii, notificare ce va cuprinde si urmatoarele termene: termen limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii debitoarei la 1 aprilie 2009; termenul de verificarea creantelor, intocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar de creante la 10 aprilie 2009, termenul de depunere a contestatiilor la 13 aprilie 2009, termenul de intocmire si depunere a tabelului definitiv consolidat la 23 aprilie 2009, locul, data si ora primei sedinte a adunarii generale a creditorilor, notificare ce se va publica si intr-un ziar de larga circulatie si in buletinul procedurilor de insolventa, conform art.61 alin.3 din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul desemnat va intocmi si prezenta judecatorului sindic, in temeiul art.122 alin.1 din Legea nr.85/2006, programul de administrare al lichidarii, in termen de 30 zile de la numire.