Infractiunea de tulburare de posesie. Acte procedurale efectuate dupa 21 iulie 2005 in absenta unui aparator din oficiu pentru inculpat. Consecinte.
Decizia penala nr. 262/29 noiembrie 2006.
Prin plangerea prealabila inaintata Judecatoriei Tulcea, partile vatamate M.V. si M.I au solicitat tragerea la raspundere penala a inculpatului O.F. pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 220 Cod penal.
Pin sentinta nr. 1280/15.08.2006, Judecatoria Tulcea a dispus in baza art.11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod proc. penala, achitarea inculpatului O.F pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 220 Cod penal.
Actiunea civila a fost respinsa ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca, in speta, nu exista probe cere care sa probeze intentia inculpatului de a tulbura posesia partilor.
S-a stabilit ca, potrivit raportului de expertiza efectuat in cauza, suprafata de teren ocupata de inculpat,desi mai mare decat cea care rezulta din actele de proprietate, este distincta de suprafata ocupata de mostenitorii M.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs partile vatamate si succesorii partii civile M.I., decedat in cursul procesului.
Recurentii au criticat hotararea atacata sub aspectul faptului ca inculpatul a fost lipsit de aparare in cursul judecatii la prima instanta, ei au retinut ca acest viciu procedural atrage nulitatea hotararii si ca, pe cale de consecinta, cauza trebuie trimisa spre rejudecare.
De asemene, ei au sustinut, prin aparatori, ca recursul declarat de M.A. este lovit de nulitate pentru ca aceasta persoana nu exista in realitate.
Inculpatul nu s-a prezentat in fata tribunalului, dar a fost asistat de un avocat din oficiu care a achiesat la concluziile recurentilor.
Recursurile sunt fondate.
In primul rand, se observa ca instanta a solutionat cauza avand in vedere infractiunea prevazuta de art. 220 Cod penal fara a determina prin aliniatul corespunzator al textului, a modalitatii alternative sub incidenta careia a fost pusa in miscare si s-a exercitat actiunea penala. Nu se stie la acest moment daca inculpatul e achitat pentru infractiunea prevazuta de art. 220 alin 1, 2 sau 3 iar din motivarea instantei, de asemenea, nu se poate trage o concluzie neechivoca privind aceasta chestiune.
Totusi, pornind de la descrierea faptei in plangerea prealabila, tribunalul considera ca reclamatia se refera la tulburarea savarsita prin "desfiintarea semnelor de hotar" a gardului despartitor in speta si ca prin urmare, incadrarea juridica corecta este cea prevazuta de art. 220 Cod penal.
In al doilea rand, tribunalul subliniaza ca, in cauza, persoanele vatamate au formulat plangere prealabila pentru o infractiune savarsita in anul 2003. Exista cel putin o problema de aplicare a legii penale in timp legata de modificarea art. 220 alin. 1 - 4 cod penal prin Legea 247/2005 pe care prima instanta nu apus-o in discutia partilor si nu a lamurit-o.
Si din aceasta perspectiva, hotararea este deficitara.
Pe de alta parte, exista si o problema de aplicare in timp a legii procesual penale. Astfel, daca ne raportam la momentul savarsirii faptei si avem in vedere aliniatul 2 al art. 220, se poate retine ca normele procedurale in vigoare la acea data scuteau instanta de obligatia asigurarii asistentei juridice, aceasta fiind necesara numai in ipoteza infractiunilor sanctionate cu pedepse mai mari de 5 ani.
Spre deosebire de normele de drept material, normele de drept procesual sunt de imediata aplicare, astfel ca "scutirea" la care au facut referire mai sus nu opereaza, in principiu,de cat pana la 1 ianuarie 2004. data de la care au intrat in vigoare dispozitiile Legii 281/2003 care impunea obligativitatea asistentei juridice si in ipoteza infractiunilor sanctionate minim cu 5 ani inchisoare.
Dincolo de acest principiu, raportat la situatia din speta, tribunalul considera ca obligatia instantei de asigurare a asistentei juridice a devenit activa incepand cu termenul de judecata din 9 august 2003., pentru urmatoarele argumente:
1. Nefacand o referire clara la incadrarea juridica a faptei, se presupune ca prima instanta a avut in vedere textul care reglementeaza varianta tip a infractiunii (alin. 1 al art. 220 Cod penal). Pana la modificarile intervenite, Legea nr. 247/2005, aceasta infractiune nu implica asistenta juridica obligatorie.
2. Dupa modificarea la care ne-am referit mai sus, instanta nu apus in discutie si nu a deliberat asupra legii care guverneaza exercitarea actiunii penale. De aceea, din nou tribunalul este nevoit sa presupuna ca judecatoria a instrumentat cauza in considerarea legii noi care, principal, este de imediata aplicare. Ori, legea noua prevedea o pedeapsa care atragea obligatia asigurarii asistentei juridice obligatorii.
Prin urmare, fata de considerentele expuse mai sus, tribunalul constata
ca actele procedurale indeplinite in cauza dupa termenul de 21 iulie 2005 sunt lovite de nulitate datorita lipsei aparatorului.
Aceasta situatie se incadreaza in dispozitiile art. 3859 alin. 1, pct. 6 teza II cod procedura penala si atrage trimiterea cauzei spre rejudecare (art. 38515 alin. 1, pct. 2 lit. Cod proc. penala).
Cu privire la recursul declarat de numita M.A. tribunalul nu poate constata nulitatea acestuia pentru simplul motiv ca nu este pe deplin convins de inexistenta acestei persoane.
In fond, cererea de apel prezinta aparenta unei cereri valabil asumate prin semnatura de aceasta persoana. Ramane ca prima instanta sa adanceasca cercetarea in aceasta discutie si sa stabileasca daca nu cumva lista succesorilor partii civile M.I. astfel cum a fost avuta in vedre de prima instanta, este incompleta.
In consecinta, toate recursurile vor fi admise, iar sentinta penala atacata va fi casata in totalitate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Vor fi mentinute actele de procedura indeplinite pana la termenul din 21.06.2005.
Cheltuielile judiciare raman in sarcina statului.
Onorariul aparatorului din oficiu se va vira din fond M.J catre B.A. Tulcea.
In ce priveste cererea recurentilor de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecata, aceasta va fi respinsa.
Tribunalul nu poate identifica o culpa procesuala a intimatului care sa determine obligarea acestuia la plata cheltuielilor.
Dimpotriva, dupa cum s-a aratat mai sus, recursurile au fost admise datorita unei greseli a instantei care afecta exclusiv pe inculpat.