Prin cererea inregistrata la Tribunalul Teleorman - sectia C.M.A.S.C.A.F. sub nr. _, reclamanta D.C. a chemat in judecata pe parata CASA JUDETEANA DE PENSII TELEORMAN, solicitand instantei ca prin sentinta ce se va pronunta, sa se dispuna revizuirea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr. 82993/18.01.2011, cu luarea in calcul a punctajului cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2008, precum si a deciziei nr. 224995/05.09.2013, privind acordarea pensiei de urmas.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea paratei la acordarea diferentei dintre punctajul mediu anual stabilit conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 si cel stabilit conform O.U.G. nr. 100/2008, incepand cu data de 01.01.2011, precum si la plata catre reclamanta a diferentelor drepturilor de pensie rezultate in urma revizuirii, cu actualizare la data platii.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca este beneficiara unei pensii de urmas, stabilita prin decizia nr. 224995/05.09.2013, ca urmare a decesului sotului sau D.T., care era beneficiarul unei pensii pentru munca prestata si limita de varsta in baza Legii nr. 3/1977, precum si faptul ca in urma sentintei civile nr. 3156/2010, pronuntata de Tribunalul Teleorman, s-a emis, in favoarea sotului sau, decizia de recalculare a drepturilor de pensie nr. 82993/18.01.2011, insa, in calculul punctajului mediu anual nu a fost luat in considerare punctajul cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2008, potrivit esalonarii prevazute in aceasta ordonanta, fata de data deschiderii dreptului la pensie.
De asemenea, s-a aratat ca din drepturile de pensie recalculate conform sentintei civile susmentionate, parata a retinut drepturile de pensie de care a beneficiat conform O.U.G. nr. 100/2008, acordate pana la data emiterii deciziei de recalculare si, in continuare, nu i-a acordat punctajul prevazut de actul normativ precizat.
In fine, reclamanta a aratat ca, desi sotul sau se incadra in prevederile art. 169 alin. 1 si 2 din Legea nr. 263/2010, la intrarea in vigoare a acestei legi nu i-au fost acordate drepturile cuvenite.
Considerand ca Legea nr. 3/1977, nu reprezinta o lege speciala, ci legea in vigoare la data deschiderii dreptului sau la pensie, iar dispozitiile referitoare la stagiul complet de cotizare mai favorabil celor care au prestat munca in grupa I si a II-a o anumita perioada nu reprezinta dispozitii speciale in sensul Legii nr. 263/2010, ci prevederi derogatorii de la stagiul complet de cotizare general, stabilit prin legea generala care reglementeaza stabilirea si calculul pensiilor, reclamanta a solicitat admiterea actiunii, sustinand ca parata, din oficiu, trebuia sa emita o decizie de revizuire a pensiei in baza Legii nr. 263/2010 si a O.U.G. nr. 100/2008.
In drept, actiunea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 107 alin. 1 si alin. 2 si art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010, iar in dovedirea acesteia reclamanta a depus la dosarul cauzei, in copie, cupoane de pensie, decizia de pensionare a carei revizuire se solicita si sentinta civila nr. 3156/2010.
Parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, sustinand ca, dupa emiterea deciziei de recalculare, in temeiul sentintei civile nr. 3156/2010, pronuntata de Tribunalul Teleorman, s-a constatat ca sotul reclamantei nu mai poate beneficia de prevederile O.U.G. nr. 100/2008, nemaifiind indeplinite cerintele prevazute de art. 1, preluat in cuprinsul art. 1 pct. 2 alin. 2 din ordonanta de modificare nr. 209/2008, in care se prevede ca prevederile aliniatului 1 se aplica numai in situatiile in care potrivit legii la determinarea punctajului anual se utilizeaza stagiile complete de cotizare prevazute la anexa 3.
Cat priveste aplicarea dispozitiilor art. 169 din Legea nr. 263/2010, parata a aratat ca sotul reclamantei nu putea fi beneficiarul acestora intrucat prevederile aliniatului 1 nu se aplica in situatia in care, la recalcularea pensiilor, in conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 4/2005, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea in munca necesara deschiderii dreptului la pensie prevazut de aceste acte normative cu caracter special.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Tribunalul constata ca reclamanta este beneficiara unei pensii de urmas in baza deciziei nr. 224995/05.09.2013, precum si faptul ca sotul sau D.T. a fost pensionat la limita de varsta, conform prevederilor Legii nr. 3/1977 si in baza sentintei civile nr. 4156/2010, pronuntata de Tribunalul Teleorman, prin care parata a fost obligata sa emita o decizie de recalculare a pensiei pentru limita de varsta, in care la stabilirea punctajului mediu anual sa fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, in conformitate cu dispozitiile O.U.G. nr. 4/2005, aceasta a emis decizia de recalculare nr. 82993/18.01.2011.
De asemenea, constata instanta ca, dupa emiterea deciziei de recalculare cu utilizarea stagiului complet de cotizare de 20 de ani, parata a apreciat ca sotul reclamantei nu mai poate beneficia de prevederile O.U.G. nr. 100/2008 si nici de prevederile dispozitiilor art. 169 din Legea nr. 263/2010.
Prin prezenta actiune, reclamanta a solicitat revizuirea drepturilor de pensie, sustinand ca este indreptatita la acordarea punctajului prevazut de O.U.G. nr. 100/2008, cat si la acordarea majorarii punctajului prevazut de Legea nr. 263/2010.
Din considerentele ce se vor expune, actiunea este apreciata neintemeiata si urmeaza a fi respinsa.
Potrivit dispozitiilor art. 169 alineatul 1 lit. a din Legea nr. 263/2010, "pensionarii sistemului public de pensii ale caror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa I si/sau grupa II-a de munca, beneficiaza de o crestere a punctajelor anuale in aceste perioade, dupa cum urmeaza: a) cu 50% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa I de munca; b) cu 25% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa II de munca.
Din interpretarea gramaticala, logica si sistematica a acestui text legal rezulta ca nu pot beneficia de punctajul suplimentar acordat in baza art. 169 alineatul 1, persoanele ale caror drepturi de pensie au fost recalculate conform OUG nr. 4/2005, in cazul carora "s-a utilizat vechimea in munca necesara deschiderii dreptului la pensie prevazuta de acte normative cu caracter special".
Ori, conform actelor dosarului, sotul reclamantei a beneficiat prin sentinta civila nr. 3156/2010 a Tribunalului Teleorman de recalcularea drepturilor de pensie conform O.U.G. nr. 4/2005, cu luarea in considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, adica a vechimii in munca prevazuta prin dispozitiile art. 14 din Legea nr. 3/1977 pentru persoanele care au lucrat in grupa I-a de munca.
Prevederile art. 14 din Legea nr. 3/1977 au caracter special si derogator de la cele ale art. 8 din aceeasi lege (sub imperiul careia s-a pensionat reclamantul), care stabileau o vechime in munca necesara pentru deschiderea dreptului la pensie (notiune care in sistemul Legii nr. 19/2000 este desemnata prin expresia "stagiu complet de cotizare") de 30 ani pentru barbati si 25 ani pentru femei.
Prin urmare, dispozitiile art. 14 din Legea nr. 3/1977, prevazand o alta vechime in munca necesara deschiderii dreptului la pensie decat cea din dreptul comun (urmare a celor statuate prin Decizia nr. 40/2008 pronuntata de Inalta Curtea de Casatie si Justitie in Sectii Unite) pot fi asimilate notiunii la care se refera, atat dispozitiile art. II alin. (1) lit. a) din OUG nr.100/2000, cat si ale art. 169 alineatul 2 ultima teza din Legea nr. 263/2010, respectiv la aceea de acte normative (dispozitii) cu caracter special, prin care s-a stabilit o vechime in munca necesara deschiderii dreptului la pensie, diferita (derogatorie) de la dreptul comun in materie.
Prevederile art. 169 alin. 1 si 2 din Legea nr. 263/2010 sunt o reluare si adaptare la conditiile actuale a celor ale art. II lit. a din OUG nr. 100/2008, avand aceleasi ratiuni: inlaturarea inechitatilor in ceea ce priveste cuantumul pensiilor dintre persoanele care au desfasurat activitate in fostele grupe I sau/si II de munca, prin aplicarea acelorasi principii sub aspectul modalitatii de calcul al punctajului mediu anual.
Astfel, O.U.G. nr. 100/2008 a dat posibilitatea anumitor categorii de persoane de a beneficia de un numar suplimentar de 0,50 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,04166 puncte pentru fiecare luna de spor, acordat pentru vechimea realizata in activitatea desfasurata in grupa I de munca, precum si de 0,25 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,02083 puncte pentru fiecare luna de spor, acordat pentru vechimea realizata in activitatea desfasurata in grupa a II-a de munca, fiind avute in vedere, printre altele, persoanele ale caror drepturi de pensie au fost recalculate conform dispozitiilor O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu completarile ulterioare, cu exceptia acelora in cazul carora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea in munca necesara deschiderii dreptului la pensie prevazuta de acte normative cu caracter special.
Rezulta deci ca pensionarii ale caror drepturi la pensie au fost recalculate in baza unor dispozitii cu caracter special, cum este in speta de fata, nu pot beneficia si de recalcularile prevazute de O.U.G. nr. 100/2008, deoarece sotul reclamantei a beneficiat de dispozitii cu caracter special care i-au permis sa solicite recalcularea drepturilor de pensie retroactiv, utilizandu-se un stagiu de cotizare de 20 ani, sintagma "acte normative cu caracter special", folosita de legiuitor in textele de lege sus indicate referindu-se la acte normative, dispozitii cu caracter special prin care s-a stabilit o vechime in munca necesara deschiderii dreptului la pensie derogatorie de la dreptul comun in materie.
Pe de alta parte, conform art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, "Pensionarii sistemului public de pensii ale caror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa I si/sau grupa a II-a de munca, beneficiaza de o crestere a punctajelor anuale realizate in aceste perioade, dupa cum urmeaza:
a) cu 50% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa I de munca;
b) cu 25% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa a II-a de munca."
Alin. (4) al aceluiasi articol stabileste ca prevederile alin. (1) se aplica prin acordarea diferentei dintre cresterea punctajului mediu anual rezultata si cea acordata conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, aprobata prin Legea nr. 154/2009.
Insa, potrivit alin. (2) al art. 169 din Legea nr. 263/2010, prevederile alin. (1) nu se aplica in situatia in care, la recalcularea pensiilor in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat, aprobata cu completari prin Legea nr. 78/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea in munca necesara deschiderii dreptului la pensie prevazuta de acte normative cu caracter special.
In consecinta, in cauza este evident ca sotul reclamantei s-a aflat in situatia de exceptare prevazuta de art. II alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 100/2008, cat si de alin. (2) al art. 169 din Legea nr. 263/2010 deoarece drepturile sale de pensie au fost recalculate prin utilizarea dispozitiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, dispozitie speciala fata de prevederile art. 8 din Legea nr. 3/1977 care reglementau pentru barbati un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
Or, daca s-ar fi permis acestuia sa beneficieze in continuare atat de avantajul conferit prin recalcularea prevazuta de OUG nr. 4/2005, cat si prin cel furnizat de art.169 alineatul 1 din Legea nr. 263/2010, s-ar ajunge sa se contravina tocmai scopului anterior indicat.
Practic, s-ar ajunge ca persoanele din categoria autorului actiunii sa fie plasate pe o pozitie favorizata, contrar vointei legiuitorului actual, care a urmarit inlaturarea discrepantelor existente intre cei care au lucrat in grupe superioare de munca.
De altfel, insasi O.U.G. nr. 4/2005 statua in preambulul sau ca urmareste sa asigure respectarea principiului "la conditii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul iesirii la pensie", deziderat ce n-ar mai putea fi atins in situatia din speta.
Daca s-ar admite pretentiile deduse judecatii, reclamanta, beneficiara unei pensii de urmas, ar obtine un dublu castig pornind de la aceeasi situatie premisa, decurgand din imprejurarea ca sotul sau a lucrat in grupe superioare de munca, respectiv s-ar ajunge la ipoteza in care punctajul mediu anual in cazul sau sa fie marit succesiv, atat prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani (conform unei hotarari judecatoresti irevocabile), cat si prin adaugarea punctajului suplimentar prevazut de art. 169 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, ceea ce ar fi nerezonabil si injust, tocmai pentru ca se bazeaza pe specularea aceleiasi stari de fapt: desfasurarea activitatii in grupe speciale de munca.
Fata de considerentele anterior expuse, se va respinge actiunea formulata de reclamanta D.C. impotriva paratei CASA JUDETEANA DE PENSII TELEORMAN, a nefondata.
Actiune in revizuirea deciziei de pensionare
Sentinta civila nr. 1325 din data de 09.10.2014
pronunțată de Tribunalul Teleorman
Sursa: Portal.just.ro