Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

1. Fond funciar. Modificarea titlului de proprietate, altul decat cel cu a carui modificare a fost investita instanta. Retractarea titlului eliberat gresit, de catre comisia judeteana in conformitate cu Lg. 169/1997 Decizie nr. 566R din data de 03.09.2010
pronunțată de Tribunalul Teleorman


Prin cererea introdusa si inregistrata la aceasta instanta la nr. 3690/292 din 24 noiembrie 2009, reclamantul D. F. a chemat in judecata pe paratele - D. F., Comisia Judeteana T. pentru aplicarea legii nr. 18/1991 si Comisia Locala R. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna modificarea titlului de proprietate nr. 61 - 00163/21.12.1993 emis pe numele reclamantului in sensul radierii suprafetei de 412 m.p. teren intravilan amplasat in tarlaua 20, parcela 720, din suprafata de teren arabil intravilan de 3.305 m.p., suprafata de teren care figureaza gresit inscrisa in titlul sau de proprietate, in realitate, aceasta suprafata de teren, de 412 m.p., fiind ocupata in fapt de catre vecina sa din partea de est, parata in cauza D F.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, conform titlului de proprietate cu nr. de mai sus, pentru suprafata de teren intravilan de 4.292 m.p., teren situat pe raza comunei R., sat C., judetul T, din care cu destinatia curti - constructii privind suprafata de 987 m.p., individualizata in T 20, P 719 si cu destinatia teren arabil intravilan - suprafata de teren de 3305 m.p., individualizata in T 20, P 720.
Dupa reconstituirea dreptului de proprietate, parata D. F. si-a manifestat nemultumirea cu privire la suprafata de teren pentru care i-a fost reconstituit acesteia dreptul de proprietate, acuzandu-l ca detine inscrisa in titlul sau de proprietate suprafata de 412 m.p., teren pe care in fapt il ocupa parata.
Cererea in drept a fost intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 18/1991, modificata.
La dosarul cauzei s-au depus inscrisuri ( fil. 4-7, 62 - 63, 75 - 78 - dosar fond. 3690/292/2009) si s-a solicitat interogatoriul Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor R.
Au fost inaintate cauzei inscrisurile avute in vedere la eliberarea titlului de proprietate cu adresa nr. 2610/13.01.2010 de catre Comisia Locala pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, iar cu adresa nr. 14462/13647/15.01.2010 de Comisia Judeteana T., emitenta a titlului de proprietate.
Analizand actele si probatoriile administrate in cauza, instanta a constatat si retinut urmatoarele :
Prin sentinta civila nr. 249 pronuntata la data de 17 februarie 2010, Judecatoria R. V. a admis cererea formulata de reclamant si a dispus modificarea titlului de proprietate nr. 61 - 00163 eliberat la data de 21.12.1993 de Comisia Judeteana T. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe numele reclamantului Dragomir Florea, in sensul ca suprafata de teren intravilan situata in comuna R., sat R. D., judetul T., individualizata in tarlaua 20, parcela 720 este de 2.893m.p., in total reclamantul detinind terenul intravilan in suprafata de 3.880 m.p.
La data de 7 aprilie 2010, Comisia Locala de Fond Funciar R., judetul T. a declarat recurs impotriva sentintei civile nr. 249 pronuntata la data de 17 februarie 2010 de Judecatoria R. V., iar prin decizia civila nr. 368/R/2010 a Tribunalului T. s-a admis recursul si s-a casat sentinta, trimitandu-se cauza spre rejudecare la Judecatoria R. V.
In motivarea deciziei s-a retinut ca in mod gresit instanta s-a pronuntat cu privire la un alt titlu de proprietate decat cel indicat in actiune, respectiv Titlului de proprietate nr. 6100265 emis la 23 noiembrie 1994 de Comisia Judeteana T., pe numele reclamantului D. F.
Din inscrisurile depuse in cauza, respectiv adeverinta nr. 2244/2008, adeverinta nr. 1076/2009, ambele emise de Primaria comunei R. s-a retinut ca in mod gresit a fost inscrisa suprafata de 214 m.p. teren intravilan in titlul de proprietate eliberat reclamantului, titlu cu nr. 6100265 emis la 23 noiembrie 1994 de Comisia Judeteana T.
S-a constatat din aceleasi inscrisuri, precum si din raspunsurile la interogatoriu ca suprafata de 214 m.p. nu se cuvenea a fi reconstituita reclamantului, astfel cum rezulta din documentatia inaintata cauzei, parata D.F. fiind cea indrituita a avea calitatea de proprietar cu privire la acest teren.
In consecinta, fata de motivele expuse, conform art. 80 din H.G. 890/2005, art. 58 din legea nr. 18/1991, dispozitiile art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997, instanta , prin sentinta civila nr. 1274 pronuntata la 6 iulie 2010, a fost admisa cererea si s-a dispus modificarea Titlului de proprietate nr. 6100265 emis la 23 noiembrie 1994 de Comisia Judeteana T, pe numele reclamantului D F, in sensul ca suprafata de teren intravilan situata in comuna R, sat R D, judetul T, individualizata in tarlaua 20, parcela 720 este de 2.893 m.p. , in total reclamantul fiind proprietarul terenului intravilan in suprafata de 3.880 m.p.
Totodata,s-a dispus ca dupa ramanerea irevocabila a prezentei hotarari, Comisia Judeteana de aplicarea Legii 18/1991 sa elibereze reclamantului un nou titlu de proprietate cu modificarile dispuse prin prezenta hotarire.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs Comisia Locala de fond funciar R, aratind ca, pe numele reclamantului D F, a mai fost eliberat un titlu de proprietate si anume, 6100265, cele doua titluri de proprietate , avind continut identic, cel corect fiind insa, 6100265, care poarta mentiunea de satul R-C. De altfel, in titlul de proprietate 6100163/1991, pe care instanta l-a modificat, denumirea vecinilor a fost trecuta in mod gresit, astfel, ca, sentinta recurata nu poate fi pusa in aplicare.
Intimatul D F nu a formulat intimpinare, insa, prezent fiind, la termenul de judecata din 3 septembrie 2010, a solicitat respingerea recursului declarat in cauza, aratind ca, hotarirea primei instante este legala si temeinica.
Examinind recursul declarat in cauza, prin prisma motivelor invocate, instanta de recurs apreciaza ca este nefondat.
Asa cum a retinut prima instanta, in mod corect, obiectul cererii cu care a fost investita instanta, a fost modificarea titlului de proprietate nr. 6100265/23 noiembrie 1994, emis de Comisia Judeteana T pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, in prezenta cauza, instanta neavind de analizat legalitatea titlului de proprietate 6100163 /21.12.1993.Faptul ca, in acest titlu, denumirea vecinilor a fost mentionata gresit, nu are relevanta pentru cauza, atita vreme, cit, as cum s-a aratat, instanta nu a fost sesizata cu examinarea legalitatii acestui titlu, iar pe de alta parte, daca intr-adevar acest titlu a fost eliberat gresit, comisiile au la indemina procedura prevazuta de Legea 169/1997, pentru retractarea sa.
In ceea ce priveste titlul de proprietate care formeaza obiectul cauzei, asa cum a retinut prima instanta, din adeverinta nr. 2244/2008, adeverinta nr. 1076/2009, ambele emise de Primaria comunei R, rezulta ca, in mod gresit a fost inscrisa suprafata de 214 m.p., teren intravilan, in titlul de proprietate eliberat reclamantului, nr. 6100265/23 noiembrie 1994, iar pe de alta parte, asa cum a rezultat din raspunsurile la interogatoriu, suprafata de 214 m.p., nu se cuvenea a fi reconstituita reclamantului , terenul fiind al piritei D F.
Pentru aceste considerente, instanta de recurs apreciaza ca recursul declarat in cauza de recurenta Comisia Locala de Fond Funciar R, este nefondat, motiv pentru care, in conformitate cu dispozitiile art. 312 alin.1 Cod procedura civila, il va respinge ca atare.

Sursa: Portal.just.ro