OBIECT: Recurs impotriva incheierii judecatorului delegat la ORCTB
Dreptul de libera circulatie sau stabilire a societatilor comerciale constituite potrivit legislatiei unui stat membru al Uniunii Europene. Limite.
Tratatul UE: art. 42 , 48
Dreptul comunitar si, prin urmare, dreptul intern garanteaza dreptul la libera circulatie si libera stabilire din cuprinsul art. 42, 44, 46 si 48 din Tratatul UE, inclusiv pentru societatile comerciale, dar numai sub forma infiintarii de agenti, sucursale, filiale, sedii secundare. Este inexistent, insa, in raport cu legislatia romana si cu dreptul comunitar, dreptul de libera circulatie/stabilire a societatilor comerciale constituite potrivit legislatiei unui stat membru al UE in sensul de a isi transfera sediul social intr-un alt stat membru.
In interpretarea articolelor mentionate din Tratat trebuie retinut ca statele membre urmau sa angajeze negocieri pentru a facilita, prin adoptarea unor conventii, solutionarea problemelor rezultate in urma inlaturarii legislatiei nationale privind recunoasterea mutuala a societatilor si pastrarea personalitatii juridice a acestora in cazul transferului sediului lor dintr-o tara in alta. Or, astfel de negocieri nu au fost finalizate, in conditiile complexitatii demersului de armonizare a opiniilor divergente privind dreptul international privat, iar la acest moment o conventie asupra aspectelor in discutie nu este in vigoare. (Categoria asa-ziselor "societati europene" constituie o exceptie, iar petenta nu se include in aceasta categorie de societatecomerciala). Legislatiile nationale sunt in vigoare si nu se poate considera ca ele trebuie sa asimileze dreptul comunitar decat in masura in care acesta este stabilit.
In stadiul actual al dreptului comunitar, in virtutea unei ordini juridice nationale, societatile comerciale nu isi pot mentine existenta, personalitatea juridica daca renunta la diferitele legislatii nationale care le-au determinat constituirea si functionarea.
Prin urmare, articolele 42 si 48 din Tratat trebuie interpretate in sensul ca nu confera, in stadiul actual al dreptului comunitar, unei societati comerciale constituite in conformitate cu legislatia unui stat membru, unde are sediul statutar, dreptul de a-si transfera sediul intr-un alt stat membru.
(Decizia comerciala nr 1060R din 09 Octombrie 2008- Sectia a VI a Comerciala )
Prin cererea inregistrata sub nr.252047 din data de 22.05.2008 la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti, petenta U... S.R.L., cu sediul social in Italia ..., inregistrata la Camera de Comert, Industrie, Artizanat si Agricultura din Forli - Cesena sub numarul de inregistrare ..., prin imputernicit ..., a solicitat inregistrarea in Registrul Comertului a mentiunilor din decizia (fara numar) din data de 03.03.2008 a asociatului unic al petentei - U... BV, persoana juridica olandeza.
Prin cererea formulata separat si atasata cererii indicate mai sus, denumita "Nota de fundamentare juridica privind transferul sediului social al S.C. U... S.R.L.", petenta si-a precizat obiectul cererii, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se admita:
1) mutarea sediului sau situat in Italia, localitatea ..., in Romania, Bucuresti, ...;
2) inregistrarea S.C. U... S.R.L. la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti, prin acordarea elementelor de identificare in conformitate cu Legea nr.31/1990, operatiune care se va concretiza prin transferul sediului social fara lichidare.
Prin incheierea nr.47337 pronuntata la 16.06.2008 in dosarul nr.252047/2008, judecatorul delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti a respins cererea de inregistrare formulata de petenta ca neintemeiata.
Pentru pronuntarea acestei incheieri s-a retinut in principal, ca prin cererea formulata, S.C. U... S.R.L. din Italia a solicitat inscrierea transferului de sediu al societatii din Italia in Romania, fara lichidare si inregistrarea acesteia la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti. In motivarea cererii s-a aratat ca societatea petenta este inregistrata din anul 1997 in Italia, iar Romania, aderand la Uniunea Europeana, nu ii poate nega dreptul de a emigra din statul sau de resedinta direct, doar in baza articolelor referitoare la libertatea de stabilire, art.43, 44, 46, 48 din Tratat.
Petenta a mai invocat si jurisprudenta CEJ pe care a considerat-o relevanta, respectiv cazurile "Daily Mail", "Centros", "Uberseeing", "Inspire Art", sustinand ca desi acestea nu au avut drept scop explicit transferul de facto al sediului social al unei societati comerciale dintr-un stat membru in altul, totusi, tangential au concluzionat ca nu trebuie exclusa stabilirea primara.
Petenta a apreciat ca refuzul de a inregistra aceasta companie intr-un alt stat membru este echivalentul negarii dreptului de stabilire atata timp cat aceasta respecta cerintele minime de capital in Romania, iar ambele state recunosc transferul de sediu.
Din analiza inscrisurilor depuse la dosar judecatorul delegat a retinut ca petenta a facut dovada ca ar intruni toate cerintele prevazute de legea romana pentru constituirea unei societati cu raspundere limitata, dar chestiunea esentiala ramane admisibilitatea transferului de sediu dintr-un stat membru UE in altul, fara lichidarea anterioara a patrimoniului in statul de origine.
Petenta este organizata si functioneaza ca societate comerciala de nationalitate italiana, avand o sucursala in Romania prin care desfasoara activitati economice pe teritoriul tarii noastre. Cererea de fata urmareste modificarea actului constitutiv al societatii, intocmit potrivit legii italiene si cu respectarea cerintelor de publicitate prevazute in acest stat, dar si o inregistrare a sediului pe teritoriul Romaniei ce ar avea drept finalitate o recunoastere a nationalitatii romane.
Acest dublu scop ridica doua probleme juridice, dreptul judecatorului roman de a da gir unei modificari de act constitutiv pentru o societate guvernata de legislatia unei alte tari, respectiv, posibilitatea pastrarii personalitatii juridice cu prilejul transferului dintr-un stat UE in altul, in absenta unei conventii pentru recunoasterea reciproca a societatilor conform art.293 din Tratat.
Cu privire la primul aspect petenta nu a dovedit ca modificarea actului constitutiv in sensul transferului sediului in Romania a fost aprobata potrivit legii italiene.
Referitor la al doilea aspect, in cazul societatilor comerciale dreptul comunitar recunoaste doar un drept secundar de stabilire, art.43 si 48 din tratat instituind doar dreptul societatilor constituite potrivit legislatiei unui stat membru de a stabili agentii, sucursale sau sedii secundare in cadrul Comunitatii, fara restrictii sau discriminare in raport cu societatile infiintate potrivit legii statului in care intentioneaza sa-si infiinteze sediile secundare.
In absenta conventiei la care fac trimitere dispozitiile art.293 din Tratat societatile comerciale nu pot beneficia de o regula comunitara care sa le ofere dreptul efectiv de transfer al sediului social dintr-un stat in altul, deoarece existenta lor este recunoscuta doar in temeiul legii nationale care le guverneaza constituirea si functionarea.
Dreptul comunitar nu permite renuntarea la jurisdictia unui stat pentru a dobandi nationalitatea unui stat fara incetarea personalitatii in statul de origine, nefiind vorba in acest caz de fuziune transfrontaliera sau de constituirea unei societati europene.
De altfel, parcurgerea jurisprudentei CEJ conduce la aceeasi concluzie. Hotararile in cazurile "Centros" sau "Inspire Art" se refera expres la dreptul secundar de stabilire, iar decizia pronuntata in cazul "Daily Mail" constituie premisele concluziilor prezentate anterior, deoarece Curtea a statuat in mod expres ca societatile beneficiaza doar de libertatea de a stabili sedii secundare sau de a participa la constituirea unei noi societati in alt stat, iar art.43 si 48 nu ofera dreptul de transfer al sediului social in alt stat, pornind de la argumentul ca societatea este o fictiune juridica, creatie a dreptului national si nu se poate desprinde de legislatia nationala care ii reglementeaza constituirea sau functionarea.
Judecatorul delegat la Registrul Comertului nu ar fi putut adresa o intrebare preliminara organelor jurisdictionale comunitare pentru interpretarea prevederilor tratatului, aceasta competenta revenind exclusiv curtii de apel in cazul declararii caii de atac a recursului. In raport cu dispozitiile Legii nr.26/1990 si 31/1990, institutia judecatorului delegat nu poate fi asimilata conceptului comunitar de "instanta", ca entitate capabila sa se adreseze CJCE cu o intrebare preliminara, procedura data in competenta sa neavand caracter contencios.
Impotriva acestei incheieri petenta S.C. U... S.R.L. a declarat recurs, timbrat si in termen legal, solicitand modificarea hotararii atacate in sensul admiterii cereri astfel cum a fost formulata.
In motivarea recursului s-a aratat, in raport cu prevederile art.3041 Cod procedura civila, ca incheierea atacata este netemeinica si nelegala.
Astfel, in primul rand, sustinerea judecatorului delegat in sensul ca nu poate proceda la modificarea unui act constitutiv al unei societati guvernata de legislatia altei tari este in contradictie cu prevederile art.149 pct.2 din Legea nr.105/1992. Dupa cum se mentioneaza chiar in cuprinsul incheierii atacate, petenta-recurenta este organizata si functioneaza ca societate comerciala de nationalitate italiana dar detine o sucursala in Romania, astfel ca judecatorul delegat roman este competent sa se pronunte pe o cerere formulata de o societate care are o sucursala pe teritoriul tarii. Prin urmare, invocarea necompetentei judecatorului delegat contravine prevederilor legale. Mai mult, invocarea lipsei dovezii modificarii actului constitutiv in sensul transferului sediului pe teritoriul Romaniei, potrivit legislatiei italiene, este gresita in conditiile in care nici o norma de drept nu impune existenta unei astfel de dovezi.
In al doilea rand, in egala masura sustinerea judecatorului delegat in sensul ca dreptul comunitar nu permite renuntarea la jurisdictia unui stat pentru a dobandi nationalitatea unui lat stat fara incetarea personalitatii in statul de origine este eronata si contravine prevederilor legale.
In raport cu prevederile legale referitoare la capacitatea civila si incetarea persoanelor juridice, mutarea sediului unei persoane juridice dintr-o tara in alta nu se regaseste printre modurile de incetare a acesteia, neconducand la incetarea calitatii de subiect colectiv de drept sau a aptitudinii de a-si asuma si indeplini obligatii civile prin incheierea de acte juridice.
Intrucat sediul societati comerciale se stabileste potrivit vointei organelor statutare, schimbarea lui este supusa principiului simetriei, trebuind sa fie rezultatul vointei acelorasi organe statutare, incheierea atacata aducand atingere principiului mentionat si afectand dreptul de decizie al organelor statutare.
Prin incheierea recurata se incalca dreptul de libera stabilire, reglementat de art.43, 44, 46 si 48 din Tratatul UE, proiectul UE - Directiva 14, Legea nr.31/1990, deciziile CEJ in cazurile "Centros", "Uberseeing", "Daily Mail" si "Inspire Art", doctrina mobilitatii societatilor, legislatia in ceea ce priveste activitatile Registrelor Comertului, libera concurenta, doctrina inregistrarii societatilor si teoria sediului social.
In raport cu articolele mentionate anterior si teoria migratiei societatilor, un stat membru nu poate nega dreptul unei societati de a se muta, in conditiile in care in acelasi timp recunoaste dreptul persoanelor fizice de a parasi statul de resedinta.
In raport cu art.48 din Tratat, societatile infiintate conform legii unui stat membru vor fi tratate in acelasi fel cu persoanele fizice care apartin statelor membre. Potrivit cazurilor "Centros" si "Uberseeing" nici o limitare a exercitarii libertatii de stabilire depline, inserate prin art.43, 48 din Tratatul UE nu poate depinde de lipsa vreunei conventii despre recunoasterea reciproca a societatilor care sa intre in sfera art.293 din Tratatul UE. Prin urmare, nu exista obstacole in acceptarea dreptului unei societati de a emigra din statul sau de resedinta, direct, doar in baza articolelor referitoare la libertatea de stabilire conform Tratatului UE si in limitele art.46 din acest tratat. In cadrul cazului "Inspire Art" CEJ a statuat ca articolele 43, 44, 46 si 48 nu pot fi interpretate in sensul conferirii societatilor inregistrate in conformitate cu legislatia unui stat membru, a dreptului de a-si transfera managementul central, controlul si administratia centrala intr-un alt stat membru si in acelasi timp sa se retina statutul lor de societati inregistrate sub legislatia primului stat membru.
Dreptul de libera stabilire capata doua valente: dreptul de stabilire primar, adica al sediului social, si dreptul de stabilire secundar, referitor la libertatea de a infiinta sucursale, filiale in alt stat decat cel unde este inregistrat sediul societatii.
Judecata in cazurile "Centros" si "Inspire Art" a avut legatura cu stabilirea secundara, concluzionandu-se insa ca nu trebuie exclusa stabilirea primara. Ceea ce este interzis intr-un stat membru care a adoptat teoria stabilirii primare nu poate fi permis intr-un stat doar pentru ca a adoptat teoria stabilirii secundare; or, in Romania, nu este interzis, iar in Italia este permis, ceea ce conduce la premisa posibilitatii efectuarii transferului de sediu social.
In cazul "Centros" CEJ a statuat ca un stat membru (statul gazda) trebuie sa permita unei societati inregistrate valid in alt stat membru unde are inregistrat oficiul, sa inregistreze o alta infiintare (in acest caz o filiala) in statul gazda, din care isi va putea exercita intreaga activitate economica. In acest sens, statul gazda nu poate impune societatii care a fost infiintata in mod valid intr-un alt stat membru sa nu se stabileasca in statul gazda si de asemenea, ca "o societate exista in virtutea legislatie nationale care ii determina modul de inregistrare si functionare". Cererea de reinregistrare a aceleiasi companii in alt stat membru este, din acest motiv, echivalentul unei negari evidente a dreptului libertatii de stabilire.
Desigur, pentru obtinerea transferului sediului in sensul solicitat de petenta trebuie avute in vedere anumite criterii generale care sa nu conduca la conflicte de legi: sa fie vizate doua state membre ale Uniunii Europene, capitalul social valabil in ambele state, legislatia ambelor state sa permita transferul sediului, strategii de politici publice, securitatea publica, etc. Or, astfel de criterii sunt indeplinite de societatea petenta conform inscrisurilor depuse, cu precizarea ca atat legea italiana cat si cea romana (art.134 din Legea nr.31/1990, in mod indirect) recunosc transferul sediului social.
S-a mai sustinut de catre petenta-recurenta ca hotararea recurata creeaza o situatie discriminatorie intre persoanele fizice si juridice sub aspectul dreptului la libera circulatie, incalcandu-se dispozitiile Tratatului referitoare la acest drept (art.54), desi prevederile acestuia asimileaza din punct de vedere al dreptului la libera circulatie, societatile comerciale cu persoanele fizice.
Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti a inaintat la dosarul cauzei copii certificate de pe inscrisurile din dosarul nr.252047/2008 in care a fost pronuntata incheierea recurata.
Recursul este nefondat.
Astfel, in ceea ce priveste primul motiv de recurs, referitor la competenta instantelor romane in solutionarea cererii de inregistrare, este de apreciat ca in realitate judecatorul delegat la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti nu a retinut, astfel cum sustine recurenta, ca nu poate proceda la modificarea unui act constitutiv al unei societati - petenta in speta - guvernate de legislatia altei tari si nici nu a invocat necompetenta sa in solutionarea cererii petentei.
In concret, judecatorul delegat a retinut ca in contextul chestiunii privind admisibilitatea transferului de sediu dintr-un stat membru al Uniunii Europene in altul trebuie lamurite aspectele vizand dreptul judecatorului roman de a da girul unei modificari de act constitutiv pentru o societate guvernata de legislatia unei alte tari si, respectiv, posibilitatea pastrarii personalitatii juridice cu prilejul transferului.
Mai mult, judecatorul delegat, fara sa fi invocat necompetenta sa in judecata cererii de inregistrare a petentei, s-a pronuntat, solutionand cauza in raport cu netemeinicia cererii respective.
Or, atat aspectul referitor la admisibilitate cat si cel privind netemeinicia cererii de inregistrare nu implica in vreun mod chestiunea competentei de judecata, ceea ce inseamna ca existenta acesteia din urma a fost subinteleasa, inclusiv in raport cu dispozitiile art.148, 149 pct.2 din Legea nr.105/1992.
De asemenea, judecatorul delegat a apreciat cu privire la lipsa dovezii de modificare - in sensul probarii modificarii actului constitutiv potrivit legii italiene, in contextul in care a retinut ca cererea de inregistrare implica, pe langa obiectul sau expres si o modificare in sine a actului constitutiv al societatii comerciale petente, act intocmit potrivit dispozitiilor legi italiene din moment ce petenta s-a constituit si functioneaza sub imperiul acestei legi nationale.
Desigur, in limita unei probatiuni formale, iar nu de continut, a actului pe care se bazeaza cererea petentei, cerinta dovedirii aprobarii potrivit legii italiene a actului de modificare in conditiile in care si actul constitutiv initial este intocmit in baza aceleiasi legi, reflecta o continuitate de apreciere necesara.
Nu trebuie omis insa faptul ca in raporturile de drept international privat, judecatorul roman aplica legea romana, fata de care dreptul comunitar este prioritar, iar nu legea italiana. Practic, aspectele carora le sunt aplicabile dispozitiile legi italiene nu pot sa priveasca obiectul judecatii cererii de inregistrare in cauza, putand constitui obiectul aplicarii legii italiene in tara respectiva. Aceasta, inclusiv in ceea ce priveste eventuala lichidare a patrimoniului in baza acelei legi, avand drept consecinta nementinerea personalitatii juridice, legat de transferul sediului social cu mentiunea ca principiul simetriei nu prezinta o relevanta suficienta in cauza, iar cererea privind transferul sediului dintr-o tara in alta a avut in vedere si mentinerea personalitatii juridice pentru societatea comerciala petenta.
Oricum, nu acest aspect a constituit in esenta considerentul care a determinat respingerea cererii de inscriere de catre judecatorul delegat ci acela privind inexistenta dreptului de libera circulatie/stabilire a societatilor comerciale constituite potrivit legislatiei unui stat membru al UE in sensul de a isi transfera sediul social intr-un alt stat membru, atat in raport cu legislatia romana cat si cu dreptul comunitar.
In legatura cu legislatia romana dispozitiile art.134 din Legea nr.31/1990, invocate de catre petenta, au de fapt, ca obiect de reglementare, retragerea actionarilor din societate iar nu aspectul transferului sediului social al societatilor dintr-un stat membru al UE, in altul.
De altfel, cazul la care se refera art.134 alin.1 lit.a, vizand mutarea sediului societatii in strainatate priveste o alta ipoteza, inversa, decat aceea urmarita prin cererea de inregistrare formulata in cauza, referitoare la transferul sediului social al unei societati dintr-un alt stat membru al UE, in Romania.
In ceea ce priveste al doilea motiv de recurs formulat in sensul ca dreptul comunitar garanteaza dreptul la libera circulatie si libera stabilire, din cuprinsul art.43, 44, 46 si 48 din Tratatul UE rezulta expres existenta acestui drept, inclusiv pentru societatile comerciale, dar numai sub forma infiintarii de agenti, sucursale, filiale, sedii secundare.
In interpretarea articolelor mentionate s-a avut in vedere, in raport cu art.293 din Tratat, ca statele membre urmau sa angajeze negocieri pentru a facilita, prin adoptarea unor conventii, solutionarea problemelor rezultate in urma inlaturarii legislatiei nationale privind recunoasterea mutuala a societatilor si pastrarea personalitatii juridice a acestora in cazul transferului sediului lor dintr-o tara in alta. Or, astfel de negocieri nu au fost finalizate, in conditiile complexitatii demersului de armonizare a opiniilor divergente privind dreptul international privat, iar la acest moment o conventie asupra aspectelor in discutie nu este in vigoare. (Categoria asa-ziselor "societati europene" constituie o exceptie, iar petenta nu se include in aceasta categorie de societate).
In lipsa unei astfel de conventii, pentru a nu se considera ca Tratatul nu isi poate atinge scopul, interpretarea are in vedere directivele europene, deciziile CEJ, in conditiile in care legislatiile nationale sunt in vigoare si nu se poate considera ca acestea trebuie sa asimileze dreptul comunitar decat in masura in care este astfel stabilit.
Deciziile CEJ invocate de catre petenta nu au vizat problema transferului sediului social dintr-un stat membru in altul, ca in cauza de fata.
Astfel, in cazul "Daily Mail" s-a retinut ca libertatea de circulatie/de stabilire, nu numai pentru persoanele fizice ci, in aceeasi masura si pentru societatile comerciale, constituie unul dintre fundamentele Uniunii Europene. Pentru o societate comerciala, dreptul de stabilire se exercita, in general, sub forma infiintarii de agentii, sucursale, filiale, sedii secundare, iar nu si in forma transferului sediului social dintr-o tara in alta. Aceasta in contextul in care, in mod diferit de persoanele fizice, societatile reprezinta entitati, fictiuni juridice, constituite, in stadiul actual al dreptului comunitar, in virtutea unei ordini juridice nationale, neputandu-si mentine existenta, personalitatea juridica daca renunta la diferitele legislatii nationale care le-au determinat constituirea si functionarea.
Prin urmare, articolele 52 si 58 (in prezent art.42 si 48) din Tratat trebuie interpretate in sensul ca nu confera, in stadiul actual al dreptului comunitar, unei societati comerciale constituite in conformitate cu legislatia unui stat membru, unde are sediul statutar, dreptul de a-si transfera sediul din care exercita conducerea activitatii intr-un alt stat membru. Astfel, cazul "Daily Mail" consacra dreptul statului de constituire a societatii de a stabili regulile in materia constituirii si existentei juridice a societatii in conformitate cu regulile dreptului sau international privat.
In cazul "Uberseeing" CEJ a decis in sensul ca in raport cu art.43 si 48 CE constituie o restrictionare a dreptului de stabilire refuzul unui stat membru de a recunoaste capacitatea juridica - capacitatea de a sta in justitie in fata instantelor sale nationale - a unei societati constituite conform dreptului unui alt stat membru, unde societatea isi are sediul statutar, in conditiile in care aceasta si-a transferat sediul de fapt in acel stat ca urmare a achizitionarii in totalitate a partilor sociale de catre resortisanti ai statului respectiv.
De asemenea, deciziile pronuntate de CEJ in cazurile "Centros" si "Inspire Art" au vizat stabilirea modalitatii de transfer a sediului in functie de legislatia nationala in baza careia s-a constituit si functioneaza societatea comerciala si stabilirea secundara, la nivelul sucursalei/agentiei, in alt stat.
Referitor la ultimul motiv de recurs, incheierea recurata nu creeaza o situatie discriminatorie intre persoanele fizice si cele juridice, ci a avut in vedere ca extinderea libertatii de stabilire prevazuta de art.43 din tratat pentru persoanele fizice si la societatile comerciale constituite in conformitate cu legislatia statelor membre in care isi au sediul social trebuie avuta in vedere nu in mod similar ci adecvat, corespunzator ratiunilor si scopurilor diferite existente in raport cu acestea din urma pentru instituirea dreptului respectiv.
In raport cu cele aratate, Curtea, in baza art.312 alin.1 Cod procedura civila, a respins recursul in cauza, ca nefondat.
9