Actiune in constatare; obligarea paratei sa incheie contract de cu societatea reclamanta; daune cominatorii
Sentinta civila 903 din 30.08.2005 a Tribunalului Teleorman
Prin actiunea inregistrata la Tribunalul Teleorman la data de 15 iulie 2005, reclamanta SC Baltur Sib SRL Sibiu cu sediul in Sibiu, str. 1 decembrie 1918, nr. 69, judetul Sibiu, a chemat in judecata pe paratii Primaria municipiului Alexandria cu sediul in mun.Alexandria, str.Dunarii, nr. 139, judetul Teleorman si SC PROLINE SRL, cu sediul in mun. Bucuresti, str.Matei Voievod, nr. 29, sector 2, in vederea constatarii ca reclamanta este castigatoarea licitatiei nr. 8379 din 3 iunie 2005, organizata de Primaria mun.Alexandria pentru " alimentarea cu gaze naturale a centralelor termice CT4, CT7, CT10, CT11, CT Blocuri ANL, CT Blocuri CO1, CO2"; sa fie obligata Primaria municipiului Alexandria sa incheie contractul de achizitie publica cu societatea reclamanta, in calitate de castigatoare a licitatiei din 3 iunie 2005, sub sanctiune a unor daune cominatorii de 1.000.000 lei (100 ron)/ zi de intarziere, aplicabile de la data ramanerii definitive a hotararii.
A solicitat sa se suspende procedura de incheiere a contractului de achizitie publica cu Societatea Comerciala "Proline" SRL, pana la solutionarea definitiva a actiunii.
Cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, reclamanta arata ca la data de 3 iunie 2005, in conformitate cu dispozitiile O.U.G. nr. 60/2001, O.G. nr. 75/2004, H.G. nr. 461/2001 si O.M.F. 1012 si 1013/2001, primaria Alexandria organizat o licitatie publica deschisa, cu prezentarea ofertei in plic, pentru obiectivul:Alimentarea cu gaze naturale a centralelor termice mentionate mai sus.
Arata ca reclamanta s-a inscris la licitatie, a depus scrisoare de garantie bancara nr. 41 din 9 mai 2005 si un colet sigilat continand oferta sa si documentele insotitoare ale acesteia, in concordanta cu cerintele Caietului de sarcini.
La licitatie au mai participat inca 7 ofertanti, printre care si parata SC Proline SRL Bucuresti, fiecare si-a expus oferta financiara.
Criteriul de selectie agreat l-a constituit oferta cu pretul cel mai scazut, in conformitate cu dispozitiile art. 60 lit. b din O.U.G. nr. 6072001 - imprejurare recunoscuta de Primarie, prin adresa nr. 9318/2005, arata reclamanta.
Mentioneaza ca oferta cea mai scazuta din punct de vedere financiar a apartinut reclamantei, asa cum rezulta din tabloul privind ofertele financiare in urma deschiderii plicurilor.
Cu toate acestea i s-a comunicat cu adresa nr. 9181/20.06.2005, ca SC Proline SRL Bucuresti a fost declarata castigatoare, afland cu aceasta ocazie ca parata precizata a depus, dupa deschiderea plicurilor ofertele la licitatie, un inscris numit "facilitate financiara" in care facea mentiunea ca, in urma analizei pretului rezultat in oferta financiara, aceasta este de acord sa mai acorde o facilitate financiara de 9%, astfel ca pretul final al ofertei paratei SC Proline SRL Bucuresti era de 5.460.000.000 lei, plus 1.037.000.000 lei ( in total - 6.497.000.000 lei).
Acest pret, arata reclamanta, era mai mic de cat pretul ofertat de reclamanta, astfel ca Primaria Alexandria a declarat castigatoare a licitatiei pe SC Proline SRL Bucuresti.
Considera reclamanta ca prin aceasta s-au incalcat dispozitiile legale in baza carora a fost organizata licitatia.
Parata Primaria mun.Alexandria a depus intampinare ( fila 26) prin care invedereaza ca la licitatia din 3 iunie 2005, deschisa pentru obiectivul " alimentarea cu gaze naturale a unor centrale termice", au participat 8 ofertanti, ai caror reprezentanti au fost prezenti in sedinta de deschidere a ofertelor.
Criteriul de selectie, in conformitate cu art. 60 lit."b" din O.U.G. nr. 60/2001, l-a constituit " pretul cel mai scazut", iar in urma deschiderii ofertelor si analizarii tuturor documentelor , s-a constatat ca cel mai scazut a fost oferit de SC Proline SRL Bucuresti., care a fost declarata castigatoare.
Arata ca facilitatea financiara care a contribuit la declararea SC Proline SRL Bucuresti, castigatoare, a fost anexata formularului de oferta, nu a fost depusa ulterior deschiderii ofertelor, aceasta imprejurare fiind recunoscuta implicit si de reclamanta, prin adresa nr. 1173/21.06.2005, prin care contesta rezultatul licitatiei.
Reprezentantul SC Proline SRL Bucuresti a fost nevoit sa anunte public in sedinta de existenta facilitatii financiare.
Precizeaza ca in urma deliberarilor comisia de evaluare a hotarat sa atribuie contractul de achizitie SC Proline SRL Bucuresti, considerand ca in mod justificat nu este vorba de o noua oferta si a facut parte din oferta castigatoarei, iar existenta ei nu a fost sub semnul indoielii, asa cum rezulta din continutul procesului verbal si nu au existat intampinari in timpul sedintei cu privire la acest aspect.
Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului, avand in vedere dispoizitiile legale incidente cauzei, instanta retine urmatoarele:
La data de 3 iunie 2005, parata Primaria mun.Alexandria, a organizat o licitatie publica deschisa cu prezentarea ofertei in plic pentru obiectul "alimentarea cu gaze naturale a centralelor termice CT4, CT7, CT10, CT11, CT Blocuri ANL, CT Blocuri CO1, CO2".
La aceasta licitatie au participat 8 ofertanti.
Criteriul de selectie agreat l-a constituit oferta cu pretul cel mai scazut in conformitate cu dispozitiile art. 60 din O.U.G. nr. 60/2001.
In cazul aplicarii criteriului " pretul cel mai scazut", cerintele impuse de autoritatea contractanta, prin caietul de sarcini, sunt considerate cerintele minimale, potrivit art. 62 din O.U.G. nr. 60/2001.
Potrivit art. 44 alin.1 din actul normativ precizat, ofertantii au dreptul de a depune o singura oferta, denumita oferta de baza, cu obligatia ca aceasta sa nu se abata de la cerintele precizate in documentatia pentru elaborarea si prezentarea ofertei.
Prin exceptie de la prevederile alin. 1, ofertantii au dreptul de a depune in plus si alte oferte denumite oferte alternative, dar numai in cazul in care criteriul de evaluare a ofertelor este" oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere tehnico economic"
Potrivit art. 40(3) - "Propunerea financiara se elaboreaza in asa fel incat sa asigure furnizarea tuturor informatiilor necesare in vederea evaluarii financiare".
Din probatoriile administrate, rezulta ca facilitatea financiara exista in plicul continand oferta SC Proline SRL , iar la verificarea preliminara comisia nu a sesizat existenta acestui document, astfel ca reprezentantul acestei societati a fost nevoit sa anunte public.
Facilitatea financiara care a contribuit la declararea SC Proline SRL castigatoare a fost anexata formularului de oferta, iar comisia de evaluare, in urma deliberarilor, a hotarat sa atribuie contractul de achizitie publica SC Proline SRL , considerand in mod justificat ca nu este vorba de o noua oferta.
De altfel, scopul atribuirii contractului de achizitie il reprezinta tocmai eficienta utilizarii fondurilor publice si a criteriilor economice pentru atribuirea unui contract, respectiv gestionarea eficienta si economica a banului public.
Potrivit art. 92 alin. 1 din O.U.G. nr. 60/2001, autoritatea contractanta avea obligatia de a comunica Ministerului Finantelor Publice , contestatia.
Insa art. 92 si nici alta prevedere legala nu stabileste o sanctiune pentru incalcarea acestei obligatii, comunicarea punctului de vedere al Ministerului Finantelor Publice avand un caracter informativ .
Fata de probele administrate, instanta si-a putut forma convingerea cu privire la eficienta si eficacitatea contractului avand ca obiect alimentarea cu gaze naturale a centralelor termice din Alexandria, SC Proline SRL Bucuresti.
Pentru aceste motive, instanta va respinge ca nefondata actiunea formulata de SC Baltur Sib SRL in contradictoriu cu paratele Primaria mun.Alexandria si SC Proline SRL Bucuresti.