Prin cererea adresata acestei instante, inregistrata sub nr_../86 din 26.09.2008, reclamantii__in contradictoriu cu parata _.au solicitat obligarea paratei la plata sporului pentru activitatea desfasurata in conditii ce solicita o incordare psihica foarte ridicata si conditii vatamatoare sanatatii, de 15% din salariul de baza, incepand cu data de 1 martie 2006, pana in prezent si pentru viitor, deoarece in realizarea sarcinilor de serviciu lucreaza pe calculator cel putin 75% din programul normal de lucru, actualizarea acestor sume in raport cu rata de inflatie, precum si plata pentru viitor a acestui spor.
Prin intampinare, parata a solicitat respingerea cererii ca nelegala si netemeinica, aratand ca, potrivit OUG nr.115 din 24.11.2004 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar, modificata si completata ulterior, ordonanta se aplica personalului contractual din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar, nu si functionarilor publici din serviciile publice deconcentrate ale Ministerului _..
Examinand actele si lucrarile dosarului, asupra cauzei de fata instanta constata urmatoarele:
Prin cererea formulata reclamantii, functionari publici in cadrul __.., au solicitat obligarea paratei la plata incepand cu data de 1.03.2006 a sporului in cuantum de 15% pentru conditii nocive si periculoase (munca pe calculator), suma actualizata cu indicele de inflatie la data patii efective, precum si plata pentru viitor a acestui spor.
Prin adresa nr.8943 din 8.89.2008, au solicitat paratei acordarea acestui spor, conform Ordinului Ministrului Sanatatii nr.171/2006, intrucat pentru realizarea sarcinilor de serviciu lucreaza pe calculator cel putin 75% din programul normal de lucru, insa parata nu a dat curs favorabil solicitarii.
Verificand inscrisurile depuse, precum si legislatia incidenta cauzei, respectiv Ordinul Ministrului Sanatatii nr.721/2005 cu modificarile si completarile ulterioare (anexa 3 lit.B pct.8), instanta apreciaza ca reclamantii, functionari publici in cadrul Autoritatii de Sanatate Publica Suceava sunt indreptatiti sa primeasca, incepand cu data de 1.03.2006 sporul de 15% pentru conditii nocive si periculoase intrucat, pe de o parte detin buletine de determinare prin expertizare a locurilor de munca cu conditii nocive si periculoase, conform art.5 din Ordinul Ministrului Sanatatii nr.721/2005, vizate de Inspectoratul Teritorial de Munca Suceava (filele 79,80), iar pe de alta parte, din inscrisurile depuse la dosar rezulta ca obiectivele de realizat zilnic, in decursul celor 8 ore, cuprind activitati care implica in mod nemijlocit lucrul pe calculator cel putin 75% din programul normal de lucru.
De altfel, acordarea sporului de 15% din salariul de baza pentru conditii vatamatoare (lucru pe calculator) reprezinta prin insasi natura sa o masura de protectie privind securitatea la locul de munca, iar faptul ca Ordinul Ministrului Sanatatii nr.721/2005 modificat si completat prin Ordinul Ministrului Sanatatii nr.171/2006 priveste acordarea sporului de 15% pentru conditii periculoase sau vatamatoare salariatilor din institutiile sanitare, fara sa stabileasca in concret acordarea acestuia si salariatilor - functionari publici - nu poate conduce la concluzia ca salariatii - functionari publici - nu ar avea dreptul la acest spor, cu atat mai mult cu cat anual vor prezenta buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de munca cu conditii nocive si periculoase vizate de ITM.
Referitor la cererea privind acordarea acestui spor pe viitor, instanta urmeaza sa o respinga, intrucat creanta nu indeplineste cumulativ cele 3 conditii de a fi certa, lichida si exigibila, nefiind nascuta si putand fi influentata ulterior de modificari legislative sau ale raporturilor de munca dintre parti.
Pentru considerentele aratate, instanta va admite in parte actiunea si va obliga parata_. la plata catre reclamanti, membri ai Sindicatului Liber al Functionarilor Publici si Tesa din cadrul __ S., a sporului pentru conditii deosebit de periculoase in procent de 15%, calculat la salariul de baza incepand cu data de 1.03.2006 si pana la data de 23.10.2008, data pronuntarii sentintei, proportional cu timpul lucrat, actualizate cu indicele de inflatie, calculat de la data nasterii dreptului pana la data platii efective.
Litigiu privind functionarii publici
Sursa: Portal.just.ro
