1. REABILITAREA... CONDITII
2. COMPETENTA MATERIALA -art. 137 lit. d Cod penal;
-decizia penala nr. 83/10.12.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie
intr-un recurs in interesul legii. Una din conditiile reabilitarii judecatoresti este cea prevazuta la lit. d si
anume condamnatul trebuie sa fi achitat in intregime cheltuielile de judecata si despagubirile civile la plata carora a fost obligat, afara de cazul in care partea vatamata a renuntat la despagubiri sau cand instanta constata ca cel condamnat nu si-a indeplinit in mod regulat obligatiile privitoare la dispozitiile civile din hotararea de condamnare.
De asemenea, un alt motiv de casare il reprezinta decizia penala nr. 83/10.12.2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie intr-un recurs in interesul legii prin care se reglementeaza ca "in caz de modificare a normelor de competenta, cererea de reabilitare va fi solutionata de instanta competenta sa judece cauza in prima instanta, potrivit legii in vigoare la momentul introducerii cererii".
Prin Sentinta penala nr.1389/F din data de 03 decembrie 2008, pronuntata in Dosarul nr.26516/3/2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia I-a Penala a hotarat astfel:
A admis cererea formulata de petentul condamnat B. (fost P.) D. si, in consecinta, a dispus reabilitarea judecatoreasca a acestuia pentru:
- pedeapsa de 3 ani inchisoare, aplicata prin Sentinta penala nr.154/1996 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a II-a Penala (definitiva prin Decizia penala nr.1115/1997 a Curtii Supreme de Justitie);
- pedepsele de cate 2 ani inchisoare, aplicate prin Sentinta penala nr.869/1999 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti (definitiva prin Decizia penala nr.1956/2000 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia I-a Penala).
In baza art.192 alin.3 din Codul de procedura penala, a dispus sa ramana in sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul a constatat urmatoarele:
Prin Sentinta penala nr.154/1996 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a II-a Penala (definitiva prin Decizia penala nr.1115/1997 a Curtii Supreme de Justitie), petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art.215 alin.2 rap. la art.229 alin.2 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal.
Prin Sentinta penala nr.869/1999 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti (definitiva prin Decizia penala nr.1956/2000 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia I-a Penala), petentul a mai fost condamnat la cate o pedeapsa de 2 ani inchisoare, pentru savarsirea a doua infractiuni prevazute de art.194 pct.5 din Legea nr.31/1990 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, fiecare dintre aceste pedepse fiind gratiata conform art.1 si art.10 din Legea nr.137/1997.
Avand in vedere ca petentul a suferit condamnari succesive, Tribunalul a constatat ca termenul de reabilitare se calculeaza in functie de pedeapsa cea mai grea (respectiv pedeapsa de 3 ani inchisoare), fiind aplicabile astfel dispozitiile art.135 alin.1 lit.a din Codul penal si curge de la data cand a luat sfarsit executarea ultimei pedepse (respectiv de la data ramanerii definitive a celei de-a doua hotarari de condamnare, 28 noiembrie 2000, intrucat infractiunile retinute prin aceasta au fost comise anterior actului de gratiere).
Prin urmare, Tribunalul a constatat ca termenul de reabilitare s-a implinit la data de 28 mai 2005 si, in acelasi timp, a apreciat ca sunt indeplinite si celelalte conditii prevazute de lege, intrucat, in toata aceasta perioada, petentul nu a mai suferit o alta condamnare, si-a asigurat existenta prin munca, iar in societate a avut o conduita buna.
Referitor la faptul ca petentul nu a achitat despagubirile civile la care a fost obligat prin hotararile de condamnare, Tribunalul a retinut, pe de o parte, ca termenul de prescriptie a executarii acestora s-a implinit, iar, pe de alta parte, ca statul nu solicitat executarea silita a condamnatului, desi prin forta sa coercitiva putea sa il determine la o astfel de plata a daunelor. Totodata, a apreciat ca neexecutarea obligatiilor civile nu se datoreaza relei-vointe a petentului, intrucat acesta are in intretinere copii minori, iar veniturile realizate nu sunt indestulatoare pentru a face fata cheltuielilor zilnice. In consecinta, conform art.499 alin.1 din Codul de procedura penala, Tribunalul a constatat ca petentul a dovedit ca nu i-a fost cu putinta sa achite despagubirile civile, astfel ca, fiind indeplinite toate celelalte conditii legale, se impune reabilitarea lui judecatoreasca.
Impotriva acestei sentinte, a declarat recurs in termenul legal (la data de 12 decembrie 2008) Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, criticand-o in scris pentru nelegalitate, sub aspectul gresitei admiteri a cererii de reabilitare, in conditiile neindeplinirii uneia dintre conditiile prevazute de lege, respectiv cea mentionata in art.137 lit.d din Codul penal, prin neachitarea despagubirilor civile la plata carora petentul a fost obligat prin cele doua hotarari de condamnare.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Parchetului a invocat oral si un alt motiv de nelegalitate a sentintei atacate, sustinand ca aceasta este lovita de nulitate absoluta, ca urmare a incalcarii dispozitiilor legale privitoare la competenta materiala.
Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport cu motivele astfel invocate, precum si din oficiu, conform dispozitiilor art.3856 alin.3 din Codul de procedura penala, sub toate aspectele cauzei, Curtea constata ca recursul cu care a fost sesizata este fondat, pentru considerentele ce se vor arata in cele ce urmeaza:
Potrivit Deciziei nr.LXXXIII (83) din data de 10 decembrie 2007, pronuntata de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie intr-un recurs in interesul legii - publicata in Monitorul Oficial nr.780 din data de 21 noiembrie 2008 si obligatorie pentru instantele judecatoresti cat priveste dezlegarea data problemelor de drept judecate, conform art.4142 alin.3 teza a II-a din Codul de procedura penala - dispozitiile art.494 teza I-a din Codul de procedura penala (ce reglementeaza competenta de judecare a cererilor de reabilitare) se interpreteaza in sensul ca "in caz de modificare a normelor de competenta, cererea de reabilitare va fi solutionata de instanta competenta sa judece cauza in prima instanta, potrivit legii in vigoare la momentul introducerii cererii".
In speta, petentul a fost condamnat prin Sentinta penala nr.154/1996 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a II-a Penala (ramasa definitiva prin Decizia penala nr.1115/1997 a Curtii Supreme de Justitie, fara modificari in caile de atac) pentru savarsirea infractiunii de inselaciune in paguba avutului public, prevazuta de art.215 alin.2 rap. la art.229 alin.2 din Codul penal cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal - prin schimbarea incadrarii juridice, ca urmare a retinerii imprejurarii ca fapta respectiva nu a produs consecinte deosebit de grave - constatandu-se ca, prin aceasta, s-a cauzat un prejudiciu in cuantum de 131.546.055 de lei vechi.
La momentul introducerii cererii de reabilitare (03 iulie 2008 - data postei), instanta competenta material, potrivit art.25 alin.1 din Codul de procedura penala, sa judece in prima instanta cauza avand ca obiect infractiunea anterior mentionata este judecatoria, avand in vedere cuantumul prejudiciului cauzat prin aceasta, care este inferior sumei de 200.000 RON (2.000.000.000 de lei vechi), stabilita de art.146 din Codul penal ca limita peste care consecintele produse prin infractiune sunt caracterizate ca fiind deosebit de grave, numai in ipoteza (neincidenta in speta) a unor astfel de consecinte, in raport cu incadrarea juridica a faptei in dispozitiile art.215 alin.5 din Codul penal, competenta apartinand tribunalului, conform art.27 pct.1 lit.a din Codul de procedura penala.
De asemenea, prin Sentinta penala nr.869/1999 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti (ramasa definitiva prin Decizia penala nr.1956/2000 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia I-a Penala, fara modificari in caile de atac), petentul a mai fost condamnat pentru savarsirea a doua infractiuni concurente de folosire cu rea-credinta a creditului societatii comerciale intr-un scop contrar intereselor acesteia sau in folos propriu, prevazute de art.194 pct.5 din Legea nr.31/1990 (in prezent art.272 alin.1 pct.2 din aceeasi lege republicata), ambele cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, infractiuni care, atat la momentul respectiv, cat si la data introducerii cererii de reabilitare, intrau in competenta de solutionare, in prima instanta, a judecatoriei, potrivit art.25 alin.1 din Codul de procedura penala.
Astfel fiind, Curtea constata ca, in raport cu infractiunile retinute in sarcina petentului prin ambele hotarari de condamnare, competenta materiala de solutionare a cererii de reabilitare apartine, in prima instanta, judecatoriei, conform art.494 teza I-a din Codul de procedura penala, in interpretarea obligatorie stabilita de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Pentru aceste motiv, Curtea constata ca sentinta recurata - ulterioara publicarii in Monitorul Oficial a Deciziei nr.LXXXIII (83) din data de 10 decembrie 2007 - a fost pronuntata de catre Tribunal cu incalcarea dispozitiilor legale privitoare la competenta materiala, astfel ca este lovita de nulitate absoluta, potrivit art.197 alin.2 din Codul de procedura penala, impunandu-se in consecinta casarea acesteia, conform art.3859 alin.1 pct.1 din Codul de procedura penala.
Fata de aceste considerente, Curtea, in temeiul art.38515 pct.2 lit.c teza a II-a din Codul de procedura penala, va admite recursul declarat de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, va casa in intregime sentinta atacata si va dispune trimiterea cauzei spre competenta solutionare la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti (instanta care este si competenta teritorial, potrivit art.494 teza a II-a din Codul de procedura penala, intrucat in raza sa se afla domiciliul petentului condamnat la momentul introducerii cererii de reabilitare, schimbarea domiciliului acestuia pe raza judetului Ilfov avand loc ulterior acelui moment, respectiv in data de 15 iulie 2008 - fila 41, dosar de fond).
Cu ocazia judecarii cauzei de catre instanta competenta anterior mentionata, aceasta va analiza si critica Parchetului privitoare la neindeplinirea de catre petentul condamnat a conditiei prevazute de art.137 lit.d din Codul penal, administrand orice proba concludenta si utila sub acest aspect.
(Curtea de Apel Bucuresti - Sectia I-a Penala - Decizia penala nr.286/23 februarie 2009).