Natura juridica a unui act emis de o autoritate publica se analizeaza prin prisma definitiei date de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 potrivit caruia actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice".
Astfel, adresa raspuns emisa de parata este un act administrativ avand in vedere faptul ca prin aceasta s-a solutionat cererea de acordare a facilitatilor prevazute de art. XI din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 30/2011.
Aceasta adresa este emisa de o autoritate publica, in regim de putere in vederea executarii unui act normativ analizand legalitatea solicitarilor intimatei cu privire la acordarea unor facilitati reglementate de art. XI din OUG nr. 30/2011. Prin sentinta civila nr. 5277/CA/9 octombrie 2012, pronuntata de Tribunalul Brasov, sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, in dosarul nr. 5249/62/2012 s-a admis actiunea formulata de reclamanta S.C. P P&P S.R.L. in contradictoriu cu parata Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale B si, in consecinta:
A fost anulata Adresa - raspuns nr. 1638/04.04.2012 emisa de parata.
Parata a fost obligata sa emita o decizie prin care sa se acorde reclamantei facilitatile fiscale prevazute de art. 2 alin.1 lit. a) din Ordinul nr.2604/2011 pentru aplicarea art. XI din OUG nr. 30/2011.
Parata a fost obligata sa plateasca reclamantei suma de 1.279,30 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele considerente:
Prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat de catre reclamanta anularea adresei nr. 1638/04.04.2012 emisa de parata, obligarea acesteia la emiterea unei decizii prin care sa fie anulate penalitatile de intarziere in cuantum de 17.206 lei si sa fie reduse cu 50% majorarile de intarziere de 99.218 lei.
Potrivit art. 2 alin. 1 din Ordinul nr. 2604/2011 pentru obligatiile de plata accesorii aferente obligatiilor de plata principale restante la data de 31 august 2011 se acorda urmatoarele facilitati:anularea penalitatilor de intarziere, precum si anularea unei cote de 50% din majorarile de intarziere aferente acestor obligatii de plata principale, daca obligatiile de plata principale si dobanzile aferente acestora, administrate/stabilite de fiecare dintre organele competente prevazute la art. 1 alin. (2), sunt stinse prin plata sau compensare pana la data de 31 decembrie 2011, cu exceptia obligatiilor prevazute la alin. (2).
Acelasi act normativ prevede la art. 7 alin. 1-4 procedura de acordare a facilitatilor prevazute la art. 2 in vederea acordarii facilitatii prevazute la art. 2, contribuabilii pot depune o cerere prin care solicita o situatie a obligatiilor de plata exigibile, care urmeaza a fi stinse in scopul indeplinirii conditiei prevazute la art. 2 alin. (1), precum si a celor care intra sub incidenta facilitatii.
Pentru clarificarea eventualelor neconcordante existente intre evidenta organului competent si evidenta contribuabilului, organul competent poate solicita contribuabilului documentele necesare stabilirii situatiei reale.
In termen de 5 zile lucratoare de la data depunerii cererii, organul competent comunica contribuabilului situatia prevazuta la alin. (1) si intocmeste borderou provizoriu de scadere din evidenta a obligatiilor de plata ce pot face obiectul facilitatii prevazute la art. 2.
Daca in termen de 10 zile de la data comunicarii situatiei prevazute la alin. (1) se sting prin plata sau compensare obligatiile principale si dobanzile aferente acestora, cu respectarea prevederilor art. 114 si 115 din Codul de procedura fiscala, organul competent valideaza borderoul provizoriu de scadere. in acest caz, in termen de 3 zile de la data stingerii, organul competent emite decizia referitoare la obligatiile de plata accesorii, potrivit art. XI alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale.
Astfel reclamanta S.C. P P&P S.R.L. s-a adresat cu cerere paratei Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale B pentru emiterea unei decizii pentru facilitatile legale la care are dreptul reclamanta (adresa, fila 4 la dosar).
Parata a emis adresa nr. 1638/04.04.2012 (fila 6 la dosar), prin care a respins cererea reclamantei, cu motivarea ca: "Astfel, DRS nr. 4536/19.08.2011 a fost comunicat si confirmat de primire la data de 25.08.2011. Potrivit art. 111 alin. 2 lit. b care prevede ca daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 16-31 din luna, termenul de plata este pana la data de 20 a lunii urmatoare, prin urmare in cazul de fata termenul scadent de plata la reprezentat data de 20.09.2011.
Fata de aceasta situatie la data de 31.08.2011 actul administrativ fiscal emis pe seama dvs., nu reprezinta o obligatie fiscala principala restanta, astfel cum o defineste art. 2 alin. 1 din Ordinul nr. 2604/03.10.2011.
Pentru aceste considerente respingem cererea dvs. de emitere a unei decizii pentru acordarea de facilitati prevazute de acte normative invocate in motivarea cererii".
Astfel, chiar parata a recunoscut prin adresa nr. 1638/04.04.2012 faptul ca a comunicat reclamantei decizia de regularizare a situatiei in 25.08.2011, astfel ca este evident ca obligatiile fiscale principale sunt obligatii fiscale restante la data de 31.08.2011 in sensul OUG nr. 30/2011 si al Ordinului nr. 2608/2011.
Aceasta adresa - raspuns constituie un act administrativ in sensul Legii nr. 554/2004, dat fiind ca prin aceasta adresa se comunica reclamantei refuzul de acordare a facilitatilor fiscale solicitate.
Fata de aceste considerente actiunea reclamantei S.C. P P&P S.R.L. a fost admisa ca fondata.
Instanta de fond a tinut cont si de dispozitiile art. 274 Cod de procedura civila.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, in termen legal, parata Autoritatea Nationala a Vamilor solicitand admiterea recursului, modificarea sentintei atacate in sensul respingerii actiunii.
In motivare recurenta a invocat dispozitiile art. 304 pct.9 Cod procedura civila sustinand ca hotararea este lipsita de temei legal si a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.
Recurenta a aratat ca adresa prin care intimata reclamanta a fost informata cu privire la solicitarea formulata nu este un act administrativ ci doar o operatiune materiala tehnica, neincadrandu-se in definitia data de art. 2 pct.1 lit. c din Legea nr. 554/2004 actului administrativ. Astfel aceasta adresa nu da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice.
Recurenta a sustinut ca in speta nu sunt incidente nici dispozitiile art. 2 alin.1 lit. h din acelasi act normativ nefiind in prezenta unui refuz de solutionare a cererii exprimat cu exces de putere, respectiv a vointei de a nu rezolva cererea. Aceasta a subliniat ca a raspuns cererii formulate de reclamanta.
Examinand cauza prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor art. 3041 Cod procedura civila instanta de control judiciar constata ca recursul promovat impotriva sentintei civile nr. 5277/CA/9 octombrie 2012 a Tribunalului Brasov este nefondat.
In mod corect instanta de fond a dispus anularea adresei raspuns nr. 1638/4.04.2012 emisa de parata si a obligat-o sa emisa o decizie prin care sa acorde reclamantei facilitatile fiscale prevazute de art. 2 alin.1 lit. a din Ordinul nr. 2604/2011 pentru aplicarea art. XI din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 30/2011.
Sustinerile recurentei potrivit carora aceasta adresa nu este un act administrativ sunt eronate avand in vedere faptul ca prin aceasta s-a solutionat de catre recurenta cererea formulata de intimata de acordare a facilitatilor prevazute de art. XI din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 30/2011.
Aceasta adresa indeplineste conditiile prevazute de art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 potrivit carora actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice".
Aceasta adresa este emisa de o autoritate publica, in regim de putere in vederea executarii unui act normativ analizand legalitatea solicitarilor intimatei cu privire la acordarea unor facilitati reglementate de art. XI din OUG nr. 30/2011.
Pe fond, Curtea constata ca in mod corect prima instanta a anulat aceasta adresa si a obligat parata sa emita o noua decizie prin care sa acorda reclamantei facilitatile fiscale solicitate, constatand ca aceasta indeplineste conditiile legale pentru a beneficia de acest facilitati.
Pentru aceste considerente Curtea, in temeiul art. 312 alin.1 Cod procedura civila. va respinge recursul declarat de recurenta Autoritatea Nationala a Vamilor promovat impotriva sentintei civile nr. 5277/CA/9 octombrie 2012 a Tribunalului Brasov.
Decizia nr. 3258/R/18 iunie 2013, Dosar nr. 5249/62/2012, redactat judecator CEC